12,312 matches
-
bani. Într-o zi m-a invitat să beau cu el o bere la berăria Azuga, lîngă Teatrul Național. Era întovărășit de coana Catinca doamna Iorga și un devotat politic, Mateescu-Capețieanu. La plată s-a căutat prin buzunare și cu tristețe a constatat că nu avea să acopere nici o treime din costul consumației. Era mîhnit că se afla într-o asemenea încurcătură credea profesorul și atunci s-a adresat soției. Cu un zîmbet de mamă, coana Catinca a plătit. Concluzia lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de interes față de bani nu putea fi bănuit, să exclame: "Oricît de mare ar fi rolul banului în viață, el nu trebuie să devină o obsesie, nu trebuie să ne subordoneze toate gîndurile, să ne altereze întreaga viziune a vieții". Tristețea și uimirea pamfletarului de la "Hiena" față de marele poet Tudor Arghezi, cel pe care l-a cunoscut și admirat pentru poezia lui, înainte de a-l cunoaște personal, sînt nemărginite. Citind 1907, este nevoit să constate că a fost scrisă "în cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dintre foarte puținii mari scriitori nearestați, care au refuzat să scrie. A considerat mai utilă înregimentarea în plutonul servitorilor de partid a scriitorilor angajați partinic decît tăcerea roditoare. Ajunge să condamne melancolia, el care o elogia la Eminescu, cere eradicarea tristeții (sentiment condamnat de ideologia vremii), pe motiv că "este un defect de educație civică, iar acum, sub regim socialist, mai ciudat ca oricînd, a-l analiza și a-l suprima este datoria noastră". I. Negoițescu, în Istoria sa, trece sibilinic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
după criterii numai de ei știute. Și situația, sigur, se va perpetua. Interesele de a nu fi demascați ca foști ofițeri politici, informatori etc. ai unora din cei aflați la putere sînt mai mari decît dreptul la adevăr. O altă tristețe sînt nostalgicii regimului și Monica Lovinescu o dă ca exemplu pe Lily Marcou, care își amintește obsesiv cum, copil fiind, în România, un ofițer al Armatei roșii ocupante a luat-o pe genunchi și a mîngîiat-o. Fapt suficient pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a fost nenorocit în felul său, fiecare este un caz aparte, un destin frînt, o nefericire pe care nimic în lume nu o mai poate scuza și nimic și nimeni nu-i mai poate reda victimei anii pierduți, bucuriile și tristețile unei vieți ce-și avea dreptul la normalitate, la acele drepturi afirmate în Declarația drepturilor omului. Societatea comunistă, pentru care omul era cel mai prețios capital și al cărui țel suprem era fericirea omenirii, a întunecat și distrus un nesfîrșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Mamutu’, cum obișnuia să i se zică lui Bildu, colegul său de la Conservator. Au mers la un birt din apropiere, la nici două străduțe distanță, o bodegă numai de-ai locului știută. Un loc numai bun de omorât ficatul și tristețile, fără prețuri piperate, fără figuri și fandoseli ca cele din centru. Sigur, lipsea burghezia, lipseau eleganța, mirosurile exotice, muzica de orice fel, precum și gesturile delicate care te făceau să te imaginezi în Parisul cel mare. Acestea și multe altele erau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
la orice farsă. Dacă te obișnuiești să cânți viața în ce are frumos, să vezi și să speculezi frumosul atât cât e - și e atât de mult ! -, dacă nu te lași abătut de rele și îți creezi un fond de tristețe boemă pe care să-ți lași capul obosit în vremi de năpastă și urgie - ființa ta, oricât de minusculă, crește într-un lan de efluvii, te simți purtat ca de un vânt de estetism înveselitor, te conformezi realității, o accepți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
crede că cei ce-și consumă fripturile sau ciocnesc paharele nu te urmăresc. Ei sunt primii care sesizează greșeala. Ei te simt când cânți în dorul lelii ! Așa vrea publicul : să fie legănat și plimbat de la zâmbet la melancolic, de la tristețe la bucurie și entuziasm ! Nu vrea să-l lași din brațe niciun moment. Vrea să trăiască o paletă foarte colorată de sentimente, lucru deloc ușor. Publicul este capricios. De multe ori, ai impresia că te pândește chiar. Trebuie să-l
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
