KorAP: Find »[drukola/base=ban & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4532 4533 4534 ...4598 >

114,931 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

altitudine din Italia), cât logistic: câtă vreme gospodinele nu-și permiteau să cumpere multă hrană perisabilă la o singură ieșire și nu puteau să o transporte acasă, nu exista un motiv pentru care să se cheltuie o sumă mare de bani pe un frigider 13. Astfel, este simptomatic pentru multe alte schimbări conexe faptul că, În 1974, În majoritatea locurilor absența unui frigider stârnea comentarii: În Belgia și În Marea Britanie, 82% din gospodării aveau frigider, În Franța - 88%, iar În Olanda

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anilor ’50 au fost introduse În Marea Britanie parcometrele; pe parcursul anilor ’60, ele s-au răspândit În Franța și În alte părți 16. Dacă europenii cumpărau inimaginabil de multe mașini pentru uzul personal, asta nu Însemna doar că aveau mai mulți bani de cheltuit. Existau mai multe mașini disponibile pentru a satisface cererea Înăbușită pe toată durata Marii Crize și a războiului. Cu mult Înainte de 1939, unii producători europeni de mașini (Porsche În Germania, Renault și Citroën În Franța, Morris În Marea Britanie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe haine, dar și mai mult - mult mai mult - pe muzică. Asocierea dintre „adolescent” și „muzica pop”, care a devenit automată la Începutul anilor ’60, avea o bază atât comercială, cât și culturală. În Europa, ca și În America, dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai ales piața „tinerilor”. Cheltuielile discreționare ale adolescenților - pe tutun, alcool, motorete și motociclete, haine la modă cu preț redus, Încălțăminte, produse de machiaj, de Îngrijire a părului, bijuterii, reviste, discuri, pick-upuri, radio - reprezentau un imens și neexplorat rezervor de bani, lucru pe care agențiile de publicitate s-au năpustit să-l valorifice. Cheltuielile anuale pe reclame la produse În Marea Britanie au crescut de la 102 milioane de lire În 1951 la 2,5 miliarde de lire În 1978. În Franța, investițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sistemul lor politic era un mister pentru toți, cu excepția câtorva aleși. Mai nimeni nu făcuse călătoria lungă și costisitoare În SUA: doar cei bogați (și nu mulți dintre ei); câțiva sindicaliști aleși pe sprânceană, trimiși la schimb de experiență cu bani din fondurile Marshall; câteva mii de studenți cu bursă - și o seamă de greci și italieni care emigraseră În America după 1900 și au revenit În Sicilia sau În insulele grecești la vârste Înaintate. Adeseori est-europenii aveau mai multe legături

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fost milioanele de copii și nepoți ai țăranilor fără pământ care și-au găsit o slujbă sigură În aparatul birocratic aferent. Institutul Național Italian pentru Orfani de Război avea 12 angajați la fiecare 70 de orfani și cheltuia 80% din banii primiți de la buget pe salarii și costuri operative. În mod asemănător, În Belgia, controlul companiilor din sectorul public a permis guvernului de la Bruxelles să calmeze resentimentele locale și să cumpere armonia intereselor regionale și lingvistice divergente distribuind cu grijă servicii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
subliniind egalitatea și universalitatea: drepturi sociale universale, venituri egalizate, beneficii fixe acoperite printr-o impozitare abrupt progresivă. Ele contrastau puternic cu versiunea tipic continentală, În care statul returna sau transfera venit către familii sau indivizi, iar aceștia puteau plăti cu bani gheață pentru servicii sociale care erau, În esență, servicii private subvenționate (În special asigurări și spitale). Dar, cu excepția educației, care era deja universală și cuprinzătoare dinainte de 1914, sistemul scandinav de asistență socială nu a fost conceput și implementat dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să valorizeze compromisul. Partidul Laburist britanic nu avea asemenea coșmaruri de exorcizat. și fusese Încă de la Început, precum echivalentul său din Belgia sau Olanda, mai degrabă o mișcare muncitorească decât un partid socialist, animată În special de preocupările (și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nou. Prin tradiție, curtea regală și succesorii ei republicani și-au exercitat puterea și și-au deschis băierile pungii pentru a atrage arta și artiștii la Paris (sau Versailles), semănând seceta culturală În restul țării. Acum, guvernul voia să cheltuie bani pentru a duce artiști și spectacole În provincie. În toate colțurile Franței au apărut ca ciupercile după ploaie muzee, galerii, teatre și festivaluri. Cel mai faimos, festivalul de teatru de la Avignon sub direcția lui Jean Vilar, debutase În 1947, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
singulariza scena europeană, mai ales În ochii americanilor. La sfârșitul anilor ’50, Europa Occidentală nu numai că-și revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar America era Încă nițel cam neșlefuită - chiar și În ochii multor americani. John F. Kennedy, În campania de candidatură și apoi ca președinte, a sedus și prin cosmpolitismul cultivat al anturajului său de la Washington

