13,759 matches
-
traiectorie și impuls își pierd sensul, întrucât poziția și viteza particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică se poate stabili doar o localizare spațială probabilistică, dată de funcția de undă asociată particulei. Amplitudinea funcției de undă determină probabilitatea ca particula să existe într-o anumită regiune a spațiului. Astfel, cu cât zona în care amplitudinea este diferită de zero este mai mică, cu atât localizarea particulei este mai precisă. În același timp
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
și viteza particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică se poate stabili doar o localizare spațială probabilistică, dată de funcția de undă asociată particulei. Amplitudinea funcției de undă determină probabilitatea ca particula să existe într-o anumită regiune a spațiului. Astfel, cu cât zona în care amplitudinea este diferită de zero este mai mică, cu atât localizarea particulei este mai precisă. În același timp, impulsul este bine precizat atunci când lungimea de undă
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
dată de funcția de undă asociată particulei. Amplitudinea funcției de undă determină probabilitatea ca particula să existe într-o anumită regiune a spațiului. Astfel, cu cât zona în care amplitudinea este diferită de zero este mai mică, cu atât localizarea particulei este mai precisă. În același timp, impulsul este bine precizat atunci când lungimea de undă este bine determinată, ele fiind legate prin relația de Broglie. Pentru aceasta este necesar ca funcția de undă să aibă anumite proprietăți de periodicitate pe un
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
de undă este bine determinată, ele fiind legate prin relația de Broglie. Pentru aceasta este necesar ca funcția de undă să aibă anumite proprietăți de periodicitate pe un interval cât mai mare. Prin urmare, o localizare cât mai exactă a particulei duce la imposibilitatea determinării impulsului și, invers, o definire cât mai exactă a lungimii de undă presupune o imprecizie în stabilirea poziției particulei. Principiul de incertitudine stabilește limitele dintre teoriile fizicii clasice și cele ale mecanicii cuantice. Teoriile clasice nu
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
proprietăți de periodicitate pe un interval cât mai mare. Prin urmare, o localizare cât mai exactă a particulei duce la imposibilitatea determinării impulsului și, invers, o definire cât mai exactă a lungimii de undă presupune o imprecizie în stabilirea poziției particulei. Principiul de incertitudine stabilește limitele dintre teoriile fizicii clasice și cele ale mecanicii cuantice. Teoriile clasice nu presupun existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
la gato de me." Nu există gen: "la fema, la om, la fia," si " la fio" (femeia, bărbatul, fata, băiatul). Se pot folosi "esa" și "esas" care înseamnă "acesta/aceea" și "acestea/acelea" pentru lucruri. Timpul trecut este indicat prin particulă "ia": Timpul viitor este indicat prin particulă "va": Există și particulă opționala "ta," pentru modul condițional sau modul subjonctiv. "Ja" însemnând "deja" poate fi folosit ca cel ce în engleză este aspectul perfect: Verbele pot fi folosite fără schimbare că
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
la fema, la om, la fia," si " la fio" (femeia, bărbatul, fata, băiatul). Se pot folosi "esa" și "esas" care înseamnă "acesta/aceea" și "acestea/acelea" pentru lucruri. Timpul trecut este indicat prin particulă "ia": Timpul viitor este indicat prin particulă "va": Există și particulă opționala "ta," pentru modul condițional sau modul subjonctiv. "Ja" însemnând "deja" poate fi folosit ca cel ce în engleză este aspectul perfect: Verbele pot fi folosite fără schimbare că substantive. De exemplu, "dansa", ca verb, înseamnă
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
la fia," si " la fio" (femeia, bărbatul, fata, băiatul). Se pot folosi "esa" și "esas" care înseamnă "acesta/aceea" și "acestea/acelea" pentru lucruri. Timpul trecut este indicat prin particulă "ia": Timpul viitor este indicat prin particulă "va": Există și particulă opționala "ta," pentru modul condițional sau modul subjonctiv. "Ja" însemnând "deja" poate fi folosit ca cel ce în engleză este aspectul perfect: Verbele pot fi folosite fără schimbare că substantive. De exemplu, "dansa", ca verb, înseamnă "a dansa", dar poate