stins apăsat chiștocul după ce l-a aruncat și a luat-o încet, la pas, spre Cotroceni, drept de la Elisabeta pe Carol al II-ea și până la Palat, de unde începeau deja să se întoarcă grupuri mari de oameni îndo- liați, de o tristețe nemaiîntâlnită, ținându-se de mâini și nesuflând o vorbă, cu lacrimi în ochi și capetele ușor lăsate în jos, de parcă tuturor le-ar fi murit propria mamă. Odată cu moartea regelui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-și protejeze unica insulă de francofonie și de reflexe culturale galice Într-un ocean de limbi slave, ea, care face atâtea pentru fostele ei colonii africane. Franța, marea Franță după care, noi, generațiile de peste patruzeci de ani, plângem cu acea tristețe nu Întotdeauna bine mascată, Încercând să ne punem În acord cu „tonurile” așa-zisei mondializări. Nu, eu, În ceea ce mă privește, nu Înțeleg bine acest proces al mondializării - În afara, bineînțeles, a fenomenului deja instalat al des-naționalizării, de fapt, al unor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dat seama că eram total singur, am realizat, numai atunci, că mă aflam într-o situație extrem de gravă. Atitudinea mea visătoare față de droguri și faimă - deliciul pe care l-am încercat fiindu-mi milă de mine însumi - se transformase în tristețe, iar viitorul nu mai arăta nici pe departe plauzibil. Doar un singur lucru părea din ce în ce mai aproape de mine: bezna, mormântul, sfârșitul. Astfel, pe parcursul acelui an teribil am participat la inevitabilele programe anonime de abstinență în doisprezece pași, în șase centre de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a împins la o parte. - Ai dat-o în bară azi noapte, undeva între al treilea litru de sangria și iarba pe care ai fumat-o, ca pe urmă să alergi prin casa asta cu un pistol în mână. O tristețe disperată trecu peste fața ei înainte de a stinge luminile. Ai dat-o în bară cu aerele tale de Jack Torrance. Am mai zăbovit o clipă pe marginea patului, apoi m-am ridicat și am privit-o în penumbra camerei. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mâna pe gâtul ei subțire și dădu din cap. - El n-a fost aici când Robby era mic, zise Jayne. Și îmi dădeam seama după vocea ei - nu trecuseră decât câteva minute - că furia urma să-i fie înfrântă de tristețe. - Adresează-te lui Bret, Jayne. Se întoarse spre mine, dar când ochii noștri se întâlniră am privit în altă parte. - Așa că pentru tine e doar un băiat, zise ea. De asta n-ai nici un sentiment pentru el. - E încă un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când ajunse pe la jumătatea recitării specialităților zilei o recunoscu pe Jayne, moment în care turuiala lui câștigă o notă și mai falsă, timiditatea lui potențată de prezența ei. Eu am remarcat asta. Jayne nu, fiindcă se uita la mine cu tristețe, iar expresia ei nu s-a schimbat când am comandat o vodcă și un suc de grapefruit. A acceptat acest fapt și a comandat un pahar de Viogner, vinul casei. Mâinile noastre s-au împreunat deasupra mesei. Ochii ei rătăciră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pare rău. Îmi pare rău c-am făcut atâta rău. Îmi pare rău că n-am fost cu tine și cu mama și sora ta atunci când trebuia, și nu știu cum aș putea să mă revanșez. Vocea mea era sugrumată cu atâta tristețe că de-abia mai puteam vorbi. Trebuie să fac un efort mai mare, dar și tu ar trebui să încerci să m-ajuți...vreau să mă crezi... - Totul s-a schimbat de când te-ai mutat cu noi. Murmura acum. Încerca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
A verificat numărul de apel, apoi l-a închis. Pe tot parcursul acestei manevre a continuat să vorbească, de parcă ar fi furnizat aceste informații de un milion de ori. Stafiile își trag energia de la un număr de surse: lumină, teamă, tristețe, angoasă - acestea creează precedentul unui spirit. Stafiile nu sunt violente. Tu ai demoni, șopti scriitorul. - Demonii sunt o manifestare a răului și îi bântuie pe cei care le-au permis din neglijență să intre în viața lor. Îți amintești ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rău că și la dvs. (soția și dvs.) sănătatea nu este la normal. Munca excesivă și unele fricțiuni prezente , sunt cauza. Să ne consolăm că posteritatea ne va prețui eforturile noastre și vor urma exemplele! Dea Domnul! Pentru noi doi tristețea e mai mare că chinul vieții este aproape de capăt! Pentru dvs. (...), terminus-ul e mult mai departe. În tot cazul, vara ne dă frumoase satisfacții și ne Întărește rezistența. Brașovul e minunat, reconfortant, și e foarte primitor. Ne pare rău
