12,184 matches
-
se interferează celui de agresiune externă, declanșînd comportamente diferențiate, dar în egală măsură așezate sub semnul fricii care depersonalizează, a fost încredințat actorilor Constantin Popa Mihai, Ada Gârțoman-Suhar Maria, Emil Coșeru Val, Ruxandra Bucescu Irina. Un statut deosebit, pendulînd între revoltă și neputință, este cel al personajului Alex Adi Carauleanu. Cvartetul "familial" amintit evoluează expresiv și convingător, prilejuind, alternativ, momente solistice fiecăruia dintre interpreți, cu un ușor plus de frecvență pentru Ada Gârțoman-Suhar. Constantin Paiu ("Opinia", nr. 451, 1991) Regulamentul de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
se distrează observîndu-l, hărțuindu-l, iar stejarul îi are în custodie pe ai săi pentru a nu-l supăra pe marele corb și ciorile frățești. Stop!; există mici și trecătoare, și zadarnice fioruri de luciditate (Alex, Irina, Val, Bunica), de revoltă, de evadare chiar, dar sînt anulate de forțele unui coșmar care nu suportă normalitatea. Așa se face că, în final, victimele, e adevărat, sub presiunea stăpînului, interior, îngenuncheat și el acum, așa cum cere regula jocului, dansează cu invadatorii. Stop! Constantin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
miști puțin oricum... că mereu te plîngi de lipsă de mișcare... Mihai: Da... să patinez... sigur că da... foarte frumos... numai că eu nu știu să patinez... (rîde împreună cu ceilalți, în afară de Alex, care e descumpănit, uluit, la un pas de revolta la care va ajunge) Alex: Cum nu știi să patinezi?! Mihai: Foarte bine. Nu știu să patinez. N-am știut niciodată. Maria: Te cred și eu că nu știi. Păi cînd să fi avut, săracu', timp și pentru patine, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
clar? Să mă ascultați! Asta trebuie în primul rînd. Să nu o mai luați razna care-ncotro! Ați înțeles? Alex:... Și spuneai că n-a fost nici un comunicat comun...! Mihai: (aspru) Și în primul rînd tu să-ți controlezi toate revoltele astea de împrumut. (sufocîndu-se) Și voi la fel! Irina: (speriată de violența lui Mihai) Val, spune-mi... Val: Te iubesc... sigur... (rîde) Cu toate astea, cred că n-ar fi rău să pleci la mănăstire... Mihai: Terminați cu fleacurile! Vecin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
salon, în care și intră trăgînd draperia după ei.) Irina: Val! Val! Ce se întîmplă. Val! Val: (trist ca niciodată) Nici o grijă. Te iubesc. Mihai: (lui Alex, care plînge) Te rog să încetezi! Strici tot! (Alex plînge) Iar începi cu revoltele tale stupide? Alex: Nu mă revolt, mi-e rușine. Mihai: (lui Vecin 1, care a încetat să mai cînte) Ei? Ce e? Cum a fost? Vecin 1: N-a fost rău. Totuși tînărul... Dar n-a fost rău. Așa că n-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
le-au luat proprietățile, le-au ucis părinții, frații și surorile în închisorile comuniste? Ce s-a schimbat? Ce se poate schimba? Finalul piesei intervine înainte de a avea vreun răspuns la aceste întrebări. Eroul principal Octav după ce a trecut prin revoltă, indignare, protest, după ce a renunțat la toate astea și s-a lăsat în voia curenților zilei, compromisul și cinismul, încearcă și... sinuciderea! Dar gestul lui nu prea pare să aibă importanță și nici vreun efect de vreme ce peste toate se ridică
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de mineri... la urmă internarea în spital... și gata! Doctorul: Lasă, lasă..., nu mă lua repede... Cunosc foarte bine tema... nonconformist... inadaptabil... protestatar... doar sunt medic... și nu ginecolog, ci psihiatru... Octav: Și-i frumos, dom' doctor, să bagi o revoltă, o disperare a omului, un strigăt printre bolile matale...?! Nu-i frumos, dom' doctor! Doctorul: (renunțînd la menajamentele profesionale) Ehei, drăguțele, ție nu-ți trebuie psihiatru... Octav: Așa-i ca da! Ah, mama iar a greșit! Așa-i că eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce poți să faci? (Octav nu răspunde nu pentru că n-ar avea un răspuns, ci pentru că tipul de întrebare îl blochează) Mona: (calmînd oarecum tonalitățile) Octav, știi bine că te-am admirat pentru curajul de a ieși în stradă... Dar revolta ta de acum în care reproșezi orice și oricui..., în care biciuiești pe toată lumea... Tu cînd vorbești parcă tragi cu mitraliera! Octav:...Îmi cer scuze dacă te-am executat... Mona: (cu enervare și disperarea dinaintea unui hohot de plîns) Și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la ureche) Gh. P. unu:...da, și niște prieteni... Gh. P. doi:... (un fel de scîncet tot la ureche) Gh. P. unu:...da, și niște rude... Gh. P. doi: (geamăt, plîns)...eu... despre... niște... din străinătate. Gh. P. unu: (cu revoltă și rușine)...