1,439 matches
-
Viena, Korngold a colaborat în 1929 cu Max Reinhardt pentru adaptarea operetei "Die Fledermaus" a lui Johann Strauss ÎI în Berlin. În aceeași perioadă au loc premierele unor noi lucrări ale lui Korngold, cum ar fi Suita pentru două viori, violoncel și pian (mâna stângă), Op. 23, si a treia Sonata pentru Pian, Op. 25. În 1932 a avut loc premieră lucrării "Baby-Serenade" Op. 24, în care Korngold a folosit pentru prima dată elemente de muzică jazz. În același an a
Erich Wolfgang Korngold () [Corola-website/Science/309987_a_311316]
-
1946, o dată cu premieră "Cvartetului pentru coarde Nr. 3", Op. 34, Korngold și-a luat adio industriei cinematografice de la Hollywood și a încercat să se întoarcă la muzică de scenă. Folosind elemente din coloanele sale sonore, Korngold a compus "Concertul pentru violoncel în Do major", Op. 37, "Concertul pentru vioară în Re major", Op. 35 (a cărei premieră a avut loc în 1947) și "Serenada Simfonica", Op. 39. Familia Korngold a decis să revină în Europa în toamna anului 1947 dar planurile
Erich Wolfgang Korngold () [Corola-website/Science/309987_a_311316]
-
a permis folosirea unui difuzor puternic cuplat la un oscilator a cărui frecvență poate fi ajustată cu precizie mare. Diferite variante ale acestei tehnici sunt folosite în mod obișnuit în proiectarea și construirea de instrumente muzicale, precum viorile, chitarele sau violoncelele.
Ernst Chladni () [Corola-website/Science/310044_a_311373]
-
B'Day". „Listen” este un cântec rhythm and blues scris într-o tonalitate majoră. Înregistrarea este compusă având la bază măsura de trei pătrimi și include un ansamblu de orchestre de coarde. Alături de ritmurile de pian acustic, instrumentalul cuprinde: bass, violoncel, tobe, chitare, instrument de percuție, viole și viori. „Listen” urmează formatul strofă — refren, cel din urmă fiind repetat pe durata piesei. În contextul filmului, personajul lui Knowles, Deena, reprezintă o femeie fără personalitate, dominată de soțul său Curtis (interpretat de
Listen (cântec) () [Corola-website/Science/309035_a_310364]
-
Seid umschlungen" - temă, sau o combinație a celor două. Prima "mișcare" în sine este organizată în secțiuni: O introducere, care începe cu un pasaj -Presto- furtunos. Apoi citează pe scurt toate cele trei mișcări anterioare, în ordine, fiecare respinsă de violoncele și bas, care apoi cântă într-o prefigurare instrumentală a recitativului vocal. Cei mai mulți dirijori, în special Roger Norrington s-au folosit de tempo-ul recomandat de Beethoven pentru recnzii mixte. Benjamin Zander a făcut un caz pentru marcajele de pe metronomul
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
ritmul melodiei vocale încorporând doar câteva sincope, posedând totodată armonii vocale. Pentru realizarea ritmului melodic al cântecului, echipa de producție a combinat o progresie de acorduri clasice pe o chitară acustică, elemente specifice unui sintetizator de ritm și sunete de violoncel. Al Shipley de la "Stylus Magazine" a observat faptul că unele componente de chitară au fost copiate în discul single „Hate That I Love You”, al interpretei barbadiene Rihanna, compus de aceeași echipă de producție și scris de Ne-Yo, care a
Irreplaceable () [Corola-website/Science/308974_a_310303]
-
cu coarde, la care execuția se face, în mod obișnuit, cu arcușul. Viola modernă folosește patru corzi, acordate în cvinte perfecte. Viola este al doilea membru al familiei viorii, având un sunet mai grav decât vioara și mai acut decât violoncelul. Instrumentistul care cântă la violă se numește violist. Limba română cunoaște alte câteva denumiri pentru violă, întrebuințate mai ales când se face referire la instrumentul adaptat după necesitățile muzicii folclorice. Cu deosebire în Transilvania, viola este numită braci sau brace
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
în combinație cu o vioară de acompaniament - în Banat și zona Aradului - sau chiar înlocuită de una sau două viori de acompaniament) ca instrument de acompaniament (și denumită braci, brace, contralăucă, așa cum s-a văzut mai sus), corelat cu „gorduna” (violoncelul), împreună cu care acompaniamentul se constituie în formule fixe. Cel mai adesea, violoncelul va marca timpii (de regulă, notați convențional cu pătrime), iar viola poate merge pe formule cu valori mai scurte sau sincopate. Folosită astfel, viola devine instrument aproape exclusiv
