12,786 matches
-
și Turciei, s-a format Statul Ionian (Heptanezian). Independența era formală, rușii având ultimul cuvânt în privința guvernării, iar statul plătea turcilor un tribut anual. În 1807 imperialii francezi au preluat Zakynthos până în septembrie 1809, când au fost urmați de englezi. Stăpânirea britanică a adus construirea de apeducte, drumuri, organizarea școlii și a serviciilor de sănătate. S-au reparat portul, bisericile, și numeroase clădiri publice. În 1814 s-a hotărât formarea "Statelor Unite ale Insulelor Ionice", administrate de Reprezentantul Rezident pentru Zakynthos. Ideea
Zakynthos () [Corola-website/Science/305081_a_306410]
-
prima dată împărțită în ținuturi, iar începând cu secolul XIX - în județe. Recesământul din anul 1774 a înregistrat 20 de ținuturi, localitatea Ialoveni făcând parte din ținutul Orhei-Lăpușna. Pe parcursul anilor 1812-1917 satul Ialoveni, ca și întreaga Basarabie, se află sub stăpânirea Rusiei țariste. Satul Ialoveni se afla pe atunci în componența ținutului Chișinău. În această perioadă la 14 octombrie 1819, protopopul Ioan din Buiucani, sfințește noua biserică de piatră a satului, cu hramul Sf. Paraschiva. De la 27 martie 1918 și până la
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]
-
ceea ce avea să devină Uniunea Sovietică, prin intermediul revoluției din 1917 și a războiului civil. După succesul insurecției din Wielkopolska din 1918, Polonia și-a restabilit statalitatea pentru prima oară după împărțirea din 1795, punând capăt la 123 de ani de stăpânire a celor trei imperii vecine: Imperiul Rus, Imperiul German și Imperiul Austro-Ungar. Țara renăscută ca A doua Republică Poloneză a fost obligată să-și croiască noile fontiere prin teritoriile foștilor săi ocupanți. Puterile occidentale, în momentul în care au început
Cauzele războiului polono-sovietic () [Corola-website/Science/305095_a_306424]
-
veterinara, oficiu poștal, secție de poliție, parc, stadion. În Cuhureștii de Sus, se află Conacul lui Ioan C. Bogdan și Biserica "Sfânta Treime", ultima a fost construită după proiectul vestitului arhitect Alexei Șciusev. Construcția a început în anul 1913 sub stăpânirea imperiului rus, finalizată în 1930, pe timpul României Mari și protejată de către sovietici datorită autorității pe care o avea în acele timpuri arhitectul Șciusev.
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
probleme legate de suveranitate și teritorii au rămas nerezolvate. Propunera lui Wilson pentru recrearea unei Polonii independente nu stabilea granițele țării într-un mod care să convină tuturor părților interesate. Cea mai mare parte a teritoriului polonez care intrase în stăpânirea Prusiei în secolul al XVIII-lea era revendicată de Germania, în vreme ce cea mai mare parte a teritoriului rămas era revendicată de Rusia sau Austro-Ungaria. Zona revendicată de Germania includea teritoriul Poloniei Mari, (așa numita Provincie Posen), și orașul industrial Posen
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
pentru trecători, case de odihnă, cai de schimb, etc. Satul Cobîlea este atestat documentar la 18 februarie 1456, când voievodul Petru Aron l-a dăruit lui Ioil protopop al Iașilor și fiului său Giurgiu grămătic. Apoi satul a ajuns în stăpânirea Fetcăi Spineanu, care l-a vândut la 15 aprilie 1482 rudei sale, Cozma ușar. În 1529 Petru Rareș dăruia acest sat lui Pavel Scripcă brănișter. În a doua jumătate a secolului satul este stăpânit de Ion Moghilă logofăt, iar apoi
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
călugării de la mănăstirea Pantocrator ( în limba greacă: Παντοκράτορος), aflate pe Sfântul Munte Athos (a șaptea în ordinea ierarhică athonită). Apoi trece prin zester de la Gorgan la ginerele său, Gheorghe Catargiu paharnicul. De la 1650 la 1914 Cobîlea a stat neîntrerupt în stăpânirea neamului Catargi, având următorii stăpâni: Gh.Catargi vornic - 1680; Apostol Catargi postelnic - 1710; Pătrașco Catargi pitar - 1750; Ion Catargi stolnic - 1770; Petrache Catargi paharnic - 1800; GH. Catargi - 1860; Ion Catargi - 1896. În localitate sunt două biserici. Una din ele este
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
fost împărțit în opt părți. La puțin timpdupă aceasta, Gavril logofătul căuta să răscumpere părți din acest sat. Astfel în 1577 el cumpăra rînd pe rînd părți din sat de la urmașii lui Badea paharnicul. Insă au apărut neînțelegeri privind hotarele stăpînirii între proprietari, căci în 1587, domnul trimitea o scrisoare către Nicoară, pîrcălab de Hotin, în care îi cerea să meargă la Holohoreni să separe a patra parte. Insă neînțelegerile privind hotarele au continuat, deoarece la 1589 Petru Șchiopul repeta cererea
