1,218 matches
-
ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-ar fi dărâmat ca zidurile Ierihonului fără mine. Acum descopeream că uitasem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
d-aur coapte? Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i de-odată se trezește și se duce Sus în curțile din Memphis, unde-n săli lumină luce.? Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pîn-în zori. Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de măslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci, Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută Și-n pădurile umbroase cu-adîncimi necunoscute Și-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ș-adînci. Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe, Ridicîndu-se în cerul dimineții dulci, rozalbe, Pe-acolo soarele-și mână car cu caii arzători, Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă Și popoarele de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oglinde de pe muri și din plafond. Și-n odăile înnalte din frumoasa monastire Sunt pe muri tablouri mândre, nimerită zugrăvire Ale miturilor dace, a credinței din bătrâni; Prin grădini cu albe-isvoare sunt a lunei dulci amoruri, Sau palate argintoase unde zori trăiesc în coruri, Sau pădurea cea vrăjită cu frumoasele-i regini. Ăsta-i raiul Daciei veche, -a zeilor Împărăție: Într-un loc e zi eternă - sara-n altu-n vecinicie, Iar în altul zori eterne cu-aer răcoros de Mai; Sufletele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
casă, încercatul rochiilor, număratul lucrurilor de zestre. Toată frica ei se risipea pe neștiute și, când au întins masa, vrând-nevrând și-a pus balțul și-a mers la biserică. Stere sosise la casa dogarului în haine noi. Până atunci îl zorise Aglaia să. termine mai repede cu bărbieritul, dar chip de scapă de țiganii care-i cântau cu arcușul în timp ce frizerul 0 potrivea din brici, să fie frumos! Le-a dat balaoacheșilor bacșiș, aceștia s-au suit pe capra trăsurii și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
considerabile erau neîncetat cărate spre coastă. * * * În ochii mei de copil, extrema zăpăceală care domnea în portul Almeria a lăsat o amintire de neșters. Mulți oameni se hotărâseră, la fel ca și noi, să plece în ultima clipă și erau zoriți să ia cu asalt până și cea mai mică barcă. Ici-colo, câțiva soldați castilieni se străduiau să-i potolească, printr-un urlet amenințător, pe cei ce provocau îmbulzeală; alții verificau cu priviri lacome conținutul vreunui cufăr. Se convenise ca expatriații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim vorbe de mângâiere, eram și mai zoriți să punem un munte și un deșert drept distanță între noi și țărmul acela, care se oferea cu brațele larg deschise năvălitorilor. Un bărbat s-a înfățișat înaintea noastră. Era catârgiu, zicea el, și trebuia să plece fără zăbavă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nume Ptolemeu. El așezase în vârful ei o oglindă mare din oțel care făcea să se aprindă, se spune, orice vas inamic ce încerca să se apropie de coastă. Mai erau desigur și alte lucruri de vizitat, însă noi eram zoriți să plecăm, făgăduindu-ne să ne întoarcem într-o zi în Alexandria, dar cu sufletul liniștit. Ne-am îmbarcat așadar pe o corabie egipteană care pleca spre Tlemcen, unde ne-am odihnit o săptămână încheiată înainte de a porni la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
făcut și nu peste mult timp vom primi la Roma un sol otoman. Poate că vom pleca și noi, tu și cu mine, la Constantinopol. Dar, înainte de a merge mai departe, era timpul să dăm socoteală de misiunea noastră papei. * * * Zoream spre Roma când viscolul de care am vorbit ne-a luat prin surprindere, la câteva mile la sud de Bologna. De la primele rafale, drama din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
m-am dus la Pavia cu Guicciardini, am fost pe punctul să ne oprim, dar nu aveam timp. — E cu adevărat barbar timpul ăsta care te împiedică să vezi Florența! Și adăugă pe dată: — Și de data asta timpul ne zorește, dar mi-ar fi ciudă să nu te duc să dai o raită. Nicicând nu mai vizitasem o cetate având drept ghid o oaste. De-a lungul întregii Via Larga și până la palatul Medici, unde am intrat pe neașteptate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Maddalena și de Giuseppe. Nu-mi era lesne să-i duc de bunăvoie în mijlocul hoardelor de asasini și de jefuitori. Pe de altă parte, lăsându-i la Sant’Angelo, cu sau fără mine, nu le asiguram nicidecum securitatea. Colonna mă zori: — Ce-ați ales să faceți? — Mă las în voia lui Dumnezeu. Mă duc să-i spun soției mele să se ocupe de cele câteva lucruri pe care le-am adus cu noi aici. Nu veți lua nimic cu domniile voastre. