11,395 matches
-
generale 164 Câteva ilustrări ale progresului medical 164 Descoperirea lui Röntgen și radiologia 164 Laboratoarele biochimice și endocrinologia 167 Descoperirea vitaminelor 169 Descoperirea antibioticelor 171 Aspecte ale chirurgiei în secolul XX 173 Dezvoltarea neurologiei si psihiatriei 176 MEDICINA ROMÂNEASCĂ 178 Fondatori și reprezentanți ai școlilor medicale din primele decenii ale secolului XX 178 Perspective în mileniul III 194 Și prezentul intră în istorie 195 BIBLIOGRAFIE 197 </reflist>
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
vremea lui Louis Pasteur (chimist și biolog francez care a susținut teoria microbiană a bolilor și a pus la punct tehnica inoculării preventive). La o privire retrospectivă, descoperim că realizările lui Leeuwenhoek sunt unice și variate. Astăzi el este considerat fondatorul microbiologiei, dar a avut contribuții însemnate și în alte științe, cum ar fi embriologia, cristalografia și chimia; unele dintre observațiile lui erau atât de precise, încît au putut fi folosite ca bază de interpretare și după două secole. Ar fi
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
până la venerabila vârstă de nouăzeci de ani, părăsind această lume pe 26 august 1723. Călătoriile cu microscopul ale lui MARCELLO MALPIGHI Medicul și anatomistul italian Marcello Malpighi (1628-1694), contemporan atât cu Robert Hooke, cât și cu Anton Von Leeuwenhoek, este fondatorul anatomiei microscopice. Cercetările sale de amploare reprezentând piatra de temelie a histologiei, care se ocupă cu studiul țesuturilor, au avut un puternic impact asupra altor domenii cum ar fi botanica, zoologia și embriologia. Cea mai cunoscută descoperire a sa au
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
Interpunând mâna sa între ecran și sursa de radiații, a avut surpriza de a vedea diferențiindu-se umbra osoasă de aceea a părților moi. Aceasta i-a dat ideea de a face radiografii. Unul dintre contemporanii lui Roentgen, Sylvanus Thompson, fondator al British Roentgen Society (1897), descrie astfel această descoperire epocală: 8 noiembrie 1895 va rămâne o dată memorabilă în istoria științelor. În acea zi, o lumină care nu mai fusese niciodată văzută a fost pentru prima oară recunoscută prin observația unui
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
Acca Larentia mama lor adoptivă. Alte mituri o identifică pe Acca Larentia cu Lupoaica ce i-a găsit pe cei doi copii și i-a alăptat. Când au crescut, au devenit rivali, s-au luptat și câștigător a fost Romulus, fondatorul Romei. Acca Larentia a mai fost numită și Doamna- Mamă, patrona și preotesele ce practicau în temple prostituția sacră, era omagiată în sărbători numite larentalia. Venus este corespondenta romană a Aphroditei, zeița frumuseții și a dragostei. În epoca arhaică era
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să construiască un oraș măreț Babilon. A adus arhitecți, a construit palate și temple, în vremea ei s-au construit celebrele grădine suspendate. Legendele au personificat-o pe Semiramida de Assur ca fiind soția eroului Ninus, întemeietorul statului asirian și fondatorul orașului Ninive, capitala Asiriei. Medicul grec Ctezias din Cnidos a descris-o pe Semiramida (I) ca fiind femeia fatală a Mesopotamiei, în adorația căreia se aflau zeițele Ishtar din Babilon și corespondenta ei asiriană, Astharte, ambele, protectoarele dragostei. Considerându-se
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Ptolemeu I, viitorul rege al Egiptului, ea însăși a devenit regină, i-a dăruit trei copii, a trăit ultimii ani și a murit ca regină. Lais (sec. IV î.H.) Aristip din Cirene (435-360 î.H.), discipol al lui Socrate, fondatorul școlii filosofice a cirenaicilor, și alte personalități împortante ale timpului au căutat compania hetairei Lais, vestită în Corint. Pictorul Apelles o descoperise la vârsta feciorelnică și i-a prezis că va ajunge o frumusețe a vremii, ceea ce s-a și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în anul 1550, după unele surse, în 1556. Spirituala curtezană a lăsat posterității versuri și reflecții despre dragoste prin volumul Dialogo della infinita d'Amore / Dialog despre infinitatea iubirii, în 1547, care l-a influențat pe Marsilio Ficino, reputat umanist, fondator al Academiei Platonice din Florența (1459). A scris și a publicat și apreciate sonete. Supranumită curtezana intelectuală, Tullia d'Aragona este recunoscută postum, dovadă fiind prezența ei în dicționare și în studii literare. Reproducem un sonet: Signor, pregio e onor
