12,131 matches
-
vreo 18-20. Obțin secvența, o „fixez” și mă încumet s-o trec „dincolo”: radioase, mama și profesoara ei mai tânără cu câțiva ani fac gimnastică în paradis. * De ce nu o visez pe mama? De ce continui să nu o visez? E supărată pe mine? Nu vrea să mă sperie? Dar de ce să mă sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta în vis, ar fi un semn rău? Ar însemna că mi se apropie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mele literare (da, literare, căci despre literatură și muzică, despre moarte și Dumnezeu discutam noi acolo), a rostit, adresându-i-se lui Marcel Mihalaș, pentru care nutrea o afecțiune specială, această frază absolut genială (o reproduc, cu riscul de a supăra sensibilitățile pudibonde): „Când o să-mi pun dinți noi, o să te pup în c...”. Cu alte cuvinte, numai după ce își va repara dantura, își va lua îngăduința să...! Niciodată, cred, gentilețea n-a fost mai subtilă, smerenia laică mai plină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce mă vor însoți în marea călătorie și îmi vor fi de absolută trebuință la destinație, constituind, de fapt, însăși destinația. * Cum a murit lelea Saveta. S-a culcat, ca de obicei, devreme, dar n-a putut să adoarmă: o supăra un ghimpe de lumină, apărut în acea seară nu se știe de unde și cum, încât, intrigată și supărată, s-a ridicat din pat și s-a dus la fereastră, să vadă ce-i cu lumina aceea și să mai tragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
boală mai ținea steagul sus - să aibă gestul energic și chiar se sculase din pat, aparent dezinvolt. Cu bruschețea sa caracteristică, prea îndrăzneață uneori în ciuda zâmbetului ce o însoțea întotdeauna, o întrebase pe doctoriță de ce naționalitate este. Fără să se supere, d-na D. i-a răspuns că e pe jumătate așa, și pe jumătate așa (nici o jumătate nefiind românească)... Iar luni dimineața, când l-am văzut în ușa sufrageriei îmbrăcat (urma să-l ducem să facă o radiografie), părea, neînchipuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
moartea cumnatului meu (de am ajuns la spital). Cum a rămas în picioare atunci Doina, pe care am lăsat-o singură? Să luăm numai înmormântarea, care - după cum am reconstituit-o ulterior - s-a transformat într-un adevărat balamuc. Cât de supărat am fost pe ai mei, cât de mult m-a întristat comportarea lor! El deja băut, cerând de băut, ea preocupată mai mult să știe cu ce mașină se va întoarce la București... Cum a rezistat în acele zile Doina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
radar al lor, ce-ar fi să poată să vadă, ca pe un ecran, în direct, întreaga scenă: mașina, pe noi în mașină, capătul acela de șosea, lanurile de porumb, amurgul, ultimele raze de soare, să vadă, fără să se supere, cum îi întoarcem spatele și ne îndreptăm spre casa din care ea lipsește de atâta vreme, să vadă toate acestea și să se mulțumească cu atât, că ne-a văzut, că poate să ne vadă... * În metrou, întorcându-mă într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dreptul de a scoate un asemenea număr, cu câte „indicații” fusese bombardată, câți colaboratori nedoriți, scriitori și pseudoscriitori compromiși, fusese ea obligată să accepte etc. Era evident pentru oricine că un număr comemorativ Eminescu nu putea decât să indispună, să supere cuplul. Drept urmare, tot ce s-a putut face, prin ordin și presiuni de sus, pentru ca, stricând cât mai mult cu putință acest număr, măcar să se atenueze indispoziția și supărarea celor doi, s-a făcut (publicarea, pe prima pagină firește, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe lângă zecile, poate sutele de miliarde de viețuitoare, pești, păsări, dobitoace... și toate suferă fără vină, căci toate sunt neprihănite... Oceanul, ce e oare oceanul dacă nu un uriaș cazan în care fierbe suferința? Sau pădurea, jungla... Când oamenii se supără unii pe alții compară societatea celorlalți cu o junglă... Dar jungla, jungla adevărată, te-ai gândit vreodată ce se întâmplă acolo, în junglă, ce ferocități inimaginabile se petrec în hățișurile ei? Păi jungla, fie și un crâmpei de junglă, dovedește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să-i elimine, pe rând, pe „greșiții” subsemnatului! Până și pe frizerul meu, care mă ardea cu foenul fără ca să mă decid să protestez, l-a trimis pe lumea cealaltă! Ajunsesem să mă consider „un criteriu al divinității”; cine mă supăra, o pățea... Evident, eu (V.M. - n.n. V.Cr.) nu doream câtuși de puțin moartea acestor nefericiți care intraseră, dintr-un motiv sau altul, în dizgrația mea: eu doar constatam cum ei dispar, ca niște piese de pe o tablă de șah, înlăturate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
