KorAP: Find »[drukola/base=zări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...424 >

10,579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

în Ora solstițiului. Mihai își retrage capul băgat printre perdelele de pluș din fundul sălii și-și îndreaptă pașii înapoi spre ieșire, ca un hoț rușinat de prezența sa la locul furtului. Dom' Vlădeanu, îi strigă în șoaptă secretara teatrului zărindu-l v-am căutat cu telefonul pe la uzină. Domnul Negrea voia să vă comunice în legătură cu deseară... Mihai mulțumește în șoaptă și cotește în stînga, urcînd spre secretariatul literar. Bine c-ai venit! se bucură secretarul literar văzîndu-l. Voiam să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
reușind cu greu să adune cîteva ghinde. Merg apoi în bucătărie, cer un cuțit și le curăță de coajă. Le prăjesc eu; dumneavoastră mergeți la copii spune femeia, făcînd un semn cu capul spre sală, unde băieții, de cum l-au zărit pe tatăl lor, țipă întruna. Pá-pa, pá-pa plîng într-un glas, cînd tatăl se așază pe un scaun, luîndu-l pe cel din brațele studentei. Mircea Emil, trezit de atîta zgomot, își saltă pălăriuța de pe ochi și părăsește scaunele, îndreptîndu-se spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se spală pe față și, cu prosopul în mîini, să se șteargă, merge la fereastră să o deschidă, după ce trage într-o parte draperia de pluș verde. Rămîne cu privirea în afară, spre colțul de munte, care abia se mai zărește cînd viscolul încetează vreo clipă, două. Pot să intru? aude venind din spate întrebarea unei femei, urmată de zgomotul surd al ferestrei închisă din cauza curentului. Se întoarce: în fața sa, în pragul ușii deschise larg, stă Maria Săteanu. Am bătut în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o umbră, se așterne un fior de greață. Oftează și-și mușcă puternic, pe dinăuntru, buza de jos. Las' că discut eu cu ea! hotărăște Pavel ieșind din cameră. Intră furios în sală, rotindu-și privirea, căutînd-o pe Letiția; o zărește tocmai lîngă fereastră, singură la o masă. Ascultă, îi spune venind lîngă ea vreau să mă ajuți; vino puțin. Aveți neveste răspunde fata calm, continuînd să mănînce. Vreau să discutăm... Ia loc. Nu aici. Fata ridică privirea, uitîndu-se țintă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de zăpadă, cu picioarele înghețate pînă la genunchi. În fața blocului, de la scară pînă în trotuar, un locatar curăță zăpada cu o lopată din placaj. Înainte de a intra în lift, ochii ei se aruncă, din obișnuință, spre cutia poștală, în care zărește o hîrtie. Scoate cheile din poșetă, descuie lacătul și ia hîrtia: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura." Textul e scris cu stiloul pe un formular de telegramă, semn că destinatarul nu a putut fi găsit, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îl cuprinde din nou teama, în ciuda faptului că și-a amărît gura cu pastile ducă-se naibii de timp! Important e să nu iasă cu scandal. Odată scăpat cu bine din asta, voi ține minte." *** Unde-i mama? întreabă Săteanu, zărind-o pe Doina în salon. Cred că-i după cumpărături spune Doina, închizînd cartea. Ești supărată? Poftim?! A, nu, tăticule... Vremea asta... Mie-mi spui de vreme! clatină din cap Săteanu pornind spre bucătărie. Deci nu-i acasă rîde el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
greu, pe rînd, a dus traistele în bucătărie. Doamne, copilul ăsta-i nebun! a exclamat, desfăcînd baierele traistelor. Maria a găsit-o fericită, trebăluind în jurul mesei pline. O singură dată fata a întrebat de unde atîtea bunătăți, apoi, după ce a mîncat, zărind între timp traistele, s-a retras să învețe, schimbată dintr-o dată, cu ochi răi, de dușmancă. Ea, în aceeași stare de fericire nelămurită, a continuat să se învîrtă prin casă, cu urechea ciulită mereu, în speranța că va auzi țîrîitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lui Hristos, că mă-nfurii, zău! desface larg brațele președintele, apropiindu-se. O să creadă că pe scenă e mai rău ca la un cămin cultural. Ce, el n-a văzut?! răspunde Săveanu. Nu, n-a văzut surîde președintele. L-am zărit intrînd în sală la sfîrșit și bine a făcut. Știe el ce face: o piesă trebuie s-o vezi la premieră, cînd sala reacționează la replici, la joc, iar actorii joacă mai bine tocmai datorită acestei reacții. Nu-l lua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rest, rîde Mihai ușor, sub impresia amintirii umblam toată ziua pe haturile ogoarelor și prin lanul cu grîu. Visul meu era să prind o prepeliță. Tata reușea. O asculta cum face pitpalac și pornea tiptil, în contra vîntului, iar cînd o zărea, arunca haina peste ea. Știi ce frumoase sînt prepelițele! Au, așa, un aer de pasăre matură, gravă; foarte căutate; au o carne!... Pe obrazul Doinei, devenită gravă, trece un surîs ca o tresărire. N-am reușit niciodată să prind conchide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu Haralamb, directorul, că frumosul de el n-a fost nici noaptea trecută și nici asta pe la uzină, iar mîine nici atît, are scuză, vine la petrecere... Te-ai mai întîlnit cu Arbore? Da, aseară. Vine și el? Ne-am zărit doar, se grăbea; îl caut mîine dimineață... Nu-i nevoie, Mihai face Săteanu un gest de lehamite. N-a vrut să vină niciodată pe la mine, înseamnă că-l incomodează funcția mea. Ăsta-i neam de-a lu' Arbore: săraci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Fiică-sa ar fi fost acum doamna Teofănescu, desigur. Dar maică-sa? M-ar fi uitat, cred. O aventură și atît, ceva aducînd mai degrabă a viol. "Mamă, ți-l prezint pe domnul Teofănescu." Era înalt, frumos, manierat..., l-am zărit cu coada ochiului. Păcat că nu l-au lăsat să-și etaleze mușchii! Trebuie să-l fi iubit mult Maria, cred că-l mai iubește și acum. Iar maică-sa mă ocolește (nu cred că mă urăște cu patimă) pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mine atunci... Ar trebui s-o strîng de gît... De gît..." Creanga stejarului îl lovește mai puternic, apropiindu-se de el, parcă chemîndu-l. Iar dincolo de trunchiul gros, care se apleacă și el, ca un om ucis, în neantul alb, profesorul zărește trupul diafan, feciorelnic, al Mariei sprijinită de capătul patului, rugîndu-l să nu rîdă de emoția ei... pentru că el e primul... Apoi, femeia cu aer de animal hăituit, ieșită de după paravanele din holul Universității, mîna lui eliberîndu-se violent..., anii..., anii... Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a apostrofat că trece pe roșu. La autogară, lîngă cursele care au început să circule deja, așteaptă autofreza. În jurul ei roiesc mulți oameni, printre care și doi colonei de la unitatea militară. El este arată șeful autogării spre Vlad cînd îl zărește coborînd din microbuz. Cei doi colonei stau de vorbă cu toți cei din microbuz, să se convingă că pot avea încredere în ei, le strîng mîinile în final și le urează drum bun. Imediat, autofreza pleacă, urmată îndeaproape de microbuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dor. Și-apoi, vreau să văd cum au realizat personajul feminin pe scenă; Mihai spunea că mi s-ar fi potrivit... Cît despre... ce-i rău în vorbele lui?! Rele sînt gîndurile mele. Adică eu, pentru el... se înfioară Aura, zărindu-și obrazul în oglinda de pe hol nu contez decît ca prietenă?! Sînt oare chiar atît de urîtă, de bătrînă?!.." Întrebarea asta o doare profund și-n durerea ei nu-i rămîne decît să se agațe cu gîndul de Radu, singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întroienită arată Vlad. Ce ziceai de piesă? Merg, asta ziceam răspunde Paula, săltîndu-se să vadă mai bine. Mai înaintează vreun metru, apoi oprește. Eu cobor să anunț echipa. Cred că Vlădeanu o invită și pe Aura gîndește Paula -, i-am zărit împreună la autogară, cînd plecam noi... Iar dacă vine Aura, vine și Radu..." *** "N-am făcut bine spunîndu-i Aurei că mi-a fost dor de ea! își zice Mihai, pășind încet printre elevii zgomotoși, puși pe hîrjoană, scoși de la ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dori să fie vreo gravidă în sala de nașteri ar sta s-o asiste, să audă iar primul țipăt care, de data aceasta, i-ar îmbăta cu adevărat auzul... "Măgarule!... Și la propriu, și la figurat... oftează ea cînd îl zărește prin geamurile de pe casa scărilor pe Mihai, ajuns deja în curtea spitalului. Să-mi spui cu o așa dezinvoltură că nu mai știi nimic de femeia care te-a modelat atît de bine... Și cînd? La un ceas-două după... Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

