12,077 matches
-
gît. - Ai jucat bine, PM, Îl persiflă Armelle. O să ai noroc dacă te vei alege măcar cu un scăunel la viitorul consiliu municipal! Și se Îndepărtă. După plecarea lor, Fersen se apropie de Morineau care Își bea cu sorbituri mici cupa alături de un alt jandarm, și Îl luă deoparte. Arătă Înspre fiica Yvonnei, care se pregătea la rîndul ei de plecare: - Ține-te după ea discret și n-o scăpa din ochi. - Știți, domnule comandant, ăștia latră mult, dar mușcă rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui curative funcționează pe deplin. Jorge doarme ca un pașă într-o grădină a deliciilor, într-un baldachin cu umbrelă și plasă pentru a fi protejat de insecte. În jurul lui foșnesc trepădușii ce-i administrează în mod regulat afrodiziace în cupe cu ambrozie, sub formă de sucuri de fructe exotice amestecate cu miere în culori cel puțin stranii. Îndată ce adoarme, este gâdilat ușor sub bărbie cu pene de păun, pentru a-l angaja cât mai rapid în exercițiul său somnambulic atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
foarte odihnit după acest somn foarte activ. Toți ai mei dormeau, pe rând, epuizați de peregrinările mele, cu vremea însă s-au obișnuit și au renunțat să mă mai păzească. Și acum dorm toată ziua și mă trezesc între două cupe de ambrozie, pentru ca să adorm din nou. În băutură mi se strecoară somnifere, ca să pot adormi des și imediat, de aceea somnul meu nu este îndeajuns de profund, de durată scurtă și agitat. Prin urmare, mă trezesc foarte obosit, ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atunci clipa morții, vreau să spun a trecerii, ar trebui să conțină măcar speranța ivirii ei dincolo. Praznicul sentimentelor (Epilog) Praznicul sentimentelor (Epilog) Stau la masă cu sentimentele mele la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în parte și-am anunțat ceremonios marea clipă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai degrabă, de un praznic al sentimentelor. I-am invitat pe toți prietenii mei cunoscuți în această călătorie, deopotrivă bătrâni, copii și tineri, să închine un pahar pentru eternele, defunctele și istovitele noastre sentimente. Se închină pe rând câte o cupă pentru sentimentele vechi și obosite. Ele au rămas multe fără adresă, ca niște cordoane eterice de energie, desfăcute de obiectul lor. Se închină pentru sentimentele vagi și subțiate sau pentru cele neîmpărtășite sau repudiate. Dar mai ales, pentru cele noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sentimentele vagi și subțiate sau pentru cele neîmpărtășite sau repudiate. Dar mai ales, pentru cele noi, puternice și încrezătoare se închină, sau pentru cele latente, neconcretizate încă, pentru că la ele ne gândim continuu și ne bucură clipa. Pe masă, pe lângă cupele de vin, se află un platou cu banane pentru a reține atenția lui M.M., fotografia unei fete frumoase dăruită prietenului meu de un ghețar, Okurina mototolită, în fața lui sicraN, laptopul, floarea-soarelui și celularul Pulcheriei, o carte pentru copii, intitulată "Darurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se apropie lent, obturând tot orizontul. Și prin structura fluidă și luminoasă a ferestrei încep să disting forma mesei mele triunghiulare de praznic, cu cele douăzeci și unu de scaune, pe care se agită frenetic oglinzile ca niște evantaie... Rămasă singură în fața cupelor goale, ochii mi s-au uscat, și-au pierdut strălucirea. Pieptul mi s-a răsucit înăuntru, într-o scobitură. Deschid ușa. Pe prag, zace, sfâșiat, cel mai tânăr dintre sentimentele mele. Cel mai jalnic și mai mic. Îl recompun bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ceea ce scrisese. Se simțea istovit, migrena Îi zvâcnea În tâmple, somnul era Încă departe. — Cu siguranță, așa e. Ipoteza contrară sfidează rațiunea și evidența, murmură el, trecându-și mâna peste frunte. Pe masă se aflau un urcior plin și două cupe. Turnă apa Într-una dintre ele până când se revărsă, făcând pe jos o baltă. De acolo, pârâiașul