11,327 matches
-
sau decadentism poate fi urmărită și la nivelul literaturii, în cazul, spre exemplu, al lui Guillaume Apollinaire, Jules Laforgue sau Adrian Maniu prin metamorfozele pe care le suportă tema decadentă a femeii fatale, incarnată de Salomeea. În 1892, romancierul și criticul de artă Joséphin Péladan (1859-1918) fondează Salonul Rose + Croix deschis la Galeriile Durand-Ruel și face o opoziție semnificativă Salonului Oficial, salon menit să furnizeze artă simbolistă după un program bine definit, pentru care publicase și un regulament de funcționare cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aduce împreună "Impresioniști" și "Naturaliști", "Moderniști" și "Stiliști" precum și artiști lucrând în domenii foarte diferite: pictori și designeri, graficieni și tipografi, chiar și arhitecti precum Mayreder, toți aceștia s-au aliat de la început cu noua asociație"477. În același timp, criticul consideră că dominant rămâne totuși Jugendstil-ul sau stilul Seccesion (ca variantă a Art Nouveau-ului din Franța). De asemenea, Secession-ul, ca și Jugendstil-ul, similar Art Nouveau-ului și emancipării noului val de pictori francezi, posedă ca numitor comun o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înregistrau corect schimbarea de paradigmă estetică pe care expoziția ruso-finlandeză o propunea. De altfel, Aleksandr Blok discuta într-un alt articol irelevanța sensului peiorativ atribuit decadentismului, care pentru poet era asociat, mai degrabă, tendințelor moderniste în literatură și artă. Concomitent, criticul susținea ca o prioritate a noii direcții afirmarea individualismului în artă, dar și a unui "spirit național" care se acordă cu prelucrarea elementului folcloric și în special al universului feeric al bâlinelor, fapt care prezintă similitudini cu mișcarea secesionistă românească
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sincretismului secesionisto-simbolist de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Contrar afirmației lui Petre Oprea, care se cere receptată într-un anumit context, silind la decupaje dogmatice, pictorii români nu resping Arta 1900 în România, simbolismul sau, cum o numește criticul de artă, "arta idealistă" a pictorilor apuseni, în favoarea unui realism cu o profundă notă autohtonistă. Ambele direcții coexistă chiar în cadrul operei aceluiași pictor, iar "Arta 1900", termen umbrelă întrebuințat de Paul Constantin în studiul său, își face simțită prezența chiar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nici primul, nici ultimul care sesizează exclusivismul inițial al membrilor fondatori și sistemul de castă închisă pe care-l construiesc, și, ceea ce este important pentru noi, faptul că nucleul inițial era unul secesionisto-simbolisto-impresionist, ultimele două componente fiind reprezentative pentru ceea ce criticul numește "școală nouă": "La început era vorba de a grupa numai pe adepții școalei noi și a celei secesioniste, căci membrii fondatori ai societății erau mai toți foști elevi ai Münchenului. Aceasta ar fi alcătuit o bisericuță cam exclusivistă și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de un supliment explicativ al întârzierei apariției acestui număr, precum și al arestării D-lui A.Bogdan- Pitești, director-proprietar al acestei reviste"498. Tot în calitate de director al revistei se recomandă și Ion C. Bacalbașa care semnează și articolul de deschidere, însă criticul de artă și patronul spiritual, spiritus rector al revistei, rămâne totuși Alexandru Bogdan-Pitești, prezent atât cu numele real, cât și sub pseudonimul Ion Duican. În numărul 3-4 apare inserat și adevăratul nume pe lângă pseudonim, însă notele de artă sunt în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poezie simbolistă în limba franceză 502, poetul romantico-simbolist Mircea Demetriad cu unele poezii reușite, Ion C. Bacalbașa, critic și romancier, Alexandru Bogdan-Pitești, principalul critic de artă al revistei, cu articole pertinente, cu un gust artistic rafinat și bine informat cultural, criticul de artă destul de scolastic și nesărat, C. Demetrescu-Iași, prezent cu un singur articol în numărul 2 al revistei, unde încearcă oarecum căznit o abordare gheristă, sociologizantă a artei pe calapodul dicotomiei dintre natura obiectivă a factorilor de mediu și natura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
găsi cu prisosință la pictori precum Ștefan Popescu sau Apcar Baltazar, în încercarea de a găsi o formulă proprie artei decorative moderne prin contaminare cu arta decorativă bizantină. Proiectul lui Alexandru Bogdan-Pitești este mult mai ambițios, cu o deschidere utopic-prospectivă. Criticul de artă visează ca România să joace în Balcani un rol de intercesor cultural și civilizațional între Orient și Occident, să se constituie drept o Porta Orientis, la care făcea aluzie, nu tocmai elogios, Raymond Poincaré, într-un celebru proces
