14,396 matches
-
cu buzele foarte roșii, Elena se așeză pe scăunelul de lângă perete, îi privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încăperea e prea mică din pricina tonalității îți vibrează timpanele. Ar fi bine dacă ar muți, așa, dintr-odată, presupuse absurd inginerul în timp ce migălea cu măiestrie la aparatele sale. Și doar citește destul de mult, ori de câte ori are puțin timp liber, dar e vinovată, draga de ea că reține numai amănuntele neesențiale? Cu o seară înainte, după ce citise o revista literară i-a spus: Știi că Rebreanu avea încă de tânăr părul înspicat? De parcă nu mai fusese altceva bun de reținut din tot textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pleca așa cum pleacă un câine lovit de piciorul stăpânului, va purta cu ea în drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrângerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cașcavalului. S-ar înțelege în câteva fraze asupra modalităților de amănunt, nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa? Fabulez, își spuse Carmina și porii de pe obraz i se contractară. Oare de când am început să fabulez? Privi pe furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând de armonia trăsăturilor, de frumusețea ce existase cu siguranță, cândva, în tinerețe. Nu mai părea disperată, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu înțelegea ce se petrece. L-a privit pe Ovidiu, el, îmbătat de atmosferă, părea aproape absent., Și-a schimbat poziția picioarelor, și-a împreunat degetele, era conștientă de faptul că gesturile sale simple purtau în ele amprenta vinovăției. Era vinovată pentru un moment de absență. Dimitrie a plecat afară cu Ela să-i spargă alunele. S-a reîntors după puțin timp. Își schimbase cămașa și se spălase, chiar și părul era puțin umed, pieptănat proaspăt. Era un om energic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-l vadă, își arunca ochii către ceasul din perete, ofta, o strângea în brațe, o săruta, rostea câteva vorbe de dragoste, deșarte, deja nu mai era al ei, deja mirajul se terminase, deja pășea pe tărâmul convenționalului, deja se simțea vinovat, deja se gândea la Larisa, la chipul ei bosumflat, somnoros, la felul cum îl va adulmeca, la felul cum o va găsi mai apoi în pat, ghemuită, ascunzându-și între mâini și genunchi pântecele, pântecele în care, pumnul de rod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar Bianca nu va răspunde, are telefonul închis, și fixul, și mobilul, ce faci, bine, vorbește încet, cu efort, în șoaptă, ca și cum s-ar feri să nu o audă cineva, deși e singură în casă... să vin la tine, eram vinovată, făcusem rost de numărul pe care mi-l ceruse, de la directorul teatrului, dar târziu, seara, și ea așteptase toată ziua.. nu... dacă vin la tine, deschizi... nu... hai să vin puțin la tine... nu... te simți rău, ai nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și citi: „Voi solicită mașină mâine dimineață, între 11.30 și 1“. Șam o privi întrebător. — De ce-i suporți toanele astea? zise el. De ce n-o întinzi și nu-l lași să fiarbă-n suc propriu? — Fiindcă, probabil, mă simt vinovată. Vinovată că i-am dat în vileag secretul. — N-ai făcut-o intenționat. — Ba da, zise Eleanor cu regret. Pe urmă m-am răzgândit, dar era prea târziu. — Păi, a fost și vina lui. El te-a provocat... Acum unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
citi: „Voi solicită mașină mâine dimineață, între 11.30 și 1“. Șam o privi întrebător. — De ce-i suporți toanele astea? zise el. De ce n-o întinzi și nu-l lași să fiarbă-n suc propriu? — Fiindcă, probabil, mă simt vinovată. Vinovată că i-am dat în vileag secretul. — N-ai făcut-o intenționat. — Ba da, zise Eleanor cu regret. Pe urmă m-am răzgândit, dar era prea târziu. — Păi, a fost și vina lui. El te-a provocat... Acum unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
