12,197 matches
-
percutante; stilul său nu lâncezește niciodată, imaginile prind contur puternic și viața personajelor pare accelerată. S. are prea multe de spus, pare să nu aibă timp de analiză psihologică ori pentru descrierea poetic-fastuoasă a oamenilor și a lucrurilor. Această „accelerare” narativă își are riscurile ei, dar stridențele și accentele prea dure sunt asimilate de o viziune generoasă asupra omului, în care și miraculosul își păstrează un loc al său, în pofida răului care îl asaltează, ca într-o cursă delirantă. De aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
intelectual devine ofițer superior de Securitate, însărcinat, într-un episod al romanului, cu rechiziționarea obiectelor de patrimoniu din casele foștilor demnitari. „Lălăită, șuie și desărată” - în estimarea autorului (evident insidioasă) -, povestirea nu e în Cartierul Primăverii... decât pretext. Pe canavaua narativă sunt incrustate situații, momente epice, profiluri detașabile, de un interes uneori captivant, dezvăluiri senzaționale. Acestea nu sunt produsul ficțiunii, unele apar și în celelalte cărți ale prozatorului. Imaginarul e concurat și eclipsat în roman de inserții memorialistice și documentare, ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
largi excursuri informative (în care erorile nu lipsesc), veritabile „fișe” enciclopedice, extrase din cronici și istoriografia străină (polonă, rusă), ce instruiesc în istoria Moldovei și a popoarelor vecine. Documentația ostentativă nu devine artă și, în lungi pasaje, juxtapuse în țesătura narativă, intenția artistică pare absentă. Inventivitatea epică, redusă, reclamată de însuși senzaționalul subiectelor istorice, este stimulată de imaginarul legendar și de poetica romantică. O Moldovă pastorală, a unui timp legendar, este „bruscată” de intervenția arheologului A., ce caută urme antice și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
victima sistemului de referințe agonic, în care se definesc conceptele socioculturale de identitate etnică și rasială. O dialectică a identității și a diferenței, transgresând conflictele de sex, rasă, mentalitate, este înscenată și de Mircea Eliade în Maitreyi, prin manipularea tehnicilor narative. Perspectivismul critic al lui Eliade se bizuie pe mandatarea unui narator noncreditabil - Allan, autor al primului jurnal -, de la textul căruia demarează ofensiva relativizantă de lectură-rescriere într-un plan paralel. Nu numai ficțiunea, ci și interpretarea literară este văzută de S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
proiectul unic, pe termen lung, al autorului, fixându-i obsesiile și identificând o voce originală în critica românească. Prin obiectul ei declarat, prima dintre aceste vârste pare orientată spre istoria literaturii. O ilustrează studiile consacrate lui Antim Ivireanul sau tehnicilor narative în scrierile unor cronicari moldoveni importanți - Grigore Ureche și Miron Costin. Dar, privind ceva mai de aproape, nimic nu demonstrează mai bine decât aceste două lucrări validitatea axiomei conform căreia doar unghiul de vedere creează obiectul. Sub scalpelul analistului, autorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
de mare precizie, camuflate abil de patosul emfatic. Abordat din altă perspectivă, ca ilustrând „euforia noviciatului”, Antim Ivireanul reapare într-unul dintre capitolele volumului Figura spiritului creator. Același interes pentru destinul unor serii formale se prelungește în investigațiile despre manevrele narative în cronici. Sub lupă se află nu cronicarii ca niște cazuri în speță, ci însuși principiul epicului - nevoia de succesiune cronologică, deghizată în necesitate cauzală. În sistemul de repere al lui N. numele celor prin care se manifestă principiul în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
edge. S-ar putea numi a traversa o stradă însorită ce se numește Styx. Ceea ce frapează la un scriitor atât de cultivat, atât de subtil mânuitor al nuanțelor de limbaj, atât de bun cunoscător al trucurilor literare ce țin de narativ sau de liric este absența influențelor detectabile. O atmosferă poate fi evocată, uneori e cea a romanului gotic, a povestirilor cu fantome - într-o lume în care toți sunt fantome -, a unei Anglii cețoase, dar numai uneori și fără elemente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
vede pe ecran, firește, în condițiile unei conformități ideologice mai bine supravegheate. Scenariul, aprobat de organele de partid, va deveni piesa principală a unui film. Scenaristul va căpăta mai multă autoritate decât regizorul. Melodramele, comediile, filmele polițiste care promovau conținuturi narative specifice culturii populare convenționale din Rusia vor fi înlocuite cu scenarii ideologizate corespunzător și filmate în cel mai ortodox mod. Totodată, controlul financiar și administrativ al statului sovietic asupra industriei cinematografice crește dramatic. În anii ’20, cinematografia sovietică primise subvenții
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
