12,062 matches
-
Yemen a apărut în 897 prin Yahya ibn al-Ḥusayn. În ciuda luptelor interne pentru succesiune și a atacurilor ismailite, statul yemenit și-a păstrat independența până în 1539 când a fost cucerit de otomani, devenind astfel o provincie otomană. În urma destrămării Imperiului Otoman imamul Yahya a rămas la putere în Yemen, până în anul 1948 când a fost asasinat, într-o încercare de preluare a puterii. În ciuda acestui fapt, planurile au fost dejucate de fiul lui Yahya, Aḥmad care i-a urmat la putere
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
și pentru plută. În 1471, insulele îi aparțin lui Palamède de Forbin, paharnic al regelui Renat al Provenței. En 1522 cavalerii ordinului Sf.-Ioan din Ierusalim, alungați din insula Rodos împreună cu marele lor maistru Villiers de l'Isle-Adam de către sultanul otoman Suleiman, primesc de la regele Franței Francisc întâiul (François Ier) arhipelagul Insulelor de Aur, dar împăratul german și rege al Spaniei, Carol Quintul, le oferă un domeniu mai interesant, anume insulele Maltei. De atunci, ordinul poartă denumirea de "Ordinul cavalerilor de
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
François Ier) arhipelagul Insulelor de Aur, dar împăratul german și rege al Spaniei, Carol Quintul, le oferă un domeniu mai interesant, anume insulele Maltei. De atunci, ordinul poartă denumirea de "Ordinul cavalerilor de Malta". În timpul alianței dintre Franța și Imperiul Otoman, ele devin adăpostul principal al marinei turcești în zonă. Regele Francisc întâiul le confirmă insulelor statutul de refugiu, administrat de către călugări, dar păzit de ostași care îi împiedică cei ajunși aici să mai plece vreodată. Insulele sunt arendate conților provensali
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
Imperiul Otoman a moștenit un complicat amestec de tradiții politice de la diferite grupuri etnice: turci, perși, mongoli sau mesopotamieni. Statul Otoman s-a bazat pe principiul puterii absolute a monarhului. Cel care a reprezentat puterea centrală a fost sultanul care avea autoritatea
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Imperiul Otoman a moștenit un complicat amestec de tradiții politice de la diferite grupuri etnice: turci, perși, mongoli sau mesopotamieni. Statul Otoman s-a bazat pe principiul puterii absolute a monarhului. Cel care a reprezentat puterea centrală a fost sultanul care avea autoritatea să asigure justiția din Imperiu. Acesta își proteja personal cetățenii de actele de corupție ale guvernului. Atribuția principală a
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Periodic, sultanul inspecta administrațiile locale pentru a se asigura că magistrații își desfășurau corect activitatea. Dacă sultanul era de părere că oamenii erau martori ai unor injustiții, acesta intervenea direct și putea modifica orice decizie judecătorească. Baza juridică a statului otoman s-a sprijinit pe doi stâlpi: dreptul musulman "(șerî’a)" și cutumele juridice ale populațiilor anexate de otomani cu ocazia cuceririlor. Suveranii otomani au folosit în reglementările lor dreptul cutumiar sau dreptul vechi al popoarelor balcanice și, pentru Egipt, legile
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
martori ai unor injustiții, acesta intervenea direct și putea modifica orice decizie judecătorească. Baza juridică a statului otoman s-a sprijinit pe doi stâlpi: dreptul musulman "(șerî’a)" și cutumele juridice ale populațiilor anexate de otomani cu ocazia cuceririlor. Suveranii otomani au folosit în reglementările lor dreptul cutumiar sau dreptul vechi al popoarelor balcanice și, pentru Egipt, legile promulgate de mameluci. Guvernarea otomană s-a confruntat de multe ori în Balcani cu problemele privind exploatarea minelor, imposibil de rezolvat doar prin
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
doi stâlpi: dreptul musulman "(șerî’a)" și cutumele juridice ale populațiilor anexate de otomani cu ocazia cuceririlor. Suveranii otomani au folosit în reglementările lor dreptul cutumiar sau dreptul vechi al popoarelor balcanice și, pentru Egipt, legile promulgate de mameluci. Guvernarea otomană s-a confruntat de multe ori în Balcani cu problemele privind exploatarea minelor, imposibil de rezolvat doar prin legea coranică. Astfel, nu a ezitat să folosească dreptul minier saxon în vigoare în cazul minelor sârbe sau bosniace. Juriștii otomani au
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Guvernarea otomană s-a confruntat de multe ori în Balcani cu problemele privind exploatarea minelor, imposibil de rezolvat doar prin legea coranică. Astfel, nu a ezitat să folosească dreptul minier saxon în vigoare în cazul minelor sârbe sau bosniace. Juriștii otomani au realizat o culegere de reglementări ce priveau atelierele monetare, salinele, regimul pământului, fiscalitatea, regimul vamal, piețele și porturile. Însă această culegere nu a acoperit întreaga structură a statului, ceea ce l-a determinat pe Mahomed al II-lea să adopte
