11,415 matches
-
bunăvoie, fie datorită cursului nefavorabil al acțiunilor militare pentru monarhia bicefală. În total astfel, au fost luați prizonieri de către trupele ruse aproximativ 120.000 de prizonieri din rândurile etnicilor români. Aceștia, ulterior au fost răspândiți în peste 1.000 de lagăre aflate atât în partea europeană a Imperiului Rus, cât și în Siberia în regiunea Omsk și . Deoarece în proporție covârșitoare prizonierii etnici români erau la origine țărani, aceștia au fost repartizați mai ales în zonele agricole. Lagărele de prizonieri de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
1.000 de lagăre aflate atât în partea europeană a Imperiului Rus, cât și în Siberia în regiunea Omsk și . Deoarece în proporție covârșitoare prizonierii etnici români erau la origine țărani, aceștia au fost repartizați mai ales în zonele agricole. Lagărele de prizonieri de război rusești au fost în mare parte, instalate în vechi , pe câmpuri de concentrare sau în tabere de exerciții ale Armatei Imperiale Ruse. Deoarece mulți dintre marii proprietari ruși care au folosit ca mână de lucru prizonieri
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
proprietari ruși care au folosit ca mână de lucru prizonieri au fost filogermani sau filoaustrieci - având mulți dintre ei ascendență germană sau austriacă, supravegherea activităților lucrative pe domenii a fost adesea încredințată unor ofițeri aparținând popoarelor respective. Mai mult, comandanții lagărelor au păstrat organizarea militară austro-ungară a prizonierilor. Regimul rezervat de autoritățile ruse etnicilor români prizonieri din armata austro-ungară a fost unul foarte greu. Muncile grele la care au fost supuși alături de dorul de casă, hrana puțină - la limita supraviețuirii, gerurile
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
casă, hrana puțină - la limita supraviețuirii, gerurile iernilor rusești, abuzurile și discriminările, precum și bolile slab tratate din cauza lipsei cvasi-generale de medicamente au transformat prizonieratul acestora într-un calvar. Românii au ajuns terorizați de austrieci și maghiari, deveniți stăpâni peste cele mai multe lagăre. Etnicii românii au ajuns să muncească 18-20 de ore zilnic și să fie plătiți cu 20-25 de copeici pe zi și cu 2 cămăși pe an. Hrana lor a fost aproape invariabil, constituită din pâine ca gunoiul, grâu fiert - negru
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
consulatelor de la Moscova și Odesa și cei ai Legației de la Petrograd, au refuzat să discute cu prizonierii români care au venit să vorbească personal. De asemenea - la ordinul ministrului plenipotențiar Diamandy, nu au răspuns scrisorilor venite de la prizonierii români din lagăre. În prima fază, autoritățile politice și militare din Regat au tratat cu indiferență și neîncredere inițiativa unor intelectuali ardeleni și bucovineni din Rusia, de a fi organizate unități de voluntari dintre prizonieri. Spre diferență de autorități, demersul a fost sprijinit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
țarist a acceptat să permită trecerea în Regat a 15.000 de prizonieri etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a permis încadrarea în Armata Română. Lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA la data de 1/13 septembrie 1916, ca loc de concentrare a prizonierilor care au dorit
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a permis încadrarea în Armata Română. Lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA la data de 1/13 septembrie 1916, ca loc de concentrare a prizonierilor care au dorit să se înroleze ca voluntari în Armata Română. În aceeași zi fruntașii ardeleni
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
acestuia, dar cenzura rusă a zădărnicit această acțiune, limitată ulterior numai la apariția unei reviste litografiate intitulată „Gura Satului”. A fost întemeiată o orhestră instrumentală și un cor bisericesc și s-au pus bazele unei societăți culturale. În urma măsurilor întreprinse, lagărul de la Darnița s-a transformat într-o adevărată școală a patriotismului militant și a spiritului de sacrificiu. În paralel, voluntarii au stabilit și legături cu studenții basarabeni de la universitățile din Kiev și Odesa. Dat fiind că activitatea de înrolare a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
permanent un punct de reper, aceștia încercând să se organizeze după tiparul ei și să lupte apoi pentru cauze comune, cum ar fi destrămarea Imperiului Austro-Ungar și formarea propriilor state naționale. Încă din primăvara anului 1917, prizonierii români internați în lagărele rusești și-au exprimat liber și deschis, dorința de se înrola pentru a lupta împotriva Puterilor Centrale. Comitetul românilor ardeleni și bucovineni constituit din rândul acestora, ar fi urmat să aibă ca scop constituirea unei unități militare operative - preconizată a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
