KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...450 451 452 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

prin ceață și cred că o să le spun mai mult. — Mai mult ce? — Mă gîndesc că s-a zis cu Pierce. MÎine dimineață, iubitule. Ambele povești la micul dejun. Bud se aplecă peste balustrada verandei. Fulgerele luminau strada. Văzu pe obrazul lui Lynn lacrimi uscate. — Iubito, ce este? Exley? S-a purtat urît? — Exley e, dar nu e ce crezi tu. Și acum știu de ce Îl urăști atîta. — Ce vrei să spui? — Finndcă e exact opusul tău și opusul tuturor calităților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
curmă. Ceața Începu să sfîrÎie. Spade ridică privirea. Bud Își scoase arma. OMOARĂ-L! Cooley se mișcă primul: un scut din două fete, bine lipite de el. Bud se apropie, trase de brațe, de picioare, fu zgîriat de unghii pe obraz. Fetele alunecară, se Împiedicară și se rostogoliră spre ușă. Spade spuse: — Iisuse, Marie și Sfinte Iosif! Fumul Îi pătrunsese În organism. Propria lui lume de vis Începea să prindă contur. Ultima parte a ritualului. Prelungi clipa. — Kate Janeway, Jane Mildred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
În stare? — Este și cazul meu, domnule căpitan. Am ajuns pînă aici, l-am Înfruntat pentru tine pe Patchett și al dracului de puțin a lipsit să fiu omorît. CÎntărește riscurile. — Bun, tu Îl iei pe Stanton. Tomberon Își frecă obrazul - palid, țepos. — Am... adică atunci cînd a fost Karen aici și eram inconștient... am...? — Nu știe nimic din ce nu ai vrea să se știe. Acum du-te acasă! Vreau să vorbesc cu White. Vincennes ieși. Într-o zi Îmbătrînise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
cuțit Înfipt În beregată. Două cuțite În burtă. Scalpul lui pe podea, Înțepenit În covor cu un cîrlig de spart gheața. Cam la un metru de el, un bărbat alb, de vreo patruzeci de ani, eviscerat, cu cuțite Înfipte În obraji și două furculițe Înfipte În ochi. Capsule cu droguri scăldate În sîngele de pe podea. Fără pîngăriri artistice - omul trecuse de faza asta. Ed intră În bucătărie. Patchett către Lux, În 1939: „Am substanțele necesare ca să-l Împiedice să mai facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
șansă? — Unii devin stăpînii lumii, alții se aleg cu foste tîrfe și o excursie În Arizona. Tu ești din prima categorie, dar, pe legea mea, zău că nu te invidiez pentru cît sînge ai pe conștiință! Ed o sărută pe obraz. Lynn se urcă În mașină și ridică geamurile. Bud Își lipi palmele de sticlă. Ed puse și el mîna pe partea lui de geam. Palma lui era cît jumătate din palma lui Bud. Mașina o luă din loc, iar Ed

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

De acum încolo! Se privește în oglindă. Are o mulțime de oglinzi în casă, dar nu-i place să se privească în ele! Doar când își piaptănă părul încă de culoarea oțelului, de care a fost mereu mândră. Își mângâie obrazul obosit. Slăbit. A slăbit mult în ultima vreme, e numai riduri toată, nu se mai vede nimic din frumusețea de pe vremuri. Zănaticul Andrei Vlădescu zice că-i o tâmpenie, că el a văzut puține bunici atât de frumoase. Ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pătată de vreme, ușor tulbure a șifonierului din dormitorul ei, stând dreaptă și uitându-se la trupul a cărui subțirime se distingea cu greu în rochia de casă foarte largă, aplecându-se să-și vadă de aproape chipul, nimic altceva, obrazul ușor palid și plin de încrețiturile vremii, părul cândva de culoarea oțelului și acum brusc cânepiu și mereu mai rar, fruntea bombată a cărei piele se subțiase îngrozitor, i se părea că până și ochii îi obosiseră și nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
