12,062 matches
-
cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția ordinului. În această împrejurare, sultanul Orhan apelează la Ḥağğ Bektaš pentru a obține „cartea de învestitură” ("icăzet") și boneta albă specifică ienicerilor. Legătura ordinului cu membri ai dinastiei otomane este susținută, așa cum am amintit anterior, de "Menăkībnăme Baba Ilyăs-i Horasănī", hagiografia lui Baba Ilyăs, scrisă de nepotul acestuia Elvăn Ҫelebi. Potrivit acestei lucrări Ḥağğ Bektaš făcea parte din mediul familiei lui Osman, cunoscându-l pe Šayḫ Ede Balī, socrul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
amintit anterior, de "Menăkībnăme Baba Ilyăs-i Horasănī", hagiografia lui Baba Ilyăs, scrisă de nepotul acestuia Elvăn Ҫelebi. Potrivit acestei lucrări Ḥağğ Bektaš făcea parte din mediul familiei lui Osman, cunoscându-l pe Šayḫ Ede Balī, socrul lui Osman. (eponimul dinastiei otomane). În primele secole ale Imperiului Otoman, sultanii au menținut legături strânse cu membrii ordinului Bektași. Astfel Murad II este cel care a făurit stindardul sanctuarului fondatorului ordinului, din 1600 de piese de aur, în timp ce Bayazid II a recondiționat acoperișul acestui
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Horasănī", hagiografia lui Baba Ilyăs, scrisă de nepotul acestuia Elvăn Ҫelebi. Potrivit acestei lucrări Ḥağğ Bektaš făcea parte din mediul familiei lui Osman, cunoscându-l pe Šayḫ Ede Balī, socrul lui Osman. (eponimul dinastiei otomane). În primele secole ale Imperiului Otoman, sultanii au menținut legături strânse cu membrii ordinului Bektași. Astfel Murad II este cel care a făurit stindardul sanctuarului fondatorului ordinului, din 1600 de piese de aur, în timp ce Bayazid II a recondiționat acoperișul acestui sanctuar. În timpul lui Selim I (1512-1520
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
noi, este cel mai probabil Abdăl Musa, discipol al lui Ḥăğğ Bektaš. Cei doi pare să fi participat la campaniile otomanilor de expansiune în Anatolia, iar Abdăl Musa a preluat sarcina de răspândire a cultului printre mediile conducătoare din teritoriile otomane, punând, totodată, bazele ordinului la aproape 60 de ani de la moartea lui Ḥăğğ Bektaš. A doua etapă de existență a ordinului este marcată profund de apariția unei puteri estice, adversare Imperiului Otoman. Este vorba despre Imperiul Safavid, întemeiat în Iran
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
răspândire a cultului printre mediile conducătoare din teritoriile otomane, punând, totodată, bazele ordinului la aproape 60 de ani de la moartea lui Ḥăğğ Bektaš. A doua etapă de existență a ordinului este marcată profund de apariția unei puteri estice, adversare Imperiului Otoman. Este vorba despre Imperiul Safavid, întemeiat în Iran la începutul secolului XVI, de către șahul Ismail I. În această perioadă ordinul începe să devină foarte nepopular printre mediile conducătoare otomane, întrucât este văzut ca un posibil aliat al dușmanului său estic
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
asemenea, practicile și credințele dervișilor Bektași sunt contaminate de o serie de elemente șiite, considerate erezii de către otomani, care sunt adepți ai islamului sunnit, ortodox. Situația ordinului se agravează ca urmare a luptei de la Kaldiran din 1514, în urma căreia Imperiul Otoman reușește să anexeze și teritoriile din sud-estul Anatoliei. În acest context, se întețesc persecuțiile asupra ordinului și se sistează ajutorul economic pe care sultanii îl ofereau lăcașurilor. Un rol important în reorganizarea ordinului l-a avut, în această perioadă, Hɪzɪr
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
