5,438 matches
-
urcă până când m-a prins acolo unde o simțeam cel mai tare. Apoi am vomitat, peste tot. Peste mine, Bruce și peste ceilalți doi. Au început să țipe și-au sărit repede în picioare. Iar eu am rămas acolo să zac, și soarele era fierbinte, și eram plin de praf din cap până-n picioare. Seara, când a venit tata să mă ia, eu stăteam pe veranda din fața casei lui Bruce. Praful și sângele și voma rămăseseră pe mine, dar se întăriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
tentă de galben, galbenul unei flegme mai degrabă decât al unei narcise. Podeaua era acoperită cu linoleum zgâriat, biroul cu autocolant gri, iar scaunele din plastic, la fel de gri. Ar fi avut nevoie de o Ivana Trump pentru redecorare. Declarația mea zăcea pe birou. într-un final, dând din umeri, am semnat în dreptul liniei punctate și i-am împins foaia. Tot nu sunt mulțumită de ea, am spus eu mai degrabă îmbufnată. Pare să fie totul corect în privința celor întâmplate... Doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
probabil, dacă aș fi mers până la zidul din depărtare raportul dintre gunoaie și verdeață s-ar fi inversat. Ar fi fost ca o mică excursie pentru mine. Puteam să trimit vederi de acolo. în depărtare am observat silueta cuiva care zăcea acolo, ghemuit sub niște copaci, stând probabil în propria vomă uscată. Asta ar completa decorul. Gazonul, neîngrijit și gol, era acoperit de frunze uscate. Se micșora până când dispărea într-un pâlc de copaci înalți și pe jumătate goi, cu crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ratat lucrul pe care îl căutau. Sigur că exista posibilitatea ca însăși Lee să fi curățat panoul de tot ce era pe el. Dar după aceea, probabil ar fi pus boldurile într-un sertar, nu le-ar fi lăsat să zacă într-o grămăjoară pe blatul alăturat. Deci nu fusese Lee. Altcineva. Și nu-mi trecea prin minte cine și de ce. M-am întors în living. Acum că mă uitam și după alte indicii că i se umblase prin lucruri, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să bem ceva și nimeni nu va mai deschide subiectul. Dar, Doamne, abia i-au luat corpul de acolo acum câteva ore! L-am văzut! Știam că dacă rămân acasă, mâine-dimineață când m-aș uita pe fereastră, aș vedea-o zăcând acolo, sub copaci, ghemuită, moartă. Nu aveam ce să spun. Am deschis ușa fără să scot un cuvânt; Tom s-a ridicat și m-a urmat înăuntru. Am mers, în tăcere, până la frigider, am scos votca, am pescuit două pahare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aura albastru-închis în jurul meu. Nu puteam să mai aștept; ar trece ore până să se ducă. Cel puțin mirosea scump. Făcându-mi curaj, am împins ușile grele de sticlă. înăuntrul galeriei era răcoare și puțină umezeală. Un val de liniște zăcea în aer. Avea același efect asupra mea precum școala; mă făcea să vreau să mă zbengui și să țip cât pot de tare și ostentativ ceva despre chiloții directorului. Era puțină lume care se plimba de la un tablou la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o ratezi. — Știu că mi-am asumat cam multă libertate, a continuat el, cu capul aplecat pe-o parte. Dar dacă îmi ceri să plec acum am să plec, și fără să-ți port pică. —Mmm, și atunci de ce ai zăcut pe treptele mele toată noaptea? —Toată noaptea? E abia trei. Nu mi-ai răspuns la întrebare. —Ești o femeie dură, Sam Jones. Dacă vrei să știi, nu mi-au plăcut mutrele celor cu care erai. M-am gândit să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
masa de cafea, observând că sticla de whisky, care era aproape plină când am început să vorbim, era acum pe jumătate goală. S-a auzit un zgomot înfundat. Mi-am ridicat privirile. Paharul lui Walter îi căzuse din poală și zăcea acum pe podea în fața canapelei. Nu mai aveam ce să scot de la Walter Quincy în acea seară. Ca și paharul, capul îi picase înainte, doar că nu la fel de departe. Se odihnea pe piept și părea că acolo va sta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
