KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...451 452 453 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

talentați) și, pe deasupra, era purtată de un om care nu se interesa de ea câtuși de puțin, așa că, privindu-l atent pe prinț, un mare amator de râs, poate, ar fi găsit de ce să zâmbească. Dar puține lucruri care provoacă râsul există? Prințul luă o birjă și plecă la Peski. Pe una dintre străzile din preajma Bisericii Nașterii Domnului găsi repede o casă mică din lemn. Spre marea lui mirare, casa era frumoasă pe dinafară, curată, ținută în mare ordine, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
brațe, așa că aceasta se trase câțiva pași înapoi din pricina surprizei, dar, lăsând-o imediat în pace, se năpusti apoi spre fetița de treisprezece ani, rămasă în pragul ușii ce dădea spre camera cealaltă, care continua să zâmbească cu rămășițele din râsul de mai înainte. Fetița nu suportă țipetele și o șterse pe loc la bucătărie; Lebedev chiar bătu în urma ei din picior, ca s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la el derutat, rosti drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost... dădu prințul să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se uită la fată, la băiat și la cel întins pe canapea; toți râdeau. Izbucni în râs și prințul. — S-a dus să-și îmbrace fracul, zise băiatul. — Ce rău îmi pare, dădu iarăși prințul să înceapă. Și eu care era cât pe ce să cred... spuneți-mi, nu cumva... Credeți că-i beat? strigă vocea de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
drept vorbind, acum plânge mai mult în pragul nopții și ne citește din Sfânta Scriptură, pentru că sunt cinci săptămâni de când ne-a murit mama. — A fugit pentru că, cu siguranță, i-a fost greu să vă răspundă, spuse și izbucni în râs tânărul de pe canapea. Pariez că s-a și gândit să vă tragă pe sfoară și acum își face planul de bătaie. — Doar cinci săptămâni! Doar cinci săptămâni! ținu isonul Lebedev, întorcându-se deja îmbrăcat cu fracul; clipind din ochi, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieșit în zdrențe? îl întrebă fata. Doar aici, după ușă, ai o redingotă nouă. N-ai văzut-o? — Taci, libelulă! Ți-arăt eu! făcu el, dând să bată la ea din picior. Însă de data asta ea doar izbucni în râs. — Nu-ncerca să mă sperii, eu nu-s Tania și n-o să fug. Dar ai s-o trezești pe Liubocika, poate că o sâcâie colicii... că tare mai țipi! — Nu-nu-nu! Pușchea, pușchea... se sperie teribil Lebedev și, repezindu-se la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bine, acesta-i adevăratul ucigaș al familiei Jemarin, chiar el este! — Ce spuneți? întrebă prințul. — Adică, alegoric vorbind, viitorul al doilea ucigaș al viitoarei a doua familii Jemarin, dacă va exista vreuna. Chiar pentru asta se pregătește... Toți izbucniră în râs. Prințului îi trecu prin minte că, poate, într-adevăr Lebedev se fandosește și se strâmbă doar pentru că, presimțind întrebările lui, nu știe cum să răspundă la ele și încearcă să câștige timp. — Se răzvrătește! Pune comploturi la cale! strigă Lebedev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
socotelile sau să vă fac să vă certați. Deci, fii liniștit și nu mă bănui. De fapt, știi și singur dacă ți-am fost vreodată rival adevărat, chiar și atunci, când a fugit la mine. Uite, ai izbucnit acum în râs; știu ce te-a făcut să zâmbești. Da, am trăit acolo despărțiți, fiecare în alt oraș, lucru pe care tu îl știi sigur. Doar și mai înainte ți-am explicat că n-o „iubesc cu dragoste, ci cu milă“. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în toate, toate le împingi până la patimă.“ Uite-așa mi-a spus, aproape cu aceleași cuvinte. Până atunci n-a mai vorbit niciodată așa cu mine! Doar cu mine nu stă de vorbă decât despre fleacuri sau mă ia în râs; a umblat prin toată casa, ca s-o vadă, și părea speriată. „Schimb totul, îi zic, o ornez, dacă vrei, cumpăr altă casă până la nuntă.“ „Ba nu, zice, nu trebuie schimbat nimic, așa o să trăim. Vreau să stau lângă mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a înălțat ochii spre cer, și-a făcut cruce, spunând în sinea lui o rugăciune amară: „Doamne, iartă-mă întru Hristos!