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
Imperiul nu a avut centralizare și unificare ca Franța, fiind o monarhie descentralizată, electivă, formată din subunități, principate, ducate, comitate, comune și alte domenii . În mentalitatea medievală a existat ideea de continuitate între Imperiul Roman și Sfântul Imperiu Roman, prin particula "sfânt" evidențiindu-se faptul că acesta din urmă, a fost unul creștin, spre deosebire de Imperiu Roman (antic), care fusese creat și dezvoltat până la epoca creștinismului consacrat. La fel ca Biserica Romano-Catolică, și reprezentanți ai Sfântul Imperiu Roman îl vedeau și prezentau
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
uraniu sărăcit), folosesc masa și viteza lor mare pentru a distruge obiectivele prin forță brută, aruncând schije și resturi de proiectil în interiorul tancului, care anihilează echipajul. Proiectilele KE din uraniu sărăcit au în plus proprietăți piroforice, în timpul impactului provoacă piroliza particulelor proiectilului, care pulverizate și incandescente provoacă un incendiu generalizat. Zborul acestui tip de proiectil este pe o traiectorie foarte plată și sunt eficace la distanța de tragere de 1000 - 2000 m pentru care au fost create. Peste această distanță energia
Tanc () [Corola-website/Science/298932_a_300261]
-
muniții anti-blindaj. Wolframate se utilizează pentru impermeabilizări pentru a le face rezistente la temperaturi mari. În industria ceramică și în pictură se folosesc culori bazate pe pigmenți care conțin wolfram. Wolframat de plumb se utilizează ca scintilator modern în fizica particulelor elementare.
Wolfram () [Corola-website/Science/304472_a_305801]
-
160 de nucleotide) și aproximativ 49 de proteine. Subunitatea mică 40S conține ARN 18S (1900 de nucleotide) și aproximativ 33 de proteine. Ribozomii găsiți în cloroplastele și mitocondriile celulelor eucariote au subunitatea mare și mică conectate prin intermediul proteinelor la nivelul particulei 70S. Aceste organite sunt considerate a fi o remineșcență de la bacterii, a căror ribozomi sunt similari inclusiv celor de la procariote. Diferitele tipuri de ribozomi au însă o structură comună, indiferent de diferențele mari de dimensiuni. Ribozomii sunt alcătuiți din 2
Ribozom () [Corola-website/Science/304483_a_305812]
-
din 2 subunități suprapuse: subunitatea mică, bilobata(s) și subunitatea mare, hemisferica(l). În prezența ionilor de magneziu, cele 2 subunități se mențin asociate (concentrație 0.001 moli/moleculă). Sub această concentrație, cele 2 subunități disociază reversibil în cele 2 particule. La concentrații mai mari de 0.1 M(molara) și PH=7, ribozomii se asociază și formează poliribozomi (ergozom, polizom) cu rol în sinteză proteinelor. Poliribozomii se asociază câte 5-40 pe o moleculă de ARN mesager.
Ribozom () [Corola-website/Science/304483_a_305812]
-
de fierbere este 767șC, 1412,6șF sau 1040,15 K. Cadmiul are 48 de protoni și 64 de neutroni. Praful de cadmiu are în componență mai mulți compuși ai acestuia, cum ar fi clorura de cadmiu. Fumul de cadmiu conține particule minuscule de cadmiu sau oxid de cadmiu format în timpul arderii. Când cadmiul ajunge în aerul umed, acesta își pierde strălucirea și este imediat afectat de dioxidul de sulf și de amoniacul ud. Acest metal este solubil în acizi, dar insolubil
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
fapte, elementele precum germaniul, rubidiul, seleniul, siliciul, telurul și altele pot substitui cesiul din materialele fotosensibile. Cristalele iodurii de cesiu (CsI), bromurii de cesiu (CsBr) ȘI fluorurii de cesiu (CsF) sunt folosite în scinilatoare pentru exploatarea minieră și pentru cercetarea particulelor fizice, deoarece sunt adaptate pentru detectarea radiațiilor gama și a razelor X. Fiind un element mai greu, cesiul asigură o bună detectare a acestora. Vaporii de cesiu sunt larg utilizați în magnetometre. Elementul mai este folosit și ca standard intern
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
