2,160 matches
-
din Salonic sau din Basarabia, croați, sârbi, persani. Pe acești orientali i-am putut studia În gara maritimă, adunați În jurul bagajelor derizorii, nerăbdători să ajungă altundeva și, din vreme În vreme, agitați, căutând brusc vreun formular rătăcit, vreun copil prea vioi, vreun balot rebel care se rostogolise sub o bancă. Fiecare purta În adâncul privirii o aventură, o amărăciune, o sfidare, toți resimțeau ca pe un privilegiu faptul ca, odată ajunși În Occident, să ia parte la traversarea inaugurală a pachebotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ne resemnăm. Acum s-a îmbolnăvit el. Însă noi nu vorbim despre asta și nici el nu întreabă. E așa de inteligent, încât probabil ar înțelege și după aceea ar suferi. Prea curând, prea curând.” „Da, da, are o privire vioaie și e așa frumușel. Să sperăm că se descoperă ceva în medicină, cât de curând. Sărăcuțul.” „Măcar un lucru au priceput și tâmpiții aceia. Că trebuia să plec și să caut o soluție, cel puțin să încerc. Disperarea, cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
eu n-am mai rezistat, eram prea îngrijorată de soarta voastră, așa că am ieșit și m-am dus. Era macabru. Ca un mormânt și noi toți înăuntru. Am trecut și pe la bunica și bunicul. Erau la vecini și păreau mai vioi ca mine. Dar povestea cea mai nostimă s-a petrecut chiar la noi acasă. Am ajuns acolo, am văzut că toate blocurile erau părăsite și tocmai voiam să intru pe scară, când vecinul nostru - bețivul - stai, cum îl cheamă, Petrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu părul lung arăta ca o fată drăguță a cărei figură nu-mi spunea nimic. Cea care stătea acum în fața mea părea plină de energie, ca un animal mic ce-a venit pe lume o dată cu primăvara. Ochii i se mișcau vioi și în ei puteam citi veselie, supărare, uimire, disperare. Nu mai văzusem ochi atât de expresivi de foarte multă vreme și îmi făcea plăcere să-mi pironesc privirile asupra lor. — Vorbești serios? întrebă ea. Am dat din cap afirmativ, umplându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a spus ea. Am făcut cum mi-ai spus. N-am vorbit cu nimeni, mi-am golit capul de toate problemele. — Cum te simți? — Mult mai bine, mulțumesc. Tot mai am senzația aceea de moleșeală, dar mă simt oricum mai vioaie decât înainte. Presupun că eram mai obosită decât credeam. Deoarece tatăl ei dormea, nu aveam nimic de făcut, așa că ne-am cumpărat cafea de la automat și am băut-o în încăperea cu televizorul. I-am povestit lui Midori ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
apus frumos și bătea o briză ușoară, plăcută, și cînd soarele aproape că dispăruse am pornit motorul și am luat-o Încet spre mal. Stăteam În Întuneric, cam la vreo doi kilometri de mal. După ce apusese soarele, curentul devenise mai vioi, am observat asta cînd am intrat În el. Departe, la vest, se vedeau luminile din Morro și strălucirea Havanei, și-n fața noastră erau Rincón și Baracóa. Am mers Împotriva curentului pînĂ-am trecut de Bacuranao și ne-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
salcie. Își lăsĂ undița jos și se Întoarse - cedrii erau mărginiți de un crîng de mesteceni, unde era un trunchi mic, putrezit de cîțiva ani. Împinse bușteanul și găsi sub el cîteva rîme. Nu erau mari. Dar erau roșii și vioaie, așa că le băgĂ Într-o cutie mică de tinichea cu capacul găurit, o cutie În care fusese cîndva tutun Copenhagen. PresărĂ niște pămÎnt peste ele și apoi răsturnă bușteanul la loc. Era al treilea an În care găsea momeală În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nu?” „Păi Taquara sunt fasciști”, mă hazardai, din câte știam eu. „Fascistule”, Îmi șuieră fata cu ură. Și plecă. „Dar, În fine, Templierii ăștia erau niște sărăcuți?”, Întrebă Diotallevi. „Nu”, spusei, „e vina mea, am Încercat să fac povestea mai vioaie. Ceea ce am spus privește trupa, Însă ordinul primise Încă de la Început donații imense și, puțin câte puțin, Își constituise comanderii În toată Europa. Gândiți-vă că Alfons al Aragonului le dăruiește un ținut Întreg, mai mult, face testament și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ospiciu! Când coborâm după 35 de stații la 2 prăjini de albul molatec al zidului fără intrare fără expresie - doar vuietul de dincolo, iar noi ne târâm de-a bușilea două zile și noaptea devorând azima turcească până la bărbatul acela vioi în pijamale crem-vertical care-și smulge clondirul din buzunar și ne aruncă privirea în față: E toamnă și mă vedeți deși vara frunzișul mi-e atât de des încât mi se înăbușă pielea. Nici nu pot ieși prin gard în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