spus? Adrian nu-i răspunse la întrebare. Cum n-am mai auzit nimic, am crezut că te-ai răzgândit. Acum îmi pare rău că n-ai făcut-o. — Ție îți pare rău? — Păi, de la mine a pornit totul. Mă simt vinovat. Atunci poate ai vrea sa rezolvi problema, îi propuse Adrian. Cumpăra toate exemplarele suplimentului duminical al lui Sentinel de azi și ocupă-te de incinerarea lor. Străbate toată țara, mergi din ușă-n ușa și răscumpără la un preț fabulos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cu voi!” Inima-mi bătea îngrozitor, încercând parcă să-mi străpungă pieptul. Cer și pământ se amestecau parcă acolo și în jur nu mai vedeam nimic. Îmi ziceam totuși: ,,Trebuie să-i salvez măcar pe ceilalți. Cu ce sunt ei vinovați? De ce să plătească ei cu moartea neascultarea fratelui lor?” Între cer și pământ se vedea poate un punct negru din ce în ce mai neînsemnat, dar acolo era inima unei mame disperate care încredințase cerului o parte din viața ei, dar lăsase pământului o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ridicarea în picioare). Președintele: Pe ordinea de zi, figurează judecarea inculpatului Nică a lui Ștefan a Petrei, fiu al lui Ștefan a Petrei și al Smarandei Creangă, cu domiciliul în satul Humulești de pe apa Ozanei, ținutul Neamț. Inculpatul se face vinovat de săvârșirea următoarelor culpe: furt calificat din bunurile mătușei Mărioara și din bunurile publice. El a furat cireșele din grădina mătușei și pupăza din tei care era ceasornicul satului; tulburarea liniștii publice: în ziua de 30-31 decembrie, orele 1200, când
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Uh! N-am ghicit și s-au terminat șansele mele. Dar când împăratul calculatoarelor nu era atent, eu repede am intrat pe ușa corectă. Împăratul calculatoarelor m-a felicitat că am nime-rit și mi-a dat calculatorul. Eu, simțindu-mă vinovată că am trișat, i-am spus împăratului ce am făcut, iar el, spre mirarea mea, mia spus că m-a văzut, dar dorința mea de a avea un calculator l-a determinat să mi-l dea, chiar dacă am trișat. Altădată
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
face cortul? Doamna Corlan făcu ochii mari. El repetă Întrebarea, deși regreta deja gestul. Prea târziu ca să mai dea Înapoi, mai ales că femeia din vitrină Își terminase Între timp lucrul și asista curioasă la discuția lor. Păi... bâigui șefa, vinovată parcă. Îl iau, zise el fără șovăire și fără să fi Înțeles prețul. S-a zis cu Polonia, continuă el În gând cu amărăciune și cu părere de rău. Avea Însă, socotea el, datoria morală față de sine Însuși să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îl ocolea. Atunci se scula și izbea furios În perete, cu pumnii. Liniștea revenea treptat, iar el adormea istovit. Dimineața, privea lumea ca pe un lan de porumb devastat de mistreți. Conversația la masă se lega greu. Era ursuz. Socotea vinovată tandrețea părinților și refuza brutal orice dialog. Mânca În grabă, fără să le arunce măcar o privire, fie ea de reproș. Apoi ziua trecea, iar el aștepta cu urechea lipită de perete apariția primelor semne Într-o stare confuză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În tot acest timp, profesorul Toader Baștină ținea un discurs pe care nu-l asculta nimeni. Începuse cu Praxiteles și avea să termine cu Brâncuși. Altfel cum să Înțelegi frumusețea ihtiozaurului? La auzul Întrebării formulate atât de răspicat, asistenta plecă vinovată privirea. Grațian fu gata să dea un răspuns, dar renunță de teamă că ar putea compromite prin ușurătate munca de o săptămână a distinsului profesor. Arăta bine cu bascul său de velur tras pe o sprânceană. Unii Îl asemuiau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de perete. Era doar șapte. Avea de ales: să se Întoarcă În patul cald Încă, sau să bea o cafea. A doua soluție i se păru cea potrivită. Se Îndreptă spre aragaz cu gândul la scrisoarea doamnei Ster. Se simțea vinovat de Întârzierea cu care o lua În seamă. O va citi, Însă, În aroma primei cafele din cele trei care Îl ajutau să treacă cu bine deșertul fiecărei zile și va fi, poate, iertat. 