prinse să curgă peste pavajul din cărămizi, urmându-le neregularitățile și infiltrându-se Într-o crăpătură din pardoseală, unde se făcu nevăzut. — Coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu puțini le susțineau, invocând drept dovadă izvoarele de munte. Să te Încrezi În atari argumentări ar fi echivalat cu a admite că, pe undeva, apa ar fi putut curge În sus. Pe masă se mai aflau Încă ulciorul și cupele pe care le umpluse pe timpul nopții. Fu ispitit să repete experimentul, Însă ulciorul era gol. Nimănui nu părea să Îi pese de serviciul la Priorat, se gândi el iritat. Dar, În fond, era inutil. Era suficientă autoritatea lui Aristotel pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fost coborât de viu În mormânt - priorul descrise pe scurt scena crimei. Dar poate că victima a avut vreme să Își compună propriul bocet, fie și În niște semne ambigue, conchise el. — Niște semne? Care? Dante Își Înmuie degetul În cupă, unde mai rămăsese niște drojdie de vin, și trasă pe masă literele scrijelite pe zidul bisericii. Apoi se opri dintr-o dată. Un fragment al viziunii provocate de leacul cel misterios pe care Îl avea de la spițer se suprapusese peste amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
grăbit Întregii adunări, că masa dumitale s-ar putea reduce la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce regiuni ale cercetării filosofice vei trata În opera dumitale? adăugă el așezându-se lângă Veniero și turnându-și vin În cupa venețianului — Pe toate, răspunse priorul cu răceală, scandând cuvintele. Rânduite pe teme. De la forma cosmosului până la tainicele mișcări ale sufletului. Și voi Încheia cu virtutea cea mai sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oamenii i-o produseseră. Dar ceea ce surprindea era vederea celuilalt braț, sau mai bine zis a puținului care mai rămăsese din el. Imediat sub articulația umărului, ieșea printr-o crăpătură a vestonului ca o suliță de flanc, acoperit de o cupă din alamă, probabil un vas din cârciumă. Omul surprinse privirea poetului. — Îți place Graalul meu, messere? Întrebă cu un glas ironic, apropiindu-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rămăsese În preajma lor, cu mâna lui Îndoită ca o gheară pe masă. — Ai spus că moartea a Început să te urmărească la Acri. Ce voiai să zici? Omul strânse din dinți și, dintr-o dată, Își lăsă prada pentru a atinge cupa din alamă, ca și când un junghi i-ar fi străbătut ciotul. — Messere, Îmi zgândărești o durere veche. Dar Îți voi răspunde. Pe când, alături de tovarășii mei, apăram ultimele ziduri, sub soarele torid al păgânilor, am fost rănit de o săgeată otrăvită. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
continua să Îi revină În minte. — Ei bine, messer Durante, pe cât se pare, Antilia ți-a lovit și domniei tale imaginația, zise cu un zâmbet viclean Cecco Angiolieri, care Îi observa atent reacțiile. Rămăsese tăcut până atunci, aparent contemplându-și cupa de vin, ca și când povestirea despre soarta Damiettei l-ar fi plictisit. Dar apariția Antiliei Îi trezise și lui interesul. — Întocmai, Încă nu ne-ai oferit și nouă părerea dumitale despre frumusețea ei, exclamă Antonio da Peretola. De la un poet al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zâmbesc.“ Nimic nu Îi plăcuse din acest om și din curtea lui. Aspectul fizic al cardinalului Îl indica drept un laș concupiscent, cu chipul marcat de ipocrizia curială. Iar când, În sala Consiliului, făcuse marele gest de a refuza o cupă plină cu florini de aur, lui Dante nu Îi scăpase străfulgerarea de lăcomie care Îi măturase fața cu o lumină sinistră. Refuza banii ca să obțină mult mai mulți În continuare. Poetului nu-i erau pe plac nici secretarii cei Înșelători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori Își făceau de lucru În preajma vetrei, Îndoiți sub greutatea legăturilor de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o cupă de metal, În timp ce, din ochi, supraveghea munca acelor