discuțiilor de la Iași cu rușii privind definitivarea planului de campanie din 1917, Brătianu a solicitat din nou urgentarea încheierii formalităților pentru aducerea prizonierilor de origine română din armata austro-ungară, pe frontul din Moldova. Aprobarea de a recruta voluntari din toate lagărele de prizonieri până la efectivul de 30.000, a fost obținută de către atașatul militar al României numai după numeroase intervenții la guvernul provizoriu rus, pe 22 august 1917. Statul român a pierdut astfel, timp prețios în perioada aprilie - august pentru a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
au intrat 2 mașini blindate. Dintre cei 5.000 de voluntari încartiruiți inițial la Irkutsk, doar 2.000 au dorit să rămână în noua unitate. Ceilalți fie s-au repatriat în grupuri mici, fie s-au reîntors ca prizonieri în lagăre, aceștia din urmă fiind ulterior repatriați după un an de către Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere. Ca efect al reorganizării, din Legiune au dispărut profitorii de situație, speculanții și jefuitorii, rămânând numai personal cu un înalt spirit combativ. Soldații
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Canalul Suez și care urmau să fie în port la începutul lunii iunie. Contingentul român având circa 2.500 de militari, restul celor 600 de locuri au revenit printr-o complicitate tacită cu decidenții francezi, prizonierilor supuși români adunați din lagărele din Primorie sau aflați dislocați în zonă. Aceștia au fost îmbrăcați în haine militare românești, au fost trecuți în evidență ca voluntari „întorși din detașare” și au fost destinați îmbarcării în calitate de „trupă română” pe al doilea vas. Mai devreme decât
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
iar toate eforturile disperate ale lui Joseph în lunile care au urmat pentru a o scoate din țară prin Belgia, Danemarca sau Italia nu au reușit, deoarece fiecare țară își închisese granițele din cauza războiului. Mai târziu, ea a ajuns în lagărul de exterminare de la Majdanek, unde a murit în Holocaust, iar Rotblat nu a mai văzut-o niciodată. Acest lucru l-a afectat profund pentru tot restul vieții sale, iar el nu s-a mai recăsătorit. În timp ce se afla încă în
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940, fiind inclusă în regiunea Cernăuți. Apoi în iulie 1941 a fost recucerită de către România. Shahan, părinții și sora sa au fost deportați atunci împreună cu alte zeci de mii de evrei din Basarabia în lagărele și ghetourile create de regimul Antonescu, aliat al lui Hitler, în Transnistria în scopul "curățirii" Basarabiei de evrei. Shahan și ai săi au fost mai întâi trimiși în ghetoul Secureni. Din cei circa 5000 de evrei din acest ghetou, doar
Avigdor Shahan () [Corola-website/Science/336067_a_337396]
-
1939, Horáková s-a alăturat mișcării de rezistență, dar a fost arestată de Gestapo în 1940. Ea a fost inițial condamnată la moarte, dar mai târziu, sentința a fost comutată în cea de închisoare pe viață. A fost trimisă în lagărul de concentrare Terezín și apoi în diferite închisori din Germania. După eliberare, în mai 1945, Horáková a revenit la Praga și s-a alăturat Partidului Social Democrat. În 1946 a fost aleasă membru al Adunării Naționale Constituante a Cehoslovaciei, dar
Milada Horáková () [Corola-website/Science/336081_a_337410]
-
apogeul în urma eșecului soldaților naziști de a-i captura pe asasini în viață. Mai mult de 13.000 de oameni au fost în cele din urmă arestați și torturați, inclusiv prietena lui Jan Kubiš, Anna Malinová, care a murit în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen. Mătușa locotenentului Adolf Opálka, Marie Opálková, a fost executată la Mauthausen în 24 octombrie 1942. Tatăl său, Viktor Jarolím, a fost de asemenea ucis. Printre victimele nevinovate a fost și doctorul în drept Jan Fleischmann, care era
Jozef Gabčík () [Corola-website/Science/336117_a_337446]
-
lucrat pe post de caricaturist la "Lidové Noviny", un ziar cu sediul în Praga. Din cauza atitudinii sale critice față de național-socialism și de Adolf Hitler, a fost arestat după invazia germană în Cehoslovacia din 1939. El a scris "Poezii dintr-un lagăr de concentrare" în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde a murit în 1945. În iunie 1945, Rudolf Margolius s-a deplasat la Bergen-Belsen, împreună cu soția lui Čapek, Jarmila Čapková, pentru a-l căuta pe . Poveștile sale ilustrate "Povídání o Pejskovi
Josef Čapek () [Corola-website/Science/336208_a_337537]
-
caricaturist la "Lidové Noviny", un ziar cu sediul în Praga. Din cauza atitudinii sale critice față de național-socialism și de Adolf Hitler, a fost arestat după invazia germană în Cehoslovacia din 1939. El a scris "Poezii dintr-un lagăr de concentrare" în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde a murit în 1945. În iunie 1945, Rudolf Margolius s-a deplasat la Bergen-Belsen, împreună cu soția lui Čapek, Jarmila Čapková, pentru a-l căuta pe . Poveștile sale ilustrate "Povídání o Pejskovi o Kočičce" Totul despre
Josef Čapek () [Corola-website/Science/336208_a_337537]
-
străinătate au contribuit cu 860 de miliarde de ruble la PIB rus, sprijinind industria turistică care are 966.500 de angajați. Numărul de turiști care au venit în Rusia conform Serviciului Federal de Securitate: Iacutia propune ca atracții turistice fostele lagăre de muncă forțată. Polonezii vizitează locurile crimelor comunismului, de exemplu, cele de la masacrul de la Katyn și Insulele Solovetsky.