nu ți se pare? mă chestionă profesorul; era clar că pentru el eram doar un elev. — Nu, nu mi se pare. Nu ți se pare. De ce „nu ți se pare“? Trenul se zgudui la intrarea într-o gară micuță. Am zărit pentru o clipă imaginea unui rond de flori ornamental, a unui hamal gras, a unei firme care se legăna în bătaia vântului și apoi, din nou, beznă. Păi, cred că emanciparea femeilor în acest secol a însemnat că ele au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
chiloții și pantalonii. Peronul era plin de pasageri ce coborau. Mi se părea imposibil ca nici unul dintre ei să nu fi privit încoace, să nu fi văzut plecarea profesorului. M-am aplecat în afară, sprijinit pe treaptă. Și l-am zărit, îndepărtându-se în grabă. Avea întocmai pasul ferm și mic pe care i l-aș fi recomandat eu însumi într-o astfel de situație. Crezi că m-am dus la poliție? Că le-am înșirat toată povestea? Nicidecum, bunule cititor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
într-o parte, în ipostaza Discobolului, cu spatele genunchiului împins în afară, către voyeur-ul tăcut. Noul său pubis era găzduit de un buzunar micuț, ca un fel de pantalonași cu un singur crac. De o parte și de alta se zăreau smocuri cârlionțate de păr. Alan abia putea să distingă... labiile acelea prin mătasea subțire. Tocmai ca să alunge aceste imagini din mintea sa - rod al îngrozitoarei fertilizări încrucișate între viața sa fantastică și anomalia genitală a lui Bull - Alan se dusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
și, în scurt timp, fiecărei strâmbături îi corespundea un scârțâit al markerului pe tablă. Doctorii începuseră să se agite. Alan văzuse deja câțiva cunoscuți, inclusiv pe Hurst și pe Mukherjee de la cabinetul său. Dar fusese și mai amuzat să-l zărească pe Krishna Naipaul, cu care fusese coleg la Medicină. Krishna era ceea ce Alan numea „un doctor obraznic“. Era predestinat să scrie rețete de medicamente psihotrope pentru prieteni și să facă sex (cel puțin pe vremea când era intern) pe suprafețele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776