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a murit frumoasa ex-curtezană. Françoise de Chateaubriant (1494-1537) și Doamna d'Etampes (1508-1580) Cele două doamne Françoise de Chateaubriant și ducesa d'Etampes sunt favoritele regelui Franței, Francisc I (1515-1547), unificatorul țării, realizatorul centralizării administrative, protector și admirator al umaniștilor, fondator al celebrului Collège de France, în 1530, sensibil creator de poezie. Suveranului i se datorează și înlocuirea limbii latine cu limba franceză ca limbă oficială. Rafinatul rege s-a bucurat de compania unor celebrități precum Benvenuto Cellini și Leonardo da
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
italian de origine, cardinal și diplomat papal în Franța, cetățean francez naturalizat, cardinal și prim-ministru al Franței, numit de regina mamă Ana de Austria, s-a ocupat și de educația viitorului suveran, Ludovic al XIV-lea, el însuși fiind fondatorul unei academii de pictură și de sculptură și al unei biblioteci. Tactul său diplomatic a contribuit la supremația Franței în Europa prin Pacea de la Westfalia (1648) și prin Tratatul Pirineilor (1659). Bucurându-se de respectul și încrederea Curții franceze, cardinalul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
dramei romantice care, lăsând la o parte exigența realistă, îi va realiza ambițiile strălucit. Cât despre teoreticienii dramei naturaliste, aceștia își vor găsi în ele o sursă directă de inspirație. 3. Lessing, un emul al lui Diderot Lessing (1729-1781) este fondatorul teatrului german, atât prin piesele pe care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg, ce constituie prima poetică a genului în Germania. Scrisă zi de zi, din 1767 până în 1768, pentru a face prezentarea reprezentațiilor date la Teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și ținuturi de ficțiune în care nimeni în afară de el nu va pătrunde: teatrul va fi ceea ce trebuie să fie, un pretext pentru visare." Simboliștii suprimă orice fel de decor construit păstrând numai câteva tapiserii sau pânze pictate. Aurélien Lugné-Poe (1869-1940), fondator, împreună cu Camille Mauclair (1872-1945)12, al Teatrului Operei (le Théâtre de l'Oeuvre) unde sunt create dramele simboliste, face apel la prietenii săi pictori pentru realizarea decorurilor, Bonnard, Sérusier, Lautrec, Gauguin, Vuillard. Pentru regia scenică a lui Pelléas și Mélisande
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu repetiția. Pentru a o rezolva, el elaborează "sistemul", adică o nouă metodă de formare a comediantului. El vrea să-l învețe pe actor "psihotehnica", tehnică interioară și exterioară totodată, care îi permite să exploateze fenomenele fizice și psihice "firești". Fondator al Teatrului de Artă de la Moscova în 1898, el s-a explicat îndelung asupra concepției sale despre teatru, în special în memoriile pe care le începe în 1925, și pe care le intitulează Viața mea în artă, ca și în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parodie a intervenției lui deus ex machina în deznodământ, este mai ales denunțarea unei arte a cărei condiție, chiar, este incoerența, în măsura în care spectatorul simte plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul teatrului popular pe care Jean Vilar, în anii 50, va visa să-l creeze în Franța. "Pentru Brecht, scrie Roland Barthes în Eseuri critice (Essais critiques, Seuil 1964), scena povestește, sala apreciază, scena este epică, sala este tragică. Or chiar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Limbajul și proprietățile spațio-temporale ale mitului cedează definitiv locul „linearității” simbolurilor: un limbaj linear care, odată considerat util, devine scriptură. La acest nivel din ce În ce mai evoluat se observă că manifestările religioase servesc la ordonarea și Înțelegerea lumii și a societății (datorită fondatorilor etc.) și la asigurarea protecției acolo unde puterea umană nu este suficientă (prin ființe protectoare sau prin proprii morți). Aceste lucruri oferă certitudine și siguranță: sacrul intuitiv dobândește valoare de adevăr, sacralizarea cuvintelor este un mod de a le face
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