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
sau chiar înlocuită de una sau două viori de acompaniament) ca instrument de acompaniament (și denumită braci, brace, contralăucă, așa cum s-a văzut mai sus), corelat cu „gorduna” (violoncelul), împreună cu care acompaniamentul se constituie în formule fixe. Cel mai adesea, violoncelul va marca timpii (de regulă, notați convențional cu pătrime), iar viola poate merge pe formule cu valori mai scurte sau sincopate. Folosită astfel, viola devine instrument aproape exclusiv armonic. Călușul instrumentului se retează, parțial sau total, permițând arcușului punerea în
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
puține confuzii. Unul dintre cei mai apreciați violiști ai perioadei (baroc târziu) a fost Johann Sebastian Bach, de asemenea foarte bun cunoscător al viorii și al altor instrumente. Bach prefera să interpreteze în cvartetul de coarde (două viori, violă și violoncel) la violă, pentru a fi poziționat în centru, de unde putea „dirija” către ceilalți instrumentiști, indicând mișcarea prin ridicarea sau coborârea gâtului instrumentului său în timp ce cânta. În continuare, iată câteva nume ale unor instrumentiști interpreți dedicați violei, și ale unora care
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
didactic, etnograf și scriitor de limba germană din România. Părinții săi au fost Josef Tietz, învățător, și Therese Tietz (născută Diaconovich). Urmează școala primară la Reșița, iar gimnaziul la Timișoara (1908-1916). În paralel, din 1913, a urmat și clasa de violoncel a școlii de muzică din Timișoara. După ce ia bacalureatul în 20 iunie 1916, urmează studii de germanistică la Budapesta și Cluj (1916-1920). Profesează ca suplinitor la Reșița (1 septembrie 1920-1923), apoi, după ce își ia diploma de profesor (20 martie 1923
Alexander Tietz () [Corola-website/Science/309294_a_310623]
-
vorbește despre muzica de cult creștin contemporan. O mare parte din opera să este inclusă în cărți de cantare creștină și este cântată la diferite ocazii. Când a fost copil a învățat să cânte la câteva instrumente muzicale inclusiv vioară, violoncel și pian. În timpul studenției, la Marburg, a făcut și clase de armonizați și voce. Chiar în 1970 el a fost dirijor de cor de "Jugend-für-Christus" și membru de "Christussänger". În același timp a produs primul lui single - "Meinst du wirklich
Manfred Siebald () [Corola-website/Science/309433_a_310762]
-
20 de ani după acele evenimente. Unul din fiii săi, Friedrich (Shalom) Mark, care studia medicina la Praga, a fost deportat de ocupanții naziști în lagărul de la Theresienstadt, iar de acolo la Auschwitz, unde pentru o vreme a cântat la violoncel în orchestra de deținuți improvizată de conducerea lagărului, iar apoi a fost omorât. Ceilalți trei copii - Efraim Erich Mark, Moshe Yehuda Milan Mark și Herta Julia căsătorită Hassner, au supraviețuit anilor Holocaustului, o parte din ei fiind rămași cu mama
Abraham Jakob Mark () [Corola-website/Science/310459_a_311788]
-
Epica, fiind inspirat de albumul formației Kamelot. În prima jumătate a anului 2003, Epica a fost susținută în concert de un mic cor (format din doi bărbați și patru femei) și o orchestră de coarde (trei viori, două viole, două violoncele și un contrabas). Grupul a înregistrat apoi un CD demonstrativ pe care au fost incluse două piese: „Cry for the Moon” și „Illusive Consensus”. Ca în cazul oricărui disc single, CD-ul poartă numele uneia dintre cele două piese, și
Epica () [Corola-website/Science/305020_a_306349]
-
de țigan Piesă compusă de Nicolae Covaci în 1980-81; text (în limba engleză) de Tom Buggie. A fost înregistrată în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, Sabin Dumbrăveanu - violoncel, Ivan Kopilović - voce; apărută pe discul din 1981 editat în Germania („Transsylvania”). Compusă în 1974-1975 de Josef Kappl; versuri: Șerban Foarță și Andrei Ujică; înregistrată pentru albumul „Cantafabule” (1975; reeditat în 1996) în formula N. Covaci - chitară solo, voce, J.
