12,743 matches
-
mărturie pentru un alt model care apare în toate marile lui romane și care se opune celui reprezentat de Mîșkin, Aleoșa Karamazov sau Zosima, și care păstrează trăsături ale demonului, ale revoltatului. Acest tip de personaj este fascinat de propriul eu, dar nu poate crede nici în sine, el reprezentând ideea de necredință și egoismul exacerbat. îndoindu-se de toate, este conștient și de propria slăbiciune, motiv pentru care devine sarcastic și este lipsit de entuziasm. Un astfel de personaj devine
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
astea diluează în vreun fel senzația aia acută de singurătate. Am o mare slăbiciune pentru cercei, îi aleg în fiecare dimineață cu maximă atenție. Mai nou sunt la fel de atentă și la ce îmi pun pe perete. Vorba-aia: pentru că și eul virtual merită. Deși încerc să filtrez ce și cât din mine ajunge pe Facebook, îmi place să-l am ca oglindă a chestiilor pe care le trăiesc. Eve nimentele se transformă în statusuri în timp real, fie și numai în
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
de un confident care îl aprobă și-l relansează din punct de vedere discursiv. în teatrul absurd (Ionescu, Adamov) există „dialoguri paralele”, sugerându-se astfel că nu poate avea loc comunicarea. Există și noțiunea de dialog interior (diferențiat de monolog), eul personajului disociindu-se în două sau mai multe entități separate pentru a da expresie unor contradicții lăuntrice acute, cum se întâmplă în drama Iona a lui Marin Sorescu. Chiar dacă, în mod uzual, monologul se supune dialogului, există și forme mixte
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
dreptate visată sau, în rugăciune, Dumnezeu. Totodată, prin dubla enunțare specifică limbajului teatral, spectatorul este destinatarul secund al oricărui enunț de pe scenă, deci al oricărui monolog. în sfârșit, „vorbim de soliloc atunci când discursul solitar pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul în subiectivitatea unui trăit fără transcendență, nici comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
păcate“: fie sunt o selecție părtinitoare a întâmplărilor, menită să-l pună pe diarist într-o poziție favorabilă, fie sunt un soi de bravadă a mărturisirii, al cărei scop este, în fond, același. Literatura mărturisirilor e bântuită de obsesia imaginii. Eul lucrează, harnic, la un contur atrăgător. Printr-un mecanism al cărui secret se află însă în scrisul la persoana întâi, lucrurile se întorc împotriva celui care se falsifică, ajustările sau confesiunea de paradă fiind deopotrivă de antipatice pentru cititor. Straja
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nu mai avea nimic cu școala a fost Mateiu Caragiale. Pe Bacovia, am început să-l imit (mi se părea nemaipomenit de „modern“) înainte de a-l simți. Mai aveam de străbătut un drum lung până să-mi descopăr mie însumi eul liric, în versuri lascive, nu lipsite de ironia deprinsă poate de la acel Picasso ale cărui monstruozități mă făceau să mă înfior de plăcere, în adolescența mea atât de tulbure, de străină de lume: „Trei sâni avea femeia / Și pântecul metalic
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
unor reacții de respingere a oricărui act inovator, datorită permanentei reactualizări a efectelor negative ale schimbării. La nivelul eu-lui (sinelui) emoțional este sintetizat ansamblul sentimentelor pe care individul le posedă față de sine și viitor. Din acest motiv, persoanele cu un eu afectiv stabil au tendința de a percepe mediul în care își desfășoară activitatea ca fiind unul sigur. Din acest motiv, schimbarea are mari șanse de reușită atunci când indivizii se simt siguri, puternici. In perspectiva eu-lui (sinelui) social, acesta însumează elementele
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
deosebire, nonverbal (gesturi, mimică, chiar tăceri), manipulează o anumită simbolistică, își joacă, asemenea actorilor, propriul rol, viața socială fiind văzută, în acest sens, ca o mare scenă. Cum rolurile presupun interacțiune, în acest joc fiecare individ are tendința afirmării propriului eu, a eu-lui social, încercând să expună lumii imaginea dorită, care-l avantajează în relațiile cu ceilalți. Vorbim în acest caz despre afirmarea anumitor calități personale sau profesionale, de promovarea rezultatelor activității noastre care corespund standardelor etc. De fapt, este vorba
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