“ -, i-a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin pufni în râs. Hohotea de parcă ar fi fost apucat de o criză. Chiar te simțeai ciudat văzând acest râs după dispoziția lui atât de posacă de acum câteva clipe. — Uite, asta îmi place! Nu, asta-i cea mai grozavă chestie! striga el convulsiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Doamne, iartă-mă întru Hristos!“ -, i-a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin pufni în râs. Hohotea de parcă ar fi fost apucat de o criză. Chiar te simțeai ciudat văzând acest râs după dispoziția lui atât de posacă de acum câteva clipe. — Uite, asta îmi place! Nu, asta-i cea mai grozavă chestie! striga el convulsiv, aproape sufocându-se. Unul nu crede deloc în Dumnezeu, iar altu-i atât de credincios, că înjunghie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
după ce-și face rugăciunea... Nu, frate prinț, asta nu poate fi o scorneală! Ha-ha-ha! Nu, asta-i cea mai grozavă chestie! — A doua zi am ieșit de cu dimineață să mă plimb, continuă prințul de îndată ce Rogojin se opri, deși râsul încă îi mai tremura pe buze spasmodic. Văd că pe trotuarul de lemn se împleticește un soldat beat, cu hainele zdrențuite pe el. Se-apropie de mine: „Cumpără, boierule, o cruciuliță de argint, o dau numai pe două grivne; e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în cele din urmă! Era aproape de ea, la vreo cincizeci de pași, când se gândise să se întoarcă. Iată și obiectul de șaizeci de copeici; „desigur, șaizeci de copeici, nu face mai mult!“ își spuse el și acum, izbucnind în râs. Dar râse isteric; își simți sufletul foarte greu. Își aminti clar că tocmai aici, stând în fața acestei ferestre, întorsese brusc capul, ca mai înainte, când surprinsese privirea lui Rogojin. Convingându-se că nu s-a înșelat (lucru de care, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe cei șase oameni? Parcă aș confunda... ce ciudățenie! Mi se cam învârtește capul... Și ce drăguță, ce simpatică e la chip fiica cea mare a lui Lebedev, cea care ținea copilul în brațe, ce expresie nevinovată, aproape de copil, ce râs aproape de copil! Ciudat că uitase acest chip și abia acum și-l amintise. Lebedev, care bătea la ei din picior, îi adoră probabil pe toți. Dar ce-i mai sigur decât toate, ca doi ori doi, e că Lebedev își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asigur că de la bun început n-ai înțeles bine ceva în privința relațiilor mele; te afli într-o eroare continuă. N-am nici cel mai neînsemnat motiv să mă feresc sau să mă ascund de cineva, spuse prințul și izbucni în râs. Privindu-l, Lebedev consideră că e de datoria lui să râdă și el. Cu toată emoția deosebită pe care o încerca, se vedea clar că era foarte satisfăcut. Vestea adusă de Kolea era adevărată; le-o luase înaintea doamnei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
priviți mirată, nu-i așa? Generalul Ivolghin, am onoarea să mă recomand. V-am purtat în brațe, Aglaia Ivanovna. — Îmi pare bine. Le cunosc pe Varvara Ardalionovna și Nina Alexandrovna, îngăimă Aglaia, abținându-se cu greu să nu pufnească în râs. Lizaveta Prokofievna explodă. Ceva de mult acumulat în suflet pretinse brusc un deznodământ. Nu-l putea suferi pe generalul Ivolghin, cu care fusese cândva în relații mai bune, numai că foarte de mult. — Minți, domnule, după cum ți-i obiceiul, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i mai bine. Ce ți se pare mai bine? Nu-i nimic mai grozav decât „cavalerul sărman“! declară deodată Kolea, care stătuse tot timpul în picioare lângă scaunul Lizavetei Prokofievna. — Și eu cred tot așa, spuse prințul Ș., izbucnind în râs. — Și eu am exact aceeași părere, enunță solemn Adelaida. — Care „cavaler sărman“? întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și eu cred tot așa, spuse prințul Ș., izbucnind în râs. — Și eu am exact aceeași părere, enunță solemn Adelaida. — Care „cavaler sărman“? întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată când băiețandrul ăsta, favoritul tău, schimonosește vorbele altora! îi răspunse Aglaia cu ciudă trufașă. Prin fiecare ieșire nervoasă a Aglaiei (care se mânia foarte des), aproape de fiecare dată, în pofida întregii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