imputare, plină de o nobilă amărăciune: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?! Adică, să-l bagi la închisoare pe însuși Slavici, părintele prozei ardelene, una din temeliile literaturii române moderne? - Da, domnule, pe Slavici... A meritat-o!...” Montându-se, Marin Preda se supăra din ce în ce mai tare pe Slavici, justificând nemiloasa sentință. Dar nici Raicu nu se lăsa, rostindu-și, la intervale bine măsurate, de efect, implacabila replică, devenită celebră: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?!!” Au ținut-o așa, mi s-a povestit, multă vreme, fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să se mai și teamă. Fricoșii au devenit o raritate. Toată lumea, de la oameni simpli la celebrități, sfidează. În fața unui magazin privatizat, un nenorocit de descărcător, pe jumătate beat și din cap până în picioare murdar cum nu se mai poate, foarte supărat pe condiția sa ingrată, se saltă deodată deasupra ei înjurând în gura mare... guvernul. La teatru, cu ocazia înmânării unor premii, un actor de talent face glume subțiri (subțirele) la adresa puterii și sala elitistă se prăpădește de râs. Ce trist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din ea la începutul veacului din cauza turcilor, încă stăpâni pe Balcani în acea vreme, și se așezaseră în sudul Basarabiei, nu s-au gândit nici o clipă, după câte știu eu, să se întoarcă înapoi, acasă. Ceea ce spun acum o să-i supere pe ultrapatrioții de toate neamurile, dar așa este, o știu din experiența propriei mele familii: omul își poate pierde relativ repede, în două-trei generații, naționalitatea, se deznaționalizează neînchipuit de ușor. Un motiv serios pentru ca șovinii care se bat cu pumnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
păsări. Vecină s-a răzbunat pe mama și i-a dat foc casei, lăsând-o asupra iernii fără un acoperiș deasupra capului. Casă fiind acoperită cu stuf, a ars fără milă. Mama s-a speriat tare de tot, s-a supărat și s-a îmbolnăvit în scurt timp. Asta s-a întâmplat pe 13 spre 14 septembrie 1942. Spre Ziua Crucii. Din mila lui Dumnezeu a fost ajutată de Biserică din sat și din satul vecin, Cișmea. Cu ajutorul primit a acoperit
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mai sunt mulți români la lucru în Israel biserică nu are nici venit. Au făcut adrese la conducerea țării, la 7 miniștri și la alții, dar nu s-a făcut auzit apelul părintelui Arhimandrit Ieronim Cretu. Părintele Arhimandrit este foarte supărat și cu lacrimi în ochi m-a rugat să aduc apelul lui la toti creștinii din România, să-i ajutăm, să trimitem bani, să mergem în pelerinaje, el ne așteaptă. Să ne strângem minimul de bani, să ne scoatem pașaport
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în pelerinaje, el ne așteaptă. Să ne strângem minimul de bani, să ne scoatem pașaport și el ne face invitație pe 30 de zile ca să mergem acolo. Altfel ne iau grecii clădirea cu tot cu biserică. De astă sunt ei supărați pe noi și nu ne lasă să slujim la Sfanțul Mormânt. Că n-o să mai aibă ei venit de la pelerinii români. Ne găzduiau ei până acum și nu le convine că o să avem și noi așezământul nostru. Vor să ne
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cu un zâmbet, mulțumindu-ți că ai cumpărat de la el, și te invită să vii și altădată să cumperi tot de la el. Și-s credincioși, din faptele lor, care vorbesc cât de credincioși sunt ei. Nu întâlnești unul să te supere sau să te jignească. Ei păzesc Poruncile lui Dumnezeu. Se vede din viața și faptele lor. După cum spuneam, din acest izvor minunat fiecare ia apă în sticle, apoi beau, se spală pe față, se stropesc pe corp. E foarte bună
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
