KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...452 453 454 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

serios, ca și cum nu s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns din partea lui. — Așa... deci așa ziceți, ciudat, rosti el. Și chiar mi-ați răspuns serios, prințe? — Păi nu m-ați întrebat serios? îi replică acesta mirat. Toți izbucniră în râs. — Să nu-l crezi, spuse Adelaida, Evgheni Pavlovici se amuză întotdeauna pe socoteala tuturor! Dacă ai ști dumneata ce îndrugă uneori la modul cel mai serios cu putință! Cred că e o discuție dificilă și mai bine n-am fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai bun și de cea mai aleasă noblețe, orice s-ar întâmpla; vă rog să fiți sigur de asta... De uimire, Evgheni Pavlovici făcu chiar un pas îndărăt. Preț de-o clipă își stăpâni cu greu un hohot impetuos de râs; dar, privind mai atent, observă că prințul nu părea să fie în apele lui; în orice caz era într-o stare deosebită. — Pariez, prințe, exclamă el, că ați vrut să spuneți cu totul altceva și, poate, chiar altcuiva... Dar ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
om rău! Fii liniștită! Spunând acestea, se apropie de Aglaia. Ea își dădu deoparte batista care îi acoperea fața, îi aruncă o privire rapidă, învăluindu-i toată figura speriată, pătrunse sensul cuvintelor lui și deodată izbucni într-un hohot de râs chiar sub ochii lui, un râset atât de vesel, de impetuos, atât de caraghios și molipsitor, încât Adelaida fu prima care nu rezistă, mai ales după ce-l privi și ea pe prinț, se repezi la sora ei, o îmbrățișă, izbucnind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un râset atât de vesel, de impetuos, atât de caraghios și molipsitor, încât Adelaida fu prima care nu rezistă, mai ales după ce-l privi și ea pe prinț, se repezi la sora ei, o îmbrățișă, izbucnind și ea într-un râs la fel de impetuos, școlăresc și vesel, ca al celeilalte. Uitându-se la ele, și prințul zâmbi brusc și se apucă să repete cu chipul bucuros și fericit: — Ah, slavă Domnului, slavă Domnului! În acest moment nu mai rezistă nici Alexandra și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-se la ele, și prințul zâmbi brusc și se apucă să repete cu chipul bucuros și fericit: — Ah, slavă Domnului, slavă Domnului! În acest moment nu mai rezistă nici Alexandra și râse și ea din toată inima. Se părea că râsul celor trei surori va fi nesfârșit. Da, sunt nebune! bombăni Lizaveta Prokofievna. Ba te sperie, ba... Dar râdea deja și prințul Ș., râdea și Evgheni Pavlovici, hohotea și Kolea fără încetare, privindu-i pe ceilalți, râdea și prințul. Haideți la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa se oferă brațul unei doamne, chiar nu știi cum se ia o doamnă de braț? Uite-așa, să mergem, o să mergem înaintea tuturor; vrei să mergem înaintea tuturor, tête-à-tête *? Vorbea încontinuu, izbucnind din când în când în hohote de râs. — Slavă Domnului! Slavă Domnului! repeta Lizaveta Prokofievna, neștiind nici ea de ce se bucură. „Sunt niște oameni extrem de ciudați!“ gândi prințul Ș. poate pentru a suta oară de când făcuse cunoștință cu ei, dar... lui îi plăceau acești oameni ciudați. Cât despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Adelaida care aveau o predispoziție cumva deosebită de a râde la glumele lui, încât treziră în el vaga bănuială că, poate, nici nu-l ascultă! Fulgerat de acest gând și fără să dea vreo explicație, izbucni deodată și el în râs și, de data aceasta, râse absolut sincer (așa îi era firea!). Surorile, care, de altminteri, erau în cea mai bună dispoziție, priveau neîncetat spre Aglaia și spre prinț, care mergeau înaintea lor. Prințul Ș. tot încerca să discute cu Lizaveta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudată; se părea că o privește ca pe un obiect aflat la două verste depărtare de el sau că are în fața ochilor portretul ei, nu pe ea însăși. — De ce mă privești așa, prințe? întrebă ea deodată, întrerupând conversația veselă și râsul cu cei din jur. Mi-e frică