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de pe ecran cu un țăcănit specific, mărirea imaginii afectând nu numai scena Înfățișată, ci și viteza Îndepărtării ei. Altminteri, nu prea era nimic magic. Ni se prezentau vârfuri banale În locul munților romantici ai lui Lermontov, care Se Înălțau În luminoase zori Precum altare fumegânde, și În timp ce tânărul călugăr Îi povestea unui tovarăș de izolare lupta lui cu un leopard - O, aveam o Înfățișare cruntă! Eu Însumi leopard, sălbatic și cutezător, La fel de furios ca el, urlam ca el. - o miorlăială Înăbușită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dat partidul. Facem icspre planu’, să nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și s-a enervat. N-aveam voie să vă introduc în obiectiv. Am făcut-o doar pentru că m-ai rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-se, urmărindu-se într-o goană bucuroasă, hârjoană tăcută, clăbucită de minunea libertății, într-o zbenguială nepăsătoare, așezându-se peste pietrele acelea bătrâne, rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să se scuze că n-a știut, că a crezut, că mai bine, că, vai, ce ninge, medievală ninsoare, că zău că-i pare rău, dar n-a crezut că, nu-i așa, e și tov.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în același loc, ne uităm la același stand cu ziare, privind florile aceleiași țigănci florărese, facem cam aceiași pași ai nerăbdării așteptând mașina în care urcăm iarăși împreună, după o stație coborâm, o las pe ea să coboare înaintea mea, zorește pașii în fața mea, o urmăresc cum se tot depărtează, mlădiindu-și lujerul de trup și, dintr-odată, dispare. Nu o văd în fiecare dimineață. Nu există un ritm anume al aparițiilor ei, al mersului nostru anonim împreună. Sunt dimineți când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din parcul prin care trec aproape zilnic, a rămas și mă așteaptă tatăl meu de fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă povestea pentru mine. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care am traversat într-o seară Cișmigiul alergând să-mi iau textele pe care trebuia să le citesc la „Tinerimea“. Când Roha m-a invitat să citesc, am scos din servietă alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva în locul lor. Am zorit și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în care trăiesc, este pe Bulevardul pe care trec, este în viața pe care o duc. În inima Capitalei, în inima României, la câțiva pași de Primăria Generală, se răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care ne alintă cu miasme fetide. Nu știu dacă-i neapărat nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt tot mai aproape Moartea. Vârstele se pierd în nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe o zi pe alta, în sângele ei care se zbate după alte ritmuri, în întregul ei care tresaltă și vibrează mult mai aproape de dusul schimbător decât toate ale mele, rămas împietrit într-o vârstă fără trecere. Apoi fata a zorit din lift, a zorit pe ușa blocului, zorește pe lunga alee care duce spre stația autobuzelor. O privesc din spate cum își agită fundul crud, în pantalonii strânși. Carnea neîmplinită, neașezată o face să pară crăcănată, un șanț de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alta, în sângele ei care se zbate după alte ritmuri, în întregul ei care tresaltă și vibrează mult mai aproape de dusul schimbător decât toate ale mele, rămas împietrit într-o vârstă fără trecere. Apoi fata a zorit din lift, a zorit pe ușa blocului, zorește pe lunga alee care duce spre stația autobuzelor. O privesc din spate cum își agită fundul crud, în pantalonii strânși. Carnea neîmplinită, neașezată o face să pară crăcănată, un șanț de lumină între picioarele ei. Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care se zbate după alte ritmuri, în întregul ei care tresaltă și vibrează mult mai aproape de dusul schimbător decât toate ale mele, rămas împietrit într-o vârstă fără trecere. Apoi fata a zorit din lift, a zorit pe ușa blocului, zorește pe lunga alee care duce spre stația autobuzelor. O privesc din spate cum își agită fundul crud, în pantalonii strânși. Carnea neîmplinită, neașezată o face să pară crăcănată, un șanț de lumină între picioarele ei. Pare fragilă, făcută din bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu multe goluri. Un trup făcut încă alandala, fragil, pornit a se risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea. O perdea de aer încă rigid, refuzând să se mlădieze după acest trup schilod în așteptarea frumuseții lui viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând ca distanța dintre noi să se prelungească tot mai mult. O urmăresc cum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]