13,698 matches
-
spui cu casa?“, „Nimic“, „Cum nimic?“, „Nimic. Nu știu ce mi-a venit“, și se întorsese o clipă spre el să vadă exact ce știa că va vedea, adică încordare, nedumerire și surprindere adunate în ochii adânciți în fundul orbitelor și în cutele obrazului, teamă și chiar mai mult încă, o îndârjire să afle și o îndârjire să se împotrivească celui ce-ar fi pătruns cu forța în viața lui, încât a cuprins-o și pe ea temerea, în timp ce își întoarce iarăși fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de el, întinzând mâna și atingându-i cu buricele degetelor obrazul, zicând: „Nu vreau să plec, băiatule, înțelegi?“, repetând vorbele și el incapabil să-i răspundă, știind bine sau crezând că știe bine că orice răspuns ar fi dat ar fi fost inutil și nu s-ar fi schimbat absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se sleiască de căldură, și a început să mănânce încet, cu cealaltă mână sprijinită în șold, rotindu-și privirea prin cameră. Îl vedeam prima oară, avea doi ochi albaștri mari, care sclipeau la lumina lumânărilor inutile și ușor fumegânde, un obraz plin de energie, cu vagi urme de oboseală a bolii care continua să macine în el. În rotirea ei, privirea i s-a oprit în pragul ușii dintre camere, unde stăteam sprijinit, legănându-mă ușor într-o parte și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
numai muzica din încăperea alăturată și pașii energici ai Rodicăi Dumitrescu apropiindu-se de masa de stejar și uitându-se fix la mâna lui Vlad, ușor tremurândă. Dar nu i-a zis nimic, se uita numai la el insistent, cu obrazul palid sub boare de pudră trandafirie, până în clipa în care el și-a întors spre ea privirile-i albastre, nedumerit, a ridicat din umeri și s-a așezat la fel de drept în fotoliu. Răbdătoare, Rodica Dumitrescu l-a privit o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu siguranță ceva în neregulă, altfel nu mi-ar fi răspuns în felul acela. Ne-am întors pe aceeași cărăruie, acum el călcând în spatele meu. Yvonne Alexa ne-a sărit ca de fiecare dată de gât, sărutându-ne pe ambii obraji, spunându-ne repede în hol că i-a fost dor de noi, că ne-a telefonat, că se află la ea Cemeilă și Manuela Ștefan, că tocmai ne bârfeau, că trebuie să bem repede ceva să ne dregem, gerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi vrut s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vorbise în timpul ăsta, îi pusese cine știe ce întrebări de-ale lui, în vorbe egale și stăpânite, care ajung s-o înfurie, naiba să le ia! „Nu știu“ - zise - „nu mai vreau să știu nimic“, înlănțuindu-l strâns cu brațele, lipindu-și obrazul de grumazul lui și închizând ochii și imaginându-și, înainte ca toate să se tulbure în roz în jur, alunecările palmelor lui fierbinți, pe care acum le simțea doar pe umeri și pe coapsă, pe tot trupul oferit, înfiorând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Au băut ceai și pe urmă vin roșu. „Dezbracă-te și vino aici, lângă mine“, i-a zis Sultana Ștefănescu, pe trei sferturi acoperită de plapuma moale. Îl examina cu ochii negri mijiți, cu părul negru și lung învăluindu-i obrazul palid, cu brațele întinse în față pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zis Sultana Ștefănescu, pe trei sferturi acoperită de plapuma moale. Îl examina cu ochii negri mijiți, cu părul negru și lung învăluindu-i obrazul palid, cu brațele întinse în față pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și că nu trebuie să dau cu piciorul șanselor pentru că nu știu ce imbecil avea gărgăuni în cap. Am luat taurul de coarne, de la început. Acum știu ce vreau, sau cred că știu ce vreau. De-aia te afli aici.“ „Întoarce-ți obrazul...“ „Ce Dumnezeu îmi tot spui să stau așa și altminteri?! Ce vrei să vezi? M-ai ascultat, baremi? Știi ce ți-am povestit?