timp, Tell el Amarna a dus la zdruncinarea a tot ce mai era, În mod formal, tradițional În Egipt, a introdus concepte și reguli noi care au pus În funcțiune fermentul vital al epocii imediat următoare, numită ramsidă după numele fondatorului și a personalității care a marcat-o. Este o perioadă care se naște prin accederea la tron a unui bătrân general din provincie, Ramses I și care aduce astfel oficial la putere un reprezentant al noilor forțe din țară În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel care, potrivit tab. XII din poemul akkadian omonim (care, de altfel, reia un text sumerian) a devenit judecător divin În infern. După cum se vede, ne aflăm În mod clar În zona „eroicului”. Și regele Ur-Nammuxe "Nammu" (2112-2095 Î.Hr.) - fondatorul celei de-a treia dinastii Ur și, se pare, autor al primului codex de legi care ne-a parvenit, așadar o persoană cu certitudine istorică - a fost divinizat după moarte. Aici Însă avem de-a face cu un caz foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
destul de strânsă, la nivel mitologic și cultual, Între două figuri divine percepute deosebit de apropiate În atribuții, care ajung să fie venerate În sanctuare comune. În centrele mediteraneene se observă În panteonurile punice anumite trăsături locale datorate fie devoțiunii speciale a fondatorilor fenicieni, fie contactului cu tradițiile indigene, fie, În sfârșit, dezvoltărilor autonome. În Cipru, de exemplu, pe de o parte, Astartexe "Astarte", pe de alta, Rashapxe "Rashap" (zeu arcaș, străjer al morților și stăpân al epidemiilor) au un rol important, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În spațiul geografic ocupat de populațiile ce vorbeau aceeași limbă, religia greacă nu cunoștea caste sacerdotale, nici nu avea o „carte” În care să fie cuprinse „adevărurile revelate” și care să constituie fundamentul unei teologii. Lipsită de dogme și de fondatori, lipsită de Însăși noțiunea de „religie”, putând fi circumscrisă la „grija, therapeia, zeilor” și la „aspectele formale ale cultului adus zeilor” (threskèia), realitatea religioasă greacă a fost produsul cultural al unui popor care, Într-un mod cu totul original, a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemenea muritorilor. Raportul cu moartea este cel care Îi caracterizează pe eroi și, În același timp, Îi deosebește de zei. Cu toate acestea, ca și zeii, ei pot avea o funcție terapeutică sau de prezicere a viitorului, după cum pot fi fondatori de cetăți și de culte, asumând o funcție de mediere Între lumea divină și cea umană. În ciuda acestei discrete și relative permutabilități Între zei și eroi, cazul unui erou transformat În zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dau dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri organizate, chiar dacă descoperirea papirusului de la Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puțin unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe Vestaxe "Vesta"; Romulusxe "Romulus", fiul lui Martexe "Marte", și Numa Pompilius Întemeiază instituții sacerdotale, calendare, rituri, locuri de cult. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemănătoare cailor, boii, asemănătoare boilor și ar face trupuri de aceeași formă cu care fiecare dintre ei este Înzestrat”. În sfârșit, În școala filozofică Înțeleasă ca instituție și În jurul fiecărui filozof se formează o religiozitate filozofică specifică. Ea cuprinde venerarea fondatorului școlii (În special printre epicurei), cultul anumitor eroi sau zeități locale sau care au o funcție de program (Akkademos, Muzele), dar și o pietate mai spirituală și etică. Întrucât și istoria intelectuală (Geistesgeschichte) a religiei romane este influențată de dezvoltările acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin care un animal este vătămat Îi amenință pedepse de neispășit” (Cicero, De republica, 11, 19). În fața administrației edile din Roma era așezată o statuie a lui Empedocle: nu se știe de când și pentru cât timp. c) Intermediarii romani 1. Fondatorii literaturii latine (secolele III-II Î.Hr.) au strămutat la Roma din patria lor de origine, Grecia Magna, numeroase motive religioase și teologice. Livius Andronicus a adus epopeea eroică, mitul tragic și cântul coral liturgic. Quintus Ennius (239-169 Î.Hr.) din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]