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ocuparea de clădiri și intersecții strategice, revendicări și contrarevendicări politice -, dar nimic din substanța unei revolte. Majoritatea fetelor și băieților din mulțimea de studenți proveneau din clasa de mijloc - mulți erau chiar din burghezia pariziană, fils à papa (copii de bani gata), cum remarca ironic liderul PCF Georges Marchais. De la ferestrele clădirilor burgheze, confortabile, părinții, mătușile și bunicile Îi priveau cum se Încolonează În stradă pentru a sfida puterea armată a statului francez. Georges Pompidou, prim-ministrul gaullist, a evaluat rapid

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era că, pentru copiii lor, ei nu reprezentau nimic. Realizările lor materiale erau pătate de moștenirea morală. Dacă a existat vreodată o generație a cărei revoltă pornea realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie. Mai Întâi a fost afacerea Spiegel. În 1962, cel mai mare săptămânal german publicase o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe teritoriul național. Liderii români l-au abordat pe Tito (ale cărui relații cu Pactul erau mai mult formale decât amicale),iar Dej s-a adresat chiar Adunării Naționale Iugoslave În 1963. Ei au susținut industrializarea neostalinistă a României cu bani și aparatură obținute din Europa de Vest. Contactele României cu Occidentul au crescut constant, În timp ce comerțul cu statele CAER a scăzut: de la 70% din comerțul exterior al României la Începutul anilor ’60 la numai 45% cu zece ani mai târziu. Mult trâmbițata

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
termen scurt, acest obiectiv a fost atins. Victimele proceselor staliniste au fost eliberate și reabilitate - În multe cazuri, la ordinul acelorași politicieni, judecători, procurori și anchetatori care Îi condamnaseră. Foștii prizonieri au primit Înapoi carnetul de partid, o sumă de bani, cupoane (pentru o mașină, de exemplu) și, În unele cazuri, chiar apartamentul. Soțiile și copiii lor puteau din nou să aibă serviciu și să se ducă la școală. Dar, deși recunoșteau concret nedreptățile săvârșite În trecut, partidul și conducerea din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consorțiu, Ruhrkohle AG, realiza 95% din producția minieră din bazinul Ruhr. Industriile textile franceză și britanică - sau ce mai rămăsese din ele - au fost păstrate (de dragul slujbelor pe care le asigurau În regiuni defavorizate) prin subsidii directe substanțiale (angajatorii primeau bani pentru a păstra lucrători de care nu aveau nevoie) și măsuri protecționiste Împotriva importurilor din Lumea a Treia. În RFG, guvernul de la Bonn s-a angajat să acopere 80% din salariul angajaților cu jumătate de normă din industrie. Guvernul suedez

