11,935 matches
-
conferință era planificată pentru 1914, reprogramată pentru a se ține în 1915, dar nu a fost ținută niciodată din cauza începerii Primului Război Mondial. Eforturile principale ale celor două conferințe se îndreptau spre crearea unui tribunal internațional care să arbitreze și să rezolve disputele internaționale, considerate necesare pentru a înlocui instituția războiului. Aceste eforturi au eșuat atât în 1899 cât și în 1907. Prima Conferință a fost în general un succes și a-a concentrat pe eforturile de dezarmare. Cea de-a doua Conferință
Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 () [Corola-website/Science/328962_a_330291]
-
Yathrib, a luat ființă o nouă comunitate ("umma"), deosebită de societatea păgână din vecinătate. Relațiile din cadrul acestei "umma" transcendeau legăturile tribale, iar în cadrul unui conflict exterior, "umma" acționa asemenea unui trib unit. Rolul lui Muḥammad era acela de arbitru al disputelor din cadrul comunității. Puterea profetului nu era absolută, ea era recunoscută mai ales în problemele religioase. Cu alte cuvinte, Medina începea să fie considerată tot mai mult drept un nou sanctuar sau centru religios. Multe dintre versetele revelate la Medina pot
Umma () [Corola-website/Science/328994_a_330323]
-
a fost publicată în numărul din februarie 1953 al revistei "Startling Stories". Titlul face referire la povestirea "The Monkey's Paw" a lui W. W. Jacobs. Scriitorul de fantasy Marmaduke Tallinn și editorul său, Lemuel Hoskins, sunt prinși într-o dispută încinsă legată de povestirea la care lucrează primul. Pentru a-și susține ideile, Tallinn îi face cunoștință lui Hoskins cu un profesor universitar care a făcut un experiment cu o maimuță, învățând-o să scrie povestiri pe baza unui anumit
Întemeietorii () [Corola-website/Science/325325_a_326654]
-
cele din poemul original. Primind povestirea lui Tallinn, maimuța o încheie în același mod în care dorea să o facă și scriitorul, lucru pe care acesta din urmă îl consideră o dovadă clară a faptului că el avea dreptate în cadrul disputei. Editorul se recunoaște învins și acceptă povestirea și abia atunci Tallinn își dă seama că maimuța o încheiase în modul propus de editor, nu de el. Asimov a scris povestirea pe 7 aprilie 1953, pe când era în Chicago, Illinois, vizitând
Întemeietorii () [Corola-website/Science/325325_a_326654]
-
care deja se întindea până la Königsberg, pe care îl întemeiase în vederea Cruciadei din Prusia. Astfel, Carniola a devenit cea mai sudică posesiune pe o linie care se desfășura de la Marea Adriatică până la Marea Baltică. În 1273, Ottokar a fost angrenat într-o dispută cu contele Rudolf de Habsburg în chestiunea alegerii regelui romanilor. În anul următor, Rudolf și adunarea de la Nuremberg a solicitat ca toate fiefurile obținute în timpul "interregnum"-ului de după moartea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen din 1250 să fie
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
de Welf. În războiul care a urmat, Filip, care avea principala susținere în Germania de Sud, s-a bucurat de un succes consistent. În 1199, el a primit noi adeziuni la cauza sa și a reușit să mute aria de dispută pe teritoriul adversarului său, care încă nu obținuse sprijinul din partea papei Inocențiu al III-lea și nu avea decât o slabă susținere din partea aliatului său, regele Filip al II-lea August al Franței. Anul următor însă a fost mai puțin
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
apoi la mănăstirea benedictină a Sfântului George din Naumburg, în 1028. El a fost consemnat de către episcopul-cronicar Thietmar de Merseburg ca "decus regni, solatium patriae, comes suis, terror inimicis et per omnia perfectissimus". La moartea sa, Meissen a căzut pradă disputelor. Regele Boleslau I al Poloniei, care îl sprijinise pe Eckard, a ridicat pretenții asupra Meissen ca fiind rudă prin căsătorie. Henric, devenit rege, i-a atribuit lui Boleslau Marca de Luzacia (care fusese atașată Meissenului), însă Meissen propriu-zis a fost
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
a evenimentelor relatate, „Cronica” este faimoasă pentru descrierea vieții din acea perioadă a comunităților feudale. Limba folosită în cronică reflectă evoluția rapidă a limbii elene medievale spre cea modernă. Limba în care a fost scris originalul Cronicii este subiect de dispută academică, dar mai recent specialiștii preferă așa-numita versiune "MS Havniensis 57" (secolul XIV-XV, păstrată în Copenhaga). Mai există un manuscris la Biblioteca Națională a Franței (secolul XV-XVI) - "MS Parisinus graecus 2898". Diferența de aproape un secol dintre momentele redactării
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
