12,392 matches
-
inaugurat carieră legislativă sub conducerea Prințului Ghica. Pe 22 decembrie 1855 a lucrat cu Petre Mavrogheni la legislația privind abolirea robiei romilor care a fost acceptată de Sfatul boieresc. Prințul Sturdza i-a eliberat din robie pe romii din proprietatea boierilor și a celor deținuți de stat în ianuarie 1844. Ghica a fost determinat să finalizeze procesul dezrobirii de soarta lui Dincă, un bucătar rrom cu școala care și-a ucis nevasta franțuzoaica și apoi s-a sinucis, după ce i s-
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
fost adoptată de către Divan pe data de 29 octombrie 1857, cu 73 din 77 de voturi (restul de 4 au fost abțineri)., Kogălniceanu a remarcat cu mândrie că „întreaga națiune a acceptat această mare reforma, și toată lumea, foști prinți, marii boieri, boierii de rang inferior, familiile privilegiate, au primit acest reforma egalitarista, renunțând, chiar și fără legi speciale, la tot ceea ce derivă din vechiul regim, si chiar tot ce semăna cu vechiul regim”. El a reținut că doar doi membri ai
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
fost axate pe rezolvarea chestiunii țărănești, dar, cum a admis, electoratul boieresc l-a amenințat cu concedierea dacă îndrăznea să insiste. Prin urmare, el a semnat propunerea mai moderată a lui Dimitrie Rallet, care prevenea instituirea unor noi "corvées" de către boieri, lăsând alte probleme pentru a fi discutate într-un plen viitor și permanent. Proiectul a fost din prima respins de o mare majoritate a Adunării, ceea ce a dus, după părerea lui Kogălniceanu, la crearea a doi poli, unul liberal și
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
5 hectare); "mijlocașii", cei cu cel puțin doi boi—aproximativ 6 hectare; "pălmașii", cei fără boi—circa. 3 hectare. Țăranii urmau să devină proprietari pe loturile lor după 14 ani de plată în rate a contravalorii pământului efectuate către fostul boier. Propunerea a produs mari frământări în Parlament, unde erau reprezentați 4.000 de electori, în principal boieri, iar vocile din tabăra conservatoare au etichetat proiectul drept „o nebunie”. Același partid a pregătit o moțiune de cenzură, pe baza faptului că
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
3 hectare. Țăranii urmau să devină proprietari pe loturile lor după 14 ani de plată în rate a contravalorii pământului efectuate către fostul boier. Propunerea a produs mari frământări în Parlament, unde erau reprezentați 4.000 de electori, în principal boieri, iar vocile din tabăra conservatoare au etichetat proiectul drept „o nebunie”. Același partid a pregătit o moțiune de cenzură, pe baza faptului că Kogălniceanu dăduse publicității proiectul legislativ prin "Monitorul Oficial", în contradicție cu cel susținut de Comisia de la Focșani
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
Mircea, însă, doar pe baza acestui fapt, nu se poate concluziona cu certitudine că banatul i-ar fi fost luat înapoi de către regele Ungariei. De-a lungul stăpânirii lui Mircea în această parte, s-au succedat o serie de bani: boierii Stănilă, Radul, Dragomir, Drăgan și Aga. Aceștia se pare că erau dregători militari, cu atribuții administrative și judecătorești locale. La sfârșitul anului 1406, la Severin a avut loc o întâlnire între Mircea și Sigismund de Luxemburg. De remarcat faptul că
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Oltului de Țara Bârsei (Munții Perșani, Munții Codlei). Cele mai estice sate menționate în documentele păstrate sunt Cuciulata, Dopca și Fântâna. Se constată o unificare a administrației, stării sociale, bisericii și dărilor din Țara Făgărașului cu cele din Țara Românească. Boieri munteni stăpâneau moșii în Făgăraș, la fel cum boieri locali, români, primiseră și ei danii acolo de la domnitorul Țării Românești. Cu toate acestea, Sigismund de Luxemburg, ca senior, își păstra toate prerogativele stăpânirii pe teritoriul ducatului făgărășean. Spre exemplu, în
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
mai estice sate menționate în documentele păstrate sunt Cuciulata, Dopca și Fântâna. Se constată o unificare a administrației, stării sociale, bisericii și dărilor din Țara Făgărașului cu cele din Țara Românească. Boieri munteni stăpâneau moșii în Făgăraș, la fel cum boieri locali, români, primiseră și ei danii acolo de la domnitorul Țării Românești. Cu toate acestea, Sigismund de Luxemburg, ca senior, își păstra toate prerogativele stăpânirii pe teritoriul ducatului făgărășean. Spre exemplu, în 1397 dă porunci și ține scaun de judecată pe când
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
potrivit cronicarului Ureche, pe 10 martie voievodul Ștefan cel Mare a luat cetatea Crăciunei, cu ținutul tot, din mâinile muntenilor, alipindu-le Moldovei. Mai mult, o interpolare ulterioară cronicii lui Ureche arată că în 1475 "„aducând și pre ai săi boieri și oameni de cinste de au vorovit și au tocmit, de au despărțit din Milcovul cel Mare, o parte de pârâu ce vine pre lângă Odobești și trece de dă în apa Putnei și până astăzi este hotarul țării Moldovei
