14,040 matches
-
fiscalitatea excesivă aveau un impact asupra vieții zilnice a românilor. Sistemul român dădea semne de epuizare, iar perioadă de glorie impusă de "Pax Română" inițiată de Augustus era de domeniul trecutului. Toți împărații români erau de origine senatoriala până în timpul domniei împăratului Alexandru Sever. De la Maximin Tracul, în fruntea imperiului, generalii se proclamau sau erau impuși de armată că împărați, fără că puterile acestora să fie conferite oficial de către Senat. Imperiul era tot mai amenințat la hotare, astfel, împărații își petreceau
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
și a îmbunătăți eficientă colectării lor. Însă în anii secetoși sau prea reci și ploioși, noul sistem avea un efect negativ asupra celor care lucrau pământurile, în Galia, multi recurgând la abandonarea terenurilor agricole. Dioclețian s-a bucurat de o domnie lungă și stabilă, fiind considerat un restaurator al imperiului. A introdus un ceremonial de origine orientala, pentru a accentua diferența de putere dintre conducător și supuși, la curea să imperiala aflată în orașe din afara Italiei. S-a introdus portul coroanei
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
încredințate în arendă. Scutirile de impozite se aplicau doar senatorilor, profesorilor, meșteșugarilor de stat și clerului. Prețurile erau reglementate de puterea de cumpărare. Diocletian a emis un decret pentru mărfuri, ce presupunea că prețul să fie stabilit definitiv pe durata domniei împăratului, dar legea nu s-a putut aplică, mărfurile fiind ascunse sau transportate cu greu. Intervenția puternică a statului în mecanismele prețurilor au rezultat tariful maximal. Omul de rând era copleșit profund de criză economică. Dar retragerea lui Dioclețian din
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
vizigoții s-au aliat cu românii în luptele împotriva hunilor, având o contribuție importantă în 451, în Bătălia de la Câmpiile Catalaunice, unde Theodoric și-a pierdut viața. Din sudul și centrul Galiei, vizigoții s-au extins spre Spania, și sub domnia lui Euric, au format unul dintre cele mai puternice regate germanice vestice. În 405-406, vandalii sau suevii, însoțiți de alani, traversează Rinul și ocupă Mainz, Trier și Reims. Cauzele mișcărilor de populații au fost presiunile exercitate dinspre stepele nord-dunărene de către
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
Nedo din Pannonia, fiind ucis Ellac, fiul lui Attila. Hunii au fugit în Moesia, pe Dunărea mijlocie, și în nordul Mării Negre. Hunii stabiliți în Moesia au mai continuat să jefuiască până când au dispărut din istorie, ultima dată fiind menționați în timpul domniei împăratului Zenon. Ostrogoții s-au stabilit în Pannonia, gepizii pe Tisa și în Transilvania de azi, herulii în Slovacia de azi că foederati, scirii între Dunăre și Tisa, rugii în Austria de azi. Chiar dacă pericolul hunic dispăruse, românii nu au
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
precum și o mulțime de coniferi și copaci decorativi. Zona verde a orașului cuprinde peste 50 de specii de copaci aduși din subtropicele Crimeei și amplasați în Parcul colegiului agroindustrial, parcul „Zona Verde”, etc. O veche legendă ne povestește că pe timpul domniei lui Ieremia Movilă, pe când pământul Moldovei era trecut prin foc și sabie de hoardele otomane, un biet moldovean, gonit de cruzimea turcilor, împreună cu numeroasa-i familie a luat drumul pribegiei, căutând un loc liniștit pentru viață. Soarta i-a adus
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
-l probozea: "Ce te lenești, mă?". Mai târziu această frază s-a transformat în numele târgului. Într-o altă legendă, Teleneștiul este legat de un boier "Telea", care avea moșie pe acest loc la sfârșitul secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Cert este că primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenesti, așezat pe malul râului Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Un alt factor care a determinat dezvoltarea localității ca târg a fost hrisovul
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
Crasnîi Vinogradari este o localitate-centru de comună din partea centrală a raionului Dubăsari, Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului (Transnistria), Republica Moldova. În timpul domniei Ecaterinei II, împărăteasă a Rusiei, în a doua jumătate a sec. XVIII spațiul dintre Nistru și Bug a fost puternic colonizat de nemți. În anul 1927 un grup de coloniști (Rott, Eghe, Thin, Gherman) din coloniile Bergdorf (Colosovo), Glinstal (Glinoe
