11,985 matches
-
spre sud la Sărulești, Nana și Luica. Este traversată și de calea ferată București-Constanța, pe care este deservită de stația Fundulea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Fundulea avea statut de comună rurală, având numele de "Crângul-Fundulele", făcea parte din plasa Mostiștea a județului Ilfov și era formată din satele Crângu, Fundulele și Gostilele, având în total 1160 de locuitori ce trăiau în 306 case. În comună funcționau trei biserici, o școală mixtă și două mori de apă, iar principalii proprietari
Fundulea () [Corola-website/Science/297206_a_298535]
-
în total 1160 de locuitori ce trăiau în 306 case. În comună funcționau trei biserici, o școală mixtă și două mori de apă, iar principalii proprietari de pământ erau C. Stoicescu și statul. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Sărulești a aceluiași județ, având 2578 de locuitori în satele Boanca, Crângu, Fundulele și Gostilele. În 1931, comuna a luat numele de "Fundulea", fiind formată din satele Boanca, Crângu, Fundulea, Fundulea-Mardaloescu, Fundulea-General-Popescu, Fundulea-Mihăilescu, Fundulea-Gh. Razorea, Fundulea-Stația Fundulea și Principele Nicolae
Fundulea () [Corola-website/Science/297206_a_298535]
-
anul 1882 s-a făcut la Predeal joncțiunea liniei ferate Ploiești-Predeal-Timișu de Sus-Brașov. În anul 1908 Buștenii și Poiana Țapului s-au desprins de Predeal, iar la 20 mai 1912 s-a desprins și Azuga, Predealul devenind comună autonomă, în plasa Peleș a județului Prahova, având în 1925 un număr de 1524 de locuitori. Parohia ortodoxă din Predeal a fost înființată în anul 1926. La recensământul din 1930 Predealul număra 596 locuitori. În 1950, Predealul a devenit parte a orașului regional
Predeal () [Corola-website/Science/297204_a_298533]
-
55%), cu o minoritate de ortodocși (36,33%). Pentru 3,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș din plasa Trotușul a județului Bacău. Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna
Slănic-Moldova () [Corola-website/Science/297210_a_298539]
-
nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș din plasa Trotușul a județului Bacău. Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, și-a schimbat în timp numele în "Băile Slănic", după
Slănic-Moldova () [Corola-website/Science/297210_a_298539]
-
Baziaș, care trecea prin Deta. Deschiderea căii ferate creează condiții favorabile pentru comerțul cu cereale și animale. Pe aceste două componente, localitatea reușește în scurt timp să-și construiască prosperitatea. În 1867, după încorporarea Banatului la Ungaria, s-a înființat plasa Deta, cu 13 comune, care aprținea de comitatul Timiș. Tot atunci este recunoscută drept important centru economic. Cunoaște o însemnată dezvoltare edilitară, se construiesc școli, instituții, se efectuează lucrări de canalizare, se toarnă trotuare și se introduce telefonul (1899). În
Deta () [Corola-website/Science/297202_a_298531]
-
nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,88%). Pentru 6,54% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mihăilești avea statut de comună rurală ce făcea parte din plasa Câlniștea a județului Vlașca și era formată din satele Mihăileștii de Jos, Mihăileștii de Sus, Tufele, Băneasa și Costieni cu 1892 de locuitori. În comună existau trei biserici și o școală mixtă cu 61 de elevi (dintre care 11 fete
Mihăilești () [Corola-website/Science/297200_a_298529]
-
Mihăileștii de Sus, Tufele, Băneasa și Costieni cu 1892 de locuitori. În comună existau trei biserici și o școală mixtă cu 61 de elevi (dintre care 11 fete). La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Novaci și Popești, formate fiecare doar din satul de reședință. Comuna Novaci avea 683 de locuitori, o biserică și o școală cu 40 de elevi (dintre care 10 fete). Comuna Popești avea 796 de locuitori, o biserică și
Mihăilești () [Corola-website/Science/297200_a_298529]
-
avea 683 de locuitori, o biserică și o școală cu 40 de elevi (dintre care 10 fete). Comuna Popești avea 796 de locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 26 de elevi. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Argeșul a aceluiași județ. Comuna Mihăilești avea 2424 de locuitori în satele Costieni, Mihăileștii de Sus și Mihăileștii de Jos. Comuna Novaci avea 1286 de locuitori, iar comuna Popești 1118. În 1931, comuna Popești s-a desființat, satul Popești trecând
