1,530 matches
-
armele. Vasquez și Drake se ajutau să-și prindă hamurile cribloaielor. Pe ecranul din față apărea aceeași imagine ca și în cabina de pilotaj. Conul regulat al unui vulcan de metal se ridica în nori aruncând gaze arzătoare. Microfoanele transmitea vuietul de tunet, al epuratorului de atmosferă. Ripley îi spuse lui Burke: ― Câte sunt pe Acheron? ― Vreo treizeci. N-aș putea să-ți dau toate coordonatele. Sunt împrăștiate pe întreaga planetă Nu oriunde, totuși. Am ales zonele de implantare. În funcție de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
complementare care vor da naștere unei biosfere agreabile și unui climat blând. Urâțenia va da naștere frumuseții. Muntele de metal monolitic domina vehicolul blindat. Wierzbowski frână în fața intrării principale. Conduși de Hicks și Apone, infanteriștii se desfășurară în fața marii porți. Vuietul enormelor mașini se putea auzi, în pofida șuieratului necontenit al vântului. Ele își continuau lucrarea chiar și în absența stăpânilor umani. Hudson ajunse primul la poartă și-și plimbă repede degetele peste comenzile de deschidere. ― O surpriză plăcută. Funcționează. Apăsă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ea. Punându-se spate în spate deschiseră simultan focul și două arcuri de foc țâșniră din cribloare. Păreau doi sudori care asamblau coca unei nave spațiale. În această sală închisă, rafalele erau asurzitoare. Pentru cei doi operatori de criblor, acest vuiet era comparabil cu o fugă de Bach. Vocea lui Gorman răsuna în receptoarele lor, abia sesizabilă din cauza tumultului. ― Cine trage? Am interzis folosirea armelor grele, ce dracu'! Vasquez ridică mâna pentru a-și smulge casca fără a pierde din vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
lui și le făcea semne cu disperare. ― Aici! Pe-aici trebuie să urcăm. Profitând de acest răgaz nesperat, Ripley studie pasajul. Ascensiunea va fi dură, dar rapidă. Extremitatea sueprioară a puțului era marcată cu un cerc de lumină slabă. Auzea vuietul vântului: niște sunete ca acelea produse prin suflarea în gura unei sticle. În pereții netezi ai conductei erau adâncite niște trepte strâmte. Coborî privirea. Puțul se înfunda la picioarele ei și se pierdea în beznă. Nu se mișca nimic. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
primele metamorfoze ale stomatologului Noimann. Apare astfel tema dublului, o temă foarte des abordată de Nichita Danilov, influențat, probabil, și de nuvela dostoievskiană Dublul: „O mulțime de chipuri umflate, cu trăsături schimonosite, se roteau În jurul capului lui Noimann, scoțând un vuiet Înfundat, care-i punea la grea Încercare timpanele. Nu era prea plăcut să-ți vezi propria față multiplicată În zeci de exemplare, apropiindu-se și Îndepărtându-se ca un ecou de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și oase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
își vârâră ascultători iataganuțele la brâu. — Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind la zvonurile retoricii! Mare lucru, fraților! De zece ani umblu teleleu, parcă așa se spune, prin stepă, n-am casă, n-am masă, n-am decât o tradiție, fraților! Sunt, scuzați-mi expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a lua pământ și pietricele până umple traista. După care mi-au făcut un semn cu mâna și p-aci ți-e drumul. Mai stau eu ce mai stau, potolesc câinii și când dau să mă culc, fraților, aud un vuiet și văd o lumină mai ceva ca la apocalipsă, suind dinspre Poiana lui Buzatu, știți, unde-au prins-o atunci pe stareță cu Buzatu. Era cum ai vedea o casă arzând și când să te repezi s-o stingi, hop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înțesate de barcagii, de bragagii, de iaurgii, de lactagii, de halvagii, de geamgii, de cheflii, de scandalagii și reclamagii hazlii, sultanul părea să aibă răbdare cu oamenii. De-abia intrat prin Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se poate privi decât înăuntru. Cât despre de-acum înainte, nici o știre: doar un vuiet vag, un foșnet neliniștitor de pădure simțind furtuna, ce vine spre el, făcându-l să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai fi nevoie să spunem că asemenea stări trebuie combătute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