său sunt direct legate de gradul de antren din povestire, de motivațiile artistice realiste și adecvat construite pentru dezvoltarea sa. Iată de ce avem obligația să cerem maeștrilor noștri să producă opere bazate pe povestiri puternice și organizate în jurul unei linii narative. Altfel, ele nu vor fi antrenante, nu vor avea caracter de masă, iar ecranul sovietic nu va avea nevoie de ele. Un aliat neprevăzut a venit în sprijinul teoriilor de partid îndreptate împotriva montajului, care, potrivit observațiilor lui Eisenstein, fusese
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
dușman al poporului”. L-am întrebat cu ce stare sufletească juca pe chiaburul Scăpău sau „Buldogul”. Răspunsul a venit după o pauză : „Nu- mi mai aduc aminte de rolurile acelea”. Până atunci, domnul Ciulei mă uimise cu memoria și capacitatea narativă, remarcabile la 86 de ani. Directorul nostru (1955) sau Un film fără de Partid Directorul nostru înseamnă un moment ieșit din comun până la incredibil în cinematografia românească. Nimic nu îl anunța și nimic nu îl va continua ani mulți după premieră
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
propagandistică. Firește, apare secretarul de partid (Vasile Nițulescu), puternic și înțelept, care salvează situația. Firește, între iubirea lui Neli (Irina Petrescu) și meseria de medic practicată în sălbăticie, dr. George Vrancea (Cristea Avram) o alege pe a doua. Dar ritmul narativ rămâne firesc, personajele destul de convingătoare, situațiile - plauzibile. Asta până în ultimele trei minute ale filmului. Neli revine în Deltă alături de George, după un episod metropolitan, dulceag și fals, cu arhitectul Varlam (Victor Rebengiuc). Totuși, nu e capabilă să rămână. Alege orașul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
prietenă a lui Neli e acum adolescentă, mai vedem câteva cadre care arată că viața merge înainte, imagine cu valuri, SFÂRȘIT. Totul în 2 minute și 20 de secunde. Este un exemplu la limita hilarului de cum deformează cerința propagandistică țesutul narativ cinematografic. Această „iuțire” cu totul nefirească, aglomerare de întâmplări dramatice în unitatea de timp e menită să nu lase filmul cu un final ambiguu. Să înțeleagă tot omul că acela care nu alege calea luptei pline de abnegație cu condițiile
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
vorba de Liviu Rebreanu” relatează Popovici. Dublă măsură : în cazul Ion de Rebreanu, scenaristul „ateu” ține cu dinții (sau, cel puțin, așa povestește), merge până la Ceaușescu ca să nu fie scos personajul unui preot, la urma urmei secundar, în vreme ce extirparea fasciculului narativ esențial, cu caracter religios, revelatoriu din Pădurea spânzuraților de Rebreanu se face fără vreun comentariu. Duminică la ora 6 (1966) sau Redescoperirea marilor ruși A trecut un deceniu de la primele patru minute ale Erupției. Spațiul vizual creat acolo de Liviu
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
tindea să creeze un alt film pentru publicul românesc, după ce tăiase nu mai puțin de o jumătate de oră din cele două ore. În legătură cu filmul italian Ziua lămâilor negre aflăm că era posibilă și extragerea cu totul a unui „fascicul” narativ : Deasemeni, la filmul „Ziua lămîilor negre” revenim prin a vă ruga să eliminați replica referitoare la moartea lui Vincenzo - personaj care prin corecturile efectuate anterior dispare din acțiunea filmului [15 octombrie 1973]. O notă către Oficiul de difuzare a filmelor
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
pe scheletul ei aerian remarca bilul Zidul. Confruntați cu schematismul majorității peliculelor pe această temă produse până atunci, Vaeni și Carabăț au vrut să-l învingă, ceea ce însemna deja foarte mult în peisajul cinematografic conformist al jumătății deceniului 8. Modalitatea narativă cinematografică pe care au folosit-o aș numi-o lupă ritmo‑spațială. Așa cum arătam în analiza anilor ’50, propaganda trăiește într-un spațiu- timp special, caracterizat prin mișcare continuă, absența tăcerii și prezența permanentă a „mesajului”. Dacă aceste caracteristici sunt
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a „mesajului”. Dacă aceste caracteristici sunt diminuate sau înlăturate, propaganda se topește în țesutul cinematografic. După secvențe tipice, în care ilegaliștii se agită, conspiră, împușcă și sunt împușcați de Siguranță și Gestapo, Carabăț și Vaeni pun o lupă pe firul narativ, dilată spațiul și timpul filmice. Tipograful Victor se autoclaustrează în încăperea zidită, fără identitate - pulsul secvențelor din acest spațiu scade dramatic, contemplare, reverie, căderi în amintire, în vreme ce spațiul claustral se mărește, așa cum se întâmplă în psihologia prizonierului, și se umanizează
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
domne, svastica s- a făcut cioară roșie, e comunismu’, și mașina aia roșie e Partidu’ lovit de Securitate ! Nebunu’ ăla era nea Nicu, ce mai ! Aplaudau ăia ca la Sala Palatului !”. Miza filmului apare acum destul de clar. Folosind un mod narativ tipic pentru propagandă, în care sensul poveș tii nu e în poveste, ci în „mesajul” pe care îl emană, în acel „ce- a vrut să spună autorul”, care trebuie decriptat de spec tator în sensul dorit, Daneliuc a dorit probabil