au simțit din nou fiorul dragostei care le încălzea inimile provocându-le o nespusă plăcere. — Dacă n-ai vrut să dai Cezarului ce i se cuvine, a luat singur, zâmbea afectuos Cezar. Sâc! Sâc! — Caramba! Obraznicule, își continuă alergarea Teofana vioaie și însuflețită de dragoste. — Pe cât ți-e gura de păcătoasă, pe atât de dulci îți sunt buzele. — Nerușinatule!se depărtează tot mai mult Teofana — Și calde și catifelate! — Ciau! Ciau! îi strigă să-l determine să plece, deși în străfundul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și peste simulacrul de cămașă, încheiată la toți nasturii, cu un sacou gros și ponosit, de toamnă, din molton. Patrimonial, imposibil de confundat. Natură moartă cu surtuc, precum opinase, cândva, Poetul. O-ho-hooo, salve, the Boss! tresare cât se poate de vioi același Dănuț, adresându-i-se noului venit cu cel de-al doilea apelativ, cel pe care mai sus amintitul Vierme (zis și Adrianus, zis și..., stop, gata, gata, fără rime deplasate!) îl prefera în discuțiile publice, la care s-ar
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
borna de mijloc, care înjumătățea intervalul de parcurs, până la răsăritul soarelui. Cu o regularitate metronomică, fenomenul anticipat se produce: Un soi de râset ascuțit, strident și cu adevărat lugubru dar și vesel, simultan se propagă cu intermitențe sinistre, delirante, pe deasupra, vioi și viguros ca și o adiere rea a beznei înseși, printre firele rădăcinilor suspendate, din tavan. Asta-i Straja, Buha bătrână de la zarzărul trăznit! își coboară Bursucul vocea, sugestiv, până la foșnetul prudent al unei șoapte. Tante la Folle. Zănateca. Tanti
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
trunchiul în înteriorul debaralei și cu picioarele (încă încălțate cu pantofii) în curte, pantalonii și slipul fiind abandonați, în pripă, pe coronamentul unui boschet pitic. O mini-arteziană de sânge roșu-nchis, amestecat cu un lichid alb, probabil seminal, care izvorâște vioaie dintr-un ciot de carne retezat-sfârtecat, situat sub ombilic și în centrul smocului de păr pubian, indică proaspăta pierdere traumatică, de către nefericit, a propriului organ, din care o bună parte sau, cel puțin, glandul încă erect, se găsește în palma
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ca o gâscă, zău că da...! Du-te-n pisici! Să mor io-n pușcărie, dacă nu te fac! Să moară mama... Fragedo! Mânca-ți-aș țâțele! E-te câțu! și Liliana îi arată degetul mare de la o mână, penetrat vioi, printre degetul mijlociu și index. Șobo icnește disperat, dar n-are încotro! Insațiabila Lili-Anaconda e de două ori cât el și, ca fostă handbalistă de performanță în echipa secundă a Rafinăriei, este una dintre puținele femei întrutotul capabile să i
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dus și l-a instalat. Pe urmă l-a poftit să cineze în familia lui, să-l cunoască și nevastă-sa. În afară de soții Gavrilaș, din familie făcea parte și domnișoara Marioara Rădulescu, o fetiță de vreo optsprezece ani, drăgălașă și vioaie ca o veveriță, elevă la școala profesională. Din pricina ei n-a putut Gavrilaș să-i propuie lui Titu să locuiască chiar la dânșii. Doamna Gavrilaș, mărunțică, grasă și roșie, cu fața veșnic lucioasă, socotise totuși că ar fi putut lua
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Gliganu, arătând la stânga o curte mare, împrejmuită cu uluci, în mijlocul căreia, ascunse de coroanele veștede ale copacilor, se întrezăreau clădiri albe cu acoperișuri de țiglă. Pe poarta deschisă larg, tocmai atunci ieșea un bărbat cu fața prăjită de soare, uscat, vioi și energic, cu o pălărie veche, într-o haină scurtă de piele, cizme cu turecii moi și înalți. Când auzi clopoțeii și văzu brișca de la Amara, se opri pe podețul dinaintea porții și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi furat niște lucruri de la curte, dar bătut așa de rău, că a zăcut două săptămâni și a rămas cam beteag pentru toată viața. Ca să șteargă mai bine urmele mâniei lui Toader, Leonte Orbișor, mic, cu glas ascuțit, cu fața vioaie, găsi cu cale să observe împăciuitor: ― Am pătimit și eu cu Serafim și cu ceilalți laolaltă, dar mă întorc și zic: stăpânirea ce să facă dacă e furt? Și de ce să fure munca altuia hoții? ― Așa e, vezi bine!... Să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