dispune de un „intelect supraomenesc” care îi permite să discearnă binele și răul, precum și înțelegerea tainelor Coranului. Ordinul Bektașī a atras, prin sincretismul său religios și prin puternica adeziune la ramura șiită a islamului, o campanie de represalii din partea autorităților otomane, fiind considerat un factor al dezechilibrului intern. Există o serie de practici ale ordinului care stârnesc suspiciuni în imediata comunitate sunnită precum: preferința pentru oficierea ceremoniilor pe timp de noapte, nerespectarea rugăciunii obligatorii și a postului din luna Ramadan, permiterea
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
ommeyazi, Mu‘ăwiya și Yazīd, care au ordonat uciderea lui Husayn și a familiei lui, la Kerbala. Grupurile Bektașī-Alevī din estul Anatoliei, cunoscute și sub numele de kɪzɪlbași (capete roșii) s-au aflat într-o relație de conflict cu autoritățile otomane, pentru că primeau sprijinul Imperiului Safavid, adversar redutabil al otomanilor. După înfrângerea safavizilor în bătălia de la Kaldiran, din 1514, și masacrarea triburilor de kɪzɪlbași din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
capete roșii) s-au aflat într-o relație de conflict cu autoritățile otomane, pentru că primeau sprijinul Imperiului Safavid, adversar redutabil al otomanilor. După înfrângerea safavizilor în bătălia de la Kaldiran, din 1514, și masacrarea triburilor de kɪzɪlbași din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul pe care safavizii îl exercitau asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul pe care safavizii îl exercitau asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca o rezistență politică a triburilor turcmene împotriva autorității otomane. Puterea dervișilor Bektașī derivă și din faptul că aveau legături foarte strânse cu corpul de armată al ienicerilor. Astfel ordinul devine o amenințare pentru stabilitatea internă a imperiului, deoarece putea controla eficient masele, întorcându-le împotriva sultanilor. Încă din secolul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
fiind uciderea a 4000 de persoane în urma revoltei ienicerilor din 1656. Campania viza, de asemenea, represalii la adresa practicilor heterodoxe care concurau cu tradiția oficială sunnită a otomanilor. Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul XIX. Astfel, sultanul Mahmud II (1808-1839), creează o armată puternică pe care, în 1826, o folosește în distrugerea ienicerilor, eveniment care a dus la diminuarea influenței ordinului Bektașī, cu atât mai mult
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
a începutul secolului XX. Dar, cu toate că susțin idealurile moderne ale republicii și se raliază la mișcarea Junilor turci, după instalarea la putere a lui Mustafa Kemal Ataturk ordinul este desființat, în 1925, fiind văzut ca un element retrograd al societății otomane. Adepții săi continuă să-și desfășoare activitatea în clandestinitate, precum și în zone ale Peninsulei Balcanice, foste teritorii otomane. Deși nu mai reușește să atingă popularitatea de care s-a bucurat în primele secole de existență, confreria Bektașī și-a pus
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
după instalarea la putere a lui Mustafa Kemal Ataturk ordinul este desființat, în 1925, fiind văzut ca un element retrograd al societății otomane. Adepții săi continuă să-și desfășoare activitatea în clandestinitate, precum și în zone ale Peninsulei Balcanice, foste teritorii otomane. Deși nu mai reușește să atingă popularitatea de care s-a bucurat în primele secole de existență, confreria Bektașī și-a pus amprenta asupra evoluției sociale, istorice și culturale a Imperiului Otoman.
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
precum și în zone ale Peninsulei Balcanice, foste teritorii otomane. Deși nu mai reușește să atingă popularitatea de care s-a bucurat în primele secole de existență, confreria Bektașī și-a pus amprenta asupra evoluției sociale, istorice și culturale a Imperiului Otoman.