Mihăilești () [Corola-website/Science/297200_a_298529]
-
Chimistul englez John Mayow (1641-1679) a îmbunătățit munca sa prin demonstrarea faptului că focul are nevoie doar de o parte din aer, pe care a numit-o "spiritus nitroaereus" sau simplu "nitroaereus". Într-un experiment, el a aflat că dacă plasa ori un șoarece sau o lumânare aprinsă într-un recipient închis peste apă, se ridica apa și înlocuia o paisprezecime din volumul aerului înainte ca aceasta să se stingă. Plecând de aici, el a presupus că nitroaereus este consumat atât
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
comunități de evrei și polonezi. Numărul germanilor a continuat să crească până în anul 1918, când are loc unirea Bucovinei cu România. După acest moment, numărul lor s-a menținut constant. În 1930, populația din Solca (care era și reședință a Plasei Arbore din județul Suceava) era de 2.822 locuitori, dintre care 1.775 români (62,89%), 748 germani (26,50%), 191 evrei (6,76%), 86 polonezi (3,04%) și 22 de persoane cu alte naționalități. Până în 1940, Biserica romano-catolică din
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
olăritul, cioplitul în piatră de marmură, cojocăritul, cizmăritul, cioplitul în lemn, zidăritul și dulgheritul, fabricarea și valorificarea varului, fabricarea și valorificarea băuturilor spirtoase, morăritul, crâșmăritul. Până în secolul XIX Vașcăul a făcut parte din ținutul Beiușului, în 1886 Vașcăul apare ca plasă independentă de Beiuș, având 42 de localități. Populația localității Vașcău era de aproximativ 70 de persoane în 1600, ajungând la 472 persoane în 1784 și la 1264 locuitori în 1910. Revolta din 1784 a cuprins și părțile Vașcăului unde a
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
a creat și o gardă națională, condusă de locotenentul Petre Popovici, care a avut misiunea de a asigura trecerea administrației de la autoritățile maghiare la cele române, acest lucru realizându-se deja la 11 ianuarie 1919. După unire Vașcăul a devenit plasă a județului Bihor, în urma reformei agrare din 1921 au fost împroprietăriți țăranii de aici cu terenurile expropriate de la Episcopia Romano-Catolică și de la cea Greco-Catolică. În perioada interbelică s-au construit școli în satele aparținătoare comunei Vașcău, păstrăvăria și fabrica de
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
fructiferi. Gazeta „Drug” din 17 decembrie 1906 anunță că la Călărași sunt puși în vânzare butași de soiuri europene, nuci altoiți și copăcei de caiși. Pînă la anul 1925, conform “Dicționarul Statistic al Basarabiei Chișinău, 1923 ” Călărași era reședință de plasă în județul Orhei cuprinzând 53 de comune rurale. Însă către anul 1925, când a fost adoptată o nouă lege administrativă, Călărași continuă să existe ca centru de plasă cu 47 de sate în componența județului Lăpușna. (Recensământul general al populației
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
1925, conform “Dicționarul Statistic al Basarabiei Chișinău, 1923 ” Călărași era reședință de plasă în județul Orhei cuprinzând 53 de comune rurale. Însă către anul 1925, când a fost adoptată o nouă lege administrativă, Călărași continuă să existe ca centru de plasă cu 47 de sate în componența județului Lăpușna. (Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930). În august 1940 localitatea Călărași este declarată oficial oraș, iar din noiembrie a devenit centru raional. În anii celui de-al doilea război
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrica de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric. Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori și era reședința plășii Sinaia din județul Prahova. În 1950, Sinaia a trecut în administrația raionului Câmpina din regiunea Prahova și, după 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, Sinaia redevenind parte a acestuia. În orașul Sinaia se află unsprezece
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
Cuiejdi, modernizarea centrului orașului și instituirea iluminatului public, amenajarea unor bulevarde, scuaruri, grădini și parcuri), controlul riguros al construcțiilor, norme de construcție și planuri urbanistice, extindere și modernizare, construcție de monumente. La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul era reședința plășii Piatra-Muntele și a județului Neamț și avea 17.391 de locuitori, aproximativ jumătate fiind de confesiune iudaică, iar cartierele lui erau: Mahalaua Poștei, Dărmănești, Bordeiele, Mărăței, Bistrița, Precista, Borzogheanu, Preideanu și Valea Viei. În oraș se aflau trei școli primare
