11,500 matches
-
degete arată calități și defecte: un spațiu mare între ele (risipă), un spațiu perfect unit (economie, avariție), un spațiu echilibrat arată facultăți bine dezvoltate, un spațiu cu anomalii (dezechilibru). RELAȚIA DINTRE DEGETE Degetul arătător este cel mai intim legat de vorbire, participând activ, alături de cuvântul rostit, la comunicarea în fața unei persoane, dar mai ales la disputele publice. Nu întâmplător, francezii îl numesc și mâitre de la parole. dacă degetul mare formează un unghi ascuțit față de arătător (o persoană docilă), dacă degetul mare
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
sculptura, grafica sau fotografia surprind uneori imagini corporale de tip simbol, exploatate și redate ca repere culturale. Mesajele non-verbale (oamenii comunică prin numeroase canale, unele acustice, somatice și artificiale și altele în coduri artistice, vizuale și auditive, în care intră vorbirea, muzica și efectele sonore) devin verbală (cu ajutorul limbajului), și corpul uman este un instrument de comunicare special: natural (depinde de existență, expresii faciale, mișcări ale membrelor, posturi) și cultural (dansul, clovnii, mimii). Acest limbaj cu semne ale propriului corp poate
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
o sinecdocă a persoanei umane. Ea există și în limba poloneză: W malym palcu. Între metodele, care traversează istoria, descrierea omului se deplasează pe trei direcții, oamenii în mod normal își folosesc mâinile lor numai ca să suplimenteze transmiterea ideilor prin vorbire: practică, unde performanța depinde de selecția naturală, religioasă, magică, care depinde de o Divinitate, direcție științifică, în care, prin intermediul științelor (matematica, anatomia, filosofia, psihologia), chiar prin studierea evoluției umane se ameliorează formele corpului, pentru a ajunge la transformarea sufletului omului
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și a citi mâna altuia semnifică o prietenie cu bărbatul dorit, urmată de bârfe sau a fi privit și interpretat mâna altcuiva semnifică inteligență și necesitatea de a-și descoperi un parteneriat. Limbajul viselor permite să descriem lumea înconjurătoare prin intermediul vorbirii și să o modelăm, mutând visul din scenariul biologic, în scenariul vorbit: apare o dezvoltare strategică fictivă, non-verosimilă, un control pe care individual, îl oferă tălmăcitorul (modelând mental relația dintre eu și celălalt: să zbori, să comunici mesaje paranormal, să
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și suflet profesiei de majordom (alt cuvânt cu greutate în roman). Romanul e o competiție între public și intim, între cuvinte mărunte și mari tragedii. Ishiguro își planifică atent cuvintele cheie. Alți autori Desperado scriu oarecum la repezeală, în ritmul vorbirii, fugind de orice fel de simbolistică. Eliot făcea din imaginile lui recurente o întreagă teorie a "corelativului obiectiv" (marea, grădinile, apa, tisa etc.). Autorul Desperado e discret cu emoțiile eroului lui. Vremea codificării somptuoase a înțelesului, a textului care poate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în spatele ironiei. Cel mai adesea suntem puși în fața unei folosiri hilare a limbii engleze. Bradbury îi bate de departe pe autorii genului. Vorbitorii de engleză în interiorul regimului comunist sunt fie răsfățații autorităților, fie revoltații. Ambele categorii sunt lipsite de practica vorbirii directe, întrucât e larg descurajat (cel mai adesea interzis) contactul cu străinii, comunicarea cu vorbitorii de engleză. Lumea comunistă era închisă și înăbușitoare. Greșelile ironizate de Bradbury cu amuzament (dar nu numai) se referă implicit la ororile de dincolo de cuvinte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
era dornic să străbată cât mai în profunzime și să stabilească o legătură trainică cu cititorul, cu care îndura umăr la umăr teroarea cruntă a tăcerii. Literatura este opusul tăcerii. Vestul era liber să articuleze. Estul a trebuit să reinventeze vorbirea, să reinventeze literatura. În multe romane scrise în afara cortinei de fier, un turist vestic se găsește, din curiozitate, credință ori din întâmplare într-o țară comunistă (Honey for the Bears de Burgess, The Golden Notebook doar un fragment de Lessing