și eu..., că au fugit din țară... de silă... și ură... și disperare... și frică... Gh. P. doi: (țipînd)...și despre tine am... Gh. P. unu: (țipînd)...da... și eu despre tine... (următoarele replici se vor rosti simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai multă poezie decît Înaintea apariției și mai ales a consacrării ei. Va veni apoi replica tinerilor furioși din Fracturi, a undergrounzilor, care vor replica violent: poezia autentică este antisocială, nu asocială (o altă distincție esențială a lui Gleize), expresia revoltei poetului și substratul revoltei cititorului. Poezia e citită tot de poeți, sau de cei care aspiră la condiția de poet. Ei bine, nu e nimic anormal În asta, ne spune Jean-Marie Gleize. Explicația e simplă: „Așa după cum imaginea școlară pe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Înaintea apariției și mai ales a consacrării ei. Va veni apoi replica tinerilor furioși din Fracturi, a undergrounzilor, care vor replica violent: poezia autentică este antisocială, nu asocială (o altă distincție esențială a lui Gleize), expresia revoltei poetului și substratul revoltei cititorului. Poezia e citită tot de poeți, sau de cei care aspiră la condiția de poet. Ei bine, nu e nimic anormal În asta, ne spune Jean-Marie Gleize. Explicația e simplă: „Așa după cum imaginea școlară pe care cititorul o are
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
urmă cu 350 de ani. Dar literatura franceză de succes nu este aceasta, ci una care, dincolo de influențele istorice, cele venite din receptarea crizei societății franceze de după perioada celor 30 de ani glorioși - adică după 1975 -, exprimă și reprezintă o revoltă pretins colectivă Împotriva Sistemului, a imperialismului religios, politic, economic, libidinal din Occidentul contemporan. Este vorba despre un avatar al realismului romantic din secolul al XIX-lea, o prelungire, pe de o parte a pozitivismului scientist, pe de alta a monologului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cel de-al treilea roman al lui Houellebecq rămîne, probabil, În ciuda radierii de pe listele nominalizărilor la premii, cel mai proeminent măcar din anul apariției sale. Autorul Își confirmă reputația, literatura sa rămîne foarte percutantă. Într-un Occident flasc și tihnit, revolta rămîne calea regală a artistului. Desigur, depinde de formele de manifestare. Atîta vreme Însă cît sistemul pe care-l pune brutal În cauză respiră sănătate, Michel Houellebecq rămîne, ca una dintre puținele lui pete de culoare, punct inepuizabil de atracție
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pot reduce - prin tematică și scriitură - la coordonatele literaturii provocatoare dar tot mai comerciale nășite de fodatorul revistei Tel Quel. Autorul se naște În 1955 În Marsilia, Într-o familie burgheză, și crește alături de un tată surd. Ajuns În momentul revoltei prin care fiecare artist trebuie să fi trecut pentru a deveni artist, este obligat să părăsească colegiul iezuit unde Învață și, odată cu cucerirea libertății, descoperă o literatură pe cît de nealiniată pe atât de eclectică: Proust, Virgina Woolf, Thomas Bernhard
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sînt Christine Angot (Sujet Angot, Fayard, 1998) și Elena Vlădăreanu (Pagini, Timpul, 2002). Nu-i așa că amîndouă scriu de parcă s-ar fi vorbit? IV. 3.3. Autoficțiuni dionisiace Nu toate autoficțiunile sînt crude, violente, subîntinse de un mesaj social, de revolte ale memoriei, de travalii de doliu neîncheiate, dominate de pulsiuni blocate. Nu toate autoficțiunile sînt terapeutice. Pe celelalte le numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care personajele nu vin să epateze burghezul prin comportamente iconoclaste. Există, totuși, o abisalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mondial În mare parte pierdut. Mișcarea trash apare la sfîrșitul anilor 1970 ca un soi de fotografie În negativ a hippie-ului puțin rezistent la asaltul consumismului În plin avînt. Sex Pistols, curentul și filozofia de viață punk reprezintă imaginea unei revolte resemnate, lipsită de ideal, un mod de a trăi a cărui miză unică rămîne hedonismul violent aflat la confluența durerii și plăcerii - un fel de sadism modern care exaltă trauma ca singură experiență individuală - mai rar colectivă - marcantă. Interesant este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vîrsta modernă a umanității. Astfel, deși atmosfera a Început la un moment dat să se Încălzească, memoria micii glaciațiuni nu s-a pierdut. Societatea franceză se Încălzește brusc În 1968, dar mai puțin decît s-ar părea, atîta vreme cît revolta studențească n-a fost mai mult decît punctul terminus al unei „Îndoieli hiperbolice” pe care intelectualul francez postbelic a aprins-o În mintea francezului. Ne revoltăm, deci existăm, nimic mai mult. Pentru că, dincolo de energia juvenilă pusă În joc și dincoace
