KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...450 451 452 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

excelent despre măgar. L-a văzut cu ochii lui, dar tu ce-ai văzut? Tu n-ai fost în străinătate? — Am văzut un măgar, maman, zise Adelaida. — Iar eu l-am și auzit, o susținu Aglaia. Toate trei izbucniră în râs. Prințul râse și el împreună cu ele. — Foarte urât din partea voastră, le dojeni generăleasa. Scuzați-le, prințe, să știți că sunt bune la suflet. Mă cert mereu cu ele, însă le iubesc. Sunt frivole, ușuratice, nebune. De ce spuneți așa? întrebă prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul râzând. Nici eu, în locul lor, n-aș fi scăpat prilejul. Însă sunt totuși de partea măgarului: măgarul e un om bun și folositor 16. — Dar dumneavoastră sunteți bun, prințe? întrebă generăleasa. Vă întreb din curiozitate. Toți izbucniră iarăși în râs. — Iar mi-a venit pe limbă blestematul de măgar; nici nu m-am gândit la el! exclamă generăleasa. Credeți-mă, prințe, vă rog, am făcut fără nici o... — Intenție? O, vă cred, negreșit! Și prințul râdea fără oprire. — E foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își ies oamenii din minți și cum se însănătoșesc după aceea. Mai ales dacă vindecarea se produce brusc. — Nu-i așa? Nu-i așa? exclamă generăleasa, lăsându-se iarăși pe spate. Văd că uneori ești și deșteaptă; hai, gata cu râsul! V-ați oprit, mi se pare, la natura elvețiană, prințe, așa că dați-i drumul! — Am sosit la Lucerna și am fost plimbat pe un lac. Simțeam cât e de frumos, dar îmi era, în același timp, teribil de greu, spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inteligent decât toată lumea? — Da, uneori așa mi s-a părut. — Și vi se mai pare? — Și... mi se mai pare, răspunse prințul continuând s-o privească pe Aglaia cu același zâmbet blând și chiar sfios, însă imediat izbucni iarăși în râs și o privi cu veselie. Câtă modestie! spuse Aglaia, aproape iritată. — Iar dumneavoastră sunteți foarte curajoasă, râdeți, însă pe mine povestirea lui m-a impresionat atât de mult, încât pe urmă am visat-o, chiar aceste cinci minute le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o privire iscoditoare și serioasă. — V-am supărat cu ceva? întrebă el brusc, parcă derutat, dar privindu-le totuși pe toate în ochi. — Cu ce? strigară cele trei domnișoare, uimite. Păi, parcă v-aș ține o lecție... Toate izbucniră în râs. — Dacă sunteți supărate, nu mai fiți, spuse el, doar știu și eu că am trăit mai puțin decât alții și înțeleg viața mai puțin decât alții. Poate că uneori vorbesc ciudat... Și se simți evident penibil. Dacă spuneți că ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și chinuită, nimeni nu i-a arătat vreun pic de compătimire! Cât sunt de cruzi în această privință! Ce idei au! Prima care a întâmpinat-o cu ură și dispreț a fost maică-sa: „De-acum m-ai făcut de râs“. Și ea a fost prima care a lăsat-o de batjocura lumii: aflându-se în sat că Marie s-a întors, toți au dat fuga s-o vadă, mai că nu s-a adunat tot satul în casa bătrânei: moșnegi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe fugă și nu-i mai dădeau de lucru, ca înainte. Toți parcă voiau s-o scuipe, iar bărbații nici n-o mai considerau femeie, nu-i spuneau decât scârnăvii. Uneori, foarte rar, când se îmbătau duminica, îi aruncau în râs câțiva bănuți, așa, în țărână. Marie tăcea și îi aduna. Încă de pe atunci începuse să tușească cu sânge. Zdrențele ei ajunseseră într-un hal fără de hal, încât îi era rușine să se arate în sat; de când se întorsese, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început să încerc un sentiment extrem de puternic și de fericit la fiecare întâlnire cu ei. Mă opream și râdeam de bucurie privind la piciorușele lor mici, sprintene și veșnic în goană, privind băieții și fetele care alergau împreună, văzându-le râsul și lacrimile (pentru că mulți, înainte de a ajunge de la școală până acasă, apucau să se încaiere, să plângă, iarăși să se împace și să se joace), și atunci îmi uitam toată tristețea. Apoi, în toți acești trei ani, n-am putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și, ridicând blana de jos, porni cu ea spre salon. — Poftim, acum pleacă cu blana! Blana de ce-o iei cu tine? Ha-ha-ha! Ce, ești nebun? Prințul se întoarse și rămase ca o momâie, privind-o; când ea izbucni în râs, zâmbi și el, însă tot nu-și putea mișca limba. În prima clipă, când îi deschisese ușa, era palid, însă acum sângele îi năvăli subit în obraji. — Ce-i cu idiotul ăsta? strigă furioasă Nastasia Filippovna, bătând din picior. Hei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