semn de slăbiciune, după părerea mea, ș-apoi mă descoperi pe mine ca pe un tiran fără inimă și-mi încurci socotelile. ― Când apare un conflict, e bine să fie un intermediar care... obiectă Grigore. ― Nu, nu! întrerupse bătrânul mai vioi, fiindcă își amintea cum și învățătorul îi vorbise deunăzi cam la fel. Eu nu cunosc nici un conflict și nici nu admit măcar posibilitatea de conflicte între mine și țărani. Ar însemna că și eu caut să-i exploatez ca alții
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de nu, să-mi spuie dumnealui cum e mai bine! murmură fata resemnată și nemulțumită, aruncîndu-și ochii pe fereastra mare, deschisă, dinspre curte, unde colonelul Ștefănescu vorbea și nu mai isprăvea cu țăranii. Bătrânul pensionar arendaș avea o înfățișare mai vioaie și glasul cutezător. Într-un moment de inspirație, alaltăieri, și-a adus aminte de maiorul Tănăsescu, care i-a fost camarad de promoție și de regiment ani de zile, la Severin, pe când erau căpitani. Nevastă-sa, fie iertată, a fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
niște colți de fiară flămîndă: ― Apoi cu uscăturile trebuie să începem, măi nea Iosife, că doar așa ne-am învățat! În ușa cârciumii ieșise Nicolae Dragoș, boțit la față, parcă toată noaptea n-ar fi închis ochii și totuși mai vioi ca de obicei. Văzând pe Toader Strîmbu, strigă din prag înăuntru: ― Haideți, Petrică, nu mai stați, c-a venit și Toderiță! Pe când el cobora în uliță, ieși din cârciumă și Petre, înconjurat de o grămadă de oameni, mai ales flăcăi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
stea la țară. Castelul ars nu se mai gândea să-l refacă. Dacă va fi nevoie, va moderniza vechiul conac cruțat de furia focului. Predeleanu se interesă, căută și găsi omul care-i trebuia lui Grigore. Era un tânăr simpatic, vioi, inteligent și chipeș, cu câțiva ani de practică agricolă în Germania și alți câțiva ani de conducere, cu bune rezultate, a unei mari ferme-model a statului. ― Uite-l! Se numește Stelian Halunga... Îți place? întrebă Predeleanu, prezentîndu-i. ― Îmi place! zâmbi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
butoanele de comandă, se uită pe ecranul de control cu dușmănie. Avea o poftă irezistibilă să-i dea un pumn părându-i rău că nu l-ar fi primit Ripley în cap. Evident, era pură fantasmagorie. Deși era din fire vioi, repezit, se stăpânea și-și dădea seama că avea nevoie de monitorul de control. Și de Ripley. Ash executa asupra corpului lui Kane o nouă gamă de teste. Ele îi dădură informații suplimentare asupra stării sănătății acestuia; nimic folositor deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să creadă.) Te simți bine? ― Vrei ceva? întrebă Ripley. Nu răspunse la întrebarea presantă a lui Lambert. ― Gura uscată, articulă. (Dallas își dădu seama brusc de faptul că, în această clipă, Kane ieșa dintr-o perioadă de amnezie. "Execul" părea vioi și sănătos, dar nedumerit, ca și cum se străduia să-și ordoneze gândurile.) Îmi dați puțină apă? Ash se repezi spre un container, umplu un pahar de plastic și i-l dădu. Kane înghiți conținutul pe nerăsuflate. Dallas observă că mușchii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
spre pasarelă. Îl reperă imediat. Era așezat cu nonșalanță pe pupitrul lui Dallas, lingându-și cu grijă blănița. ― Jones, ești norocos, zise ea surâzând. Aparent, el nu era de aceeași părere. Când ea întinse brațele să-l prindă, el sări vioi și dispăru în spatele panoului. Ea se duse de grabă după el. ― Hai, Jones! Lasă joaca... nu acum. Toată lumea te așteaptă. ― Crezi că o să avem nevoie de toate astea? zise Lambert lăsând jos povara pentru a-și ridica o meșă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
șleampeți, ca să se poată distra și cei care asistau. Oricum, jocul avea ceva insinuant, meandric, care te emoționa ca și gajurile; într-una dintre zilele lungi de la sfârșitul clasei a opta oracolul îl făcea Petruța ,o fata negricioasă și foarte vioaie, un fel de subretă care, fără să aibă un prieten, le mijlocea celorlalte întîlnirile. După ce răspunseseră mai mulți , între care și eu (mă gândisem chiar la Petruța și îmi ieșise "îi placi, dar nu te iubește"), oracolul ajunse la Lili
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]