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al unei „Îndoieli hiperbolice” pe care intelectualul francez postbelic a aprins-o În mintea francezului. Ne revoltăm, deci existăm, nimic mai mult. Pentru că, dincolo de energia juvenilă pusă În joc și dincoace, vorba vine, de manipulările la care a fost supusă, revolta aceasta a dovedit că francezii nu anticipau mare lucru din ceea ce următoarele decenii aveau să aducă În istoria lumii. Baudrillard Încheie Societatea de consum, În 1970, cu fraza: „Dar noi știm că Obiectul nu Înseamnă nimic, că În spatele lui se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
după o scurtă agonie, „omul fără Însușiri”, nici erou nici antierou. Un erou totuși, În felul lui, pentru că supraviețuind unei lumi tot mai neospitaliere și unui vid de motivații tot mai cuprinzător, cu „ajutorul” exclusiv al lucrurilor, ridicate, după consumarea revoltei anticapitaliste, la rangul de ființe. Apoi, pentru că, mai puțin erou, chiar și la modul acesta cinic, decît s-ar vrea, personajul are nevoie de un loc pe care să-l poată locui fără consecințe notabile, interșanjabil și, pentru că Îl vrea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roman mai are astăzi narator omniscient, ce literatură mai crede În Realitate, sau În altceva decât În ea Însăși? - și nu punerea În abis provoacă simpatia cititorului, suprasaturat de tehnici scrpturale care de care mai sofisticate, de fragmentarism, violență, exhibiționism, revoltă, etc. ci poiezia, felul cum Tanguy Viel și-a Întrupat ideea și ideea Însăși de a scrie cărți cu un asemenea subiect, ritmul lor, viteza lor fulgurantă și excesiva lor subiectivizare imposibil de turnat În compartimentele epistemice ale realității obiectivate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Dar apoi, de Îndată ce Începe să facă ceva, Încearcă să scape de tentația nepotului lui Rameau, aceea de a profita de societate disprețuind-o (cum face Frédéric Beigbeder În romanul 199.000 lei), cît și de aceea marxistă, a angajării În revolta socială (cum face Houellebecq). Dacă Martin Page scrie literatură, Înseamnă că el are altceva de spus, și anume un al treilea discurs: „A fi pentru sau Împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor Întrebări complexe.” Inspirat de literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la bază criteriile axiologice ale modernității - noul, diferența și amoralitatea - literatura modernilor nu poate deveni un obiect al tradiției. Pentru că, de la Începuturile ei moderne, din secolul al XVIII-lea, literatura reprezintă eșecul, deziluzia, resemnarea, pe de o parte, violența și revolta pe de alta, ea s-a constituit și s-a impus ca un discurs al rupturii. O tradiție a rupturii se poate imagina, dar prețul ei este imposibil: asimilarea rupturii de către continuitate. Un discurs nu poate fi revoluționar decît În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și agentul supraveghetor: un raport de neutralitate perfectă, indispensabilă oricărei misiuni de acest gen. Ca să obțină informații, supraveghetorul, grație travestirii, pretinde a fi „altcineva”... și reușește până la un punct, când, progresiv, încep să i se dezvăluie spectatorului fisurile „măștii” și revolta discretă a trupului celui deghizat, pe care se vede că această manipulare nu l-a lăsat indiferent, inert, ba dimpotrivă, l-a stimulat într-un sens neprevăzut, i-a provocat reacții neașteptate, nebănuite. Astfel, neutralitatea primă, obligatorie a supravegherii se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dar Hamlet, pentru a acționa, nu îmbracă oare haina bufonului? În Est, opera lui Weiss nu putea decât să îngrijoreze puterea instalată, căci ea dezvăluia un adevăr: la un moment dat, nimic nu mai poate ține în frâu pofta de revoltă; ea sfârșește prin a deborda cadrele impuse și prin a dărâma ordinea instaurată. Nu reușesc să învingă ordinea totalitară decât aceia care, în mod voluntar sau nu, se eliberează de sub jugul dominației ei psihice și nu se mai tem nici
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care, în mod voluntar sau nu, se eliberează de sub jugul dominației ei psihice și nu se mai tem nici de interdicții, nici de sancțiuni drastice! În ceea ce-i privește, până și supravegherea cea mai vigilentă încetează să mai fie operantă. Revolta bolnavilor din Charenton înseamnă mai mult decât un act politic, este actul acelei ființe nesupuse și tulburate, veșnic incontrolabile, care e omul cu mințile rătăcite. Chiar dublându-și dispozitivele de supraveghere, în fața lui, puterea se arată neputincioasă și va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]