sinele, celălalt și sarcina. * Reprezentarea de sine se bazează pe două componente: Eu-l intim și Eu-l public. Eu-l intim reprezintă imaginea individului despre sine, despre calitățile, competențele și slăbiciunile sale, despre caracteristicile personale. De cele mai multe ori acest eu rămâne necunoscut, neexprimat, dar constituie fundamentul comportamentului individului. Astfel, în funcție de modul în care individul își structurează eu-l intim va adopta un anumit tip de comportament și va stabili cu ceilalți relații diferite. Eu-l public (declarat) reprezintă imaginea de
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
la poveste, la acțiune ca loc de interes, la suspans. După ce autori ca Joyce și Virginia Woolf au înnecat proza în lirism și au supus-o tiraniei cuvântului, au redus acțiunea fie la aventurile cuvântului, fie la aventurile lirice ale eului care rememorează prin asocieri dictate de subconștient, vin Alasdair Gray, Kazuo Ishiguro, Julian Barnes, Graham Swift, John Fowles și mulți alții, care înțeleg primejdia de moarte prin care a trecut narațiunea, și o readuc la istorisire. Dacă Joyce ar fi
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
când acesta revine în pântecele mamei, pentru a se naște (din nou? Atenție, coșmarul se poate repeta.). Intriga este un film derulat invers, toate gesturile curg de la coadă la cap, întâmplările se încheie cu sfârșitul, pe care protagonistul scindat în Eu și El îl cântărește cu ochii celui ce vine din viitor și consideră viitorul a fi un trecut. Imaginile scatologice sunt preferatele lui Amis: hrana e vomitată de eroi înapoi în farfurie, excrementele se reîntorc la locul de origine, gunoiul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
demult plătiți) revin celui care cere ca serviciul să-i fie făcut, vehicolele refac drumul înapoi la punctul de plecare, pacienții (eroul e medic) sunt readuși la viață din propriile cadavre. Logica e contrazisă cu încântare iar cronologia (pe care eul interior o păstrează pe când contemplă întoarcerea la începuturi) devine sursa multor efecte comice. Toate cele făcute se desfac lent sub ochii noștri, iar acea parte a eroului care e prinsă înăuntru (de obicei "Eu") judecă tot ce vede, ca și cum abia
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
patul spitalului, în interiorul unui trup paralizat, ca și cum ar înainta cu interes către momentul nașterii lui, pe care îl percepe ca sfârșitul vieții. Trupul El, Tod Friendly, John Young, Hamilton de Souza, Odilo Unverdorben (toate numele denotând aceeași persoană) e enigmatic. Eul interior se plânge mereu că lumea văzută pe dos nu are înțeles. La început nici romanul nu pare să aibă înțeles. Dialogul e scris de la coadă la cap (răspunsul înaintea întrebării), dar nu avem nicio indicație că mergem fizic de la
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înțeles. Dialogul e scris de la coadă la cap (răspunsul înaintea întrebării), dar nu avem nicio indicație că mergem fizic de la sfârșitul vieții către începutul ei, că eroul chiar întinerește (în loc să îmbătrânească) sub ochii noștri. Eroul este deci scindat în două euri. Unul dintre ele cunoaște povestea adevărată dar nu vrea s-o dezvăluie (din motive ușor de înțeles când o aflăm, în cele din urmă); gândurile lui nu ne sunt cunoscute, poate că nici nu gândește nimic (spaima paralizează reacțiile). Celălalt
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
paralizează reacțiile). Celălalt eu, prizonierul interior neputincios, nu are trup fizic, dar are puterea de a gândi, e mereu uimit de ce se petrece, de întoarcerea drumului de la capătul la începutul lui. Ideea de început și sfârșit se aplică doar la eul fizic, cel mut. Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș revenit în pântecele mamei. Pentru eul interior, fără nume, nașterea înseamnă moarte, iar
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prizonierul interior neputincios, nu are trup fizic, dar are puterea de a gândi, e mereu uimit de ce se petrece, de întoarcerea drumului de la capătul la începutul lui. Ideea de început și sfârșit se aplică doar la eul fizic, cel mut. Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș revenit în pântecele mamei. Pentru eul interior, fără nume, nașterea înseamnă moarte, iar mama e călăul. Cititorul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
început și sfârșit se aplică doar la eul fizic, cel mut. Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș revenit în pântecele mamei. Pentru eul interior, fără nume, nașterea înseamnă moarte, iar mama e călăul. Cititorul e nedumerit. Logica lui e greu pusă la încercare. Pare uneori că, pentru a fi atât de consecvent în narațiune, autorul și-a filmat mai întâi scenariul și apoi