auzit eu): - Da viniț’ s’ cinstim, măi!! Mai repede, mai repede - să cinstim venirea. A ieșit la vedere, la ei și Moș Andrei. În izmene. Cu mâna streașină la ochi, Își sucește, răsucește capul Într-o parte, În alta, după vuietele apropiindu-se, Îndepărtându-se - printre păpădii de fum. Și zice Moș Andrei - Încet, Încetișor, dar Îl aud: - Măi băieț’, măi... Aț’ vinit păn-la urmă... Alături, baba lui Moș Andrei: cu o mână pe umărul bătrânului, cu cealaltă flutură Înspre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de tot - Își arată dinapoiurile dezgolite; alb-alb, geamăn. Mama coboară scările școlii, vine Încoace: - Doar ți-am spus să intri-n casă! Doar mi-a spus. Dar nu intru - doar. Dealtfel, mama se oprește În mijlocul curții și Înalță capul. Crește vuiet. Ridică și mama o mână, dar numai până În dreptul umerilor, acolo Își mișcă degetele a bun venit - În clipa următoare Își dă seama că e numai În cămașă de noapte și desculță, așa că aleargă spre casă, cu mâinile rușin’-crucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la superba Apollonie Sabatier (La Présidente!; de ce nu i-ai trimite și tu poezii și scrisori?), la doamna mamă Aupick, la misterioasa J.G.F., la servanta Mariette, la cerșetoarea roșcată, la acea necunoscută de pe stradă, întâlnită doar o singură dată în vuietul necruțător al orașului, la Elisa Nieri (galantissima spioană!), la dansatoarea Lola Montès, la damnatele femei încolăcite desfătător și desfrânat, la o anumită modistă, erudită și pioasă, la a doua Berthe, ultima lui amantă, abia deslușită în chinurile bolii tot mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
era plină de tampoane înroșite ce degajau un miros fad, răscolitor. Era atunci vară, doctorul avea un halat cu mânecă scurtă, din porii proeminenți, roșietici de pe braț, ieșeau firicele firave de păr blonziu. Prin fereastra larg deschisă pătrundea către ei vuietul străzii. Cu scaunul rezemat de fișet asistenta moțăia cu o carte în brațe, cu fața învăluită de-o mare împăcare... Carmina coborî din scaun și porni spre ieșire parcă târându-se pe linoleum, străbătu culoarele întunecate, auzi în dosul ușilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
peste noapte. Carmina pleca prima cu pachețelul în plasă. Avea mult de mers. După ce ieșea din oraș intra în lanul de porumb, nemișcat din care, ici-acolo se înălța fum negricios ori de câte ori vreun tăciune pocnea la soare. De peste tot un vuiet egal și străin, glasul uscat al porumbului. Din când în când pe fată o depășea câte o mașină, șoferii îi plasau o vorbă, două, o invitau în cabină. Praful stârnit de mașină plutea cu gustul sălciu pe deasupra spicelor. Curând avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe malul mării și puteam găsi întotdeauna un loc confortabil pentru odihnă. Nisipul era plăcut ca așternut. Apoi adunam lemne care pluteau pe apă și făceam focul la care prăjeam peștele cumpărat de la pescărie. Beam niște whisky și în timp ce ascultam vuietul valurilor, mă gândeam la Naoko. Mi se părea cumplit de ciudat că ea a murit și că nu mai face parte din lumea aceasta. Nu puteam pur și simplu să accept această realitate. Nu-mi venea să cred. Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de făcut este să luăm lucrurile ca atare, până la capăt, și să încercăm să învățăm ceva, chiar dacă știm că ceea ce învățăm nu ne va fi de nici un folos atunci când va trebui să ne confruntăm cu un nou eveniment neașteptat. Cu vuietul valurilor și cu șuieratul vântului în urechi, apăsat de asemenea gânduri, zilele treceau pe nesimțite. Supraviețuind doar cu whisky, apă și pâine, cu părul plin de nisip, cu rucsacul în spinare, la acel început de toamnă, am luat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am încercat să-l opresc, dar dus a fost în bezna nopții. Văzându-mă singur, nu-mi rămânea decât să beau sake. Țărmul era murdar de la artificiile care se consumaseră pe nisip, iar valurile, supărate parcă, loveau malul cu un vuiet asurzitor. Un câine costeliv se îndreptă, dând din coadă, spre focul pe care-l aprinsesem, în căutare de mâncare, probabil, dar văzând că nu e nimic, se îndepărtă resemnat. Tânărul pescar s-a întors după vreo treizeci de minute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
asta mai târziu, acum eram fericit, cerul era senin, primejdiile îndepărtate. Am băgat amândoi ziarul în buzunar și am ieșit. Noaptea de martie, a acelui an '42, era limpede și rece. Ne-am oprit o clipă pe strada pustie, ascultând vuietul familiar al rotativei, pentru mine singurul vuiet din afară care suna ca un cântec al destinului: ceva începea și ceva se termina; gata, de-aici înainte soarta mea n-avea să se mai schimbe, n-aveam să mai ajung nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
era senin, primejdiile îndepărtate. Am băgat amândoi ziarul în buzunar și am ieșit. Noaptea de martie, a acelui an '42, era limpede și rece. Ne-am oprit o clipă pe strada pustie, ascultând vuietul familiar al rotativei, pentru mine singurul vuiet din afară care suna ca un cântec al destinului: ceva începea și ceva se termina; gata, de-aici înainte soarta mea n-avea să se mai schimbe, n-aveam să mai ajung nici comandant de armate, cum visam adesea, nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
liniștea unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca de departe. Popa făcu semn primarelui, cu capul, spre ușă. Ieșiră amândoi, în vârful picioarelor. În crâșmă, Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. Popa și primarele se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ale odăii. Eram ațâțat și - spun drept - îmi era frică să mă culc, cu toate că eram zdrobit de oboseală. Îmi pusesem pușca alături, stam pe pat în capul oaselor, ascultam, și, în tăcere, urechile îmi țiuiau și-mi umpleau tidva de vuiet. Într-un târziu, mi s-a părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în când, slabe rămășiți, ca niște oftări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umpleau de o ceață lăptoasă. Cătră amiază așteptam o limpezire. Într-adevăr, soarele se arăta câtva timp, ca să ne amintească existența lui și să ne dea nădejde; dar îndată după aceea prindeau să șușuie brazii și auzeam în ponoare depărtate vuietul furtunii și al ploii. Am așteptat o săptămână să se așeze vremea. După aceea, visând altă epocă tihnită a acelei așezări, m-am coborât iarăși la câmpie. Am ieșit din ploaie și din furtună; am regăsit primăvara la Sebeș; am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul de bătrâni despre care vreau să vorbesc. Lăsasem fereastra deschisă când mă culcasem și de-afară, de pe țărm, vuietul mării se auzea foarte clar în liniștea dimineții. Am tras pătura peste mine, încercînd să adorm din nou. Dar îmi fugise somnul. Îmi părea rău că nu ajunsesem la sfârșitul visului și, ca să mă consolez, m-am gândit că poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu se hotăra să mă omoare. Am încercat să ies, dar n-am reușit decât să mă afund și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în mlaștină femeile după ce mă culcam cu ele, dar la un moment dat pescarii s-au întrebat de ce dispăreau văduvele care plecau cu mine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]