rămas într-o rochie verde sur strânsă pe trup, a văzut cât de mult se schimbase, era mai planturoasă, sânii cândva mici se umflaseră, amestecul de fetiță și femeie de pe vremuri se topise într-o femeie cu un aer pierdut, obrazul neted cu hașuri fine, ochii înfundați conturați de cearcăne pronunțate. Dârzenia trecuse în gesturi leneșe, încete și prelungite. Sau poate era o mască totul. Au continuat jocul-hărțuială până în clipa în care a întrebat-o dacă știe ce zi este. Uitase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sfârșit, lucruri pe care el le știa în cea mai mare parte, dar i le spunea iarăși pentru că, nu-i așa? e altceva când i le spune personal și stătea lipită de el și îi fura câte un sărut pe obraz și o să fie extraordinar sfârșitul ăsta se săptămână, uite că am ajuns! Era destinsă, parcă o altă femeie. Urmărindu-l cum se dezbracă, îi vorbea încet, să nu-și trezească prietenele care dormeau în camera de alături, apoi s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu glasul complet lipsit de muzicalitate niște melodii superbe ce deveneau amuzante, de la o vreme participau și ei la sarabandă, îi imitau mișcările dezlânate, ca rupte, inventau altele, înflăcărați de spectacolul ce creștea sub ochii lor, cu privirile scânteind și obrajii îmbujorați, iar la întoarcere, când se înghesuiau pe scara de lemn încolăcită până sub acoperiș, continuau să râdă și la fel după ce se strânseseră toți patru într-o cameră, deschiseseră sticle de bere și desfăcuseră pachetul cu mâncare adus de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nădușită, înfierbântată, cu buzele întredeschise ușor tremurânde, destinsă, cu o mână lăsată pe spate într-o poziție nefirească, asemenea unei păsări moarte, stând pe spate și totuși pe o parte, continuând s-o privească, până în clipa în care, mângâindu-i obrazul, i-a spus „dormi“, atunci întorcându-se cu totul pe o parte, cu fața spre el, ușor încovrigată, precum copiii mici, cu capul îndesat în pernă, acoperită de plete, cu pumnii aduși în dreptul bărbiei, strânși amândoi, lăsându-se învelită, închizând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
vremii, le vezi? - șoptea dintr-odată cu ochii umezi. Andrei Vlădescu aștepta la picioarele ei să continue, bătrâna doamnă Marga Pop privea printre frunzele din fața ei, el a întins atunci palma desfăcută și i-a șters cu degetele lacrima prelinsă pe obrazul uscat și plin de riduri: „Nu, asta nu trebuie“. Și ea a întors ochii limpeziți spre el, brusc uscați, în clipa în care iarăși s-au auzit sunetele clavecinului oprite un timp: „Știu eu mai bine ce trebuie; și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi obosit teribil. Ori ca și cum nimic n-o mai interesa, deși îl asculta mai departe. Adică s-a închis în ea, continua să deseneze linii și cercuri cu bețișorul, dar nu în ritmul sunetelor de clavecin și să-și întindă obrazul zbârcit și palid către soare, ascultându-l, dar parcă nu reușea să-i urmărească vorbele din ce în ce mai repezite, pentru că el se revoltase și devenise furios. Ridica glasul. Femeia cealaltă a ieșit o clipă în pragul ușii camerei sale. Andrei Vlădescu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
indiferenți. A văzut-o pe bătrâna doamnă Cecilia Beldiman, toată în negru, cu chipul stafidit acoperit de văluri cernite, văicărindu-se cu zgomot, ținută de brațe de nepoate. L-a văzut pe fiul doamnei Marga Pop, înalt și subțire, cu obrazul tras, nebărbierit, cu ochii adânciți, închis în el, tăcut, sprijinindu-și nu soția, ci cealaltă mătușă. L-a văzut în sfârșit pe profesorul Pop, un bărbat cândva voinic, acum adus ușor de spate, cu hainele largi pe el, cu părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
o țigară și au fumat tăcuți, privind amestecul de lumină palidă și întuneric albăstrui care se întindea peste oraș. „Ar trebui să-ți mulțumesc pentru ce ai...“, a început să spună celălalt, dar Andrei Vlădescu s-a întors brusc spre obrazul tras și nebărbierit: „Nu, nu trebuie“. „Bine, e mai bine așa. Bănuiesc că înțelegi ce vreau să spun.“ „Da.“ Și după un timp: „Și acum ce ai să faci?“. A ridicat din umeri, privind iarăși spre obrazul tras. „N-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
întors brusc spre obrazul tras și nebărbierit: „Nu, nu trebuie“. „Bine, e mai bine așa. Bănuiesc că înțelegi ce vreau să spun.“ „Da.“ Și după un timp: „Și acum ce ai să faci?“. A ridicat din umeri, privind iarăși spre obrazul tras. „N-ai rezolvat nimic cu casa, nu-i așa? De ce nu vor să transfere contractul pe numele tău? Doar ai tot dreptul, locuiești aici cu acte în regulă. Nu trebuie să te lași. Bate la toate ușile, du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
