11,815 matches
-
nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în care se amestecă straniu, foarte viu, senzații în fond monocorde: culpa, tendința de maculare, îndoiala, angoasa, posibilitatea terifiantă de a sfârși "pustiit, rănit", într-o singurătate tardivă, niciodată intuită. Ferfeniță, părăsit, aruncat la coș, eul liric se zvârcolește într-un teritoriu al suferinței atroce, în care, doar uneori, ce-i drept, singură "poezia ne însoțește peste tot/ în toate respirațiile noastre". Cu unele dintre tentativele de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
e bun de sărit". Majoritatea textelor din această carte privesc, la fel, "prin ocheanul invers" al unei sensibilități retro, pe deplin conștiente de propriile atuuri: o retorică bine stăpânită, pliată pe o interioritate vulnerată, înduioșătoare, dar demnă, care își exhibă singurătatea în volute clasic(izant)e, până la urmă luminoase. Pentru că, exact ca în poezia celui mai cunoscut dintre congeneri, Geo Dumitrescu, back ground-ul textual al lui Mircea Popovici ține de un sentimentalism profund, ce își conservă prospețimea și vitalitatea chiar și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1955-1957), profesor și director de cămin cultural la Voinești (1961-1962), corector la revista "Ateneu" (1965-1969), inspector la Casa Județeană de Creație, Iași (1970-1972), redactor la revista "Convorbiri literare" (1972-1981). Debutează cu versuri în "Iașul literar" (1961), iar editorial cu volumul Singurătatea în doi (1966). Redactor la revistele "Ateneu" și "Convorbiri literare". Colaborează cu versuri, articole, cronici literare la principalele reviste literare și de cultură din țară. Publică volume de poezie: Singurătatea în doi (cu o prefață de Otilia Cazimir), Editura Pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu versuri în "Iașul literar" (1961), iar editorial cu volumul Singurătatea în doi (1966). Redactor la revistele "Ateneu" și "Convorbiri literare". Colaborează cu versuri, articole, cronici literare la principalele reviste literare și de cultură din țară. Publică volume de poezie: Singurătatea în doi (cu o prefață de Otilia Cazimir), Editura Pentru Literatură, București, 1966; Presiunea luminii, Editura Tineretului, București, 1968; Aberații cromatice, Editura Pentru Literatură, București, 1969; Poeme, Editura Junimea, Iași, 1971; Favoare, Editura Cartea Românească, București, 1972; Baia de nori
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Rados, Odele Mării Egee, antologie de poeți greci contemporani (1990). Laureat al premiului Asociației Scriitorilor din Iași (1972, 1977), al Premiului Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1995), al Premiului Asociației Scriitorilor din Republica Moldova (1992) și al Premiului Academiei Române (1986). Încă din Singurătatea în doi (Editura Pentru Literatură, București, 1966), Ioanid Romanescu și-a plasat în centrul mitologiei lirice figura poetului marcat de singularitatea unui destin deopotrivă hărăzit cu geniu și stigmatizat de nefericire. Elocvent este portretul schițat chiar din poemul ce dă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să dezvălui/ suferința de a vedea peste tot/ și-n timpurile toate". Vocația creatoare, căreia nu i se poate nicicând sustrage, așadar acest destin unic de pionier al exprimării sincere, "cu inima", are și un revers, marcându-l cu stigmatul singurătății. "Cu fiecare cuvânt spus/ mă simt mai sărac și mai singur", recunoaște Demonul și totuși optează pentru retragerea într-o solitudine mândră, de o grandoare ca a marilor romantici. Versurile vorbesc despre "soarele fix al singurătății" (Pieta), despre o rigoare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marcându-l cu stigmatul singurătății. "Cu fiecare cuvânt spus/ mă simt mai sărac și mai singur", recunoaște Demonul și totuși optează pentru retragerea într-o solitudine mândră, de o grandoare ca a marilor romantici. Versurile vorbesc despre "soarele fix al singurătății" (Pieta), despre o rigoare autoimpusă, fără mari rezerve: "să taci/ și în singurătate absolută" (***) sau despre o despărțire trufașă de lume: "adio, tuturor adio,/ doar umbra mea vă mai salută" (Ploaia de pe manuscrise). Astfel de idei se repetă obsesiv, dovedind
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și mai singur", recunoaște Demonul și totuși optează pentru retragerea într-o solitudine mândră, de o grandoare ca a marilor romantici. Versurile vorbesc despre "soarele fix al singurătății" (Pieta), despre o rigoare autoimpusă, fără mari rezerve: "să taci/ și în singurătate absolută" (***) sau despre o despărțire trufașă de lume: "adio, tuturor adio,/ doar umbra mea vă mai salută" (Ploaia de pe manuscrise). Astfel de idei se repetă obsesiv, dovedind că Eugen Simion avea dreptate să descopere, dincolo de "limba, gesticulația și răsfățul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