oameni truditori. Când Îl văzu intrând, Baldo așeză cu o mișcare nervoasă cupa pe masă, vărsând o parte din conținut, ca și când ar fi vrut să-și țină slobod singurul braț spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o cupă de metal, În timp ce, din ochi, supraveghea munca acelor oameni truditori. Când Îl văzu intrând, Baldo așeză cu o mișcare nervoasă cupa pe masă, vărsând o parte din conținut, ca și când ar fi vrut să-și țină slobod singurul braț spre a fi gata să se apere. Cu siguranță, În orașul acela, nici un om cumsecade nu ar fi trecut pragul unei cârciumi Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Iar Duhul este cel ce te ocrotește? Acela al părinților noștri, care a asistat pe Golgota la jertfa divină? Cârciumarul ridică din umeri. — Peste mare am cunoscut multe duhuri. Dante Îl fixă În tăcere. Apoi Își Înmuie degetul arătător În cupa de vin și trasă pe masă pentagrama scrijelită pe mozaicul lui Ambrogio. Cruciatul păli, dar rămase impasibil, ca și când n-ar fi priceput. — Ți-ai precupețit oare mântuirea trupului cu aceea a sufletului? Îl Întrebă poetul. Baldo nu răspunse. Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de față apelaseră deja. Dante Își umplu și el cupa, după ce Îi salutase pe toți, unul câte unul, chemându-i pe nume. Se uită din nou spre locul rămas liber. Tocmai se pregătea să ceară vești despre el, când glasul răsunător al lui Cecco Angiolieri i-o luă Înainte. — De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
simpla trecere a Beatricei? Iar dacă se schimbase, forța iubirii era atât de mare Încât să preschimbe Într-un mod atât de pervers Însăși firea omului? Aceasta era forța care Îi smulsese pe cei dintâi părinți din paradisul terestru? Luă cupa de vin plină până la margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe Minerva ca muză a consfătuirilor voastre. Iubirea este forța iluminatoare, dar, dacă nu e cârmuită, duce spre pierzanie. Sub semnul Venerei v-ați Împărtășit din pâinea științei. Dar sub același semn a fost asasinat Ambrogio. Dante luă din nou cupa, pe care Între timp cineva avusese grijă să i-o umple la loc, sorbind o dușcă zdravănă de vin. Simțea cum arsura Îi crește, ca și când măruntaiele i-ar fi fost În flăcări. Văzu că ceilalți tăceau În continuare. Veniero fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
forța care ne lipsește nouă, bărbaților, pentru a traversa marea vieții, și pe care Încercăm să o capturăm În pânzele noastre. Își Îndreptă privirea spre dansatoarea care tocmai se apropia. — Nec tecum nec sine te, murmură. Poetul mai goli o cupă. Vinul alb și rece, un pic Îndoit cu apă acidulată, Îi oferea la fiecare sorbitură o clipă de odihnă, urmată de reaprinderea unor noi văpăi. — Cum ai interpreta atunci, messer Alighieri, versul acesta? „Vine din văzută formă care se Înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însă, fusese mereu foarte atent să se manifeste sobru, cel puțin În public. Poate că era doar o surescitare momentană pe care Încă o Înghițitură de vin avea să o potolească, ajutându-l să Își recapete echilibrul. Ridică din nou cupa și o duse la buze, dând pe gâtlej o Înghițitură prelungă. Voia să replice la ceea ce Îi păruse a fi o falsitate... Însă care era ordinea argumentărilor? Ori poate că ar fi trebuit să ilustreze o premisă? Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă pentru a se ridica În picioare și o apucă spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tulburat și nu veni la masă cu solicitudinea sa obișnuită. Dimpotrivă, parcă voia să se țină la distanță. Dante fu nevoit să Îl cheme de mai multe ori până când, În cele din urmă, se hotărî să Îl servească. Poetul goli cupa dintr-o sorbire. Cecco Angiolieri i se adresă primul, apostrofându-l cu obișnuitul său ton zeflemitor. — Ei bine, până la urmă, ai Început lucrul la Ospățul acela al dumitale? Acea sumă a Înțelepciunii despre care ne-ai vorbit? Dante ceru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]