de dumneata; mi se pare că vrei să întinzi mâna și să-mi atingi fața cu degetul, ca s-o pipăi. E-adevărat, Evgheni Pavlovici, că așa mă privește? Prințul remarcă, parcă mirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înțeleagă, și nu reuși întru totul; nu răspunse, dar, văzând că ea și ceilalți râd, căscă gura deodată, începând să râdă și el. Râsetele dimprejur luară amploare; ofițerul, probabil un mare amator de glume, se cutremura pur și simplu de râs. Subit, Aglaia șopti mânioasă ca pentru sine: — Idiotul! — Dumnezeule! Chiar o ia razna fata... chiar se țicnește de tot? se întrebă încet Lizaveta Prokofievna, scrâșnind din dinți. — E o glumă! E aceeași glumă ca și cea de atunci, cu „cavalerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie, apucase să se retragă de tot, iar domnul cu chef stătea deoparte și se prăpădea de râs. Desigur, peste un minut și-ar fi făcut apariția poliția, dar în acest minut Nastasia Filippovna ar fi pățit-o rău, dacă cineva nu i-ar fi sărit la timp în ajutor: prințul, care se oprise și el la doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iubesc, chiar îmi place că râde și cred că acest drăcușor tocmai de asta mă iubește în mod deosebit, adică ține mai mult la mine decât la ceilalți, mi se pare. Pariez că și de tine s-a umflat de râs din cine știe ce pricină. Mai înainte v-am găsit discutând după furtuna care s-a dezlănțuit în camerele de la etaj: stătea cu tine de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Prințul roși teribil și-și strânse pumnul drept, însă tăcu. — Dragule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chiar acum. Dacă îmi acordați onoarea de a mă alege ca secundant, pentru dumneavoastră sunt gata să-mi dau și viața; de asta v-am căutat, prințe. — Deci și dumneata îmi zici de duel! spuse prințul și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât de vesel al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca secundant, pentru dumneavoastră sunt gata să-mi dau și viața; de asta v-am căutat, prințe. — Deci și dumneata îmi zici de duel! spuse prințul și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât de vesel al prințului. — Totuși, prințe, l-ați prins mai adineaori de mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât de vesel al prințului. — Totuși, prințe, l-ați prins mai adineaori de mâini. Așa ceva, mai ales când sunt spectatori de față, e greu de suportat pentru o persoană cu simțul onoarei. — Iar el m-a lovit în piept! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ce s-a gândit în intervalul de cel puțin o oră petrecut în parc, chiar dacă și-ar fi dorit foarte mult să-și amintească. De altfel, se surprinse gândindu-se la ceva, care, subit, îl făcu să se umfle de râs; deși nu era nimic de râs, îi veni totuși să râdă. Își imagina că ipoteza duelului putea încolți în mai multe minți, nu doar în a lui Keller și că, prin urmare, istoria cu modul de încărcare a pistolului putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de cel puțin o oră petrecut în parc, chiar dacă și-ar fi dorit foarte mult să-și amintească. De altfel, se surprinse gândindu-se la ceva, care, subit, îl făcu să se umfle de râs; deși nu era nimic de râs, îi veni totuși să râdă. Își imagina că ipoteza duelului putea încolți în mai multe minți, nu doar în a lui Keller și că, prin urmare, istoria cu modul de încărcare a pistolului putea să nu fie întâmplătoare... „Ia te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să nu aibă niciodată remușcări, deoarece de fiecare dată își zice în sinea ei, privindu-l: „Uite, acum îl chinuiesc de moarte, însă apoi o să-l fac, cu dragostea mea, să uite chinurile...“. Ascultându-l pe prinț, Rogojin izbucni în râs. — Prințe, nu cumva chiar tu ai dat peste o astfel de femeie? Parcă am auzit ceva, așa-i? — Ce, ce puteai să auzi? tresări deodată prințul și se opri, cuprins de o fâstâceală extremă. Rogojin continua să râdă. Nu fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