era. Averea lui era un măgăruș și un leu. Cu măgărușul se ajută la nevoile sale, cărând cu spinarea lui. Iar leul trebuia să îl păzească. Dar într-o zi niște tâlhari i-au furat măgărușul și s-a cam supărat sfanțul pe leu de ce nu l-a păzit și i-a spus: „Vei căra tu în locul măgarului!”. Și așa a fost. Tot ce avea de carat punea în spinarea leului și el căra. Leul era blând, isi asculta și respectă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah ; e tot ce se poate face contra ei. Ați observat că, de câte ori se vorbește despre prostie, așa, în general, se supără foarte multă lume ? E greșit a crede că proștii nu și dau seama că sunt proști. Știu foarte bine că sunt și au un instinct infailibil în a detecta inteligența și în a se mobiliza ̀ mpotriva ei, spontan și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
iar străinii plăteau pentru fiecare trecere, fie individual, „cu piciorul”, fie cu căruța.. SATUL NOU Podul însă n-a însemnat o rezolvare totală și definitivă, pentru că toamna când apa îngheța, vasele trebuiau scoase și podul dezafectat, iar când râul se supăra tare, lovea în vase cu apă multă, tulbure, și aducea copaci smulși din rădăcini cu care lovea în vase, odgonul de sârmă care ținea vasele ancorate se rupea, podul se distrugea și refacerea necesita uneori cheltuieli mai mari decât construirea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
s-a repezit să-i ia găina din mână. Flăcăul la repezit pe moș de a căzut jos și a plecat. Vaietele moșului au trezit pe cei din casă, dar până au ieșit afară, hoțul dispăruse. A doua zi, mai supărat că la împins de a căzut la pământ, decât pentru găina luată, moșul s-a dus la șeful de post și a reclamat. Șeful a cercetat cazul la fața locului de față cu făptașul care a tăgăduit. Moșul i-a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cealaltă mână îl îmuia în țuică și ungea uda mustața fiecărui ostaș și așa plecau la câmpul de instrucție. Câteva zile ostașii au făcut haz de procedeu, dar după un timp unii dintre ei au raportat neregula. Căpitanul s-a supărat foc și a cerut să fie pedepsiți cei vinovați. Unul dintre reclamanți a ajuns la colonel și colonelul a venit în control. În fața soldaților, căpitanul i-a acuzat că „mârlanii nu se mai satură de țuică și că spun minciuni
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
măcar una singură; n-a venit nimeni să vadă marfa. După ce am colindat pe toate ulițele fără folos, am pornit întristați spre casă. Zarzărele erau de acum zdrobite și au fost îndrumate spre cotețul porcilor. Bunicul s-a arătat foarte supărat pentru că îi spusese unchiului Scarlat să nu obosească cei doi cai fără rost că „muntenii” (cei veniți de la munte) nu vor cumpăra astfel de fructe. L-a trimis pe unchiul Scarlat să dea apă la cai și să-i ducă
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
o mângâiere a mâinilor tale pe obrazul copilăriei mele. Deși nu mi-ai spus niciodată cuvinte aspre, deși nu m- ai oprit și nu mi-ai interzis ceva, acum nu cutez să scriu despre tine. Mă tem să nu te supere cele ce scriu; mă tem să nu te murdărească cuvintele mele; mă tem ca nu cumva îngustimea cuvintelor mele să nu șifoneze nobila cuprindere a gândurilor și a simțămintelor tale. Mă tem că în modestia ta, nu dorești nici „post
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cu decorația de mamă eroină, și o creștină cu multă evlavie și cu multe fapte care meritau a fi menționate, apreciate și date ca exemplu, preotul n-a găsit de cuviință să rostească decât „Dumnezeu s-o ierte”. M-a supărat tare acest dispreț, această nepăsare arătată mamei și m-am gândit să fac o reclamă scrisă la episcopul eparhiot, dar în vis mama m-a rugat să-l iert, să nu-i tulbur somnul de veci cu astfel de fapte
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
și am început a plânge cu sughițuri de nu m-am mai putut opri. După un timp, am fost dat afară din clasă pentru că tulburam liniștea cu plânsul meu plin de sughițuri. Am ajuns acasă tot plângând, părinții s-au supărat rău. Ei au fost convinși că eu nu eram vinovat. Am avut sughițuri și visuri urăte, cu speriatul în somn câteva nopți, dar la școală nu m-am mai dus. În toamna care a urmat am mers din nou în
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]