moment am crezut că murisem și că încă nu mi-am dat seama, că mi s-a disociat creierul de restul corpului și că pluteam peste el. Și avea sens. Părți din corpul meu nu păreau să fie ale mele. Zăceam jumătate pe asfalt și jumătate pe altceva, iar mâna de sub mine nu se mișca oricât aș încerca să-i îndoi degetele. Oh, Dumnezeule, am pierdut o mână. Nu mâna dreaptă, Te rog, Doamne. Apoi mâna s-a mișcat, prinsese viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de la efort. S-a auzit un zgomot puternic de-a lungul podelei. Scara s-a făcut țăndări, ecoul rămânând în aer, apoi nimic altceva decât un gol și mâinile mele de asemenea goale în fața mea. Scara se rupsese, iar el zăcea sub ea. Picioarele lui lungi erau strâmbe, ca ale unui păianjen aruncat de o mână uriașă. Am așteptat destul cât să se miște; dar nu s-a auzit nimic, nimic. Nu trebuia să mă duc jos. Puteam să ies prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ca ale unui păianjen aruncat de o mână uriașă. Am așteptat destul cât să se miște; dar nu s-a auzit nimic, nimic. Nu trebuia să mă duc jos. Puteam să ies prin fereastra din tavan, să îl las să zacă acolo - să fac măcar o dată ce e mai sigur pentru mine. Vizavi de peretele cu platforma erau niște cărămizi, așezate la întâmplare. M-am balansat pe margine și am coborât repede pe ele. Aveam cuțitul în buzunarul blugilor. Am sărit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
platforma erau niște cărămizi, așezate la întâmplare. M-am balansat pe margine și am coborât repede pe ele. Aveam cuțitul în buzunarul blugilor. Am sărit și l-am scos afară, ținându-l în mână în timp ce mă îndreptam spre locul unde zăcea. Dar înainte să ajung la el, am văzut că nu mai am în fața cui să mă protejez. Nu numai picioarele îi erau straniu depărtate, dar și gâtul era răsucit într-un unghi ciudat. Prea ciudat. își rupsese gâtul. Cuțitul mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sunt numai o pereche de îndrăgostiți, proaspăt logodiți, cu neînsemnate supărări de nuntă. Uneori aud în aer puternice bătăi de aripi, simt cum mâinile mi se ridică în sus, cu corpul între ele. Cineva mă ține încă. MAREA BUNĂTĂȚII Feifel zăcea treaz în pat, cu un picior umflat. E un bărbat înalt, are ochi negri și o gură cam mare. O mustață subțire îi umbrește buza de sus. În rest, înfățișarea lui amintește mereu de un pin răsucit de furtună care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atingă picioarele sfinte ale Domnului Rama, care va lua drumul peste ocean ca să ajungă la Sri Lanka. Beppo auzea vocile oamenilor vibrând deasupra mâinilor și picioarelor lui, pe care nu le mai putea mișca deloc. Și limba îi înțepenise între dinți. Zăcea înfășurat în pânze albe. Îl văzuse apoi pe Jacopo care-l ducea în brațe undeva, apoi i se stinsese memoria. Când se trezi a doua oară era la spital, într-un spațiu alb ca într-un ou. În spatele pereților subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Se mai povestea că pe străzi, chiar în micul oraș Schwarzenberg, în apropiere de Lucerna, se puteau întâlni oameni înghețați în poziții ciudate. Păreau cu toții puși pe fugă de frica unui urmăritor nevăzut. În casele care nu fuseseră suficient încălzite zăceau corpuri lipite cu gheață de păturile de lână ale patului. Totul părea supranatural pentru cei - mulți la număr - care reușiseră să supraviețuiască. Cu tot marele îngheț, oamenii nu-și pierduseră voioșia și capacitatea de invenție când era vorba să supraviețuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fată lângă mine și m-a rugat s-o ajut să-l ducă acasă pe fratele ei beat. Fata era prea frumoasă ca s-o refuz. O frumusețe suedeză din mâinile căreia iei chiar și otravă. Zicea că mama lor zăcea în pat cu febră. În timp ce vorbeam, fata - Tua se numește - mi-a scotocit în sacoșa cu cărți și a scos de acolo un roman de Walter Scott. I l-am dăruit imediat. Sărea în sus de bucurie, m-a sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cărți și a scos de acolo un roman de Walter Scott. I l-am dăruit imediat. Sărea în sus de bucurie, m-a sărutat pe obraji ca un copil vesel. Acasă la ea m-a sărutat din nou - mama lor zăcea într-adevăr în pat și a spus că sunt primul bărbat sărutat de Tua. Fratele ei parcă se trezise și mi-a zis că bea din cauza absenței tatălui lor. Plecase într-o zi să cumpere cartofi și nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