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întins pe iarbă. Tabloul îi provoacă criticului un delicios derapaj stilistic de o plastică rafinată, diferită de abordarile convenționale, uscate ale subiectului în critica de artă a vremii, abordări bazate pe pe constatări și distincții cvasigenerale. Descrierea se termină apoteotic, criticul desfășurând tabloul propriei sale sensibilități estetizante, pentru care tabloul pictorului nu fusese decât un pretext. Bogdan-Pitești plonjează într-o mitologie senzuală, de rafinament decadent, cu rituri orgiastice, cruzimi orientale și mistere sesizabile în spectrul unei sensibilități decadente: "Ne vin în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe Ceres Matricea Universală: sacrificii sângeroase, rituri sensuale, rituri bestiale"505. În cele din urmă, trebuie să conceadă că nimic din toate acestea nu se află în tabloul cuminte al pictorului. În schimb, în ceea ce privește o altă pictură a acestuia, Prometheu, criticul face o analiză plină de acribie, punând în relație pictura de gen a lui Verona cu alte două capodopere ale genului, Prometeul lui Arnold Böcklin, reprezentant al simbolismului german și Prometeu al lui Gustave Moreau, reprezentant al decadentismului/simbolismului francez
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
criticului, acesta articulează un discurs critic coerent, vizând elemente de detaliu, disocieri subtile, o bună cunoaștere a subiectului și, mai presus de orice, gust. Verona, ca pictor român, este astfel plasat într-un context prestigios, măcar pe filiera temei, chiar dacă criticul nu găsește și un alt spațiu de rezonanță, alte filiații. Pictura sa este analizată într-un context polemic, al picturii marilor maeștri. În fond, aceasta își și propunea criticul, să apropie arta românească, cu plusurile și minusurile ei, de arta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
astfel plasat într-un context prestigios, măcar pe filiera temei, chiar dacă criticul nu găsește și un alt spațiu de rezonanță, alte filiații. Pictura sa este analizată într-un context polemic, al picturii marilor maeștri. În fond, aceasta își și propunea criticul, să apropie arta românească, cu plusurile și minusurile ei, de arta occidentală. "Prometheul lui Verona nu există de cât ca un studiu de nud și de contorsiune. Tot astfel și "syrena" sa, care nu are nimic esoteric, ci numai merite
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tehnice de transparență verzuie a apei"506. În acest ultim număr al revistei, Alexandru Bogdan-Pitești anunță că Nicolae Vermont urmează să apară în "revista literară ilustrată" L'Hémicycle a lui Pierre de Quérlon cu o reproducere, la solicitarea redactorului francez. Criticul îl popularizează pe Alexandre Séon, pictor de factură simbolistă, care abordează și tematica decadentă a sfincșilor, a lui Orfeu decapitat de Bacante etc. În afară de un Hors textes, Studiu pentru Lira lui Orfeu, studiu realizat pentru tabloul cu același nume expus
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reda toată frumusețea exotică în tablourile lui"520. Inspirația pe care i-o oferă pictura tahitiană a lui Gauguin este ușor decelabilă. Cu ocazia expoziției românești de la Bruxelles din anul 1929, în articolul "O expoziție de artă românească la Bruxelles", criticul belgian Schmit precizează similitudinea, gradul de rudenie a compozițiilor artistei în raport cu cele ale pictorului francez. Faptul a putut stârni și respingere, un critic precum scriitorul Cazaban vorbește despre modelele alese de pictoriță ca despre niște "monștri în spirt". Cecilia Cuțescu-Storck
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
căruia Léon Thévenin îi oferă următoarea interpretare: "Viziuni stranii de ființe umane surprinse în ceea ce este mai esențial în instinctul lor sau în sentimentele lor. Plăcerea de a trăi sau nepăsare, sau doar îngrijorare maternă. În centru, idealul, inspirația"528. Criticul francez subliniază o dimensiune esențialistă a acestei picturi de reflex vizionar, din care este eliminat orice reziduu anecdotic și care reprezintă o concentrare idealistă a condiției umane, care include maternitatea printre cele mai profunde taine ale sale. În Tripticul cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
triumful stilisticei și al manierei"540, pornind tocmai de la această vocație abandonată a unei "picturi caligrafice", ilustrată de critic prin mișcarea nouă în pictură cu Iosif Iser, Theodorescu-Sion, Șirato și Rodica Maniu. Pe baza unei imagini decupate din lirica sa, criticul mai stabilește o asociere cu decorativismul feeric-exotist, hieratic, simbolist, de influență böckliniană al lui Kimon Loghi, dar și a scenelor de gen din pictura trecentoului italian. Socotind insuficiente referințele invocate, Călinescu stabilește o altă relație cu plastica parnasiană a poeziei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
provocatoare ideea unei sinteze a celor două limbaje artistice, pe care poetul ar întreprinde-o la nivelul liricii sale devenită plastică, simbioză teoretizată în spațiul poeziei simboliste. Surprinzătoare devine bulversarea acestei ordini iconice prin omologarea lui Adrian Maniu printre suprarealiști criticul nu-l trece totuși în această categorie în taxonomia sa -, ca utilizator al dicteului automat. Aparenta contradicție a criticului provine din sondarea unor straturi diferite din poezia lui Maniu, pentru care poemul "Salomeea" se poate constitui ca punct de inflexiune
