2,254 matches
-
o apă care curge! Într-adevăr, observasem și eu la ea contrariul. Nu-mi plăcea că stă pe loc. Ar fi stat lipită de mine la infinit, și eu nu puteam asta. Ar fi tăcut fără ca vreun gând s-o zguduie brusc sau ar fi vorbit fără încetare lucruri mici, aceleași. - Mi-ești drag, mi-ești drag!... Dorința și împlinirea ei nu erau pentru dânsa decât fapte neînsemnate, care nu tulburau șopotul ei dulce. Un gest familiar de-al ei: cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a se opri, în cele din urmă, pe un mic platou ierbos, aplecat deasupra unui torent spumegător. Pentru a nu atrage atenția bagauzilor ori a vreunei patrule burgunde, se lipsiră de foc și mâncară doar carne uscată și sărată. încă zguduit de spectacolul sângeros la care asistase, Audbert nu spuse nici o vorbă până când Balamber, în vreme ce se pregătea să se culce învelit în mantaua sa de oaie, îl chestionă: — Reușim să ajungem până mâine? Nu, veni răspunsul. Mâine va trebui să urcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului fiecare fibră, îl proiectă într-o clipită la câțiva pași distanță. Inima i se opri, iar lumina lăsă imediat locul întunericului. 16 Când Balamber își veni în simțiri, furtuna încetase. Deschizând ochii, constată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l înconjura. Ea îl cunoștea. Această femeie pe care ei o capturaseră, această - cum spuseseră că se numea? - Anrella Craig îi cunoștea identitatea reală. Avusese un plan vag să se întoarcă asupra ei în întuneric, înșfăcându-i arma. Dar rămăsese zguduit de cuvintele ei. Trebui să se înghesuie prin deschizătură; atât era de strâmtă. Scara era răsucită și abruptă. După primul tur complet văzu un șir de beculețe. Licărirea lor cețoasă făcea ca pasajul să pară mai însuflețit, mai real. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o poate exprima. Pictura și sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este "reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ține de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale ființei noastre, ca tot ce exagerează durerea de-a trăi. De aceea, orice muzică, chiar și un vals, dacă mișcă profund, e tristă. VARIA 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe careîl
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o poate exprima. Pictura și sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este "reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ține de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale ființei noastre, ca tot ce exagerează durerea de a trăi. De aceea orice muzică, chiar și un vals, dacă mișcă profund, e tristă... Dar asta e filozofia celor patruzeci de ani ai tăi, flămânzi de cei douăzeci
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de transpirație. Ce-i prezenți așteptau ca Doctorul să numere banii, dar acesta nu se grăbea. Îl săgetă pe Gică picior de lemn cu privirea, monologând. „Va trebui să Întocmim o chitanță...! „Cum, n-ai Încredere?” - răgni el de se zguduiră geamurile. „Sunt un borfaș cinstit...!” „Nu te alarma prietene...Am Încredere, cum să nu am...! Din todeauna, borfașii au avut cuvânt de onoare...!! Totuși, unde sunt acte, certitudinea nu lasă loc Îndoielilor”. Amicii gazdei priveau la Doctor cu ură. Asemenea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
prima oară în viață cu o orgă de lumini. În sală luminau ca de pe altă planetă postere imaginând dansatori sălbateci, chitare electrice, portative muzicale și note care se desprindeau din planul lor. Bașii din boxele mari cât un perete îmi zguduiau pe ritm de rock toate măruntaiele din mine. În mijlocul sălii, tineri țopăiau fără griji. Râsul lor dezveleau dinți albăstrui colorați de lămpile de cuarț. Erau mulți colegi din școala mea, majoritatea de anul II și printre ei am zărit-o
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
rătăcit, că am văzut puțină lumină și că m-am cuibărit fără să fac nimănui niciun rău ca să mă culc... dar sprâncenele lui se uneau supărate în timp ce eu stăteam încremenit. Dintr-o dată l-am zărit în coșciug. Chipul său pământiu, zguduit de dricul care sărea la fiecare piatră întâlnită pe drum, îmi făcea semn de dincolo de moarte să nu mint. În cortegiu Liliana era îmbrăcată în negru sprijinind o de braț pe Mătușă, femeia omului pe care-l cunoscusem cândva. Băteau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Întorceam, pe cînd el a plecat fără să se mai Întoarcă... Probabil că asta era. Dacă mi s-ar fi spus că e adevărat, cred că Începeam și eu să cred. Și chiar dacă era, trebuie să recunosc că m-a zguduit moartea cumnatului său. Dar oricum, era mult mai bine așa decît să Încerc să mi-l scot din minte pe EL - punctul esențial. Am impresia că s-a profilat la orizont silueta LUI. Într-un colțișor din peisajele suprapuse ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și deodată a izbucnit În plîns. Buzele Îi tremurau, umerii i se scuturau, mîna i se chirci pe cămașa sfîșiată la piept. Plîngea de ți se rupea sufletul cînd Îl priveai și-n viața mea nu mai văzusem pe cineva zguduindu-se de plîns În halul ăsta. Cred că l-a impresionat demonstrația. Era cald și mult praf și lacrimile ce-i curgeau pe bărbie În jos erau negre ca apa stoarsă dintr-o cîrpă murdară. Cred că Înnebunise, bietul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spiritualități a cărei origine venea din vechimea civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fost cutare sau cutare personaj, că publicul ne-a aplaudat cu frenezie, fără ca noi să ne fi mișcat de pe banca sau fotoliul nostru de spectatori, neutri la propria existență. Inima îmi bătea tot mai tare, până în clipa în care trenul, zguduindu-și fierăria tampoanelor, opri în gara pe care o părăsisem cu aproape un an în urmă... Cum mă aflam pe culoar, îl și văzui prin geam, mă aștepta în mijlocul peronului, iar lângă el Lung, amândoi căutându-mă cu privirile. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în final, Vlad Tepeș a triumfat biruindu-i pe turci și s-au aprins luminile, lângă mine mai rămăsese rectorul, iar în sală câteva persoane. Explicația dispariției spectatorilor aveam să o aflu, chiar de la general la mijlocul proiecției, Valpariso a fost zguduit de un puternic cutremur, pe care eu, ca bun patriot aflat în compania bravului voievod, nu l-am simțit, spectatorii însă da. Puteam să mor "la datorie" ca Plinius cel Bătrân observând erupția Vezuviului și m-am gândit ulterior că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
generației mele, mi-a dat sentimentul unei regăsiri. Fiul de țăran din vecinătatea Sibiului îmi devenea apropiat, găseam la el, în puținele fraze de interviu, omul sincer cu sine și cu ceilalți, intelectualul maturizat în vremuri tulburi, într-o Românie zguduită de corupție, de opacitate pentru tinerii doritori de împlinire a viselor lor adolescentine, ceea ce le infiltra gândul utopic al aflării adevărului și șanselor dincolo de fruntariile țării. Făceam parte din generația următoare, care nu a mai avut nici măcar posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de mine? M-ai îngrijit? mi-ai dat ce-mi trebuie? ai căutat să mă gospodărești? ce mi-ai făcut? M-ai lăsat așa să trăiesc în lume ca o orfană!... Se opri dintrodată, izbită; greutatea cumplită a pumnului îi zgudui oasele capului; ochii i se umplură de sânge. —Aista-i răspunsul tău, ticăloaso? Așa? Vra să zică-i adevărat? E adevărat?... Și cu ochii spărioși, crescuți pe fața întunecoasă, Ion Rusu se prăbuși asupra copilei. Începu s-o trântească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a spus acel cuvânt, a ridicat și mâna dreaptă. Ea s-a dus la el și i-a pus palma ei încă rece între acele degete fierbinți care tremurau ușor. Când el i-a sărutat mâna, nana Floarea s-a zguduit de un spasm. Numai pe tine te am, Culi, a grăit ea cu mare stăpânire, aplecându-se asupra lui. Atunci pe fața lui Culi a nălucit un zâmbet. În acel puțin zâmbet era pentru dânsa singura nădejde pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Deocamdată pare un tiran foarte sigur pe sine. Bătrânul ridică două degete, dând de înțeles că nu vrea să fie întrerupt; Vitellius tăcu. — Ascultă-mă. Când Galba a intrat în Roma, s-a dezlănțuit o furtună, și un cutremur a zguduit pământul când a urcat pe Palatinus. A dăruit un colier de perle lui Venus de pe Capitolium, însă ar fi trebuit să-l ofere statuii Fortunei de la Tusculum. Mi-a povestit înspăimântat că Fortuna îi apăruse în vis, furioasă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
buzunar interior al traistei. Una era din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea lui Antonius. În dimineața plecării sale, pe când își lua rămas-bun de la fratele său și de la Titus, la castrul de pe malul Danubius-ului venise un mesager cu o veste ce zguduise întreaga tabără: împăratul Galba fusese ucis la Roma. Acum, cu cele două scrisori în traistă și cu gândul departe de ceea ce se întâmpla la Roma și în Imperiu, Valerius își imagina clipa sosirii sale. Ajunsese la capătul călătoriei și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în arenă, se îndreptară spre cei doi gladiatori și îi despărțiră. Lui Valerius îi luară scutul și îi lăsară doar pumnalul. Lui Skorpius îi luară plasa, lăsându-i tridentul și pumnalul. Din public se ridicară strigăte indignate, ce părură să zguduie cerul. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe Marcus un îngrijitor care avea deja pregătit cârligul cu care urma să târască leșul învinsului. Ce se întâmplă? — Vitellius aplică o regulă veche. Înainte vreme, dacă luptătorii erau la egalitate, li se lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în trei părți. Coloana centrală înaintă pe Via Flaminia, aripa dreaptă pe malul Tibrului, iar aripa stângă pe Via Salaria. Vitellienii, împărțiți tot în trei corpuri de armată, încercară să opună rezistență. În acea după-amiază înnorată de decembrie, Roma fu zguduită de lupta violentă dintre flavieni și vitellieni. Se lupta pe străzi, în piețe, în grădini... Flavienii erau mai bine conduși, dar vitellienii erau în siguranță în labirintul de străduțe pe care soldații lui Antonius Primus nu-l cunoșteau. De pe acoperișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
familiei. Se gândi la ce-i spusese Sampath despre râmele care sunt forțate să iasă din pământ de ploile abundente și fu mișcată. Fără-ndoială, dacă bara calea lui Hungry Hop cu lucruri care-i aminteau de ea, dacă-i zguduia viața cum îi venea la-ndemână, dacă-l bombarda cu scrisori, nu mai avea de ales și trebuia să iasă și să dea ochii cu ea. Își concentră toate eforturile ca să scrie biletul pe care hotărâse să i-l expedieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aciditate fusese redusă cu fier sau zinc, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, mlădiindu-se pentru a-și expedia loviturile, trimițând topspin-uri din încheietură. Cât despre mine, eu mă dădeam de ceasul morții, țopăind de cealaltă parte a fileu-lui, zguduindu-mi sacul plin cu chintalul de mitocănie ereditară, băutură, tutun, minuturi, cei zece ani în plus, carbonizați și înecați în „combustibilul“ cel mai tare, și căruia nu-i mai rămăsese nimic altceva de oferit cu excepția draivului și stopului pe rever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]