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
1473 Ștefan își avea staroștii săi la Crăciuna. În legătură cu ultimul fragment citat din cronica lui Ureche, Panaitescu o socotește doar o interpolare târzie, lipsită de suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate de pe Putna unui boier. În 1435, boierul moldovean Petre Hudici stăpânește seliștea Lumineni pe Milcov. La acestea se pot adăuga numeroase documente din aceeași perioadă care indică precis stăpânirea Moldovei asupra ținutului Putnei. La final, Panaitescu face o referire la tratatul din 1475 între
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
avea staroștii săi la Crăciuna. În legătură cu ultimul fragment citat din cronica lui Ureche, Panaitescu o socotește doar o interpolare târzie, lipsită de suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate de pe Putna unui boier. În 1435, boierul moldovean Petre Hudici stăpânește seliștea Lumineni pe Milcov. La acestea se pot adăuga numeroase documente din aceeași perioadă care indică precis stăpânirea Moldovei asupra ținutului Putnei. La final, Panaitescu face o referire la tratatul din 1475 între Ștefan cel Mare
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
acestora este respinsă de către otomani. Însă, după plecarea oștii turcești, în anul următor, Mircea reușește să cucerească toată Dobrogea, cu cetatea Silistrei. Mircea păstrează organizarea locală (dovada existenței "chefaililor", funcționarii de tip balcanic) însă va face donații de pământ dobrogean boierilor săi și mănăstirilor. Sub stăpânirea voievodului muntean (intitulat în acte "despot al țării lui Dobrotici"), comerțul dobrogean va cunoaște prosperitatea economică, dovadă fiind numeroasele tezaure monetare aparținând lui Mircea ori lui Petru Mușat, găsite la Niculițel, Enisala și Ecrene. Deosebit de
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
și un folnog. Orășenii se ocupau mai mult cu agricultura, judecând după felul dărilor lor. Totodată, aici se regăseau și negustorii localnici. Proprietarii de pământuri cu drept de moștenire, care aveau sate sau oameni pentru a le lucra, formau clasa boierilor. Aceștia erau datori domnitorului cu serviciul militar și erau puși în dregătorii. Pământurile lor erau păstrate în familie generație după generație, dacă nu erau vândute către altă spiță de boieri. În acest caz, trebuia plătită către domnie o sumă care
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
aveau sate sau oameni pentru a le lucra, formau clasa boierilor. Aceștia erau datori domnitorului cu serviciul militar și erau puși în dregătorii. Pământurile lor erau păstrate în familie generație după generație, dacă nu erau vândute către altă spiță de boieri. În acest caz, trebuia plătită către domnie o sumă care ajungea chiar până la jumătatea valorii moșiei vândute. Pe o treaptă inferioară se situau cnezii (sau moșnenii), oameni liberi care-și lucrau singuri pământul. Și în cazul vânzării, și în cazul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
nici un dregător domnesc nu avea voie să-și exercite drepturile acolo sau să impună ceva; uneori oamenii de pe acele moșii erau scutiți de oaste - nu însă în timpul domniei lui Mircea). În vremea lui Mircea, ohaba a fost rară în rândul boierilor, însă în timp, fiind de cele mai multe ori un drept ereditar și fiind acordată din ce în ce mai mult ca răsplată, aproape toate familiile boierești au ajuns să aibă scutiri, ceea ce a slăbit puterea armată ca și mijloacele de răsplată de care dispunea domnul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
din ce în ce mai mult ca răsplată, aproape toate familiile boierești au ajuns să aibă scutiri, ceea ce a slăbit puterea armată ca și mijloacele de răsplată de care dispunea domnul. Șerbii erau agricultorii datori să muncească pe moșia pe care se aflau, pentru boier. Aceștia aveau dreptul să-și schimbe stăpânul, nefiind legați de glie. Ultima clasă socială era cea a robilor țigani. Aceștia erau datori să execute munci grele ori speciale (scoaterea sării din mină etc.) și să furnizeze domniei o dajdie. În timpul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
ca rezervele de cereale și legume boabe să fie depozitate în grânare subpământene, construite astfel încât apa de ploaie să nu pătrundă la ele. Morile, în majoritate de apă, erau răspândite în toată țara și reprezentau un privilegiu care aparținea mănăstirilor, boierilor sau domnului. Acesta din urmă trebuia să acorde permisiunea sa pentru a putea fi înființată o nouă moară. Alături de aceste produse, în Țara Românească se mai produceau cantități însemnate de vin și fructe, livezile de nuci și alți pomi fiind