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
al II-lea să adopte un nou cod de legi cutumiare. Acesta cuprindea trei cărți care tratau succesiv dreptul penal, statutul timarioților și al țăranilor "(re’âyâ)", al nomazilor și al locuitorilor anumitor regiuni balcanice. Spre deosebire de dreptul bizantin, dreptul cutumiar otoman adopta orice lege, orice dispoziție juridică care lipsea din "șerî’a", chiar dacă era vorba de administrația unei țări anexate. Codurile cutumiare otomane au cuprins și legi emise de către suverani creștini sau musulmani. Sufletul imperiului era reprezentat de palatul imperial. Serviciul
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
și al țăranilor "(re’âyâ)", al nomazilor și al locuitorilor anumitor regiuni balcanice. Spre deosebire de dreptul bizantin, dreptul cutumiar otoman adopta orice lege, orice dispoziție juridică care lipsea din "șerî’a", chiar dacă era vorba de administrația unei țări anexate. Codurile cutumiare otomane au cuprins și legi emise de către suverani creștini sau musulmani. Sufletul imperiului era reprezentat de palatul imperial. Serviciul era asigurat de mai multe persoane: spahii, "kapıcı" (gardieni ai porților Palatului), ceauși "(çeavuș-i)"-emisari ai suveranului sau chiar ambasadori, responsabilii cu
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Trezoreriei etc. Serviciul Palatului era îndeplinit în mare parte de un personal de origine creștină, însă islamizat, al cărui număr a crescut în secolul al XV-lea. Statul era împărțit în provincii "(sangeac)", fiecare fiind încredințată unui guvernator "(sangeacbei)". Suveranul otoman își administra statele cu ajutorul mai multor persoane care își desfășurau activitatea în funcție de domeniul fiecăruia, astfel: În decursul secolelor al XIV-lea și al XV-lea, patru orașe au dominat în Imperiul Otoman: Istanbul, Adrianopole și Salonic în Rumelia, Bursa în
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
sangeac)", fiecare fiind încredințată unui guvernator "(sangeacbei)". Suveranul otoman își administra statele cu ajutorul mai multor persoane care își desfășurau activitatea în funcție de domeniul fiecăruia, astfel: În decursul secolelor al XIV-lea și al XV-lea, patru orașe au dominat în Imperiul Otoman: Istanbul, Adrianopole și Salonic în Rumelia, Bursa în Asia Mică. Majoritatea celor care trăiau la oraș își ducea existența în principal prin punerea în valoare a pământului din jur. Populația imperiului trăia din producția pământului pe care îl lucra. Creșterea
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
a reveni asupra acestor concesionări: astfel, [Mahomed al II- lea] a transformat proprietățile în "timâr-e". Țăranii nu dispuneau decât de o suprafață arendată "(çift)" de câteva hectare, pe care nu o aveau decât în folosință și care, la începuturile statului otoman, nu era transmisibilă decât pe linie masculină. Raiaua (țăranul musulman sau creștin înscris în registrul de recensământ drept cultivator) trebuia să îi plătească timariotului dreptul de intrare în folosință; el dădea și o dijmă din recoltă și plătea o serie
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Nașterea reprezintă prima și cea mai importantă etapă din viața omului. Indiferent de religie sau cultură, nașterea unui copil este marcată prin diferite tradiții și obiceiuri. La turci, cele mai multe obiceiuri se păstrează din perioada otomană, când familiile efectuau anumite practici pentru a avea copii. Practicile tinerilor de a avea copii începeau încă de la nuntă; în prima zi, mireasa venea în casa mirelui, iar un copil îi descoperea fața miresei, înlăturându-i voalul, gest care exprima
Obiceiuri și tradiții la turci () [Corola-website/Science/329088_a_330417]
-
anul 1510. Din cauza donațiilor numeroase, în cadrul Al-Azḥar este deschisă o cantină. Conform estimărilor din anul 1415 circa 750 de persoane, majoritatea săraci egipteni și străini, se stabilesc în apropierea moscheii, pentru a beneficia de ceea ce le oferea instituția. În perioada otomană mai multe școli pentru băieți ("kuttăb") din Imperiul Otoman și din restul lumii islamice sunt construite în apropierea universității-moschee. În prezent cursurile studenților Al-Azḥar au loc în clădiri aflate în imediata apropiere a universității-moschee.
Al-Azhar () [Corola-website/Science/329141_a_330470]
-
o cantină. Conform estimărilor din anul 1415 circa 750 de persoane, majoritatea săraci egipteni și străini, se stabilesc în apropierea moscheii, pentru a beneficia de ceea ce le oferea instituția. În perioada otomană mai multe școli pentru băieți ("kuttăb") din Imperiul Otoman și din restul lumii islamice sunt construite în apropierea universității-moschee. În prezent cursurile studenților Al-Azḥar au loc în clădiri aflate în imediata apropiere a universității-moschee.