răspunse aceasta, dar, firește, ar trebui să renteze. De altminteri, de-abia... Însă iarăși Nastasia Filippovna nu mai asculta: se uita la Ganea, râdea și îi striga: — Ce-i cu fața dumitale? O, Doamne, ce față ai în momentul ăsta! Râsul dură câteva clipe, iar fața lui Ganea într-adevăr era foarte descompusă: încremenirea, consternarea lui comică, lașă dispăruseră brusc: pălise îngrozitor; buzele i se schimonosiseră convulsiv: tăcut, crispat, cu ochi răi, concentrat, se uita la musafira care continua să râdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prinț din cap până în picioare în modul cel mai lipsit de delicatețe cu putință; era nerăbdătoare să audă răspunsul, parcă pe deplin convinsă că răspunsul va fi negreșit atât de imbecil, încât îi va fi imposibil să nu izbucnească în râs. — Am fost surprins văzându-vă pe neașteptate... îngăimă prințul. — Dar cum v-ați dat seama că eu sunt? Unde m-ați mai văzut? Ce-i asta, parcă și eu l-am mai văzut într-adevăr undeva! Permiteți-mi să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sfârșit. Nastasia Filippovna nu putea să nu audă întrebarea și răspunsul, însă acestea păreau să-i fi amplificat veselia. Imediat îl asaltă pe general cu întrebări și, peste cinci minute, acesta, cu mina cea mai triumfală, perora în hohotele de râs ale celor prezenți. Kolea îl trase pe prinț de haină. — Măcar dumneavoastră scoateți-l de aici! Nu s-ar putea? Vă rog! Bietul băiat avea chiar lacrimi de indignare în ochi. Blestematul de Ganka! adăugă el încet. — Cu Ivan Feodorovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
eu un prost laolaltă cu tine! se dezmetici și tresări brusc Rogojin, fulgerat de privirile Nastasiei Filippovna. E-eh! Am dat greș ascultându-te, adăugă el cu profundă căință. Studiind chipul descompus al lui Rogojin, Nastasia Filippovna izbucni deodată în râs. — Optsprezece mii, mie? Uite cum se vede mujicul din el! adăugă ea brusc cu familiaritate vulgară și se ridică de pe canapea, parcă pregătindu-se să plece. Ganea urmărea toată scena cu inima cât un purice. — Atunci - patruzeci de mii, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plata Domnului; lasă-i baltă, hai cu mine! O să vezi cât te iubește Rogojin. Și Nastasia Filippovna era surprinsă de fapta lui Ganea și de răspunsul prințului. Fața ei, de obicei palidă și îngândurată, care nu se armonizase deloc cu râsul ei forțat de adineaori, acum era în mod evident marcată de un alt sentiment; și totuși, parcă nu voia să-l exprime, iar surâsul ținea morțiș să-i rămână întipărit pe față. — Și totuși i-am mai văzut undeva fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu pricep cum a răbdat mama atâta vreme. V-a povestit despre asediul de la Kars? Sau cum a început să vorbească omenește calul lui sur, lăturaș? Ajunge și într-un asemenea hal de decădere. Și pe Ganea îl umflă brusc râsul. — De ce vă uitați așa la mine? îl întrebă el pe prinț. — Mă mir că ați râs atât de sincer. Zău că încă mai râdeți ca un copil. Mai înainte ați venit ca să ne împăcăm și mi-ați zis: „Dacă vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o fac sincer) v-aș fi sărutat mâna, v-aș fi devenit dușman mai târziu? — Negreșit, dar nu pentru totdeauna, pentru că n-ați fi rezistat și m-ați fi iertat, spuse prințul după ce se gândi câteva clipe și izbucni în râs. — Ehe! Ar trebui să fiu mai atent cu dumneavoastră. La naiba, chiar și aici ați băgat ceva venin. Și, cine știe, poate că îmi sunteți dușman? Apropo, ha-ha-ha! Am uitat să vă întreb: mi s-a părut mie sau Nastasia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