Turismul în Rusia () [Corola-website/Science/336267_a_337596]
-
nici nu erau evrei practicanți, dar acest aspect era irelevant pentru germani. În noiembrie 1941, mai întâi tatăl lui, cercetătorul în domeniul electrotehnic Vilém Klíma, și apoi, în decembrie, el, cu fratele și cu mama sa au fost deportați în lagărul de concentrare de la Theriesenstadt (Terezín), unde a rămas până la eliberarea sa de către Armata Rusă de Eliberare în mai 1945. Atât el, cât și părinții lui au supraviețuit detenției, o minune în acea vreme din moment ce Terezín era un lagăr pentru evreii
Ivan Klíma () [Corola-website/Science/336268_a_337597]
-
deportați în lagărul de concentrare de la Theriesenstadt (Terezín), unde a rămas până la eliberarea sa de către Armata Rusă de Eliberare în mai 1945. Atât el, cât și părinții lui au supraviețuit detenției, o minune în acea vreme din moment ce Terezín era un lagăr pentru evreii din Europa centrală și de sud și suprapopularea sa determina organizarea periodică de transporturi către „Est” în alte lagăre de concentrare precum cel de la Auschwitz. Familia a adoptat după război numele Klíma, ce avea o sonoritate mai puțin
Ivan Klíma () [Corola-website/Science/336268_a_337597]
-
1945. Atât el, cât și părinții lui au supraviețuit detenției, o minune în acea vreme din moment ce Terezín era un lagăr pentru evreii din Europa centrală și de sud și suprapopularea sa determina organizarea periodică de transporturi către „Est” în alte lagăre de concentrare precum cel de la Auschwitz. Familia a adoptat după război numele Klíma, ce avea o sonoritate mai puțin germanică. Klíma a descris plastic această perioadă în articolele din revista literară britanică "Granta", în special "O copilărie în Terezin". În
Ivan Klíma () [Corola-website/Science/336268_a_337597]
-
a decis să rămână în țară, cu toate acestea, în ciuda consecințelor. În noiembrie 1939 a fost arestată de către Gestapo și închisă mai întâi în închisoarea Pankrác din Praga și mai târziu la Dresda. În octombrie 1940 a fost deportată în lagărul de concentrare de la Ravensbrück din Germania. Aici a oferit sprijin moral pentru ceilalți prizonieri și s-a împrietenit cu Margarete Buber-Neumann, care i-a scris prima biografie după război. Jesenská a murit în urma unui blocaj renal, în Ravensbrück, pe 17
Milena Jesenská () [Corola-website/Science/336276_a_337605]
-
suprarealismul publicului ceh. El nu a făcut, totuși, să devină un suprarealist. În prima zi a celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat de Gestapo, împreună cu pictorul Josef Čapek și cu alții și, ulterior, a fost închis în lagărele de concentrare germane de la Dachau și Buchenwald. Cu toate acestea, el a supraviețuit, s-a întors acasă și a început să predea la Vysoká škola uměleckoprůmyslová v Praze (VŠUP—Academia de Arte, Arhitectură și Design din Praga). În 1945, el
Emil Filla () [Corola-website/Science/336262_a_337591]
-
Mondial, iar scriitorul consacrat l-a ajutat pe mai tânărul său confrate să-și publice primul său roman, "Isabel și apele Diavolului" (1930), și i-a publicat articolele și eseurile în paginile revistei "România literară" în 1939, după ieșirea din lagăr. Realismul faptelor prezentate în roman a fost evidențiat de majoritatea criticilor literari, care au susținut că lipsa contactului direct cu viața din scrierile lui Alexandru Vlahuță sau Barbu Delavrancea au făcut ca acestea din urmă să fie uitate la scurt
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]