Dichiseanu, Gheorghe Cozorici, Cristina Deleanu și Constantin Diplan. În timpul unui zbor TAROM către București, avionul condus de comandantul Oprescu (Gheorghe Dinică) și copilotul Alexandru Codreanu (Vladimir Găitan) este surprins de o furtună deasupra Vienei. Între cei piloți are loc o dispută cu privire la ceea ce ar trebui să facă. Codreanu susține că ar trebui să aterizeze pe aeroportul din Viena sau să ocolească frontul atmosferic, în timp ce Oprescu (un pilot experimentat cu o carieră de 25 ani și aproape un milion de km de
Zbor periculos () [Corola-website/Science/325922_a_327251]
-
nevoit întotdeauna să călătorească pe jos. Rollo s-a născut într-o cunoscută familie daneză, însă a fost nevoit să fugă din patrie după ce tatăl său a fost ucis. însă Saga povestesc despre rădăcinile norvegiene ale primului conducător al Normandiei. Disputa dintre susținătorii teoriilor daneze și norvegiene, continuă pînă în prezent. Conform "Saga Orkneyinga" (Saga orkneyezilor) scrisă de Snorri Sturluson, tatăl lui Rollo a fost Rognvald Eysteinsson, Jarl de Møre, o regiune din vestul Norvegiei, dintre orașele de astăzi Trondheim și
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
Romney, respectiv 29,805 de voturi). Romney a câștigat în New Hampshire, dar a pierdut de la Gingrich în Carolina de Sud. "Super Marți" a avut loc pe 6 martie. Cu zece state care au votat și 419 de delegați în disputa. Romney a iesit învingător în șase state, Santorum în trei, în timp ce Gingrich, a câștigat în statul matern Georgia. De-a lungul lunii martie, 266 de delegați au fost aleși în 12 state, inclusiv au avut loc toate concursurile în teritorii
Alegeri primare ale Partidului Republican, 2012 () [Corola-website/Science/326019_a_327348]
-
amenințat de raidurile efectuate de sarazinii din Sicilia și din Africa de nord, astfel încât autoritatea centrală era redusă la minimum. În secolul al X-lea situația nu s-a îmbunătățit, dat fiind că diferiți nobili locali sau din Burgundia continuau disputele asupra coroanei Italiei. Ordinea avea să fie impusă doar din exterior, atunci când regele german Otto I "cel Mare" a invadat Italia în 962 și a preluat pentru sine atât tronul imperial, cât și pe cel regal al Italiei. După 962
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
inutile ca și ale bunicului său, iar moartea sa în 1250 a marcat sfârșitul efectiv al Regatului Italiei ca unitate politică. Au continuat conflictele dintre susținătorii Imperiului (ghibelini) și cei ai Papalității (guelfi) în toate orașele din Italia, însă aceste dispute aveau tot mai puțină legătură cu originile celor două tabere. Cu toate acestea, ideea de Regat al Italiei nu era cu totul lipsită de sens. Împărații care s-au succedat în secolele al XIV-lea și al XV-lea reveneau
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
convins să scrie o istorie a vremurilor sale (ulteriorul "Antapodosis", care a fost dedicat lui Recemund). Lui Liutprand i s-au încredințat adesea misiuni diplomatice importante, iar în 963 a fost trimis pe lângă papa Ioan al XII-lea, la începutul disputei dintre Papalitate și Imperiu, ca urmare a supunerii fiului lui Berengar, Adalbert față de papă. Liutprand a participat la conclavul episcopilor care l-au depus pe papa Ioan al XII-lea la 6 noiembrie 963 și a redactat singura descriere narativă
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
fapt, numele de „"Cibinburg"” nu apare menționat în niciun document până în secolul al XIV-lea, sașii adaptând în dialectul săsesc cuvântul „"Cibin"” în formă „"Zabeng"” care este o exprimare foarte diferită de „Siebenbürgen” pentru a putea accepta formarea numelui în disputa. K.J.Schröer consideră că numele de „Siebenbürgen” ar veni de la regiunea muntoasă din Germania, „"Siebengebirge"” (Șapte munți), supoziție necredibila prin simplul fapt că nu au fost menționați coloniști în Transilvania care să provină din acea regiune. Fritz Holzträger, susține o
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
decât scaunele secuiești și cele săsești au fost cele șapte comitate transilvănene ungurești. Asemănător sașilor, secuilor și ungurilor, există mențiuni documentare de organizări teritoriale în șapte scaune ale cumanilor în Ungaria și chiar ale românilor din Banat. Toate cercetările și disputele în jurul numelui „Siebenbürgen” conduc la conturarea ideii că atât comitatele inițiale săsești și cele șapte scaune cât și denumirea în cauză provin din perioada cuceririi ungare. Astfel, primele mențiuni documentare amintesc prima dată, secolul al XII-lea, de comitatele ungurești
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