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
mare parte a sprijinului aerian primit de flota italiană în timpul luptelor din Mediterana a fost asigurat de către avioanele [[Regia Aeronautica decolate de pe bazele terestre . [[Fișier:HMS Queen Elizabeth after the modernisation.jpg|thumb|right|200px|HMS „Queen Elizabeth” protejată de plase antitorpilă în portul Alexandria. Scafandrii italieni au reușit scufundarea acestui vas pe 19 decembrie 1940]]. Britanicii au atacat în noiembrie 1940 baza navală italiană de la [[Taranto]]. [[bătălia de la Taranto|Atacul vaselor din portul Taranto]] a fost o operațiune încheiată cu
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
de metal au evoluat, ei au început să taie piatra în blocuri mai mari, rectangulare. Acestea erau așezate unele peste altele. Peste pereți se ridicau acoperișuri plate sau înclinate. În Europa, primii agricultori europeni își construiau case cu pereți din plasă împletită din rămurele și acoperite cu lut, ca să nu pătrundă vântul, ploaia sau ninsoarea. Adesea, ei decorau pereții cu pigmenți extrași din plante. Prin 2000 î.Hr., chinezii înălțau case cu stâlpi de lemn și acoperișuri împletite din paie. Clădirile din
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
de 800 lei, din care 100 se dădeau preotului paroh iar restul erau folosiți la repararea și întreținerea bisericii. În raportul Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române pentru fixarea parohiilor urbane și rurale, București 1888, la pag. 2- Plasa de Sus, este menționată la nr. 5 Parohia Amza, cu filiale: Bis. Sf. Vasile, Sf. Nicolae (Tabacu) și Capela Sf. Ion Moldoveni. Așadar, la acea dată, biserica nu mai ținea de M-rea Mărcuța, era biserică de enorie, acest lucru
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
Spre deosebire de Ioasaf, Ioan V nu dispunea de o asemenea autoritate. El era un om tare ușuratic și nu se prea interesa de alte lucruri, în afară de femeile drăguțe și frumoase și pe care dintre ele și cum s-o prindă în plasa sa. (cf Ducas) În anul 1359, turcii au atacat capitala Imperiului. Această năvală a fost respinsă- vechile ziduri ale orașului mai erau încă în stare să inspire respect barbarilor, în curând însă, din cauza monstruoasei incapacități a comandanților cetăților, otomanii au
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
anul 1883 a fost construită în sat o biserică din cărămidă cu hramul "Sf. Arh. Mihail", ctitor fiind considerat moș Gheorghe Patarachi . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Barta a făcut parte din componența României, în Plasa Reni a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.437 locuitori din sat, 2.409 erau români (98.85%), 18 bulgari (0.74%), 7 ruși (0
Barta, Reni () [Corola-website/Science/317799_a_319128]
-
Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cairaclia a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de români și de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.427 locuitori din sat, 1.286 erau bulgari
Cairaclia, Ismail () [Corola-website/Science/317996_a_319325]
-
fiind angajați 140 de muncitori. În anul 1917, Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența în granițele Basarabiei, incluzând și localitatea Sărata. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărata a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Ulterior, prin reorganizarea județului, comuna Sărata (noua denumire a localității) a fost inclusă în Plasa Sărata, dar nu a avut rolul de reședință de plasă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din germani, existând și
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
localitatea Sărata. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărata a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Ulterior, prin reorganizarea județului, comuna Sărata (noua denumire a localității) a fost inclusă în Plasa Sărata, dar nu a avut rolul de reședință de plasă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din germani, existând și comunități mai mari de evrei și ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.661 locuitori
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]