Crasnîi Vinogradari, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305119_a_306448]
-
de astăzi a localității, toponimicul Durlesti este consemnat în actele vremii mult mai târziu. În „Dictionarul statistic al Basarabiei editat în 1923, se menționează că satul Durlești, conform documentelor ce se păstrau la unii răzeși durleștenii ar există de pe timpul domniei lui Mihai Racoviță - anul 1721. O altă versiune este că „dupa documente mai vechi, satul ar fi existat cu o altă formație decât cea de pe timpul lui Mihai Racoviță, în anul 1473. Din păcate aceste documente lipsesc și urmează poate
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 20 decembrie 1437 într-o carte domnească de voievozii Ilie și Ștefan, urmașii lui Alexandru cel Bun în proprietatea lui Mihail de la Dorohoi. La 17 octombrie 1483, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, satul Cuharești e menționat ca localitate de hotar cu Uncheteștii, a Principatului Moldovei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
cu denumirea Piscani, într-un document în care se arată că Gligoraș, feciorul Duduței, i-a vândut lui Sturza partea de moșie a mamei sale din satul Piscani de pe Răut. În anul 1772 moșia aparținea lui Dumitrașcu Sturza, hatman la Domnia Moldovei și cuprindea un număr de 22 de gospodării. În urma recansămîntului populației din ținutul Orhei - Lăpușna din anul 1774 s-a constatat că în Chițcani trăiau 17 volintiri, 3 birnici, un preot și o femeie săracă, cu următoarele nume și
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
Ciocana Veche, acestea fiind două seliști mici, apropiate una de alta ce s-au contopit cu Colonița, de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965. O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca și căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
pe vremuri - moșie răzășească, pentru prima dată se menționează într-un document datat cu 1605. (1) De fapt, dacă am face abstracție, am putea să deducem că vatra satului a existat cu mult mai înainte și anume între anii de domnie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, adică între 1457-1504. De ce zicem astfel? Pentru că în același document care atestă prima mențiune istorică a satului Colonița, și anume - „Mărturia hotarnică a satului Merenii ținutului Orheiului (jud. Lăpușna), 5/15 septembrie 1605
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ștefan” putea fi numai Ștefan cel Mare, suntem de acord cu Ion Proca, cel care, vizavi de mesajul istoric al acestui document mai scria că: „Chiar dacă luăm drept punct de reper ultimul an de domnie - 1504, Colonița ar fi existat cu 102 ani înainte de prima atestare”. Oricare i-ar fi destinul, dacă oamenii mai stau pe loc și nu-l părăsesc, dacă își mai cresc fii și fiiicele, satul își continuă existența și are viitor
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
din carâmbul cizmei biciul său cu mâner lucrat în aur și cu limbă de vână de bou împletită în opt. Prădătorii, încolăciți de limba biciului domnesc, se prăbușeau ca spicele la pământ. Prada hoților fusese adunată și restituită păgubașilor. Oamenii domniei se retraseră într-o minunată poiană, pentru a se odihni după luptă. Ștefan se sprijini de tulpina unui stejar bătrân. Scoase din nou biciul și-l atârnă de un ram al stejarului. Apoi, ca pentru sine, rosti: „Brav bici... Brav
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
de tulpina unui stejar bătrân. Scoase din nou biciul și-l atârnă de un ram al stejarului. Apoi, ca pentru sine, rosti: „Brav bici... Brav bici ai fost, pe brav stejar să mi te odihnești!” La asfințit de soare, oamenii domniei porniră să-și facă drumul de mai departe. Din întâmplare, sau cu bună știință, Ștefan își lăsase biciul atârnat de ramul viguros. Băștinașii veneau să-l admire iar cei sosiți de mai departe, cercau să-și caute loc de popas
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
își înălțau case, întrețineau relații comerciale intense cu orașele din vecinătate. Satul și-a încheiat existența în anul 376, când a fost devastat și incendiat în urma invaziei hunilor”. Actualul sat a fost menționat în scris la 14 septembrie 1621 în timpul domniei voievodului Iliaș. S-a păstrat un zapis al marilor boieri de la Curtea Domnească, prin care Ionașcu Negruță, feciorul lui Negruță bătrânul, vinde o jumătate de moșie din satul Mereșeni lui Enache postelnicul cu 30 de galbeni. Satul ființa, căci despre
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