probabil Ugo "cel Mare", markgraful de Toscana. Imediat după obținerea succesiunii, Ulric Manfred a început să își consolideze puterea pe seama markgrafului Arduin de Ivrea pe de o parte și a împăratului german Henric al II-lea pe de alta. În cadrul disputei asupra "regnum Italicum", el a obținut mai multe teritorii în detrimentul mărcii Eporediene (de Ivrea). Datorită prezervării actelor notariale ale preotului Sigifred (din 1021 și 1031), se poate reconstitui lista orașelor aflate sub controlul lui Ulric Manfred: Torino, Ivrea, Albenga, Ventimiglia
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
fiind că Arduin preconiza o alianță matrimoniala cu contele Adalbert Atto, a cărui fiica, Prangarda s-a căsătorit în cele din urmă cu fiul lui Arduin, Manfred I. La o dată mai timpurie, Arduin a fost în mod cert implicat în disputa contra sarazinilor, care ocupaseră valea Sușei și își stabiliseră o bază la Fraxinetum, situată în vecinătate, în Provence. Se poate ca el să fi reușit să îi alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
iar laburiștii aveau 7. Ben Gurion a rămas Prim Ministru. În 1959, au avut din nou ciocniri de-a lungul frontierei Israelului care au continuat pe parcursul anilor 1960. Liga Arabă a continuat să mențină boicotul economic și a existat o dispută asupra drepturilor apei din bazinul râului Iordan. Cu sprijin sovietic, statele arabe, în special Egiptul si-au crescut forțele militare. Principalul furnizor de echipamente militare al Israelului a fost Franța. În mai 1960, Mossadul la găsit pe Adolf Eichmann în
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
abate al mănăstirii cisterciene de la Morimond, în Burgundia în jurul anului 1136, iar la puțină vreme după aceea a fost ales ca episcop de Freising (în apropiere de München). Dieceza de Freising, și odată cu ea întreaga Bavaria, constituia pe atunci obiectul disputei dintre familia Welfilor și cea de Hohenstaufen, astfel încât biserica se afla într-o situație deplorabilă; însă, beneficiind de un talent administrativ deosebit, noul episcop a reușit să aducă îmbunătățiri considerabile condiției sale. În 1147 Otto a participat la Cruciada a
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
episcopul a reușit să ajungă la Ierusalim, după care s-a întors în Bavaria în 1148 sau 1149. În continuare s-a bucurat de favorurile urmașului lui Conrad, împăratul Frederic I Barbarossa, și este probabil că ar fi instrumentat rezolvarea disputei acestuia asupra ducatului Bavariei din 1156. Otto de Freising a fost prezent la celebra dietă de la Besançon din 1157, după care s-a stins din viață la Morimond, la 22 septembrie 1158. În 1857 a fost dezvelită o statuie a
Otto de Freising () [Corola-website/Science/324412_a_325741]
-
eliberării regelui Angliei. Ajuns acolo, Filip a căutat să îi convingă pe cei care îl capturaseră pe Richard să nu îl trateze ca pe un rege, ci ca pe un criminal, alimentând și mai mult ura regelui la adresa sa. În timpul disputelor anglo-franceze din Normandia, Filip a fost capturat de către mercenarul Mercadier, partizan al Angevinilor, în anul 1197. În noua situație, Richard Inimă de Leu a refuzat în mod constant să îl elibereze, așa încât în anul 1199 Filip se afla încă în
Filip de Dreux () [Corola-website/Science/324429_a_325758]
-
1115. Un an mai târziu, el era deja regent al Germaniei, împreună cu fratele său mai mare, Frederic al II-lea, duce de Suabia. La moartea lui Henric al V-lea (1125), Conrad l-a sprijinit pe fratele său Frederic în disputa pentru ocuparea tronului german, însă fără succes, tronul fiind ocupat de Lothar al III-lea, ducele de Saxonia. Asupra lui Frederic a fost lansat un interdict, iar Conrad a fost deposedat de stăpânirea asupra Franconiei și a regatului Burgundiei. Beneficiind
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
a organizat îmbunătățirea pozițiilor bizantine din peninsulă, într-un context favorabil pentru Bizanț: împăratul occidental Otto al II-lea fusese înfrânt în bătălia de la Stilo și murise în anul îmediat următor (983), în vreme ce sarazinii din sudul Italiei se confruntau cu dispute interne. Astfel, Delphinas a fost capabil să consolideze controlul bizantin asupra regiunii numite Longobardia, cucerind Ascoli în decembrie 982. Câțiva ani mai târziu, Delphinas s-a raliat revoltei conduse de Bardas Focas cel Tânăr împotriva împăratului Vasile al II-lea
Calochir Delphinas () [Corola-website/Science/324452_a_325781]
-
succesiunii, timp în care Roger I a început să pună în umbră ramura din Apulia a familiei Hauteville. Roger a izbutit să unească elemente grecești, longobarde, normande și sarazine din Sicilia sub o stăpânire unică și a refuzat să permită disputelor și diferențierilor religioase să dăuneze cuceririlor sale. El a lăsat prin testament un stat puternic fiilor săi, Simon și Roger al II-lea. Acesta din urmă, după preluarea moștenirii fratelui său Simon în 1105, a început să lupte pentru unificarea
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]