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Storie”, a apărut pe discul editat în Germania în 1981. Formula care a înregistrat-o era N. Covaci - solist vocal, chitară acustică, chitară solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, I. Kopilović - voce, S. Dumbrăveanu - violoncel. O altă înregistrare s-a facut în formula N. Covaci - chitară acustică, voce, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, M. Baniciu - solist vocal, U. Brand - chitară acustică, corul „Song” și „Grupul de popi”, și a
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
sub numele „Wedding” pe albumul editat în Germania în 1981 sub titulatura Transsylvania-Phoenix; a fost înregistrata în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, I. Kopilović - voce, S. Dumbrăveanu - violoncel. Altă versiune (în română) a apărut pe discul „SymPhoenix/Timișoara” (1992), înregistrarea fiind făcută în formula N. Covaci - chitară solo, voce, M. Baniciu - solist vocal, O. Lipan - baterie, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, „Grupul de popi”. Există și
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Montmann). A apărut prima oară sub numele „Star Dance” (probabil greșeală de tipar), pe discul editat în Germania în 1981 sub titulatura Transsylvania-Phoenix; formula care o înregistrase era N. Covaci - solist vocal, chitară acustice, M. Neumann - vioară, voce, S. Dumbrăveanu - violoncel, I. Kopilović - voce. O altă înregistrare, din aceeași perioadă, se află pe discul „Folk, Lied, Song - Nachwuchs Festival '80”, disc colectiv apărut în 1981 în Germania; O a treia înregistrare a fost făcută pentru albumul „Timișoara” (1992) în formula N.
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
aparține lui Rolf Möntmann. A apărut prima oară pe discul „Transsylvania” editat în Germania în 1981, în formula N. Covaci - solist vocal, chitară acustică, chitară solo, T. Buggie - chitară bas, M. Neumann - vioară, voce, O. Lipan - baterie, percuție, S. Dumbrăveanu - violoncel, I. Kopilović - voce. A fost înregistrată și pentru albumul „SymPhoenix/Timișoara” (1992) în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, corul „Song” și „Grupul de popi”, U. Brand - chitară acustică
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
engleză de John Kirkbride și Rolf Möntmann; apărută prima oară pe albumul editat în Germania în 1981, fiind înregistrată de N. Covaci - solist vocal, chitări solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, S. Dumbrăveanu - violoncel, I. Kopilović - voce. Înregistrată și pentru albumul „Timișoara” (1992), în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, U. Brand - chitară acustică, corul „Song” și „Grupul de popi
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
creator ce pregătește avalanșă de sunete numită "Rush" - o fugă halucinanta susținută de ritmul tobelor lui Alan Wilder - notă psihedelica a albumului. "One Caress" - o simfonie desăvârșită, diferită, dar perfect integrată în contextul sonor al albumului. Stringurile de vioară și violoncel creează senzația aproape vizuală a unei săli de filarmonica în care ascultătorul se abandonează exclusiv muzicii și vocii angelice a lui Martin Gore. Piesa de final - "Higher Love" - cu un intro extatic, concluzionează superb un album provocator, subliniind senzația atmosferică
Songs of Faith and Devotion () [Corola-website/Science/306206_a_307535]
-
de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria ( pe atunci în URSS, astăzi în raionul Rîbnița, Republica Moldova). A studiat la Școala de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel. A fost membru al PCUS. Și-a început cariera de muzician ca violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat
Eugen Doga () [Corola-website/Science/306334_a_307663]
-
este cel mai mare instrument muzical cu coarde și arcuș cu o largă răspândire. În partitura de orchestră, se scrie prescurtat „Cb.” sau „Kb.”. Raportat la notarea în partitură, sunetul contrabasului este cu o octavă mai jos decât cel al violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna stângă pe tastieră, iar mâna dreaptă trage arcușul peste corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
iar mâna dreaptă trage arcușul peste corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în familia violei da gamba („familia violelor”). Acordajul ei, corespunde în notație cu cel al
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
nu s-a dovedit a fi practic; din cauza marii tensiuni, acordajul nu rezista. Către mijlocul secolului al XVII-lea s-a trecut la patru coarde. Experimental s-a mai construit un instrument numit "cellone", pentru a găsi o tranziție între violoncel și contrabas. Acesta se acorda în Sol, re, la, mi și se nota la octava inferioară (ca la contrabas). Nici acest instrument nu s-a răspândit. Forma contrabasului actual se deosebește întructva de instrumentele din familia violei da gamba. Corpul
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]