măreția nobilimii ruse, ajunsesem acum o legumă apatică și obositoare, o făptură bolnăvicioasă, inexplicabil de altfel, pentru că nu eram genul lipsit de putere sau inactiv. Dimpotrivă, reprezentam un soi puternic, pentru care grijile erau o reală absență. Acum, însă, iată, zac de câteva ore și m-am surprins în repetate rânduri gândindu-mă la nimic. Incredibil. Zac ca o vită. Șemineul de malachit pur și simplu mă doare, atât de mult mă enervează prezența și culoarea lui. Mobila lui Pinocchio, adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pentru că nu eram genul lipsit de putere sau inactiv. Dimpotrivă, reprezentam un soi puternic, pentru care grijile erau o reală absență. Acum, însă, iată, zac de câteva ore și m-am surprins în repetate rânduri gândindu-mă la nimic. Incredibil. Zac ca o vită. Șemineul de malachit pur și simplu mă doare, atât de mult mă enervează prezența și culoarea lui. Mobila lui Pinocchio, adusă de însuși Zappa, mă scoate din minți. Cred că am să dezlipesc încăperea, ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dimineața aceea. Vântul purta cu varii viteze nori războinici și cotropitori, care de care mai avântat și mai plin de energie. Unii încă luptau, solizi și plini de mușchi transpuși din alba tafta a aburilor din care erau formați, alții zăceau morți, descompunându-se, ajungând să înfățișeze înaintea dispariției câini colosali, fețe hulpave de vameși persani sau chiar minotauri agitând sulițe deasupra capetelor. Armata norilor din sud sfârșea răpusă sub tridentele și praștiile unor nori cruzi din nord, iar nomazii soseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că până și șansa acestei izbăviri temporare, false și înșelătoare, mi-a fost luată. Cum să te spânzuri când nici măcar nu mai exiști? N-am să pot scăpa de judecată, fără nici cea mai mică îndoială. Doamne, câtă negură poate zăcea în sufletul cuiva? Cum am putut face atât de mult rău, încât numai crima să mă despartă de condamnarea finală? Și tu, prietenă, cum de mă poți privi cu ochii ăștia imenși și buni, după ce eu te-am târât în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din nou. Când, după o vreme, împăcat cu mine și dorind să spun ceva fără importanță, am ridicat capul, n-am putut articula o vorbă și am sărit în picioare fără voie. Mâna în care mama ținea lingura cu supă zăcea pe fața de masă. În palma celeilalte mâini, sprijinite în cot, își ținea capul. Buzele ei subțiri urcau strâmb pe un obraz, tăindu-i fața. Din ochii ei căprui, închiși, înconjurați de un evantai de riduri, curgeau lacrimi. Și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în camera mamei și-i spusei că am nevoie de bani. Mama stătea în fotoliul de lângă fereastră, galbenă la față ca niciodată. Ținea pe genunchi niște fire de lână, încâlcite într-un ghem pestriț, și o cusătură, dar mâinile îi zăceau uitate în poală, în timp ce ochii ei bătrâni, apoși priveau fix spre colțul camerei. - Am nevoie de bani, dă-mi broșa s-o amanetez! Această broșa era pentru mama o amintire sfântă și unică de la tata). Păstrând aceeași tăcere și fixând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea în mină? Să nu fi fost singur? Poate că fuseseră doi ori mai mulți? Nu, exclus. Minerii nu-și abandonau ortacii. Accidente se petrecuseră din totdeauna în subteran. Era un tribut pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din scânduri cenușii ce abia se mai țineau în cuiele ruginite. Ușa atârna într-o rână, iar prin acoperișul desfundat se vedea cerul. Fără îndoială că acolo locuise cel ce deschisese mina. Mai multe unelte de săpat și felinare ruginite zăceau îngrămădite înăuntru. Așa cum arăta acum, nici nu se punea problema să o poată folosi și el, dar dacă o îngrijea nițel ar fi putut încropi un adăpost în caz de o nevoie. Peste drum de colibă, se afla un stei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]