1,680 matches
-
rare, iar pariurile și jocurile de noroc sînt un lucru pe care membrii clubului l-au luat În serios Încă de la Înființarea lui. Membrii participă regulat la partide de cărți și mari sume de bani sînt pierdute și cîștigate. Wakefield zace În jilțul de piele, Îmbibîndu-se de atmosfera masculină din jur. Pe rafturi stau aliniate tot felul de trofee, iar pozele șterse cu bărbați În chiloți de sport și cu mănuși de box, bărbați ridicînd greutăți, ținînd În mîini rachete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
era ocupată de mese. A comandantului plin, în dreptul geamurilor și cu privire spre întreaga încăpere. Încadrat de două plante agățătoare, pe perete. Cu o etajeră în stânga lui, cu rafturi: „nu se aprobă, retur, raport, aparatură, magazie PPD“. Bulanul lung, negru zace în cuiul din dreapta. Masa comandantului educativ, de-a stânga primului birou. Puține hârtii. Un tablouaș cu portret strâmb, zice autorul, al lui Stoica, fost ministru de Justiție. Cruce în miniatură gen cruce de pe Omu. Biroul e postat sub o „Cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
iubește și el tare: De ești mic sau de ești mare, Tot îți dă câte-o povață. Are limbă, dar vorbește Trăgănat, de parcă cântă, Parcă bine ne cuvântă Și credința ne-o sporește. Pare o comoară sfântă, Care în adâncuri zace, Iar când floarea își desface, Cerul bine îl cuvântă. De atâta mers pe jos, S-au tot spart și s-au tot ros. Un pârâu ca toate cele, Nici prea mic și nici prea mare: Curge fără încetare Printre mii
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
de-avînt alerg, dar nu știu - unde. Un singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți în drumul vostru nici o țintă, dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea! PAN Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura își adapă zeul. Ah
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
corvoadei zilnice. Totuși Încerc să nu mă gîndesc la asta prea des, căci nu aș mai fi În stare să continui. Și, iat-o pe Emma, șezînd la mine În prag, cu genunchii la piept și citind o revistă ce zace, deschisă, pe jos. Ezit o clipă. Nu și-a ridicat privirea, așa că m-aș putea oare Întoarce și dispărea fără să mă observe? Pentru că Dumnezeu știe că nu vreau să mă vadă arătînd așa, după care să Îi povestească lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
îi e sorocul, înainte de a da mugurii, i se usucă ramurile, îi cad frunzele și moare. Rămâne de folos doar pentru ciocănitoarea care îl găurește căutându-și hrana, precum și pentru bufnița și cucuveaua ce-și fac în el cuibul. Aici zace un trunchi de stejar, și eroul care era întemnițat în el va călări acum cu cel căruia lupul i-a mâncat mâna, cu marele rege cu un singur ochi și cu toți vitejii lui strămoși. Fie ca Heimdall să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-ți spun, nu stărui. Mulțumește-te cu ceea ce m-a luat gura pe dinainte. După câteva zile, Rotari, întorcându-se de la Gaila, s-a repezit la mine: - Așa știi tu să păstrezi un secret? De ce i-ai spus unde zace scroafa aia de Romilde? M-am apărat cât am putut, spunând că nu i-am zis altceva decât că trupul ei întreg era îngropat, fără să precizez locul, făcând asta doar ca să-i alin sufletul. - Ai pus o nouă piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și am renunțat la toate funcțiile și însemnele. După care am părăsit Pavia spre a mă întoarce la Cividale, și lacrimi sau durere pentru moartea prietenilor mei nu mi-au mai rămas ca să le-aștern pe acest pergament. Chinul meu zace alături de ei în cripta de la San Giovanni. Mai mult n-am să stărui. Când am ajuns la Cividale, am aflat că a fost ales rege Rodoald, fiul lui Rotari, iar Ansoald mi-a luat locul definitiv la palat. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