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fals: nu mai putem avea încredere în nimic. Același Philip rămâne în finalul cărții cu nevasta și copilul lui Charles (cei trei fiind "unica lui familie" încă de la bun început) după moartea lui Charles, precedată de migrene rău prevestitoare, alterarea vorbirii, amețeli și momente de confuzie. Într-o bună zi, Philip dă peste unul din romanele lui Bentley, face legătura cu Harriet Scrope, pune cartea la loc în raft și-i cad ochii pe cartea de alături, în care găsește un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a acuității intelectuale. Iubirea se petrece în minte, iar această minte îndrăgostită e de fapt suflet. Visele îi "ies în cale", iar poetul vede "un loc la care nu ajung", un loc "unde-s ceilalți". Poemul se face din adormire vorbire încetinită către infinit volbura din mintea mea nu va mai ajunge la înțeles Sfârșitul e aproape. Sentimentul contemporan perioadei de După Modernism că moare rasa umană e îndulcit de patima viziunii, la Ackroyd. Așa cum zice poetul, viața nu se joacă la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cunoaște bine din text. Lectorul o descoperă cu admirație dincolo de arta cuvântului pe femeia ce dublează poeta. Nu că versurile ei nu ar fi misterioase. Adcock se folosește de rime ascunse, o muzică insidioasă și mai ales de ritm, ritmul vorbirii îmbinat cu accente dramatice gâfâite. Verbul este suspansul sentimentului și descoperim într-un sfârșit că sentimentul e mai puțin îndreptățit decât poemul la atenția lectorului. Am putea-o descrie pe Fleur Adcock drept o poetă cu o sensibilitate aspră și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
găsit din perioada aceea, cam între 17210-1720, dacă nu mă înșel. Nu conta ce fel de carte e, un tratat despre ciuperci, o carte despre haine, descântece... Trebuia să absorb și să storc de sensuri modul de exprimare, vocabularul, ritmurile vorbirii, tonul. Trebuia să o fac până ce ajungeam să scriu în limba secolului XVIII la fel de curgător cum scriu în limba secolului XX. După câteva luni mi-a ieșit, și, ca de atâtea ori, după aceea limbajul a creat realitatea. Mi se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Înțelegere a lor, de păstrare și reproducere. Exercițiul - este o metodă aplicată pe scară largă, este necesară În formarea deprinderilor de mișcare ( educație fizică ) În consolidarea cunoștințelor despre natură (cunoașterea mediului, activitate matematică, educație muzicală, etc.) și formarea deprinderilor de vorbire, de calcul, de activitate practică etc. Abordarea euristică - este metoda de cercetare directă a realității. Exemplu: cunoașterea mediului, cel mai des Întâlnită. Problematizarea este considerată un principiu didactic fundamental de care depinde și existența celorlalte principii metodice. Problema sau situația
Învăţământul românesc în context european by Colpoş Lenuţa () [Corola-publishinghouse/Science/1130_a_2350]
-
mâini și picioare lungi, umblând ușor aplecat, probabil din cauza înălțimii apreciabile. Era căutat, chiar răsfățat și disputat de grupuri de prieteni, căci constituia, în genere, un ferment al veseliei și bunei dispoziții de vacanță [...] Extrem de mobil și volubil, își sprijinea vorbirea abundentă cu o tot atât de abundentă gestică, mâinile zbătându-i-se, pur și simplu, în momentele discuțiilor prelungite, ca niște aripi grele de pelican. Umorul și ironia îi punctau orice intervenție verbală, creând astfel parcă un aer de securitate a întâlnirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]
-
deplină a conținutului, fapt care se obține printr-o lectură repetată și atentă a textului; stabilirea ritmului interior al expunerii, operație care se realizează În funcție de caracterul comunicării; schimbarea intonației În conformitate cu momentele principale ale acțiunii; modularea vocii și schimbarea timbrului În funcție de vorbirea personajelor; armonia și muzicalitatea generală a expunerii; folosirea adecvată a gesturilor de subliniere a ideii sau sentimentului, de completare a acestora și a mimicii. Cititorul este un confident al sufletului creatorului literar. Prin realizarea unei totale contopiri, trucul trebuie Înlăturat
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Alina TABACU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2152]
-
franceză în Piatra Neamț și Iași, susține la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte serii de prelegeri: în istoria literaturii universale (Pesimismul în literaturile europene, Literatura latină în legătură cu literaturile romanice, Manzoni și opera sa) și în istoria civilizațiilor. Avea darul unei vorbiri captivante, unind discursul savant cu limpezimea și căldura sufletească a celui ce știe să rămână în miezul lucrurilor. Din 1910 până în 1913 pregătește un doctorat la Berlin. Studiază filologia clasică și lingvistica comparată cu Heinrich Morf, Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Eduard
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