umbra mea vă mai salută" (Ploaia de pe manuscrise). Astfel de idei se repetă obsesiv, dovedind că Eugen Simion avea dreptate să descopere, dincolo de "limba, gesticulația și răsfățul de sine" al lui Ioanid Romanescu, "o mare timiditate și un complex al singurătății mândre". O atitudine firească, s-ar putea spune, a celui care tinde spre extramundan și extrasenzorial, care "tentacular" caută altceva, "nordul obiectelor/ noaptea lor boreală în care supraviețuiesc" (Presiunea luminii). Nu obiectele, așadar, ci nordul lor ascuns, în care poetul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În mare parte din poemele incluse în primele sale cărți, se articulează adesea o estetică a superiorității (auctoriale) și se postulează un cod (hermeneutic) al dialogismului, doar uneori contras abil în soliloc. După cum am văzut, creatorul universului poetic deschis de Singurătatea în doi pare a-și exprima tranșant conștiința superiorității sale vădite, demonstrându-și-o uneori într-o manieră agresivă. La fel de temerar va rămâne poetul și în volumele următoare; atât limbajul, adesea deloc ceremonios, cât și codul atitudinal pe care și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu știu ce-nseamnă/ a fi nemuritor sau muritor/ cât o cămașă viața lor durează -/ poeții au un paradis al lor". Poate puțin surprinzătoare, la un asemenea poet, este frecvența reîntoarcerii, a revenirii dese la filonul erotic, în ciuda des proclamatei dorințe de singurătate. Cauza schimbării statutului de solitar mulțumit de propria-i condiție nu este însă, cum s-a spus, pluralitatea vocilor femeii, histrionismul celei oarecum egale cu bărbatul. E adevărat că poetul invocă multiplele fațete ale alterității feminine: de la "mama uriașă", în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
printre spini cu lâna zmultă// nu vreau nimic din lumea de apoi,// m-am săturat de cuvintele tale cum ai ajuns păstorul turmei/ tu cel mai mare dintre haimanale?" O atare atitudine față de divinitate, aparent explicată tot prin prisma complexului singurătății, trebuie corelată așadar cu concepția despre timp a lui Ioanid Romanescu. Acesta se relevă ca un "poète maudit" modern, ca un alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent, 1975; Marin Mincu, Poezie și generație, 1975; Mircea Iorgulescu, Scriitori tineri contemporani, 1978; Gh. Grigurcu, Poeți români de azi, 1979; Virgil Cuțitaru, Spații, 1981; Daniel Dimitriu, Singurătatea lecturii, 1980; Liviu Leonte, în "Cronica", nr. 6, 1983; Constantin Pricop, în "Convorbiri literare", nr. 3, 1983; Costin Tuchilă, Cetățile poeziei, 1983; Eugen Simion, Scriitori români de azi, III, 1984; Gh. Grigurcu, Existența poeziei, 1986; Al. Călinescu, în "Cronica", nr.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
zori, continuat într-o serie întreagă de poeme construite, secvențial sau total, după tiparul aventurii solitare într-un cosmos perceput ca o soluție catharctică: "îmi spăl privirea în Ocean/ de lucrurile toate/ până pielea se acoperă de sarea și solzii singurătății/ și mâinile îmi sunt ca de amfibie// sub limpedele cer/ mă aflu tot cuprins de apa/ în care munți golași// încremeniți în valuri// se revarsă" (***). Încă de la început, imaginarul poetic al lui Cassian Maria Spiridon postulează primatul rupturii din sine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare a fi o solitudine radicală, specifică secolului ce abia a trecut: "Dar nu există nimic care să ne poată salva de singurătate/ această cupolă injectă, șiroind în/ infern, îmbibată cu stârvuri și fum/ cupola sec. XX este lipit de suprafețele sale/ încep să urlu:/ creierul nu-mi folosește!/ picioarele nu-mi folosesc!/ pântecul nu-mi folosește!/ josnicia nu-mi folosește!