relata faptele, îi imploră prințul. Domnule Burdovski, acum cinci săptămâni, în Z., a venit la mine Cebarov, mandatarul și împuternicitul dumneavoastră. L-ați descris în termeni foarte măgulitori în articol, domnule Keller, i se adresă prințul boxerului și izbucni în râs, dar mie nu mi-a plăcut deloc. Din prima clipă mi-am dat seama că acest Cebarov a inițiat toată tărășenia, că el v-a sfătuit, domnule Burdovski, profitând de naivitatea dumneavoastră, să începeți toată această tevatură, dacă e să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
batista cu sânge. Boxerul era aproape speriat. — Eh, Antip! strigă el cu amărăciune. Și doar ți-am spus atunci... cu trei zile în urmă că, poate, nici nu ești cu adevărat fiul lui Pavlișcev. Se auzi o rumoare reținută de râs, doi-trei râdeau mai tare decât ceilalți. — Faptul enunțat chiar acum de dumneavoastră, domnule Keller, spuse repede Gavrila Ardalionovici, este deosebit de prețios. Și totuși sunt pe deplin îndreptățit, pe baza informațiilor celor mai exacte, să afirm că, deși domnul Burdovski știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ruble în loc de două sute cincizeci - într-un cuvânt, acest episod îi aparține în totalitate, m-a costat șase ruble, însă stilul nu mi l-a corectat. — Trebuie să fac observația, spuse Lebedev cu o nerăbdare febrilă și cu vocea alunecoasă, în timp ce râsul celor prezenți lua din ce în ce mai multă amploare, trebuie să fac observația că nu i-am corectat decât prima jumătate a articolului, deoarece la mijloc nu ne-am înțeles asupra unei idei și ne-am certat, așa că jumătatea cealaltă nu i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ce vrea, zise tare și iritat: Excelență! Am onoarea să vă invit la înmormântarea mea, firește, numai dacă veți considera că merit să-mi faceți cinstea, și... vă poftesc pe toți, domnilor, împreună cu generalul! Râse din nou; dar era deja râsul unui smintit. Lizaveta Prokofievna înaintă speriată până la el și-l apucă de mână. Ippolit o privea fix, cu același râs, care însă nu mai continua, ci parcă se oprise și îi înghețase pe chip. — Știți că am venit aici ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că merit să-mi faceți cinstea, și... vă poftesc pe toți, domnilor, împreună cu generalul! Râse din nou; dar era deja râsul unui smintit. Lizaveta Prokofievna înaintă speriată până la el și-l apucă de mână. Ippolit o privea fix, cu același râs, care însă nu mai continua, ci parcă se oprise și îi înghețase pe chip. — Știți că am venit aici ca să văd copacii? Pe ăștia (arătă spre copacii din parc)... nu-i caraghios? Nu-i așa că nu-i nimic caraghios în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era amabil și simpatic ca de obicei, îl întrebă pe prinț despre trecut, își aminti cum se cunoscuseră prima oară, așa că despre cele petrecute în ajun nu spuseră mai nimic. În sfârșit, Adelaida nu se mai putu abține, pufni în râs și i se destăinui că au venit incognito; însă cu aceasta destăinuirile încetară, deși incognito-ul dădea a înțelege că părinții, adică mai ales Lizaveta Prokofievna, au față de prinț o atitudine deosebit de defavorabilă. Dar nici despre ea, nici despre Aglaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
renunț chiar eu la cuvântul „sceptic“, am găsit o altă explicație! strigă deodată Kolea. Sunteți gelos, nu sceptic! Sunteți infernal de gelos pe Ganea pentru fata semeață pe care o știm! Spunând asta, Kolea sări în picioare și izbucni în râs cum, poate, nu mai reușise niciodată să râdă. Văzând că prințul a roșit de tot, Kolea începu să râdă și mai tare; îi plăcea grozav ideea că prințul este gelos din pricina Aglaiei, dar încetă imediat, observând că acesta era mâhnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a lucrurilor înseși, nu doar împotriva ordinii, nu împotriva rânduielilor, ci chiar a Rusiei. Liberalul meu a ajuns atât de departe, încât neagă Rusia, adică își urăște și își bate propria mamă. Fiecare realitate rusă nenorocită și ghinionistă îi provoacă râsul și aproape că-l entuziasmează. Urăște obiceiurile poporului, istoria rusă, totul. Dacă există pentru el vreo justificare, aceasta nu poate fi decât că nu are ce face și ura sa pentru Rusia o ia drept liberalismul cel mai fecund (o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]