frumoasele dumneavoastră cuvinte despre relațiile de prietenie vă mulțumesc foarte mult. Scuzați-mă că astăzi sunt distrat; știți, nu pot nicidecum să fiu atent în momentul de față. — Văd, văd, bolborosi Evgheni Pavlovici cu ușoară ironie. Era foarte pus pe râs în această seară. — Ce vedeți? tresări prințul. — Nici măcar nu vă gândiți, dragă prințe, continuă să râdă Evgheni Pavlovici, nerăspunzându-i la întrebarea directă, nu vă trece prin cap bănuiala că, pur și simplu, am venit să vă trag pe sfoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ați auzit de „steaua Pelin“, prințe? Am auzit că Lebedev susține că „steaua Pelin“ este rețeaua de căi ferate întinsă prin Europa. — Nu, dați-mi voie, nu! strigă Lebedev, sărind și dând din mâini, ca și cum ar fi vrut să oprească râsul general. Dați-mi voie! Cu acești domni... toți acești domni, se răsuci el brusc spre prinț, doar asta, în punctele știute, iată ce-i... Și, nepoliticos, bătu de două ori în masă și din această pricină râsul se înteți. Deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vrut să oprească râsul general. Dați-mi voie! Cu acești domni... toți acești domni, se răsuci el brusc spre prinț, doar asta, în punctele știute, iată ce-i... Și, nepoliticos, bătu de două ori în masă și din această pricină râsul se înteți. Deși era în starea lui obișnuită „de seară“, de data aceasta Lebedev era prea surescitat și iritat de precedenta polemică „erudită“, iar în asemenea cazuri avea față de oponenții săi un dispreț infinit și sincer în cel mai înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un duh mare și teribil, și asta nu datorită copitelor și coarnelor inventate de dumneavoastră. Dar nu el e acum la mijloc... — De unde știți că nu el e acum la mijloc? strigă deodată Ippolit și izbucni într-un hohot de râs, care semăna mai mult cu o criză. — Ideea e subtilă și insinuantă! îl lăudă Lebedev. Totuși nu el e la mijloc; problema noastră este dacă nu cumva „izvoarele vieții“ vor fi slăbit odată cu amplificarea... — Rețelei de căi ferate? strigă Kolea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar fi extrem de mare, trădând chiar nesațul. Poate că e adevărat, domnilor, observă prințul deodată. Până acum tăcuse și îi ascultase pe cei care se contraziceau, nebăgându-se în discuția lor; adeseori râdea din toată inima după exploziile generale de râs. Se vedea că se bucură grozav că în casa lui e atâta veselie și zarvă; chiar și că se bea atât de mult. Poate că n-ar fi scos un cuvânt toată noaptea, însă dintr-odată îi trecuse prin cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl ascultau (trebuie să remarcăm că se destupaseră sticle tot timpul), încheindu-și discursul prin pomenirea neașteptată a gustărilor, îi împăcă imediat pe toți adversarii săi. El însuși spunea că această încheiere a fost „o întoarcere ingenioasă, avocățească a lucrurilor“. Râsul vesel se iscă din nou, musafirii se înviorară; toți se ridicară de la masă ca să-și dezmorțească picioarele și să se plimbe pe terasă. Numai Keller rămăsese nemulțumit de discursul lui Lebedev și era extrem de surescitat: — Atacă civilizația, predică barbaria din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toți se uită la sigiliul meu și când te gândești că, dacă n-aș fi sigilat plicul, n-aș fi avut parte de nici un efect! Ha-ha! Iată ce înseamnă misterul! Să rup sau nu sigiliul, domnilor? strigă el, izbucnind în râsul lui ciudat și fulgerând din priviri. E un mister! Un mister! Dar, prințe, vă mai amintiți cine a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la universitate. Când, pe la opt și ceva, am intrat în casa lui (cu mare ceremonie: am fost anunțat), m-a întâmpinat mai întâi cu uimire, chiar deloc prietenos, dar imediat s-a înveselit, privindu-mă, și a izbucnit brusc în râs. — Ce vânt te-a adus la mine, Terentiev? a strigat el cu degajarea lui simpatică dintotdeauna, uneori impertinentă, dar niciodată jignitoare, pe care o îndrăgeam atât de mult la el și atât de mult i-o uram. Dar ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]