“ „Da.“ „Și atunci unde te duci?“ „O să mă îmbrac, să plec.“ „Vreau să rămâi în noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înșela.“ „Nu-mi amintesc.“ „Când mai vii?“ Nu-i răspundea, ca și cum n-ar fi auzit-o. „Când mai vii?“, îi șoptea din nou, agățându-se de el, tremurând ușor în cămașa de noapte subțire. Acum o auzise, îi mângâia doar obrazul cu vârful degetelor, cu privirea goală pierdută în întunericul de dincolo de pletele ei, desprinzându-se încet, dar ferm din îmbrățișarea ei și ieșind, fără o vorbă. În stația Universității, când a schimbat autobuzul, a întâlnit-o pe Liliana Stroe. Ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de frig, s-a ghemuit la pieptul lui o clipă, speriată, și a vrut să se întoarcă acasă. A insistat să-l țină de braț tot timpul, mergea lipită de el, privind semeț trecătorii cu capul sus, fulgii topiți pe obrazul ei și picăturile de ploaie alunecau în dâre amestecate cu fard, dar nu-i păsa. Andrei Vlădescu și-a zis că n-ar străluci într-atâta chipul ei dacă n-ar fi fericită. L-a luat cu ea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mâna, dându-se un pas înapoi. „Iar vrei să dai? Iar vrei să dai, dom’le?“, zicea bărbatul, sprijinindu-se cu o mână în tăblia mesei, cu cealaltă făcându-și avânt și ajungându-l pe Andrei Vlădescu, lovindu-l peste obraz, surprins și el de lovitură, ca și Andrei Vlădescu care gândea, de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis rău. „N-a vrut, n-a vrut să mă lovească, a fost o întâmplare, altfel ar fi lovit mai puternic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă lovească, a fost o întâmplare, altfel ar fi lovit mai puternic, nu trebuie să-l lovesc și eu, e beat și habar n-are ce face, nu trebuie să-l lovesc, n-a vrut să facă asta“, pipăindu-și obrazul și buzele zdrobite, simțind un gust sărat, privindu-și degetele mânjite de o șuviță de sânge, uitându-se la bărbatul mic și îndesat și cu ochii tulburi cum îl privește prostit, cu o mână sprijinindu-se în tăblia mesei, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
băieți și fetițe, femei și bărbați puși în felurite situații și înainte de a-i spune cum procedaseră aceștia și cum credea el că e mai bine, o lăsa pe ea să găsească soluția. Greșea de cele mai multe ori, dar își simțea obrajii arzând de pălcere că se dă importanță și gândurilor ei mici. Cel mai mult îi plăceau jocurile de-a teatrul. Imitau animale, păsări, oameni, mici scenete. Îl ruga să imite vorba înceată a bunicului. Îl ruga s-o imite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei se mai amăgesc și atunci Rodica Dumitrescu n-a mai putut suporta și a ieșit din cameră și a plâns cu disperare. O cred. În scurt timp s-a sfârșit. L-am văzut după aceea. Părea teribil de schimbat, obrazul i se subțiase, ochii i se adânciseră în orbite, părul îi crescuse mai mare decât îl purta de obicei, dar arăta senin, împăcat cu câte fuseseră cu el. Nu-mi pot scoate din cap că l-a ajutat gândul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
un gol în el. Nimic altceva decât un gol care-l absoarbe, de marginile căruia încearcă să se agațe, cu disperare. A înghițit în sec de câteva ori, i se părea că are un gust de cocleală în gură. Mușchii obrazului îi palpitau. S-a gândit repede la un șir de întâmplări care nu voiau să rămână în fața lui și, abia chemate, fugeau. Și-a amintit de jocul pe sârmă, dătător de spaime, al unui bărbat în primul spectacol de circ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încheiase și era ca și cum în acea clipă ar fi simțit în umăr împunsăturile zvâcnite ale bețișorului ce-l îndemna să răspundă. Dar toate erau inutile, pentru că nici una din amintirile astea nu reușea să rămână cu el și pierea și mușchii obrazului îi palpitau nervos, gustul de cocleală îi cuprindea gura și gâtlejul și el aluneca absorbit de un gol cu margini lustruite. „Stai o clipă! Stai o clipă!“ Se simțea ca un pește în aer. Era convins că așa s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