2. Feldiu, 15 XII '95 Stimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ăsta? Cuvântul nu, dar relația cu siguranță, după câte casete erotice văd la instalațiile lor video În fiecare seară. De ce crezi că e așa mare Înghesuială la spovedanii? Au râs amândouă Închipuindu-și femeile În drum spre biserică, cu caseta vinovată sub braț și pe părintele Clemente cerând răgazul unei nopți pentru a vedea acasă filmul deocheat. Numai după o dreapta judecată, zicea el, pot spune În ce fel poate fi iertat păcatul. Ea stătea bine cu păcatele. Atâta doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prin simpla lor vecinătate Îl făceau și mai atrăgător. Știa el că făcuse o afacere bună. 36. „Licitația” a fost un succes, zise Petru cu amărăciune. Câștigătorul nu era câtuși de puțin pe placul său. Se simțea Într-un fel vinovat că pusese și el umărul la strămutarea câtorva lucrări din casa Ster Într-un loc necunoscut și impropriu. Întocmai ca struții pe care Îi văzuse la televizor Într-o fermă din Bihor. Ce să caute ei printre găini, rațe, gâște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că, odată cu lumina zilei, ea se va Întoarce Într-un loc pe care el Îl detesta. Acolo, ea nu se mai dezbrăca cu firescu-i știut, ci se lăsa dezbrăcată fără să consimtă și fără să se apere, docilă, indiferentă, supusă, vinovată, știindu-se parcă supravegheată de o privire mustrătoare și Îndepărtată. O putea manipula după plac, ca pe un manechin abandonat Într-o debara, sau ca pe o păpușă gonflabilă. Acum, nici acest lucru nu mai era posibil, dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mișcându-i pulpele, brațele, răsucindu-i mijlocul, boxerii mari întinzându-se pe rotunjimea șoldurilor și-n jos, între coapsele ei, elasticul din talie strângându-i stomacul, și sub partea umflată, goală, a boxerilor cu nasturi - da, m-am uitat, repede, vinovat, o dată, de două ori - materialul întinzându-se într-un V bombat și dispărând între picioare. M-am întors cu spatele, încercând să-mi domolesc zvâcnetele grele din piept și din gât, să le înăbuș, dar nereușind. O apropiere electrizantă, șocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un - am cotit la dreapta - lătrând, ei bine, mârâind de fapt, iar ea trebuia să-l închidă în bucătărie înainte ca vreunul din noi să se așeze și să riște să fie atacat din toate direcțiile. M-am simțit vag vinovat pentru faptul că Randle s-ar fi putut simți îngrijorată pentru mine odată ce-și dăduse seama că dispărusem. Dar ce i-aș fi putut spune? Chiar, ce-aș fi putut să-i spun? Poate că atunci când totul se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parcé oasele pieptului nu ar fi fost ale lui, ci ar fi fost niște oase stréine care-i intrau prin spinare rupîndu-i carnea și fécîndu-i respirația greoaie și raré, ca și cum și-ar fi interzis sé mai respire aerul acelei nopți vinovate, acelei nopți din amintirea lui În care s-a gîndit sé facé asta. Ce se va spune despre el? Îi plécea sé se agațe de mașinile și tractoarele care brézdau satul Încércate cu paie și cu gréunțe sau cu nutreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Nu știm nimic! - Natura-Mamé! Vladimir Ilici, ea le știe pe toate! - Rahatu-Mamei! dragé Edmundîci, lipsa de perseverențé! Neglijență! Și alte asemenea boale ale poporului rus! Iaté ce-ți voi spune eu ție, Edmunîci! - Vreți sé spuneți cé noi sîntem singurii vinovați? - Întocmai! - Nu Natura-Mamé? - Noi Edmundîci! Numai noi! - Și-atunci? - Numai ea, Nadenica, știe adevérul! - Știe, da! - Numai și numai ea, Cleopatra noastré! Uite ce, Edmundîci, cînd ești În Petersburg, transmite, te rog, Nadiușei această și pup-o fierbinte din partea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
toate cé știa el cé timpul nu are nici o viné. Dar Șasa se mai gîndea cé s-ar putea sé fie doué feluri de timp, unul care trece repede și unul care trece Încet. Și timpul care trece Încet era vinovat cé trece prea Încet. Dar numai timpul acesta era vinovat, celélalt nu era vinovat deloc. Lui Șasa nu-i plécea cé timpul cel Încet se nimerea tocmai atunci cînd aștepta el ceva. Parcé-i fécea În ciudé. Iar cînd nu aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]