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
secessiune, el "estetizează" culorile, dispunându-le pe suprafețe bine delimitate și după legi ale contrastului savant gândite. [...] Stilul "bizantinizant" el îl va cultiva inițial pentru efecte pur picturale, urmărite și anterior, în tratarea unor motive fantastice de origine folclorică"541. Criticul sesizează însă schimbarea peisajului liric și apariția în cadrul decorativismului bizantinizant a notelor expresioniste cu volumul Lângă Pământ (1929). Avem o adâncire a suprafeței, asimilată superficiilor decorativismului decadent, o recuperare a transcendenței pierdute, a misterului, a fabulei. "Peisajele lui Adrian Maniu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pământ (1929). Avem o adâncire a suprafeței, asimilată superficiilor decorativismului decadent, o recuperare a transcendenței pierdute, a misterului, a fabulei. "Peisajele lui Adrian Maniu se umplu de "semne", devin "bântuite", prind o viață misterioasă și neliniștitoare [...]"542. Cu toate acestea, criticul subliniază dominanta decorativismului Secession în poezia lui Maniu. Neobizantinismul lui Adrian Maniu rămâne, de cele mai multe ori, un hieratism strict "plastic", "formal", fără implicații transcedentale [...]"543. Oricum, notele expresioniste prezente printr-o vitalitate cu accente ludice abia adie în poemul Salomeea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cât sculptorul a scos din scenă prețiosul trofeu al nimfetei, capul sfântului Ioan. În plus, capul acestei Salomei, prin capelură și banda de mătase care-l încojoară decorativ, și singurul amănunt vestimentar, aparține unei femei contemporane din înalta societate bucureșteană. Criticul subliniază apartenența sculpturii la simbolism într-un mod aproape literar, reconstituind momentul psihologic ulterior atrocității comise. Tot în registrul simbolist se situează și efortul de a transcrie o état d'âme prin sugestia unei stări aproape extatice în care criticul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Criticul subliniază apartenența sculpturii la simbolism într-un mod aproape literar, reconstituind momentul psihologic ulterior atrocității comise. Tot în registrul simbolist se situează și efortul de a transcrie o état d'âme prin sugestia unei stări aproape extatice în care criticul discerne un cocktail decadent: senzualitate, fantezie și maladiv. Sigmund Maur subliniază în Salomeea și o prezență pregnantă a subconștientului, cu întreg potențialul său subversiv, și concomitent, lipsa unei dimensiuni a conștiinței și a actului moral. Salomeea este împinsă pe scenă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o prezență pregnantă a subconștientului, cu întreg potențialul său subversiv, și concomitent, lipsa unei dimensiuni a conștiinței și a actului moral. Salomeea este împinsă pe scenă de propriile sale pulsiuni redimensionate la puterea fanteziei și pe care, conform esteticii decadente, criticul o pune în relație cu erosul maladiv: "Salomeea este lucrarea capitală pe care o expune. Schițează o foarte sugestivă stare sufletească a fiicei lui Irod, după ce a câștigat capul Sfântului Ion. Este complecta uitare a existenței, transpunerea totală a ființei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprodus articolul lui Jules Bois, din revista franceză, despre scriitorul-dandy și interioarele caselor sale. Articolul este relevant pentru relația pe care estetul o întreține cu propria sa locuință, schimbarea ei aduce o schimbare de "mină", de personalitate. Cu privire la Jean Lorrain, criticul francez sugerează efectul terapeutic al schimbării locuinței-muzeu, a mediului decadent cu unul mai puțin încărcat artistic, fără a renunța însă la numitorul comun al celor două spații: recluziunea. De la "azilul de flăcău" cu Boticelli, Watteau, Burne-Jones și Moreau, "în cadre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
semnul artei o constituie casa lui Nicolae Petrașcu, fratele pictorului Gh. Petrașcu, casă construită între 1913 și 1917 (Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 2) de către arhitectul Spiru Cegăneanu, elevul lui Ioan Mincu, după indicațiile lui Nicolae Petrașcu. Cu câțiva ani înainte, criticul de artă primise comanda construcției și decorării unei case pe care o realizează în stil neoromânesc, perspectiva arhitectonică a lui Mincu constituie factorul ordonator -, iar criticul menționează ca element simbolic central "altarul" întregii construcții, "frumosul Vârf cu dor al lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cegăneanu, elevul lui Ioan Mincu, după indicațiile lui Nicolae Petrașcu. Cu câțiva ani înainte, criticul de artă primise comanda construcției și decorării unei case pe care o realizează în stil neoromânesc, perspectiva arhitectonică a lui Mincu constituie factorul ordonator -, iar criticul menționează ca element simbolic central "altarul" întregii construcții, "frumosul Vârf cu dor al lui Mirea, copiat de elevul său Mihăilescu și corectat de el însuși"579, copie instalată în salon. În Biografia mea, criticul de artă se erijează asemeni fraților
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]