în lămpile fluorescente și în redresoarele cu vapori. Datorită densității lor foarte ridicate, soluțiile de clorură de cesiu (CsCl), sulfat de cesiu () și acid trifluoroacetic () sunt larg utilizate în biologia moleculară. Această tehnologie este utilizată, în primul rând, la izolarea particulelor virale, organitelor sub-celulare și a acizilor nucleici din mostrele biologice. Există câteva utilizări chimice ale cesiului. Doparea cu compuși ai cesiului este folosită pentru a spori eficiența electrică a mai multor metale sau catalizatori folosiți în producția chimicalelor ca acidul
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
trei sute de ani. La începutul secolului al XX-lea, Einstein, în teoria relativității generale, a prezis cu succes eșecul modelului lui Newton pentru gravitație, lansând conceptul de continuum spațiu-timp. Teoria mai recentă cunoscută sub numele de Modelul Standard din fizica particulelor asociază forțe la nivelul mecanicii cuantice. Modelul Standard prezice că unele particule de schimb sunt mijlocul fundamental prin care sunt emise și absorbite forțele. Sunt cunoscute doar patru interacțiuni principale generatoare de forțe: tare, electromagnetică, slabă, și gravitatională. Observațiile din
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
relativității generale, a prezis cu succes eșecul modelului lui Newton pentru gravitație, lansând conceptul de continuum spațiu-timp. Teoria mai recentă cunoscută sub numele de Modelul Standard din fizica particulelor asociază forțe la nivelul mecanicii cuantice. Modelul Standard prezice că unele particule de schimb sunt mijlocul fundamental prin care sunt emise și absorbite forțele. Sunt cunoscute doar patru interacțiuni principale generatoare de forțe: tare, electromagnetică, slabă, și gravitatională. Observațiile din fizica particulelor de energii înalte, efectuate în anii 1970 și 1980 au
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
forțe la nivelul mecanicii cuantice. Modelul Standard prezice că unele particule de schimb sunt mijlocul fundamental prin care sunt emise și absorbite forțele. Sunt cunoscute doar patru interacțiuni principale generatoare de forțe: tare, electromagnetică, slabă, și gravitatională. Observațiile din fizica particulelor de energii înalte, efectuate în anii 1970 și 1980 au confirmat că forțele slabe și cele electromagnetice sunt de fapt expresia aceleiași interacțiuni fundamentale. În sistemul internațional, forța se măsoară în newtoni, dar alte sisteme de unități de măsură definesc
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
întotdeauna în perechi acțiune-reacțiune. Dacă obiectul 1 și obiectul 2 sunt considerate a fi parte a aceluiași sistem, forța rezultantă asupra sistemului, datorată interacțiunii dintre obiectele 1 și 2 este zero deoarece Aceasta înseamnă că într-un sistem închis de particule, nu există forțe interne neechilibrate. Adică perechile acțiune-reacțiune corespunzătoare forțelor ce acționează între oricare două obiecte dintr-un sistem închis nu determină o accelerare a centrului de masă al sistemului. Obiectele componente accelerează doar unul în raport cu celălalt, sistemul însuși rămâne
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
unui sistem se conservă. Folosind și integrând în raport cu timpul, se obține ecuația: Pentru un sistem ce include obiectele 1 și 2, ceea ce înseamnă conservarea impulsului. Cu argumente similare, aceasta se poate generaliza la un sistem cu un număr arbitrar de particule. Aceasta arată că schimbul de impuls între obiectele componente nu afectează impulsul total al unui sistem. În general, atâta timp cât forțele sunt cauzate de interacțiuni între obiecte cu masă, se poate defini un sistem pentru care impulsul total nu se pierde
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
miște cu viteză nenulă. Aristotel a interpretat greșit această mișcare ca fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a interpretat greșit această mișcare ca fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din electrodinamica cuantică). Conservarea impulsului, din teorema
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din electrodinamica cuantică). Conservarea impulsului, din teorema lui Noether, poate fi calculat direct din simetria spațiului și este, de regulă, considerat mai fundamental decât conceptul de forță. Astfel, forțele fundamentale sunt denumite mai exact "interacțiuni fundamentale". Când particula A
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]