hotărârea anunțată la început, iar luarea sa de cuvânt nu poate fi nici limitată și nici orientată în vreun fel oarecare și roagă să nu fie întrerupt! L-am văzut pe celălalt cum strângea din dinți, i-au jucat mușchii obrazului un timp, nervos, dar a reușit să se abțină să mai spună ceva și se lăsase o tăcere în care se auzeau zgomotele motoarelor de la garajul din apropiere, iar eu auzeam cum îmi scârțâie penița pe registrul unde notam totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în continuare, împiedicându-l să se miște sau să răspundă, abia era în stare să-și spună că nu-i zisese de fapt nimic Ioanei Sandi și vorbele nu fuseseră decât în el, în timp ce simțea cum transpirația îi cuprinde fruntea, obrajii, grumazul, i se prelinge pe tot trupul fierbinte, imposibil de oprit, gândind că uitase de Ioana Sandi, că nu mai avusese timp de ea, că fusese atât de acaparat, încât iubirea lor sau ce-o fi fost între ei se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-i pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și înflorituri, pe obrazul foșnitor al pergamentelor. Alteori nici măcar asemenea texte nu-l mai rupeau de realitate și ședea pe patul îngust și jos, cu mâinile sub ceafă, urmărind umbrele ce i se părea că se fugăresc în întuneric și cântărind cele petrecute peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
clipă, pe scaunul simplu, mărunt și becisnic, cântărit și judecat de cei trei aflați de partea cealaltă a mesei, cufundați în scaunele moi, tapisate, și uitându-se la fața subțire și trasă a adjunctului de primar, la cutele tăcute ale obrazului său, urmârindu-i privirea ce clipește rar și se oprește asupra celorlalți, cel cu cămașa în carouri, și altul, la stânga, cu nasul mare și negricios, și o femeie la o altă masă, notând ce se spune; apoi tăcerea sinistră ruptă brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
aranjate, a privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur. Atunci Ioana Sandi izbucnind: „Nu mai ajungi odată să înțelegi lumea?! Pleacă odată în Portugalia la festivalul ăla și te liniștește! Nu te mai gândi!“. Dar acum i-ar fi răspuns: de nici un folos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să fii atât de încordat și n-ai de ce să te temi.“ A făcut o pauză. „Tot ce vreau să știu e dacă să-i spun tatălui meu să vorbească cu omul acela. Nu-i de glumit, pentru că își pune obrazul în joc. Adică nu se poate întâlni după un timp cu el și ăla să-l întrebe: Ei, ce mai face fiică-ta? Când mă chemi la nuntă? Și taică-meu să trebuiască, eventual, să-i spună că s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
privea, înainte să le lase singure complimentându-și coafura și rochiile, de parcă nimic n-ar fi fost mai important pe lume. Una foarte tânără și puțin intimidată și reținându-și gesturile, până și zvâcnirea cu care își alunga părul căzut pe obraz. Cealaltă încă tânără, cu obrajii și fruntea și gâtul muiați în stratul cenușiu-trandafiriu de pudră, să înece oboseala și hașurile foarte fine din jurul ochilor și al colțurilor buzelor, care însemnau experiență, ținută în frâu numai de gândul ei disperat, zvâcnindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
singure complimentându-și coafura și rochiile, de parcă nimic n-ar fi fost mai important pe lume. Una foarte tânără și puțin intimidată și reținându-și gesturile, până și zvâcnirea cu care își alunga părul căzut pe obraz. Cealaltă încă tânără, cu obrajii și fruntea și gâtul muiați în stratul cenușiu-trandafiriu de pudră, să înece oboseala și hașurile foarte fine din jurul ochilor și al colțurilor buzelor, care însemnau experiență, ținută în frâu numai de gândul ei disperat, zvâcnindu-i în privirile negre, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
oprește-te“. S-a uitat la ea un timp cum își strânge cu dinții buza de jos, cu un aer de fetiță bosumflată sau speriată, încotoșmănată în haine groase. Și-a scos mănușa și cu degetele reci i-a mângâiat obrazul și ea și-a aplecat îndată capul pe mâna lui, ca o pisică, fără să-l privească. „Nu trebuie să-ți fie groază de toate astea“, i-a zis. „Dacă le știi e mai bine. Dacă le înțelegi, ești mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]