altar. Nu mai locuiesc în sihăstria de pe munte, ci aștept moartea în casa mea de la periferia orașului Cividale, o mică și modestă locuință construită anume fără risipă de ferestre, astfel că până și de-afară să se știe că aici zace un muribund în rugăciune. Aici se sfârșesc însemnările lui Stiliano, fiul lui Evangrio din Cecla Siriei, notar și grefier prin meritul său, longobard prin voința sorții, demnitar al palatului din dorința regelui Rotari cel mare și acum neînsemnat preot al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și-a înscris numele pe actul de proprietate, devenind Ion Ionescu. De aici încolo începe istoria Ioneștilor, ajunsă până la Andrei Ionescu, pe care Zogru îl așteptă acum, încercând să-și învingă resentimentele și înmuindu-se la gândul că în el zace sângele lui Ioniță Bubosu, pe care l-a văzut ultima oară pe la 1500, sprijinit de cei doi băieți, bătrân și obosit, rugându-se și plângând în fața porții în care Zogru era pe atunci prizonier fără speranță. 12. Întâlnirea cu Ioniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din trei frunze ruginite Ridică-și fruntea gălbioară Și luminează-mă voinice. Cu flacăra ce se înalță Deasupra vreascului învins, Se vaită cu limbă de moarte Cărbunele proaspăt încins. Jarul ce ieri a fost pădure Sub vâlvătaia-și de satrap Zace într-un colb fără de nume Întunecat ca un harap. Tată și mumă și-e chibritul Butucul frate pe deasupra Dușman vei fi de-acum în pururi Celor ce-mbrățișează umbra. Din vâlvătăi abia pornite Îmi spuse focul potolit: Din tot ce-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
eu de vină? Când tu nimic n-ai zis A bolții luna plină Mi-e martoră în scris. Degeaba-mi curg șiroaie Acele lacrimi reci Și-mi ard cu o văpaie Acele zile seci. Pe-a cerului lumină Tăcerea nopții zace Cu ce-aș fi fost de vina? Când lumea-n mine tace. Chemare... Rămâi aici sau pleci de tot? Mi-am pus-o întrebarea Căci te-am rănit fără să pot Să-ți mai aud chemarea Se-aude-al apei veșnic susur
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și de milă pentru tânăra femeie care zăcea la picioarele mele. - Perversule, am urlat, în limba mamelor mele. Pui de vierme, să te usuci, tu și toți ca tine, ca grâul în deșert. O femeie care n-a fost iubită zace aici moartă. Duhoarea nefericirii ei se simte încă. Pentru asta, o să mori în chinuri. Amândoi, și Meryt și preotul au rămas cu gura căscată în timp ce eu îmi spuneam blestemele și când am terminat bărbatul a început să tremure și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stăpâne, am spus, cu vocea unei servitoare supuse. Dar să nu-mi mai ceri nimic altceva. Lasă-mă să plec din acest loc, pentru că e ca un mormânt pentru mine. Să te văd înseamnă să cobor în trecut, acolo unde zace toată tristețea mea. Și acum, din cauza ta, îmi pierd și speranțele legate de fiul meu. Iosif a dat din cap: - Înțeleg, Ahatti, și o să fie așa cum spui tu, cu o singură excepție. Când nevasta mea se va așeza din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prins-o, mingea mi s-a izbit de palme, pielea mă ustura, iar când am plonjat, am strâns instinctiv mingea la piept, așa cum mă învățase nea Gică, ca să nu las nici o șansă atacanților, și l-am văzut pe Janika cum zace pe jos, lângă banca din vestiar, și am mai văzut că e nemișcat și-i curge sânge din ureche și am simțit că mingea e lunecoasă și știam că de la sângele lui Janika, și cum stăteam așa, strângând mingea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
foile, căutând un bilet care să rectifice data. Trebuie să fie o rectificare de dată - însă peste tot apare aceeași dată. 26 mai. 26 mai ? Mă așez, împietrită, cu ochii țintă la document. E posibil să fie adevărat ? Chestia asta zace pe biroul meu de cinci săptămâni ? Dar... nu se poate. Adică... e imposibil. Asta ar însemna... Asta ar însemna că termenul de scadență a expirat deja. Înghit în sec. Probabil că am citit eu aiurea sau așa ceva. Nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu încep să plâng în hohote și să nu mă mai opresc niciodată. Iau mecanic un prosop de bucătărie și încep să șterg cu el masa în cercuri fără sens. După care îmi zăresc biletul pentru Trish, care încă mai zace pe masă. Îl înșfac, îl fac cocoloș și-l arunc la coș. Mai târziu. Am s-o fac mai târziu. Simt că abia pot vorbi, darmite rosti un discurs convingător de demisie. — Aici erai ! Trish intră în bucătărie cocârjată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e o excursie destul de OK, spune Kerry cu un zîmbet condescendent. Cazare de cinci stele... bucătarul șef are trei stele Michelin... — Nu-mi vine să cred, zice mama. Răsfoiește surescitată broșura. Uite ce piscină ! Și ce grădini ! Felicitarea mea florală zace, uitată, pe hîrtia de ambalaj. Și, brusc, simt că mai am un pic și-mi dau lacrimile. Știa. Știa. — Kerry, știai foarte bine ce am de gînd, izbucnesc, incapabilă să mă mai controlez. Îți spusesem ! Ți-am spus că vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
