13,759 matches
-
ul este unul dintre fenomenele care se manifestă prin forțe de atracție sau respingere între corpuri; forțele magnetice își au originea în mișcarea electronilor sau a altor particule cu sarcină electrică. Atunci cînd magnetismul este produs de sarcini electrice libere, de exemplu în curentul electric, în plasmă sau în fluxuri de particule încărcate electric, fenomenul se numește "electromagnetism". Și electronii aflați în mișcare orbitală în atom produc magnetism
Magnetism () [Corola-website/Science/302841_a_304170]
-
atracție sau respingere între corpuri; forțele magnetice își au originea în mișcarea electronilor sau a altor particule cu sarcină electrică. Atunci cînd magnetismul este produs de sarcini electrice libere, de exemplu în curentul electric, în plasmă sau în fluxuri de particule încărcate electric, fenomenul se numește "electromagnetism". Și electronii aflați în mișcare orbitală în atom produc magnetism; acesta este mai lesne de observat în magneții permanenți, de exemplu în mineralele naturale precum magnetitul (un oxid de fier, FeO) sau în fier
Magnetism () [Corola-website/Science/302841_a_304170]
-
a intrat prin capătul accelerat va ieși prin capătul staționar când ceasornicul de acolo indică anul 2005, în aceeași regiune, dar cinci ani în trecut. O astfel de configurație a găurii de vierme ar permite liniei de univers a unei particule să formeze o buclă închisă în spațiu-timp, numită curbă temporală închisă. Se consideră că nu va fi posibil să se convertească în acest mod o gaură de vierme într-o mașină a timpului; predicțiile sunt făcute în contextul teoriei relativității
Gaură de vierme () [Corola-website/Science/302451_a_303780]
-
predicțiile sunt făcute în contextul teoriei relativității generale, dar această teorie nu ține seama de efectele cuantice. Unele studii folosind abordarea semiclasică a gravitației pentru a încorpora efectele cuantice în relativitatea generală indică faptul că o buclă de feedback de particule virtuale ar circula prin gaura de vierme cu o intensitate din ce în ce mai mare, distrugând-o înainte ca orice informație să poată să fie transportată prin ea, în concordanță cu ipoteza protecției cronologice. Acest fapt a fost pus la îndoială de sugestia
Gaură de vierme () [Corola-website/Science/302451_a_303780]
-
XVIII-lea de Charles-Augustin de Coulomb, care a dedus că sarcina se manifestă în două forme opuse. Aceasta descoperire a dus la bine-cunoscuta axiomă: "obiectele încărcate la fel se resping și cele încărcate opus se atrag". Forța acționează asupra înseși particulelor încărcate, prin urmare sarcina are tendința de a se răspândi cât mai uniform posibil pe o suprafață conductoare. Modulul forței electromagnetice, fie de atracție, fie de respingere, este dată de legea lui Coulomb, care face legătura între forță și produsul
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
În comparație cu mult mai slaba forță gravitațională, forța electromagnetică ce face ca doi electroni să se respingă este de 10 ori mai puternică decât atracția gravitațională care îi trage împreună. Studiile au arătat că originea sarcinii stă în anumite tipuri de particule subatomice care poartă proprietatea de sarcină electrică. Sarcina electrică generează și interacționează cu forța electromagnetică, una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii. Cei mai cunoscuți purtători de sarcină electrică sunt electronii și protonii. Experimentele au arătat că sarcina se
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
-1,6022×10 coulombi. Protonul are o sarcină egală și de sens opus, și, astfel, +1,6022×10 coulombi. Sarcină electrică are nu doar materia, ci și antimateria, în care fiecare antiparticulă are o sarcină egală și de sens opus particulei corespunzătoare. Sarcina poate fi măsurată printr-o serie de mijloace, un instrument timpuriu în acesc scop fiind , care, deși încă se mai folosește în demonstrații didactice, a fost înlocuit de electrometrul electronic. Mișcarea sarcinii electrice este cunoscută drept curent electric
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
în acesc scop fiind , care, deși încă se mai folosește în demonstrații didactice, a fost înlocuit de electrometrul electronic. Mișcarea sarcinii electrice este cunoscută drept curent electric, intensitatea lui fiind de obicei măsurată în amperi. Curentul poate consta din orice particule încărcate aflate în mișcare; cel mai frecvent acestea sunt electronii, dar orice sarcină în mișcare constituie curent. Printr-o convenție istorică, un curent pozitiv este definit ca având aceeași direcție de curgere ca sarcinile pozitive pe care le conține, sau
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
de în orice direcție, sau chiar în ambele direcții simultan. Convenția pozitiv-negativ este utilizată pe scară largă pentru a simplifica această situație. Procesul prin care trece curentul electric printr-un material se numește conducție electrică, și natura acesteia variază în funcție de particule și materialul prin care se deplasează ele. Exemple de curenți electrici sunt conducția metalică, unde electronii se deplasează printr-un , cum ar fi metalul, și electroliza, unde ioni (atomi cu sarcină electrică) curg prin lichide, sau prin plasme cum ar
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
se deplasează ele. Exemple de curenți electrici sunt conducția metalică, unde electronii se deplasează printr-un , cum ar fi metalul, și electroliza, unde ioni (atomi cu sarcină electrică) curg prin lichide, sau prin plasme cum ar fi scânteile electrice. În timp ce particulele se pot deplasa destul de încet, uneori, cu o doar cu câteva fracțiuni de milimetru pe secundă, partea de câmp electric care le împinge se propagă cu o viteză apropiată de viteza luminii, ceea ce permite semnalelor electrice să treacă rapid de-
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
este forța dominantă la distanță în univers, deși este mult mai slabă. Un câmp electric, în general, variază în spațiu, și intensitatea sa în orice punct este definită ca forța (pe unitatea de sarcină), care ar fi resimțită de o particulă staționară, neglijabilă de sarcină, dacă ar fi plasată în acel punct. Sarcina conceptuală numită un „”, trebuie să fie punctiformă pentru a împiedica propriul câmp electric să perturbe câmpul principal și trebuie să fie și staționară pentru a preveni efectul câmpurilor