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
dintre care 85,3% români, 10,7% slavi și 4% alții. Astfel acesta a fost primul caz când un teritoriu predominant/majoritar românesc se pomenește în componența unui alt stat. În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului din 1806 - 1812, teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, țariștii l-au alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
paradă a victoriei asupra Moscovei și în 1531 nobilul Jan Tarnowski a sărbătorit o altă victorie în războaiele moscovito-lituaniene. Ioan al III-lea Sobieski, un rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, a sărbătorit acolo victoria sa asupra Imperiului Otoman în Bătălia de la Viena din 1683. În 1596 regele Sigismund al III-lea Vasa al Casei Vasa suedeză, a mutat capitala polono-lituaniană de la Cracovia la Varșovia. Cracovia a rămas locul de încoronare și de funeralii regale. La 24 martie 1794
Piața Centrală din Cracovia () [Corola-website/Science/329232_a_330561]
-
regiunii ar proveni din termenul maghiar „bárány”, care înseamnă "miel". De-a lungul istoriei, regiunea Baranya a făcut parte din Imperiul Roman, Imperiul Hunilor, regatul ostrogoților, regatul lombarzilor, the regatul avarilor, Imperiul Franc, Principatul Balaton, Imperiul Bulgar, Regatul Ungariei, Imperiul Otoman, Arhiducatul Austriei, Imperiul Austriac și apoi din Austro-Ungaria. Începând cu 1918/1921, regiunea a fost împărțită între Ungaria și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (denumit ulterior Iugoslavia). Regiunea Baranya a fost colonizată de slavi în secolul al VI-lea, și
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
apărut ca fiind unul dintre primele comitate ale regatului ungar în secolul al XI-lea. Acest comitat a cuprins nu doar regiunea actuală Baranya, ci și părți din Slavonia, de pe malul sudic al Dravei. În secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman a cucerit Baranya, și a inclus-o în sangeacul Mohács, o unitate administrativă otomană, cu sediul în orașul Mohács. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Baranya a fost cucerită de Habsburgi, și comitatul a fost restaurat în cadrul regatului Habsburgic al
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
-lea. Acest comitat a cuprins nu doar regiunea actuală Baranya, ci și părți din Slavonia, de pe malul sudic al Dravei. În secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman a cucerit Baranya, și a inclus-o în sangeacul Mohács, o unitate administrativă otomană, cu sediul în orașul Mohács. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Baranya a fost cucerită de Habsburgi, și comitatul a fost restaurat în cadrul regatului Habsburgic al Ungariei. Croații au repopulat zona, venind din Bosnia în Slavonia și Baranja în urma retragerii
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
cu sediul în orașul Mohács. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Baranya a fost cucerită de Habsburgi, și comitatul a fost restaurat în cadrul regatului Habsburgic al Ungariei. Croații au repopulat zona, venind din Bosnia în Slavonia și Baranja în urma retragerii otomane, această populație fiind denumită astăzi Šokci. În 1918, întreaga regiune a fost ocupată de trupe sârbești și a fost administrată de nou-înființatul Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor (denumit ulterior Iugoslavia). Pentru scurtă vreme (în 1918-1919), Baranya a făcut parte
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
(în sârbă/muntenegreană, bosniacă: "", chirilic: "Санџак"; turcă: "Sancak") sau Raška este o regiune situată de-a lungul graniței dintre Șerbia și Muntenegru. Numele Sandžak provine de la Sângeacul Novi Pazar, un district administrativ al Imperiului Otoman care a existat până la izbucnirea Războaielor balcanice în 1912, iar termenul "Raška" de la statul sârbesc înființat în 1101. Regiunea este de asemenea menționată ca fiind "Novopazarski Sandžak" (Sandžak-ul Novi Pazar), sau mai simplu "Sandžak" de localnicii bosniaci. Cu toate acestea
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]
-
statul sârbesc înființat în 1101. Regiunea este de asemenea menționată ca fiind "Novopazarski Sandžak" (Sandžak-ul Novi Pazar), sau mai simplu "Sandžak" de localnicii bosniaci. Cu toate acestea, numele administrativ oficial al regiune este Oblastul Raška (Рашка Област). În perioada dominației otomane și habsburgice, zona era cunoscută oficial pe plan internațional că "Sângeacul Novi Pazar", sangeac fiind echivalentul cuvântului district. În Șerbia medievală și în statul-națiune ulterior independent, regiunea era mai cunoscută cu numele "Raška". "Sandžak" este transcripția slavica a cuvântului turcesc
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]
-
și cu coloniștii români. În Evul Mediu, regiunea făcea parte statul sârb Raška. Capitala a fost Râs, localizat în apropiere de actualul Novi Pazar. Ulterior, regiunea a făcut parte din mai multe state sârbe, până a fost cucerita de Imperiul Otoman în secolul XV. În perioada ocupației otomane, Sângeacul Novi Pazar făcea parte din Pasalâcul Bosnia, ulterior fiind încorporat în Provincia otomană Kosovo în 1878. Congresul de la Berlin din 1878 a permis garnizoanelor militare austro-ungare să fie plasate în Sandžak unde
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]
-
regiunea făcea parte statul sârb Raška. Capitala a fost Râs, localizat în apropiere de actualul Novi Pazar. Ulterior, regiunea a făcut parte din mai multe state sârbe, până a fost cucerita de Imperiul Otoman în secolul XV. În perioada ocupației otomane, Sângeacul Novi Pazar făcea parte din Pasalâcul Bosnia, ulterior fiind încorporat în Provincia otomană Kosovo în 1878. Congresul de la Berlin din 1878 a permis garnizoanelor militare austro-ungare să fie plasate în Sandžak unde au rămas până în 1909. În octombrie 1912
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]