spun chinezii, regele animalelor. Ele se feresc pe cât e posibil din calea lui, ca să nu-i servească drept hrană. Într-o zi, tigrul căruia îi era tare foame, cutreiera codrul, cu gândul să caute ceva de mâncare. Dar cum îl zăriră, toate animalele se făcură pe dată nevăzute, așa că mult drum a făcut tigrul, fără nici un spor. În cele din urmă, observă într-o vale, o vulpe bătrână și, arătându-și colții fioroși, vru s-o înhațe, ca să-și potolească foamea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
la răsăritul ținutului Shuo, altul în partea de miazăzi a ținutului Yong. Și așa, Yugong a scăpat de supărare și a trăit în tihnă alături de urmașii lui, în mândra lui casă de pe drumul drept, nestânjenit de munți, care acum se zăreau hăt departe. Povestea taoistului de pe Muntele Laoshan A fost odată ca niciodată. În Muntele Laoshan trăia un taoist care își însușise multe trucuri magice pe care nu le știa nimeni. În orașul reședință de ținut, aflat la o distanță de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
verde, s-a transformat într-o fată tânără plină de vigoare, numită Xiao Qing, după 500 de ani de cultivare a moralității. Într-o zi, ele au ajuns la Lacul de Vest. În timp ce treceau pe Podul Rupt, Bai Suzhen a zărit în mulțime, pe malul lacului, un tânăr frumos care i-a căzut cu tronc, pe nume Xu Xian. Xiao Qing a făcut o vrajă ca să aducă o ploaie torențială, tocmai în momentul în care tânărul cu o umbrelă în mână

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

concluzia că Kurt Treptow se face vinovat de „ceea ce a văzut toată lumea - niște fapte inacceptabile, pentru care fiecare trebuie să răspundă”. „Lumea” dlui președinte a trăit probabil o revelație nocturnă, întrucât alaltăieri nici zisa lume, nici dl președinte încă nu zăriseră nimic. Între timp însă, ambasadorul SUA, dl Michael Guest, a făcut ziarului Adevărul declarații tranșante, reamintind Justiției române care-i este datoria, indiferent de cetățenia lui Treptow și, cu atât mai puțin, de intrarea României în NATO. Poziția impecabilă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

nu ating pământul cu piciorul stâng și că pășesc în gol, cuiele rămase-n pingea scârțâiau când loveau asfaltul, se îndoiseră care-ncotro, am avut parte până peste cap de hohote, strâmbături, fluierături și poante fâsâite, din fericire n-am zărit ochii strabici prin jur, mulțumesc lui Dumnezeu, fiindcă, vă zic eu sigur, mare lucru n-aș fi făcut, dar tot aș fi strigat ce vrei, bă Sârmoaso?! SFÎRȘIT(ul serialului) N-ar strica acum puțină istorie și contabilitate. Când presupusul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]