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
aceștia să poată să-și pască oile în munții din Țara Românească și să se folosească de pajiștile și bălțile din țară nestingheriți. Chiar și în cazul unui război între cele două țări, satele păstorilor români erau protejate de către un boier trimis special. Sarea și arama extrasă din mine au reprezentat o sursă însemnată de venit. Ocnele reprezentau un bun al domniei, fiind concesionate și zeciuite. Cea mai importantă ocnă era cea de la Ocnele Mari, lângă Vâlcea. Sarea se exporta mai
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
elective, nu de vreun alt rege sau împărat. Titlul nu cuprinde însă și realitățile politice ale epocii, fiindcă Mircea nu stăpânește ca un autocrat absolut, ci ca un domnitor respectat, care ține seama de datini în deciziile sale, luate cu ajutorul boierilor din sfat. Domnul era apărătorul supușilor săi (comandantul oștilor, împărțitorul suprem de dreptate) și cel spiritual al țării, ca și ctitor de lăcașe pentru înălțarea de slujbe. El adună, prin funcționarii săi, veniturile domniei (așadar ale statului) și are inițiative
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
al țării, ca și ctitor de lăcașe pentru înălțarea de slujbe. El adună, prin funcționarii săi, veniturile domniei (așadar ale statului) și are inițiative întru „ridicarea țării”: tratate comerciale, batere de monedă, înființarea minelor etc. Ca și senior feudal între boieri, avea privilegiul de "dominium eminens" (stăpân peste toate pământurile țării). În relațiile externe, domnul reprezenta țara față de suveranii străini. Toate aceste prerogative erau exercitate în limitele datinilor și cu sprijinul și aprobarea sfatului domnesc. Astfel, în hrisoave și tratatele comerciale
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
toate pământurile țării). În relațiile externe, domnul reprezenta țara față de suveranii străini. Toate aceste prerogative erau exercitate în limitele datinilor și cu sprijinul și aprobarea sfatului domnesc. Astfel, în hrisoave și tratatele comerciale externe ale lui Mircea sunt precizate numele boierilor consultați, ca și garanție a consultării sfatului. Sfetnicii domnești dețineau cele mai importante poziții în administrație. În timpul lui Mircea, în documente sunt pomenite minim șase și maxim unsprezece dregătorii, apărute cu preponderență sub influență bulgară. Dregătorii îl urmau pe voievod
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
lor zilnice, ei alcătuiau o curte legată strâns de persoana domnitorului. Prima mențiune a unei dregătorii (vornicia) în Țara Românească datează din 4 septembrie 1389. "Vornicul" este cel mai înalt dregător al țării, fiind trecut întotdeauna în capul listei de boieri din hrisoave. El era judecătorul și șeful curții. "Banul" (de Severin) îndeplinește funcția unui dregător militar, cu drept de judecată locală, care execută și poruncile administrative ale domnului. "Logofătul" ține socotelile domniei, scrie hrisoavele mai importante și pune pecetea pe
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
îngrijește de mesele domnești. "Paharnicul", numit inițial "picernic", varsă de băut domnitorului. "Comisul" are în administrație grajdurile domnești. Alte dregătorii menționate în hrisoavele lui Mircea sunt cele de "pivnicer", "pitar" și "namestnic". Administrația locală era asigurată de dregători mai mici, boieri localnici sau trimiși ai domniei. În cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire); în restul localităților administrația era asigurată de către dregători locali și trimiși domnești. Țara era împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
domnești. Alte dregătorii menționate în hrisoavele lui Mircea sunt cele de "pivnicer", "pitar" și "namestnic". Administrația locală era asigurată de dregători mai mici, boieri localnici sau trimiși ai domniei. În cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire); în restul localităților administrația era asigurată de către dregători locali și trimiși domnești. Țara era împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți în vremea lui Mircea județi. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleș, de Baltă, Jiu etc. Orașele și
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
judecată percepute în țară etc. Toate acestea intrau în visteria instituției domniei, căci, în afară de orașe, domnul ca persoană de regulă nu mai dispunea de alte moșii. Acest lucru se va schimba peste veacuri, când la cârma țării vor ajunge și boieri ori vlăstare înstărite. Astfel, pentru a împroprietări mănăstiri, Mircea e nevoit să cumpere terenuri de la boieri. "Vămile" erau percepute în târguri ("de târg" sau "de trecere"), la vadurile Dunării, la munte (numite și "de plai"), și la graniță. Domnul avea
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]