11,658 matches
-
chinezul Shen Kuo descrie acul magnetic utilizat la busolă pentru orientare în cadrul navigației maritime. Prin secolul al XIII-lea, Pierre de Maricourt ("Petrus Peregrinus") efectuează experiențe cu magneți și descrie proprietățile acestora, realizând în premieră o hartă a liniilor câmpului magnetic. Girolamo Cardano, în lucrarea "De subtilitate", apărută în 1550, face distincția dintre forțele magnetice și cele electrice. În lucrarea "De magnete, magneticisque corporibus, et de magno magnete tellure" apărută în 1600, savantul englez William Gilbert descrie acest fenomen și altele
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
Prin secolul al XIII-lea, Pierre de Maricourt ("Petrus Peregrinus") efectuează experiențe cu magneți și descrie proprietățile acestora, realizând în premieră o hartă a liniilor câmpului magnetic. Girolamo Cardano, în lucrarea "De subtilitate", apărută în 1550, face distincția dintre forțele magnetice și cele electrice. În lucrarea "De magnete, magneticisque corporibus, et de magno magnete tellure" apărută în 1600, savantul englez William Gilbert descrie acest fenomen și altele similare și utilizează termenul "electro" de la cuvântul grecesc ce denumește acea piatră prețioasă. Așadar
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
calciu, sodiu, potasiu, bor. În 1813, fizicianul și chimistul danez Hans Christian Ørsted (1777 - 1851) prezice existența fenomenelor electromagnetice descoperind relația dintre electricitate și magnetism. Acesta a observat că în jurul unui conductor parcurs de curent electric se creează un câmp magnetic. Fizicianul estonian Thomas Johann Seebeck descoperă în 1821 efectul termoelectric, care va sta la baza construcției termocuplului de mai târziu. Unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului a fost André-Marie Ampère (1775 - 1836). Acesta studiază interacțiunea reciprocă a curenților electrici și
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
1867) continuă cercetările lui Ampère referitoare la forțele electromagnetice și descoperă în 1831 fenomenul de inducție electromagnetică, enunțând Legea inducției electromagnetice, care pune bazele teoretice ale conversiei diferitelor forme de energie în energie electrică și demonstrând astfel că un câmp magnetic variabil poate genera un curent electric. Faraday a mai studiat și electroliza și a formulat legile electrolizei care îi poartă numele, astfel fiind considerat unul din fondatorii electrochimiei. Faraday a evidențiat clar modurile în care poate fi obținută electricitatea: prin
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
în mod independent, care va purta numele celor doi, legea Lenz-Joule. În 1855, Léon Foucault (1819 - 1868) descoperă curenții turbionari (ce ulterior vor fi numiți și "curenți Foucault") și care apar într-o masă de metal aflată într-un câmp magnetic variabil. Aceștia provoacă, conform regulii lui Lenz frânarea masei de metal aflată în mișcare sau, conform efectului Joule, încălzirea acesteia. În 1873, Frederick Guthrie descoperă emisia termoelectronică, fenomen redescoperit de Edison în 1880 și utilizat ulterior la construcția diodei. În
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
târziu. Fizicianul scoțian James Clerk Maxwell (1831 - 1879) elaborează, în 1861, setul de ecuații care descriu legile de bază ale electromagneticii, numite ulterior ecuațiile lui Maxwell și prin care a demonstrat propagarea în spațiu a câmpului electric și a câmpului magnetic sub formă de unde electromagnetice. Aceasta va avea aplicații, în perioada ce va urma, în utilizarea undelor radio pentru transmiterea informației. Sir William Grove construiește, în 1839, prima pilă de combustie care genera curent electric prin combinarea hidrogenului cu oxigen. James
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
de asemenea util pentru alimentarea acceleratoarelor de particule. În 1902, fizicianul olandez Hendrik Lorentz (1853 - 1928), împreună cu asistentul său, Pieter Zeeman (1865 - 1943) descoperă ceea ce ulterior va fi denumit efectul Zeeman și care va sta la baza tomografiei prin rezonanță magnetică nucleară. Efectul fotoelectric, descris încă din 1887 de Hertz, primește o explicație teoretică riguroasă din partea lui Einstein în 1905, care la rândul său realizase o extensie a studiilor lui Planck privind teoria cuantelor. În 1909, fizicianul american Robert Andrews Millikan
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
extensie a studiilor lui Planck privind teoria cuantelor. În 1909, fizicianul american Robert Andrews Millikan (1868 - 1953), prin celebrul său experiment determină sarcina electronului. În 1911, fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes (1853 - 1926) descoperă supraconductibilitatea. Astfel se pot crea câmpuri magnetice intense, utile la înzestrarea acceleratoarelor de particule, a tehnologiilor bazate pe rezonanță magnetică nucleară, în domeniul nanotehnologiei și la obținerea de materiale deosebite. Apariția diodei, inventată în 1904 de către fizicianul englez John Ambrose Fleming (1849 - 1945), poate fi considerată începutul