nu fi tentat să iasă în public, ținea pietre în gură în timp ce vorbea și recita versuri în timp ce alerga pe malul mării, exersa ore în șir în fața oglinzii. Un timp a fost nevoit să suporte cu stoicism râsetele ascultătorilor cauzate de vorbirea lui deficitară. Vindecat prin propria voință de defectele de vorbire, omul politic și oratorul atenian a combătut aspru politica regilor macedoneni, a lui Filip al II-lea și a fiului său, Alexandru cel Mare. Discursurile sale, în special Filipicele, au
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
gură în timp ce vorbea și recita versuri în timp ce alerga pe malul mării, exersa ore în șir în fața oglinzii. Un timp a fost nevoit să suporte cu stoicism râsetele ascultătorilor cauzate de vorbirea lui deficitară. Vindecat prin propria voință de defectele de vorbire, omul politic și oratorul atenian a combătut aspru politica regilor macedoneni, a lui Filip al II-lea și a fiului său, Alexandru cel Mare. Discursurile sale, în special Filipicele, au rămas modele perfecte de elocință. Virulența discursurilor a generat acțiunea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
situația de a bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice care merg împotriva unității cerute. Unii autori, ca Agathon, ale cărui tragedii nu ne-au parvenit, au început să compună divertismente corale, utilizabile în diferite piese. Aristotel se înscrie contra acestei practici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu a pledat niciodată el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
facă să uităm ficțiunea. Este totuși cazul să nu le amestecăm și să le studiem pe rând. 4.1. Verosimilul acțiunii Adeziunea publicului, în epoca clasică, se bazează pe verosimilul acțiunii care o implică pe aceea a "moravurilor" personajelor și vorbirii lor. 4.1.1. Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice. Cu toții înțeleg să blameze miraculosul care nu este compatibil cu verosimilul. Deznodământul nu trebuie să rezulte dintr-o intervenție divină, altfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Orléans) în 1642. Cum sunt rare tragediile în proză, el nu abordează problema versului în Practica teatrului, ci statuează asupra alegerii metrului. Alexandrinul i se pare cel mai apropiat de proză, căci "se face fără efort și fără premeditare în vorbirea obișnuită". D'Aubignac merge până acolo încât afirmă că "versurile mari de douăsprezece silabe trebuie luate în considerare în teatru ca fiind proză". Corneille este mai nuanțat în această privință, scriind, în Argument la Andromaca, că "versurile care sunt recitate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puternic atențiile rătăcite." Desigur că el este foarte conștient de obstacolul care îl pândește pe scriitor. Nu este bine să cizelezi prea mult versurile, cu riscul de a transforma stanțele în pure exerciții de stil, și de a face ca vorbirea să-și piardă aparenta spontaneitate 35. El însuși recunoaște că a dat un ton prea retoric stanțelor lui Rodrigue, în Cidul. "Trebuie evitată o prea mare afectare. Prin asta stanțele Cidului sunt inexcuzabile, iar cuvintele durerea și Ximena 36, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acest lucru ar fi bine să nu regularizăm deloc toate strofele după aceeași măsură, nici după același mod de a încrucișa rimele, nici după același număr de versuri. Inegalitatea lor în aceste trei cazuri le-ar apropia mai mult de vorbirea obișnuită, și ar simți ardoarea și elanul unui spirit ce nu are decât pasiunea drept ghid, iar nu regularitatea unui autor care le rotunjește în același fel." Unii teoreticieni ai clasicismului, d'Aubignac în special, au încercat să justifice verosimilul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate acțiunile, ca ale unui om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face un frumos joc de Teatru." Aparteul, care oferă o situație de vorbire tot atât de nerealistă ca și monologul, riscă și să distrugă iluzia. D'Aubignac îi subliniază, în nenumărate rânduri, neverosimilul. "Este foarte puțin rezonabil (orice ar spune despre asta Scaliger printr-o mare indulgență față de Teatru) ca un Actor să vorbească destul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la monolog și aparteul, forme care nu există în conversație, nu sunt singurele care să pună în pericol verosimilul. Povestirile, care totuși ocupă un număr mare din conversațiile noastre, riscă și ele, prin abundența și lungimea lor, să dăuneze verosimilului vorbirii personajelor. Este mai bine ca în teatru să arăți decât să povestești. Toți autorii dramatici au afirmat acest lucru, chiar și Racine, la care povestirile abundă. În prima Prefață la Britannicus, detractorilor săi care îi reproșează că o readuce pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]