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Uniunii Scriitorilor din R.S.R., Membru corespondent al Academiei Germane din München, cu cele mai călduroase mulțumiri pentru toate și urări de liniște sufletească În 1971. Iartă te rog Întârzierea răspunsului; dar pentru noi sărbătorile de Crăciun sunt un prilej de tristețe și n-am fost dispuși de loc. Matale Îți dorim toți - cari te prețuim, numai bine și mângâiere În marea Încercare care ai suferit . Te sărutăm cu tot dragul, Tansi și Melanie Tempeanu </citation> <citation author=”TEMPEANU Virgil” loc=”Bft
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
aparentă) pe care aveam s-o port câtva timp, ca o amintire reconfortantă, prin Europa. N-a fost să fie... de fapt, n-a avut cum să fie. Ne-am despărțit, după ce i-am plătit cât merita, triști, contrariați. O tristețe și o nervozitate pe care el le-a provocat, iar eu n-am reușit să le evit... VITALIE CIOBANU: Când scrii un jurnal de drum, e greu să sari peste un anumit clișeu: cel al momentelor de început ale călătoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
gândesc bine, este o certitudine tonifiantă... 18 iunie, duminică Dortmund VASILE GÂRNEȚ: Trenul în care vom călători de acum încolo pe traseul Literatur Express-ului este unul mai vechi, recondiționat, „ca pentru Europa Centrală”, cum glumim între noi cu oarecare tristețe, pentru că înțelegem că nu vom mai avea confortul și viteza TGV-urilor cu care am traversat Portugalia, Spania și Franța. Felicitas Hoppe, scriitoarea germană cu un cod al aventurii și al peregrinărilor înnăscut - are în palmares o călătorie în jurul lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ca o orchestră militară să interpreteze cântece patriotice și revoluționare într-o biserică.“ Felicitas Hoppe e atât de surprinsă de ceea ce vede, încât s-a închis în sine, aproape că nu vorbește deloc, iar zâmbetul ei e încolțit de o tristețe abia reținută. Corinne Desarzens, scriitoarea din Elveția, care a studiat limba rusă, pare, deocamdată, mai optimistă și încearcă să citească peisajul din Kaliningrad printr-o grilă a absurdului. Relatează cu multă ironie o scenă de la restaurantul hotelului, când a vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lucruri mai serioase și condamnă, pe un ton aspru, plăgile regiunii Kaliningrad, în privința cărora a avut grijă să se informeze: traficul de droguri, criminalitatea și SIDA - toate acestea aflate la cote mai ridicate aici decât în Rusia „continentală”. Constat imensa tristețe de pe chipurile oamenilor simpli de la Biblioteca din Cerneahovsk, în momentul când le vorbesc despre poziția lor de „placă turnantă” între Vest și Est, despre interferențele multiple, benefice, de care ar putea profita grație așezării lor geografice, îndemnându-i, la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Portugalia pierde în fața Franței prin așa-zisa „moarte subită” sau „golden goal”. Îmi pare sincer rău. Franța e deja campioană mondială, iar Portugalia lui Figo se chinuiește de-atâția ani să ajungă și ea cineva în Europa!... Mă gândesc, cu tristețe - un gând care m-a urmărit de când am ajuns în Letonia - la Anatol (Tolea) Mazur, colegul de clasă și bunul meu prieten din copilărie, de la Florești, care a avut ambiția să absolve în capitala Letoniei, sub sovietici, un liceu militar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de pe liniile paralele, o haită răzlețită de câini, traversând fără chef peroanele intermediare, o debarcare sub un cer... de plumb (nu știu ce cuvânt mai potrivit să găsesc - în fața acestor priveliști dezolante, intră în șomaj imaginația cea mai exuberantă). O stare de tristețe, ca un abur otrăvit, începuse să-și facă loc în inima mea de îndată ce părăsiserăm Tallinul. Ba chiar de mai înainte. Ca în fața unei fatalități inexorabile: când înțelegi cât de „perfid” s-a dovedit contractul pe care l-ai semnat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru totdeauna, la nivelul memoriei afective. Relația va mai funcționa, în mod real, prin contacte individuale și, poate, prin „rețeaua literară internațională”. Deocamdată însă nu mă gândesc la ce ar putea fi după. Mă scufund în mine însumi, îmi torc tristețea finalului. „Nu e un sfârșit, e doar un început!”, a spus Felicitas Hoppe la despărțire, la serata care, teoretic, ar mai trebui să continue încă preț de vreo oră, până la 4 dimineața. Nu-și putea stăpâni lacrimile de emoție. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]