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Nu există mișcări gratuite de aparat, efecte speciale de amorul artei, coloană sonoră sofisticată - singurul element nondiegetic în Croaziera este cântecul auzit sporadic al Violetei Ciomârtan, cu singulara ei voce copilărească. Pița, în schimb, intervine vizibil și masiv în fluxul narativ. Tot felul de „simboale” tarkovskistoide cutreieră ecranul, calul mergând liber pe șosea, poarta barocă în plin câmp, tunelul acvatic înecat în vegetație în care se refugiază, exasperat de societate, tovarășul Mitică, muzica lui Adrian Enescu, care amintește în mod repetat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
publicul românesc. Concurs rămâne un exemplu de ratare artistică în încercarea de a face un film antipropagandă cu mijloacele pro‑ pagandei. Cu semn schimbat, el prezintă toate caracteris ticile filmului românesc de propagandă comunistă : mesajism, demonstrativism, simboală - boala „simboalelor”, artificialitate narativă. Și are și o supapă, asemenea celei folosite în Directorul nostru cu decenii în urmă : chestionat dur, ca la Cadre, de Panait (Ștefan Iordache) cu ce se ocupă, Puștiul răspunde candid și pur : „Muncitor...”. Toată agitația murdară de pe ecran e
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
scrie o proză realistă, cu subiecte din actualitatea imediată, dezvăluind plăcerea de a epiciza faptele mărunte. Personajele sunt oameni simpli, portretizați într-o lumină aspră, cu linii colțuroase, ca și cum ar fi tăiați în lemn. Autorul este un continuator al liniei narative pe care a ilustrat-o Pavel Dan, înaintașul care îi este consătean. Mai multe interviuri bine realizate, cu întrebări penetrante, iscoditoare, grupate în Exerciții la microfon (1996), caută să fixeze, în primul rând prin selectarea interlocutorilor, portretul unei epoci, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288858_a_290187]
-
cu proză și cu reportaje la „Orizont”, „Steaua”, „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”. Debutează cu proză scurtă în „Făclia Ardealului” (1951), iar editorial cu volumul de schițe și povestiri Anii adolescenței (1962). Într-o primă fază, proza sa descinde din tradiția narativă a Ardealului (în special din Slavici), dar ulterior simplitatea construcției cedează locul unor amplificări care angrenează atât personajele, cât și situațiile. Proza scurtă și primele romane au ca punct de plecare viața provinciei bănățene și ardelene, cu precădere ceea ce ține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285451_a_286780]
-
pe care le mobilizează. În acest caz, două metode clarifică mecanismele de definire a situației. Accentuarea dimensiunii argumentative a discursului politic îndeamnă la examinarea procedurilor logico-discursive prin care se elaborează schematizările, adică reprezentările simplificate ale situațiilor politice. Dimpotrivă, accentuarea dimensiunii narative clarifică mecanismele transpunerii în context, pe care le implică discursul electoral concomitent marcat de o retrospectivă, bilanțul acțiunii guvernamentale și, tinzînd spre o prospecțiune, programul de acțiune urmează a fi aplicat. Miza comunicării electorale nu e mai puțin importantă decît
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
despre sine” al autorului, care reunește astfel cele două componente, fundamentale după H., ale personalității lui: Povestitorul și Învățătorul. Analiza ironiei (intra- și extradiegetice), a „structurilor temporale”, a procesului de generare a textului și de contemplare a trecutului prin „matricele narative” cu care încep cele patru părți ale operei, apoi identificarea modalităților de implicare a cititorului și considerațiile despre codul cultural reprezintă tot atâtea contribuții originale, novatoare, la exegeza unuia dintre cei mai dificili scriitori români. Monografia Hortensia Papadat-Bengescu (1985; ediția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287442_a_288771]
-
scriitor, prin contribuția editorială și critică a lui N. Iorga și a lui Șerban Cioculescu. Autoarea reia toate datele cazului și, după un succint excurs biografic, procedează la o analiză sistematică a elocventului memorial al Drăgușanului, având în vedere tehnica narativă, structura compozițională, semnificația „voiajului”, așa cum se desprinde din Peregrin, pusă în comparație cu semnificația voiajului la predecesorii și contemporanii lui (Alecsandri, Bolintineanu, Filimon, mai vechiul Dinicu Golescu). Diferența specifică în cadrul genului, atunci în formare în literatura noastră, ar consta în faptul că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285388_a_286717]
-
la discreditarea individualismului. Integraliștii reactualizează aserțiunea lui Lautréamont, potrivit căreia poezia trebuie scrisă nu de unul singur, ci de toți: „Nu indivizii arhangheli plutind peste societate; prinși în angrenaj, trăim în, prin, pentru ea. Unul reprezenta, reprezentăm toți.” Eludând proza narativă, sub cuvânt că funcția ei este îndeplinită cu mai multă eficacitate de reportaj, avangardiștii de orientare constructivisto-integralistă exaltă în schimb poezia, pronunțându-se pentru „poezia agresivă”. Asemenea artelor plastice, menționează Ilarie Voronca, poezia se dezbară, prin constructivism, de orice subiectivitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]