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
soția lui Odilo, înaintând către vârsta de bebeluș. Resentimentul ei pentru medic pe vremea când "vindeca" trupuri moarte în lagăre se șterge: nu mai e silită să îndure durerea pierderii fetiței, impotența lui, viața lui în umbra cuptoarelor de exterminare. Eul interior vede purtarea ei prezentă (care e de fapt trecutul ei) ca pe o consecință a trecutului ei (de fapt viitorul, dacă o privim prin prismă cronologică normală). Cronologia implicită a romanului, așa răsturnat cum e el, face să avem
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și stearpă: fără amoruri, fără familie. Putem să-i înțelegem golul sufletesc doar când descoperim cumplitul lui trecut (în carte acesta fiind văzut ca viitorul lui). Cartea începe cu o viață în care sexul nu are nicio urmă de sentiment. Eul interior nu încetează a se minuna. Ochiul acesta interior e tânăr și dornic de afecțiune. Trupul doctorului criminal e epuizat. Sexul e pentru el un act mecanic. Lectorul e dezgustat de lipsa lui de sensibilitate. Retrospectiv, trecutul eroului (viitorul lui
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu și-ar atinge scopul. Poate copilul din pântece să devină imaginea morții? Împins înapoi în ființa mamei, Odilo ne părăsește. Acesta e pentru el momentul morții, când i se permite să se schimbe. Îl așteaptă altă existență. Cele două euri Odilo și Eu se contopesc și presimțim avertismentul autorului, că istoria s-ar putea repeta: Plecăm iar, pe câmp. Odilo Unverdorben și inima lui deschisă. Iar eu înăuntrul ei, eu, cel venit într-un moment rău ales prea curând ori
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și presimțim avertismentul autorului, că istoria s-ar putea repeta: Plecăm iar, pe câmp. Odilo Unverdorben și inima lui deschisă. Iar eu înăuntrul ei, eu, cel venit într-un moment rău ales prea curând ori mult prea târziu. (p. 173) Eul interior părăsește trupul detestat al doctorului criminal care devine cetățean american. Trecutul redevine trecut. Ultimele cuvinte ale romanului numesc timpul nepotrivit". E cea mai bună etichetă pentru săgeata timpului, care, în acest roman, e îndreptată în sensul opus celui real
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ce atitudine ar trebui să adoptăm. Decidem singuri aceste lucruri. Nararea trebuie să fie cel puțin la fel de inventivă ca și substanța volumului, pentru ca textul să aibă efect. Martin Amis a aflat cel mai bun mod de a comunica: a inventat eul scindat. Eul cărții e mai întâi eul interior, care vorbește despre trup ca despre "el", iar despre ființa întreagă a eroului ca despre "noi" ("ourself"). Către sfârșitul romanului, trupul vorbește el la persoana întâia și descrie povestea trecutului lui, care
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ar trebui să adoptăm. Decidem singuri aceste lucruri. Nararea trebuie să fie cel puțin la fel de inventivă ca și substanța volumului, pentru ca textul să aibă efect. Martin Amis a aflat cel mai bun mod de a comunica: a inventat eul scindat. Eul cărții e mai întâi eul interior, care vorbește despre trup ca despre "el", iar despre ființa întreagă a eroului ca despre "noi" ("ourself"). Către sfârșitul romanului, trupul vorbește el la persoana întâia și descrie povestea trecutului lui, care e, pentru
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
singuri aceste lucruri. Nararea trebuie să fie cel puțin la fel de inventivă ca și substanța volumului, pentru ca textul să aibă efect. Martin Amis a aflat cel mai bun mod de a comunica: a inventat eul scindat. Eul cărții e mai întâi eul interior, care vorbește despre trup ca despre "el", iar despre ființa întreagă a eroului ca despre "noi" ("ourself"). Către sfârșitul romanului, trupul vorbește el la persoana întâia și descrie povestea trecutului lui, care e, pentru el și pentru povestire, un
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care vorbește despre trup ca despre "el", iar despre ființa întreagă a eroului ca despre "noi" ("ourself"). Către sfârșitul romanului, trupul vorbește el la persoana întâia și descrie povestea trecutului lui, care e, pentru el și pentru povestire, un viitor. Eul interior tânjește după iubire și nu prea înțelege mare lucru. Ar vrea să aibă un trup al lui, să facă ce-i place, în loc să depindă de "el". Acest "el" are controlul fizic. Poate face dragoste dar nu poate iubi pe
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]