văd pe Moira de la contabilitate cu un costum uriaș de gorilă În brațe. OK. Înșfac repede rochia. O să fiu Albă ca Zăpada. Mai am un pic și-mi vine să plîng. Superba mea rochie, care Îmi pune corpul În valoare, zace Într-o sacoșă de stambă, unde o să aștepte pînă la sfîrșitul zilei. Iar eu am pe mine un costum care mă face să arăt de șase ani. O fetiță de șase ani, fără pic de gust și simț al culorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de Marea și Omăt. Unul dintre oameni se ridică și se apropie de mine, temător. - Krog, da, știm bine cine ești! L-ai făcut una cu pământul pe Scept! - Scept a fost un om de nădejde, dârz precum lupul Înfometat. Zace Îngropat În câmpiile unde l-a Îmbrățișat Umbra, luptând vitejește. - Tu l-ai ucis, știm! L-ai luat de șale și ai dat cu el de-azvârlita În Înaltul cerului și, pe când Încă se rostogolea În văzduh, ai slobozit trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gest al mâinilor, a schițat pentru cei prezenți imaginea unui evreu hidos care Înșfacă lacom o pungă de bani. Ochii Îi sclipeau, iar cuvintele Îi țâșneau cu un dispreț atât de violent, Încât părea să le scuipe. Antisemitismul, care nu zace prea adânc Îngropat Într‑o asemenea adunare, se trezise acum În inimile tuturor. Fiecare dintre cei de față Îl privea pe Klotz cu un covârșitor dispreț și dezgust, iar bietul om se ghemuise pe scaun, ferindu‑se parcăă Apoi Întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
încerci? Să-l ia naiba. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dă-mi o cojiță... una mică. BĂRBATUL CU BASTON: Nu merită, javra. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu e javră. BĂRBATUL CU BASTON: Cine știe pe câți o fi mușcat câinele ăsta. Cine știe ce bestie zace-n el. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu e bestie. Dacă e alb nu e bestie. BĂRBATUL CU BASTON: Cine ți-a spus că e alb? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, nu e alb? BĂRBATUL CU BASTON: E alb, dar cine ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia te uită... Ai și puță... Hi-hi... (Copilărește, extatic.) Uite-l pe Paraschiv! (Către INAMIC.) Ce zice Paraschiv? PARASCHIV (Agățat de INAMIC.): Ce zice? Ce zice el? Ce zice Maco? MACABEUS (Care asurzește, agățat de INAMIC.): Ce zice Chivi? Ce zace? Ce tot zice acolo? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că nu mai aude... că nu mai vede... (PARASCHIV va pipăi, mirat, obiectele din încă; pere, pentru că nu le mai vede; MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-și mereu de lucru cu ușa, ușor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și o să stea și ploaia până la urmă. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, o să stea. Precis o să stea. (BĂTRÎNUL CU BASTON zace în scaunul său pe jumătate ațipit, BĂRBATUL CU ZIARUL își face de lucru cu ușa, DOAMNA CU VIOLONCELUL se oprește la mijloc și se întoarce ușor spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Și cu violoncelul ce facem? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE Poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
reiau acum în românește, fiindcă, să nu uităm, am fost odată profesoară. Am întâlnit un călător dintr-o țară străveche Care a zis: Două picioare imense, fără trup, de piatră Stau în deșert... Lângă ele, pe nisip, Pe jumătate scufundat, zace un chip crăpat, a cărui căutare, Și buză-ncremenită, și rânjet de poruncă rece, Spun că sculptorul bine i-a citit acele patimi Ce-au supraviețuit, întipărite-n lucrurile fără viață, Și mâinii ce le-a modelat și inimii ce le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]