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
Andrews Millikan (1868 - 1953), prin celebrul său experiment determină sarcina electronului. În 1911, fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes (1853 - 1926) descoperă supraconductibilitatea. Astfel se pot crea câmpuri magnetice intense, utile la înzestrarea acceleratoarelor de particule, a tehnologiilor bazate pe rezonanță magnetică nucleară, în domeniul nanotehnologiei și la obținerea de materiale deosebite. Apariția diodei, inventată în 1904 de către fizicianul englez John Ambrose Fleming (1849 - 1945), poate fi considerată începutul electronicii. În 1906, americanul Greenleaf Whittier Pickard (1877 - 1956) realizează primul detector cu
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
îl salveze. Numele său este Hatteras, iar scopul lui este atingerea Polului Nord geografic, pentru gloria Angliei. Când un alt aisberg le oprește trecerea, este încărcat un tun cu praf de pușcă și bumul sonic provoacă distrugerea acestuia. Expediția atinge Polul Nord magnetic, apoi vânează o balenă, trece de capul Dundas (actuala bază aeriană Thulé) și ajunge în locul în care spera să găsească rezerve de combustibil, doar pentru a constata că acestea au fost jefuite de eschimoși. Maistrul Johnson rememorează moartea locotenentului Bellot
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
model care explică un fenomen (deseori denumit "sistem-țintă") prin referire la alt fenomen, considerat ca fiind analog , mai analizabil sau mai comprehensibil. Această metodă de modelare este denumită și "analogie dinamică". Analogiile dinamice stabilesc analogii între sisteme electrice, mecanice, acustice, magnetice, electronice etc. Exemple de modele analogice sunt: modelul hidraulic al unui sistem economic sau modele-circuite electrice ale sistemelor neurale. Două lucruri/fenomene sunt analoage dacă există similitudini relevante certe între ele. Un "model matematic" utilizează simboluri și relații matematice pentru
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
a fost denumirea unui înveliș fabricat pentru vehiculele blindate ale Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a combate utilizarea minelor antitanc magnetice, deși Germania a fost singura țară care a folosit minele antitanc magnetice în număr mare în timpul războiului. ul a fost creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG. Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
a fost denumirea unui înveliș fabricat pentru vehiculele blindate ale Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a combate utilizarea minelor antitanc magnetice, deși Germania a fost singura țară care a folosit minele antitanc magnetice în număr mare în timpul războiului. ul a fost creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG. Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică și metalul vehiculului. De obicei, pasta avea creste (zimți) pentru a mări
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
magnetice, deși Germania a fost singura țară care a folosit minele antitanc magnetice în număr mare în timpul războiului. ul a fost creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG. Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică și metalul vehiculului. De obicei, pasta avea creste (zimți) pentru a mări grosimea totală. În contact cu acest înveliș, minele magnetice cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG. Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică și metalul vehiculului. De obicei, pasta avea creste (zimți) pentru a mări grosimea totală. În contact cu acest înveliș, minele magnetice cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care era compus împiedica contactul dintre mina magnetică și suprafața metalică. Zimmeritul a fost aplicat pe suprafața unor tancuri și a unor
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
avea creste (zimți) pentru a mări grosimea totală. În contact cu acest înveliș, minele magnetice cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care era compus împiedica contactul dintre mina magnetică și suprafața metalică. Zimmeritul a fost aplicat pe suprafața unor tancuri și a unor autotunuri (acoperite complet de blindaj) din decembrie 1943 până pe 9 septembrie 1944. Pe vehiculele de luptă blindate care nu erau închise complet era foarte rar aplicat
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
în Wehrmacht. După război, armata britanică a experimentat la rândul ei un material asemănător pe tancul Churchill, dar a decis să nu folosească acestă metodă de protecție. Din cauza aruncătoarelor de grenade cumulative (precum Bazooka de fabricație americană), utilizarea minelor antitanc magnetice a devenit foarte rară. Zimmeritul era alcătuit din:
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
vid". Acestea, împreună cu echipajele lor, creează o vastă armada de nave comerciale edeniste, care operează în Confederație și constituie o parte importantă a Marinei Confederației. Șoimii de vid se nasc și trăiesc în vidul spațial, fiind acordați la fluctuațiile câmpurilor magnetice și energetice din jurul lor și pot genera și controla cu precizie un câmp de distorsiune pentru a manipula spațiul înconjurător. Manipulând spațiul în acest fel, șoimii de vid pot deschide găuri de vierme prin care sar instantaneu pe distanțe lungi
Zorii nopții () [Corola-website/Science/320759_a_322088]
-
postdoctorale timp de un an de zile în cercetare la Universitatea din Liverpool din Regatul Unit. A continuat studiile postdoctorale la Universitatea Harvard, în SUA, în anii 1955 și 1956, fiind angajat din 1953 în grupul de cercetări de rezonanță magnetică nucleară (RMN) de la Institutul de Energie Atomică de la Saclay (Commissariat Energie Atomique), din Franța. În anul 1962, Ionel Solomon devine Director al Laboratorului de Fizica Solidului/ Stării Solide ("Laboratoire de Physique de la Matiére Condensée"), de la École Polytechnique din Paris. În
Ionel Solomon () [Corola-website/Science/321519_a_322848]
-
predea la École Polytechnique până în anul 1979. În 1988 este ales pe 22 iunie membru al Instituitului de Fizică al Academiei Franceze de Știință. Ionel Solomon este recunoscut pe plan mondial de fizicieni pentru contribuțiile sale în domeniile de rezonanță magnetică nucleară (RMN) doi:10.1103/PhysRev.99.559, fizica solidului, semiconductori, și sisteme foltovoltaice pentru transformarea energiei solare în energie electrică. Ionel Solomon a dedus ecuațiile de spin nuclear care-i poartă numele și a dezvoltat teoria interacțiilor dipolare magnetice
Ionel Solomon () [Corola-website/Science/321519_a_322848]
-
magnetică nucleară (RMN) doi:10.1103/PhysRev.99.559, fizica solidului, semiconductori, și sisteme foltovoltaice pentru transformarea energiei solare în energie electrică. Ionel Solomon a dedus ecuațiile de spin nuclear care-i poartă numele și a dezvoltat teoria interacțiilor dipolare magnetice nucleare în solide. În 1958 i s-a acordat (împreună cu profesorii Anatole Abragam și J. Combrisson) Marele Premiu pentru Cercetare ("Grand Prix de la Recherche", împreună cu A. Abragam și J.Combrisson) în Franța, și în 1963 i s-a acordat Medalia
Ionel Solomon () [Corola-website/Science/321519_a_322848]
-
pe poziția respectivă de pe tabletă. La modelele mai perfecționate pot fi recunoscute și informații precum: înclinația pixului, rotirea lui, apăsarea degedelor sau se lucrează similtan cu mai multe dispozitive (stylus, puc). Pix-stylusul conține o bobina care poate produce un câmp magnetic direcționat sau unul variabil. Bucle conductive din tabletă identifica poziția dispozitivului pe tabletă comparînd amplitudinea/tăria semnalelor induse. Alte informații suplimentare cum este apăsarea pixului, sau acționarea unei taste sunt și ele digitalizate și transmise împreună cu poziția pixului către calculator
Tabletă grafică () [Corola-website/Science/321582_a_322911]
-
contemporan al tabletei grafice este Stylator în 1957 . Mai bine cunoscută este tabletă RÂND sau Grafacon ( denumire provenită de la noțiunea de Convertor Grafic) introdusă în 1964 . Tabletă RÂND conținea o rețea de fire ce stabileau coordonatele într-un mic semnal magnetic. Stylus-ul primea semnalul magnetic , ce putea fi decodat mai târziu în coordonate. Alte tablete grafice sunt cunoscute sunt cele spark sau acustice , ce foloseau un stylus pentru a genera click-urile. Acestea erau triangulate de o serie de microfoane poziționate în
Tabletă grafică () [Corola-website/Science/321582_a_322911]
-
este Stylator în 1957 . Mai bine cunoscută este tabletă RÂND sau Grafacon ( denumire provenită de la noțiunea de Convertor Grafic) introdusă în 1964 . Tabletă RÂND conținea o rețea de fire ce stabileau coordonatele într-un mic semnal magnetic. Stylus-ul primea semnalul magnetic , ce putea fi decodat mai târziu în coordonate. Alte tablete grafice sunt cunoscute sunt cele spark sau acustice , ce foloseau un stylus pentru a genera click-urile. Acestea erau triangulate de o serie de microfoane poziționate în suprafață tabletei. Sistemul era
Tabletă grafică () [Corola-website/Science/321582_a_322911]
-
erau distribuite pe sisteme împreună cu softuri cum ar fi AutoCAD. Summargraphics a făcut o versiune OEM proprie a BitPad-ului care era vândut de către Apple sub denumirea Apple Graphics Tablet că accesoriu pentru Apple ÎI. Aceste tablete foloseau o tehnologie magnetică care utiliza fire dintr-un aliaj întinse peste un substrat solid pentru a localiza cu acuratețe poziția stylusului pe suprafața tabletei > Această tehnologie permitea măsurarea proximității / a axei Z. Prima tabletă grafică pentru calculatoarele personale a fost KoalaPad. Deși a
Tabletă grafică () [Corola-website/Science/321582_a_322911]