Al-Azhar () [Corola-website/Science/329141_a_330470]
-
Barocului polonez a fost influențat de Sarmatism, cultura nobilimii poloneze Șleahtă (Szlachta). Sarmatismul a fost puternic influențat de stilul baroc și a produs un amestec unic al influențelor estice și vestice. "Estul" aici se referă la cultura orientală a Imperiului Otoman, nu la cultura Moscovei ortodoxe. Aceste influențe orientale proveneau de la granița lungă, comună dintre Polonia și Imperiul Otoman cu invaziilor lui frecvente. Gândire sarmatistă preaslăvea viața rurală idilică și Libertatea de Aur a nobilimii, care se opunea puterii absolute a
Barocul în Polonia () [Corola-website/Science/329183_a_330512]
-
stilul baroc și a produs un amestec unic al influențelor estice și vestice. "Estul" aici se referă la cultura orientală a Imperiului Otoman, nu la cultura Moscovei ortodoxe. Aceste influențe orientale proveneau de la granița lungă, comună dintre Polonia și Imperiul Otoman cu invaziilor lui frecvente. Gândire sarmatistă preaslăvea viața rurală idilică și Libertatea de Aur a nobilimii, care se opunea puterii absolute a monarhului. Sarmatismul sublinia priceperea militară, mergând înapoi în vremurile când șleahta (Szlachta) a apărut pentru prima dată din
Barocul în Polonia () [Corola-website/Science/329183_a_330512]
-
Ordinul Bektašiyya (în arabă), ortografiat și Bektașɪlik sau Bektașiye (în turcă) este un ordin sufit care s-a manifestat pentru prima data în Anatolia sau Asia Mică în secolul al XIII-lea, recunoscut pentru legătura cu dinastia otomană. Destinul acestei confrerii mistice este, de asemenea, inseparabil de cel al corpului de armată al ienicerilor și de rolul pe care l-a avut în colonizarea și islamizarea Balcanilor de către Imperiul Otoman. Ordinul a intrat de mai multe ori în
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
al XIII-lea, recunoscut pentru legătura cu dinastia otomană. Destinul acestei confrerii mistice este, de asemenea, inseparabil de cel al corpului de armată al ienicerilor și de rolul pe care l-a avut în colonizarea și islamizarea Balcanilor de către Imperiul Otoman. Ordinul a intrat de mai multe ori în clandestinitate fiind interzis definitiv în Turcia, în 1925, odată cu instalarea regimului republican. Acest ordin își revedincă numele de la întemeietorul său Ḥăğğ Bektaš Walī (Hăcɪ Bektaš Velī) sfânt care, conform tradiției hagiografice ar
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Walī (Hăcɪ Bektaš Velī) sfânt care, conform tradiției hagiografice ar fi ajuns din Horasan în Anatolia, zona Turciei actuale, în jurul secolului XIII. În jurul acestui personaj misterios circulă mai multe legende, printre care enumerăm hagiografia "Vilăyetnăme Hacī Bektaș Velī", aparținând istoricului otoman Ilyăs ibn Hɪzɪr , precum și relatări ale istoricului Așīkpașazăde (descendent al lui Baba Ilyăs). Ḥağğ Bektaš Walī apare menționat și în hagiografia maestrului său spiritual Baba Ilyăs numit și Baba Rasūl sau Rasūlu-llah care a organizat revolta turcmenă din 1239 în
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
istoricului Așīkpașazăde (descendent al lui Baba Ilyăs). Ḥağğ Bektaš Walī apare menționat și în hagiografia maestrului său spiritual Baba Ilyăs numit și Baba Rasūl sau Rasūlu-llah care a organizat revolta turcmenă din 1239 în care și-a găsit sfârșitul. Cronicarul otoman Așikpașazăde menționează legătura dintre conducătorul revoltei Babaī, Baba Ilyăs și Ḥağğ Bektași, dar acesta din urmă nu participă la luptă, ci se retrage în provincia Kɪrșehir, la Soluca Kara Ӧyük, unde va duce o viață pioasă în rugăciune și meditație
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
sfânt extatic” este, printre altele, adept al tradiției lui Ahmad Yasawī (fondatorul ordinului Yasawiyya din centrul Asiei, ceea ce explică aplecarea către o formă sincretică și heterodoxă a islamului, motiv pentru care ordinul și-a atras asupra sa repercusiuni din partea conducerii otomane sunnite. Însă ordinul propriu-zis nu a fost fondat de Ḥağğ Bektaš, ci de către un discipol al acestuia pe nume Abdăl Musa, urmând să fie reorganizat de Balɪm Sultăn în secolul XVI. Unul dintre primii discipoli ai maestrului, care i-a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
1362-1389), care se pare că a întreținut legături directe cu fondatorul ordinului. Din acest motiv, Murad I este cel care a poruncit ridicarea unui mausoleu la mormântul sfântului, informație coroborată de cele două cronici hagiografice: "Vilăyetnăme" și "Menăkibnăme". Conform cronicarului otoman Oruc, Ali Pașa, fratele sultanului Orhan a renunțat la toate privilegiile de conducere pentru a deveni derviș Bektași. Tot el a fost cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția ordinului. În această împrejurare, sultanul Orhan
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]