S-a arătat foarte surprinsă, ce-i cu tine, aici, la ora asta? „Voiam să te văd.“ Au mers unul lângă altul, în tăcere, până la stația de autobuz. Atunci abia au schimbat câteva cuvinte. I-a atins cu vârfurile degetelor obrazul nebărbierit. „Îmi pare rău“, i-a spus. „Diseară nu te pot vedea, sunt ocupată. Poate vorbim mâine seară... Îmi pare așa de rău, așa de rău... Succes la examene.“ Mai târziu în cursul zilei a întâlnit-o pe mama Ioanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și au suferit. Toți ceilalți nu știau nimic și nu înțelegeau. Dar era vizibil că se petrece ceva deosebit cu el. Victor Ciobanu era unul din prietenii rari care-l analiza. Un bărbat potrivit de înălțime, tras la trup, cu obrazul brăzdat de șanțuri peste care timpul încremenise. Se pornea anevoie la o treabă, cu tacticoase pregătiri, de parcă ar fi împlinit un ritual. Plăcerea lui cea mare era să vorbească, satisfacție balcanic-orientală. Andrei Vlădescu îl imagina nu o dată în rolul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-a spus nimic. Voia să știe cine erau cei care i-au istorisit „mârșăviile alea“. Andrei Vlădescu a refuzat să-i spună. Ședea pe scaun, cu mâinile împreunate, privind-o grav și obosit. Și atunci ea a izbucnit și obrajii i se înroșeau pe măsură ce vorbea, făcându-și vânt cu niște fișe medicale. Întâi un val de reproșuri, că nu s-a purtat ca un bărbat adevărat și nu-i aducea fiică-si flori, și n-o ducea la petreceri, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să fug înapoi pe scară ca să intru în sală, dar tata m-a prins și a spus: „Unde te duci?“, și atunci am știut că totul se terminase. L-am lovit cu pumnii și chiar am încercat să-i zgârii obrazul cu unghiile. Pentru prima și unica dată în viața lui, tata a înjurat și m-a plesnit tare peste față. După aceea, toți am fost foarte tăcuți. În mașină, în drum spre casă, mă prefăceam că dorm, dar în realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deocamdată, în timp ce îl privea cum se mișcă degajat printre prietenii și colegii lui, flecărind, bârfind. Era sigură că toți știau cine e ea și că fuseseră informați exact despre natura legăturii ei îndepărtate, presupuse cu galeria. Începură s-o ardă obrajii numai gândindu-se la asta. Dar n-o să plece. O să reziste. O să strângă mai tare paharul în mână și o să rămână pe poziție. În fond, seara asta nu prezenta nici o amenințare, dacă era s-o compare cu valurile uriașe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
A avut o săptămână foarte grea. Dar asta nu scuză comportamentul ei. Cred că sunteți de acord că s-a purtat îngrozitor. — Eu nu prea mă pricep la comportament, spuse Conrad. Hilary îl luă de după umeri și îl sărută pe obraz. — Conrad nu prea știe nimic, spuse ea, în afară de pilotaj și de futut. Se ridică și, luându-i mâna îl trase ușor spre ea. Cred că e timpul să pun la încercare cea de-a doua specialitatea a lui. Vă urez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din acel moment. Nu m-a șocat atât poza de pe ambalaj, deși poate că și ea mi-a dat de gândit. O familie de patru persoane era adunată în jurul mesei: pater familias sănătos și cu dinți albi, doi copii cu obraji rumeni și ochii sticlindu-le de poftă și tânăra și frumoasa lor mamă cu fața luminată de o strălucire aproape extatică în timp ce punea ultima porție de cârnați cu păsat în fața soțului ei, de parcă această mâncare, victoria finală care încununa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]