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
km de Chișinău. Din epoca antică, zona actualului sat Nezavertailovca este integrată preponderent în procesele istorice din nordul Mării Negre. Aflat în imediata apropiere de Nistru (denumit în antichitate Tyras), teritoriul a făcut parte din statul lui Burebista, aflându-se sub stăpânirea triburilor tracice a tyrageților. Totodată au existat strânse legături economice și culturale cu vechile colonii grecești din zonă: Olbia și altele. Spre sfârșitul sec. I e.n., ținutul devine zonă de graniță între posesiunile romane și stepele pontice bântuite de triburi
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe vatra satului au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
și Polonia, o livadă exploatată industrial. La începutul secolului XX, cu drept de arendă evreul Iosif Caufman dispunea pe moșie de 800 desetine de pământ arabil și 354 desetine de păduri, iar restul de 2000 de desetine se afla în stăpânirea țăranilor. Conform „Dicționarului geografic al Basarabiei” din 1904 satul Corjeuți făcea parte din Ținutul Hotin, volostea Edineț, fiind așezat pe șoseaua ce mergea de la Edineț spre Lipcani. Avea 298 case, cu o populație de 2310 suflete; biserică; o școală cu
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
câmp albastru, se află trei pești. Scutul este timbrat de o coroană murală cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate: Împărțirea scutului în două semnifică unirea vechii așezări Crihana și a noii vetre Vâlcova, prima remarcându-se din vechime prin stăpânirea de câmpuri și pășuni întinse, iar a doua fiind un cătun de pescari situat pe malul bălților. Cele două cârlibane încrucișate, ambele având mânerele tradiționale în chip de stindard dacic: capul de lup și coada de balaur, semnifică atât una
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
Bistrița. Draga din Biliceni apare la 13 iulie ca martor în zapisul prin care Drăgan și fiul său vând lui Matiaș Sturza o parte de moșie la Sămășcani drept 60 taleri. Iar la 5 august 1646 domnitorul Vasile Lupu întărește stăpînirea lui Andrei, căpitanul de curteni, asupra unor părți de ocină din Biliceni, Horodiște, Dereneu și Prihodiște „cu fînaț și cu loc de mori în Ciuluc și pe Cula”, „cu vie și cu pomînt și cu tot venitul”, vândute de Micul
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
și boli. Pe timpuri bunăstarea unui sat era socotită după aspectul bisericii din sat și dacă avea școală. Despre felul cum au stat lucrurile în localitatea noastră s-au păstrat foarte puține mărturii. Pe la mijlocul secolului XIX moșiile satului sînt în stăpînirea boierului Nicolae Casso, numit în popor Cașu, un om de o vastă erudiție și cultură. Pe acele vremuri centrul cultural al satului era biserica din sat, situată pe teritoriul actualului magazin de produse alimentare. Biserica era de lemn și a
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
său un sfert din această moșie. Peste un deceniu iar are loc o afacere asemănătoare. Ion Tertea cu sotia sa Ana vînd partea lor din moșia Mihăilenilor lui Efrem Hajdău, apoi tot satul, la 4 apr. 1632 este confirmat în stăpînirea lui Gheorghe Roșca. Administrația militară rusă, la 25 dec. 1772, găsește aici 29 de gospodării, proprietar al moșiei fiind căpitanul Ion Miclescu. Însă iar urmează șiruri lungi de împărțeli, mărturii și dăruiri, pretendenți la moșie izvodindu-se cu duiumul. Chiar
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
224 km de Chișinău, e atestat documentar la 29 aprilie 1672, între document care se păstrează în Arhiva Muzeului municipal lași. Ne-a mai rămas un document domnesc de la Ioan Voievod, domnul Moldovei, din 14 mai 1563, când se întărește stăpânirea lui Crăciun și a fratelui său Vasile asupra unei părți de moșie din s. Hurdujeni, dar, cu părere de rău, e foarte greu de iden¬tificat despre care sat anume e vor¬ba, cu toate că s-ar părea că acest Hurdujeni
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
Mihnea Voievod întărește la 25 noiembrie 1616 împărțeala făcută între Petrașcu Ciolpan, D. Ciolpan, Gheorghe Vîrnav și Corneliu. S-au păstrat 2 documente de la Vasile Voievod, domnul Moldovei, din 30 iulie 1645 și 9 iunie 1650 prin care se confirma stăpînirea lui Todorașcu Vartic asupra moșiei satului Alcedar, cumpărată cu 150 de galbeni. Din porunca lui Gheorghe Ghica Voievod, diacul Antohie Lută vine în Alcedarla rugămintea căpitanului Vasile Sava, a căpitanului Ion, feciorul Oprei, și a lui Vasile, feciorul Oprei, în