Negruță bătrânul, vinde o jumătate de moșie din satul Mereșeni lui Enache postelnicul cu 30 de galbeni. Satul ființa, căci despre vechimea lui, același zapis stipulează "...ale cărui privilegiu le-a pierdut din cauza tătarilor, când a venit Ștefan Tomșa la domnie". Domnitorul Radu Mihnea confirma această cumpărătură la 25 martie 1624. Arhivele au păstrat și alte hrisoave - din 30 mai 1669, 25 mai 1731, 30 august 1775 și 1 iunie 1768. Interesante pagini despre istoria acestui sat pe la sfârșitul sec. 18
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
documentar în anul 1623, dar se crede că este mult mai vechi. Documentele de arhivă vorbesc despre formarea și dezvoltarea social-economică a satului, prezintă indicii demografici. Locuitorii medievali ai satului aveau privelegii de la Ștefan Vodă cel Bătrîn. În a treia domnie a lui Gheorghe Duca (1678 - 1683), satul aparținea lui Miron Costin, vestit cronicar. Satul a avut o moșie mult mai mare decât astăzi. De-a lungul anilor pe această moșie au mai apărut (apoi au dispărut) și alte cătune și
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
Vărzărești este o localitate-centru de comună în Raionul Nisporeni, Republica Moldova. Comuna Vărzărești îmbrățișează două sate: Vărzărești și Șendreni, numele cărora provine de la familiile boierilor Vărzari și Șendrea, proprietari de mari moșii în Codrii Moldovei, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (anii 1399-1432). Înființarea satului Vărzărești este atestată documentar în ziua de 25 aprilie 1420, odată cu Mănăstirea Vărzărești, ctitorul căreia este Ștefan Varzaru. De aici a moștenit numele atît satul cît și cea mai veche mănăstire de pe
Vărzărești, Nisporeni () [Corola-website/Science/305191_a_306520]
-
etnii. În satul Vorniceni au fost înregistrate 1528 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane. Documentar satul Vorniceni este menționat pentru prima dată la 25 aprilie 1420 în domnia lui Alexandru cel Bun: «Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că aceasta adevărată slugă a noastră
Vorniceni, Strășeni () [Corola-website/Science/305211_a_306540]
-
eventual extinse / (re)plantate. Dacă aceste condiții nu erau îndeplinite, pământurile urmau să fie confiscate împreună cu podgoriile și construcțiile. După formarea statului moldovenesc feudal în secolul XIV, viticultura a început să se dezvolte și a înflorit în secolul XV pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a promovat importul de soiuri de înaltă calitate și la îmbunătățirea calității vinului, care a devenit cu timpul importante mărfuri exportate din Moldova pe parcursul perioadei medievale, în special în Polonia, Ucraina și Rusia. În Lucrarea
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
Carahasani este o localitate-centru de comună în Raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova, amplasată în sud-estul Republicii Moldova, la 125 km de Chișinău, la 25 km de orașul Ștefan Vodă. Legenda spune că la începutul celei de-a doua domnie a lui Petru Rareș, otomanii s-au retras până la hotarul vechi de lângă Palanca. Însă ulterior un grup de turatici au pătruns în valea râului Caplani, fondând localitatea Carahasani. Populația totală a satului Carahasani la 01.01.2011 constituie de persoane
Carahasani, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305216_a_306545]
-
distanță mai mare de un km. Starea mediului ambiant este influențată de amplasarea în preajma satului a fabricelor de ciment de la Rezina și Rîbnița și uzina metalurgică de la Rîbnița. Satul Mateuți este atestat documentar prima dată la 3 aprilie 1550 în timpul domniei lui Ilieș Voievod, într-un hrisov domnesc, prin care se menționează stăpînii moșiei satului, frații Tatiana și Tătar, care au primit-o drept moștenire de la tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reese, că localitatea Mateuți exista deja pe timpul domniei lui
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]
-
în timpul domniei lui Ilieș Voievod, într-un hrisov domnesc, prin care se menționează stăpînii moșiei satului, frații Tatiana și Tătar, care au primit-o drept moștenire de la tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reese, că localitatea Mateuți exista deja pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), ceea ce denotă că satul a fost întemeeat la sf.sec.XIV - începutul sec. XV. Acest document pune începutul șirului de atestări documentare a localității, astfel încît în anul 1715 devine proprietate a lui Nicolae Costin
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]