general se spulberă de îndată. De cum îl văzu, femeia începu să țipe: — Iată-te, om netrebnic și viclean, parcă presimțea inima mea! Să intrăm, mă ia așa, de amorul artei, îngăimă generalul spre prinț, tot încercând să scape doar cu râsul. Dar nu era doar de amorul artei. De îndată ce traversară antreul întunecos și scund și ajunseră într-o sală îngustă, mobilată cu o jumătate de duzină de scaune împletite din nuiele și cu două mese de joc, stăpâna casei reluă ocările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de râs. — Ia nu mai zbiera, Ferdâșcenko! îi spuse, dezgustat, Ptițân, cu jumătate de gură. — Prințe, nu mă așteptam de la dumneavoastră la asemenea prouesse*-uri, zise Ivan Feodorovici. Știți cine va profita de asta? Și eu care vă credeam un filosof! Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
unei glume simpatice. Numai Ganea nu bea nimic. Și era greu de priceput ceva din ciudatele, uneori bruștele și rapidele ieșiri ale Nastasiei Filippovna, care luase și ea vin și declarase că în această seară va bea trei cupe, din râsul ei isteric și lipsit de obiect, care alterna brusc cu momente de tăcere și chiar de îngândurare mohorâtă. Unii bănuiau că are febră; în sfârșit, începură să observe că parcă ar aștepta pe cineva, că se uită des la ceas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta a fost grozavă. — O idee ridicolă, spuse Toțki, însă, de altfel, poate fi înțeleasă: o lăudăroșenie de tip special. Poate că tocmai de asta era nevoie, Afanasi Ivanovici. — Cu un asemenea petit jeu, te-apucă plânsul mai degrabă decât râsul, observă doamna cea volubilă. — O chestie absolut imposibilă și absurdă, susținu și Ptițân. — Și ați reușit? întrebă Nastasia Filippovna. — Aici e buba: n-am reușit, a ieșit o porcărie; într-adevăr, fiecare a povestit câte ceva, mulți adevărul și, imaginați-vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu v-a întrebat de ele... De altfel... Scuzați-mă, domnule Ferdâșcenko. — Începe odată, Ferdâșcenko, vorbești îngrozitor de mult și niciodată nu termini ce ai de spus! îi porunci Nastasia Filippovna, iritată și nerăbdătoare. Toți remarcară că, după recentul acces de râs bolnăvicios, devenise brusc morocănoasă, ursuză și irascibilă, ceea ce n-o împiedica să stăruie cu o încăpățânare despotică pentru satisfacerea acestui capriciu imposibil al ei. Afanasi Ivanovici suferea teribil. Îl înfuria și Ivan Feodorovici, care, ca și cum nu s-ar fi întâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar părea foarte rău, pentru că și eu intenționez să povestesc în încheiere o faptă din „propria mea viață“, însă aș vrea s-o fac după dumneavoastră și Afanasi Ivanovici, pentru că dumneavoastră amândoi trebuie să mă încurajați, încheie ea, izbucnind în râs. — O, dacă și dumneavoastră promiteți, exclamă generalul înflăcărat, sunt gata să vă povestesc toată viața mea; recunosc însă că, așteptându-mi rândul, mi-am și pregătit anecdota... — Și e de ajuns să te uiți la chipul Excelenței Sale ca să-ți dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcuse să uite această bănuială. Căzu pe gânduri, zâmbi apoi din nou, parcă neștiind nici ea precis de ce zâmbește... Înseamnă că sunt într-adevăr prințesă! șopti ea ca pentru sine, ironic și, uitându-se întâmplător la Daria Alexeevna, izbucni în râs. Deznodământul e neașteptat... eu... nu m-am gândit... Dar, domnilor, de ce stați în picioare? Fiți buni și luați loc, felicitați-ne pe mine și pe prinț! Cineva, mi se pare, a cerut șampanie; Ferdâșcenko, du-te și poruncește să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se uita în jur, cu fața strâmbată într-un zâmbet imobil, nedumerit. — Prințe, dragule, vino-ți în fire! îi șopti îngrozit generalul, apropiindu-se dintr-o parte și trăgându-l pe prinț de mânecă. Nastasia Filippovna observă și izbucni în râs. — Nu, generale! De-acum sunt și eu prințesă, doar ați auzit că prințul mă va ocroti! Afanasi Ivanovici, măcar dumneavoastră felicitați-mă! De-acum voi putea sta peste tot alături de soția dumneavoastră; ce ziceți, e convenabil să ai un asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era cusută la modă (cum cos întotdeauna croitorii de bună-credință, dar nu foarte talentați) și, pe deasupra, era purtată de un om care nu se interesa de ea câtuși de puțin, așa că, privindu-l atent pe prinț, un mare amator de râs, poate, ar fi găsit de ce să zâmbească. Dar puține lucruri care provoacă râsul există? Prințul luă o birjă și plecă la Peski. Pe una dintre străzile din preajma Bisericii Nașterii Domnului găsi repede o casă mică din lemn. Spre marea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]