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
o mărturie hotarnică care-i împacă și pe ceilalți răzeși. Alte documente, cares-au scris ulterior, au confirmat drepturile răzeșilor și legile lor nescrise: Moșia se folosea în devălmășie și se transmitea din tată în fiu, străinii nu erau admiși în stăpînirea ei. Războaiele ruso-turce din sec. XVIII au lipsit oamenii de apărare, iar satul, ca și toată Țara Moldovei, era devastat cu strășnicie. La 18 iunie 1774 satul Alcedar era pe jumătate părăsit, rămăseseră numai 14 gospodării țărănești și două familii
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
mai multe dealuri, acestea fiind acoperite de imense masive forestire. Un deal care nu este acoperit cu copaci (în partea de vest), se numește dealul lui Capșa. Acest nume provine de la un boier care a locuit în sat, avînd în stăpînire un anumit teren de pe acel deal. Părăsind satul boierul se stabilește cu traiul în România (1940) dealul respectiv purtîndu-i numele. În ceea ce privește solul de pe moșia satului, se poate spune ca acesta este în mare parte un cernoziom degradat. În partea de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
ale filozofiei care copleșesc încercările de rând ale altora prin maiestuos și sensibilitatea intimității împărtășite, de care doar el singur era capabil. Dacă era superficial, Vermeer ar semăna cu colegii săi din Delft, dar el îi depășește ușor prin profunzimea stăpânirii sale a luminii și ceții. Pictura, cronologic, trebuie să facă parte mai repede din perioada sa timpurie, pentru că el a fost inițiatorul genului în această modă particulară. O radiografie cu raze X arată că artistul inițial a plănuit să adauge
Străduța (Vermeer) () [Corola-website/Science/305981_a_307310]
-
infanterie a luat cu asalt Cornul Măgurii și Măgura Cașin ( 1167 m), însă în ciuda luptelor grele și a eroicului asalt al ostașilor români, forțele inamice de pe Măgura Cașin au rezistat. În data de 30 iulie o grupare română a pus stăpânire pe vârful Războiului situat la sud de Măgura Cașinului despărțit de această de valaea râului Cașin. Tot în acastă zi, la ora 13.30 gen. Alexandru Averescu hotăra prin ordinul 2050 încetarea operațiunilor ofensive deoarece s-a considerat că obiectivul
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
Geții, numiți și Daci. Pe malul drept trăiau Moesii, cunoscuți și sub numele de Mysi, printre care trăiau și Tribalii, situați în zona Plevnei. Toate aceste popoare au fost romanizate timpuriu, începând cu secolul I, și au stat neîntrerupt sub stăpânirea romană până în secolul al VI-lea. Istoricul Konstantin Jireček notează puternica și durabila lor romanizare, în timp ce Tracii situați la sudul munților Haemus (azi Balcani) au fost elenizați (vezi: Linia Jireček). Majoritatea istoricilor socotesc că romanizarea popoarelor tracice de pe ambele maluri
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
alocuri state semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică. Ulterior, în secolul XIX, Aromânii au jucat un rol important în independența mai multor țări balcanice ca Bulgaria, Albania și Grecia față de Imperiul Otoman. Sub stăpânirea otomană Aromânii nu au mai întemeiat state, dar au avut adesea autonomii locale (de exemplu la Moscopole în Albania): ocupațiile lor erau în principal comerțul și oieritul. În secolul XVIII mulți dintre ei s-au implicat în comerțul dintre Occident
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
ruși. O parte dintre aromânii din Tesalia au petiționat (în zadar) Congresul de la Berlin ca Tesalia să rămână parte a Imperiului Otoman și astfel ei să nu fie separați de frații lor din Epir si Macedonia care au rămas sub stăpânire turcească în continuare până în 1912: din această cauză, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, Grecia s-a plâns că România, împiedicând elenizarea aromânilor, face jocul Turciei. Termenul de "propagandă românească", folosit
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
1912 are primul copil, o fetiță, Olimpia, care moare în anul următor. În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care la fel moare în următorul an. Tot în acest an începe primul război mondial. Ardealul se găsește sub stăpânirea austro-ungară. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viață. În 1918 are al patrulea copil, o fetiță - Augustina. Se sfârșește Marele Război, dar izbucnește
Iosif Trifa () [Corola-website/Science/306007_a_307336]