/ mașina de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Premiul Special "Cezar Ivănescu" pentru Poezie acordat de Uniunea Scriitorilor, filiala Iași (2009), Premiul APLER pentru jurnalism cultural (2009), Premiul "Convorbiri literare" pentru jurnalism (2009). Dacă ar fi să asociez o sintagmă sonoră poeziei lui Valentin Talpalaru, aș opta pentru "singurătatea alergătorului de cursă lungă". Discret și cumpătat inclusiv în frecvența aparițiilor editoriale, indiferent la toate módele poetice mai mult sau mai puțin perisabile la care majoritatea versificatorilor aderă, desigur mimetic și neconvingător, Valentin Talpalaru își poartă, fără a sângera vizibil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tu rimează un nufăr cu o nufără,/ îngrijește crinul,/ soarbe și pentru mine o picătură din vinul/ care a mai rămas-/ Amână cât poți acel ceas,/ acea oră-// Pe mine oricum mă devoră") sau teribilul Bocet al bărbatului urlându-și singurătatea, înmormântarea, doliul, visul-coșmar, spaima de uitare nu lipsesc, e adevărat, din volum. Prevalează însă frumusețea "de nepătruns" a femeii, "sfârșirea sălbatică" prelungită în imaginația ce refuză întotdeauna moartea imaginii. Chiar când scrie aparent ludic sau incantatoriu, uzând mai ales de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pozei neoromantice, în Solie ("Eu sunt ambasadorul Melancoliei,/ Și iată,/ Mult prea duioasele mele scrisori/ De acreditare:") și detaliată în Prima scrisoare, "Dată azi, în cetatea Mâhnire", de cel mai cunoscut alter al poetului: "Noi, Padișahul/ Întregii Melancolii,/ Împărat al Singurătății de sus și de mijloc,/ Stăpânitor/ Absolut al regatului Dor/ Și prinț Senior/ Al Tristeții,/ Dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte/ Cătră solia trimisului nostru numit Menestrel". Este vorba, desigur, despre o "împărăție" lirică circumscrisă acelorași coordonate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său, fără rezerve
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
împărăteasă/ și curtezană totodată" (Poem de dragoste) sau poemele într-un singur vers -construcții aproape silogistice ori apoftegmatice care aproximează marile realități ale ființei, în special dragostea ("Sânul ei ca o corabie a barbarilor" Vis fenician), solitudinea ("Sunt singur cu singurătatea în brațe" Iată), poezia sau moartea, uneori congenere ("Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sînge pare a-i conduce, în mod logic, spre activismul clandestin. În volumul al Vl-lea al imensei fresce care este Oameni de bunăvoință a lui Jules Romains în care tema complotului revine cu deosebită insistență unul dintre personaje, Clanricard, evocă "singurătatea ciudată a omului în societatea modernă", "dorința disperată de a se agăța de un grup, de o colectivitate strîns unită și condusă de un ideal, sau de o Biserică". Între această nevoie, această "căutare a unei Biserici" ceea ce, într-adevăr
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
îl definește drept "conducătorul unui ordin religios", vede în el succesorul și continuatorul sfîntului Bernard, al "predicatorilor din Cruciade, al fondatorilor de ordine". Destinul Generalului se identifică cu acela al Franței. El poartă în sine trecutul unui întreg popor; în singurătatea din ultimele luni ale vieții se confundă chiar cu peisajul care-l înconjoară. "El este întru totul trecutul Franței, este un chip fără vîrstă, așa cum în spatele său este pădurea acoperită de zăpadă, cu care acum s-a contopit..." E vorba
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
două imagini se asociază și tind să se confunde în măsura în care ele pot, și una și cealaltă, să apară în mod legitim ca replică la acest sentiment al vanității. În ambele cazuri, ele trebuie puse în relație cu aceeași stare de singurătate interioară, cu o aceeași teamă de a nu fi părăsit, și, la nivel mai profund, poate cu o stare de autonomie individuală impusă dintr-odată. Ceea ce, în același timp, înseamnă căutarea unei identități ce trebuie redobîndită și a noi forme
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de căpetenie pe care o evidențiază Contractul social ca și politica rousseauistă în întregul ei este, în acest sens, de o claritate fără echivoc: e vorba de instaurarea unei societăți unite, solidare, coerente, în care nu-și mai află locul singurătatea indivizilor, dezvoltarea liberă a manifestărilor și individualismului. Fără îndoială, importanța acordată "puterii suverane" poate în mod legitim justifica acuzația de totalitarism. Ostilitatea declarată față de divizarea corpului politic, e vorba de partide, de comunități "parțiale", prezența insistentă a noțiunii de "eu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
le conturăm, fiecare solid structurat în jurul unui nucleu bine definit, se alătură, se amestecă și cîteodată se confundă într-o aceeași realitate, adică într-o aceeași contestație, într-o aceeași angoasă, într-o aceeași chemare, într-o aceeași speranță. Denunțarea singurătății omului modern, nostalgia după o solidaritate demult dispărută, prezentarea unei comunități căreia, sub forme și la niveluri diferite, trebuie să i se recîștige mințile și inimile, urmărirea, în numele Unității sacralizate, a fantasmelor primitive născute în umbra amenințătoare a Complotului, existența
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]