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
a progresa: Bragg alegea un subiect pe care îl studia, aducea contribuții importante, apoi renunța la acesta. Studiul efectuat asupra radiațiilor alfa, beta și gamma și descoperirea faptului că, atât radiațiile gamma, cât și radiațiile X se comportă ca niște particule i-au adus titlul de membru al Royal Society. Interesul pentru știință nutrit de William Bragg, împreună cu pasiunea fiului său, Lawrence, pentru acest domeniu au dus la punerea bazei unei noi ramuri științifice: analiza difracției radiațiilor X pe rețele cristaline
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
două proprietăți complementare care sunt des folosite în criptarea cuantică sunt cele două tipuri de polarizare a fotonului, de exemplu liniară (vertical/orizontal) sau diagonală (la 45 și 135 de grade). Legătură: Este o stare a doua sau mai multe particule cuantice (de exemplu fotoni) în care multe din proprietățile lor fizice sunt puternic corelate. Particulele legate nu pot fi descrise specificând stările individuale ale particulelor, deoarece acestea pot să conțină informație într-un mod care nu poate fi accesat prin
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
polarizare a fotonului, de exemplu liniară (vertical/orizontal) sau diagonală (la 45 și 135 de grade). Legătură: Este o stare a doua sau mai multe particule cuantice (de exemplu fotoni) în care multe din proprietățile lor fizice sunt puternic corelate. Particulele legate nu pot fi descrise specificând stările individuale ale particulelor, deoarece acestea pot să conțină informație într-un mod care nu poate fi accesat prin experimente făcute asupra vreuneia dintre ele în particular. Acest fenomen se produce indiferent de distanță
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
la 45 și 135 de grade). Legătură: Este o stare a doua sau mai multe particule cuantice (de exemplu fotoni) în care multe din proprietățile lor fizice sunt puternic corelate. Particulele legate nu pot fi descrise specificând stările individuale ale particulelor, deoarece acestea pot să conțină informație într-un mod care nu poate fi accesat prin experimente făcute asupra vreuneia dintre ele în particular. Acest fenomen se produce indiferent de distanță dintre particule. Pe baza acestor două proprietăți neintuitive ale mecanicii
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
nu pot fi descrise specificând stările individuale ale particulelor, deoarece acestea pot să conțină informație într-un mod care nu poate fi accesat prin experimente făcute asupra vreuneia dintre ele în particular. Acest fenomen se produce indiferent de distanță dintre particule. Pe baza acestor două proprietăți neintuitive ale mecanicii cuantice (incertitudinea și legătura), au fost inventate două tipuri de protocoale de criptare cuantică. Primul folosește polarizarea fotonilor pentru a codifică biții de informație și se bazează pe natură aleatoare a fizicii
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
comunică să primească câte un foton. Metodă se bazează pe trei proprietăți ale legăturii cuantice. În primul rând, se pot produce stări legate care sunt perfect corelate, în sensul că dacă cei doi agenți testează polarizarea verticală sau orizontală a particulelor lor, vor obține rezultate opuse. Același lucru este valabil dacă este vorba de orice altă polarizare complementară (ortogonala). Totuși, rezultatele individuale sunt complet aleatoare, adică nici unul nu poate să prezică dacă va obține o polarizare verticală sau orizontală. În al
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
aleatoare, adică nici unul nu poate să prezică dacă va obține o polarizare verticală sau orizontală. În al doilea rând, aceste stări au o proprietate numită non-localizare cuantică, fără vreun analog în fizica clasică. Dacă cei doi agenți autorizați măsoară polarizarea particulelor primite, rezultatele lor nu vor fi perfect corelate, ci doar într-o anumită măsură. Deci există o probabilitate mai mare de 50% că unul dintre agenți să poată, pe baza măsurătorilor lui, să deducă rezultatul celuilalt. Această probabilitate este mai
Criptare cuantică () [Corola-website/Science/302978_a_304307]
-
fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
în 1887 de către Heinrich Rudolf Hertz, a fost necesară introducerea unei noi teorii care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele experimentale. În 1905, Albert Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată. Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
rezultatele experimentale. În 1905, Albert Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată. Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde În relația lui de Broglie intervin atât mărimi specifice corpusculilor (cum ar fi energia și impulsul) precum și mărimi caracteristice undelor (frecvența, lungimea de undă). Noile
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
că, pentru o microparticulă, poziția și impulsul nu pot fi determinate cu o precizie oricât de bună. Relația de nedeterminare se poate scrie unde Conform principiului de incertitudine al lui Heisenberg, un fenomen fizic nu poate fi descris ca o particulă clasică sau ca o undă, ci ca dualitatea formată dintre cele două. Noțiunile de traiectorie și impuls își pierd sensul, întrucât poziția și viteza particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
principiului de incertitudine al lui Heisenberg, un fenomen fizic nu poate fi descris ca o particulă clasică sau ca o undă, ci ca dualitatea formată dintre cele două. Noțiunile de traiectorie și impuls își pierd sensul, întrucât poziția și viteza particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică se poate stabili doar o localizare spațială probabilistică, dată de funcția de undă asociată particulei. Amplitudinea funcției de undă determină probabilitatea ca particula să existe
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]