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
păstra lucrători de care nu aveau nevoie) și măsuri protecționiste Împotriva importurilor din Lumea a Treia. În RFG, guvernul de la Bonn s-a angajat să acopere 80% din salariul angajaților cu jumătate de normă din industrie. Guvernul suedez a băgat bani În șantierele navale, neprofitabile, dar politic sensibile. Reacția la recesiune Înregistra diferențe naționale. Autoritățile franceze au cultivat intervenția microeconomică, identificând În fiecare sector „campionii naționali” și favorizându-i prin contracte, vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
beneficiare ale statului asistențial modern au fost clasele de mijloc. În anii ’70, când sistemul postbelic a Început să se destrame, aceleași clase de mijloc se simțeau nu atât amenințate, cât trădate: de inflație, de subvențiile pentru industrii muribunde din banii contribuabililor, de reducerea sau eliminarea serviciilor publice ca răspuns la constrângerile bugetare sau monetare. Ca și În trecut, impactul redistributiv al inflației, agravat de statul asistențial modern prin impozite severe și endemice, era resimțit mai ales de cei de condiție

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1958 pentru a dirija lupta armată pentru independența bască. Încă de pe vremea când era o organizație clandestină, ea a stabilit contacte - cărora li s-a dat ulterior o justificare ideologică specioasă - cu grupuri similare din străinătate, care i-au oferit bani, arme, condiții de antrenament, ascunzișuri și publicitate: Grupul Baader-Meinhof din Germania, Armata Republicană Irlandeză (Irish Republican Army - IRA), Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Organizația Armată Secretă din Franța. Strategia ETA - și a suporterilor ei politici din Herri Batasuna, partidul separatist

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În Deutschland im Herbst, devenea absolut explicită În apologiile intelectuale aduse terorii anticapitaliste. După cum explica În 1985 filosoful Detlef Hartmann, „putem Învăța din legătura evidentă dintre bani, tehnologie și exterminare În Noua Ordine a imperialismului nazist... (cum) să ridicăm vălul ce maschează tehnologia exterminării civilizate În Noua Ordine de la Bretton Woods”. Acest derapaj facil - ideea că asemănările dintre nazism și democrația capitalistă sunt mai importante decât deosebirile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Paradoxal (și fără știrea comuniștilor), Brigăzile Roșii și RAF - precum și belgienele Cellules communistes combattantes, gruparea Action Directe În Franța și alte operațiuni mai mărunte, similare ca motivație, dar mai puțin eficiente - erau finanțate În parte de serviciile secrete sovietice. Acești bani nu se Înscriau Într-o strategie coerentă, ci curgeau mai degrabă pe principiul că dușmanii dușmanilor noștri, oricât de absurzi sau neînsemnați ar fi ei, sunt prietenii noștri. Dar, În acest caz, acțiunea a avut efect de bumerang: singura realizare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Moscova eforturile eurocomuniștilor de a-și consolida puterea locală distanțându-se de el. Gestul sovietic, corolar al politicii internaționale de destindere din acea perioadă, nu i-a ajutat foarte mult pe pretinșii reformiști comuniști. Deși furnizau În continuare ajutor În bani și produse, liderii sovietici Își pierduseră interesul pentru partidele comuniste occidentale, care aveau un impact politic limitat și șanse reduse de a ajunge la putere În viitorul apropiat. Social-democrații În schimb, mai ales cei aflați În poziții-cheie, erau cu totul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fraza lipsește, fiind Înlocuită cu promisiunea de a rămâne un stat „aliat permanent și irevocabil cu URSS”. Interesul oficialilor RDG pentru Ostpolitik avea și motive mai directe, de natură strict materială. Încă din 1963, RDG „vindea” Bonnului deținuți politici pe bani gheață; suma depindea de „valoarea” și calificările candidatului. În 1977, pentru a obține eliberarea unui prizonier din Închisorile est-germane, RFG plătea aproape 96.000 de mărci germane. Reîntregirea familiilor ca proces instituționalizat era unul dintre succesele diplomatice ale noii politici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
periferice În Europa - și nu doar În sens geografic. „Occidentale” prin rolul asumat În Războiul Rece (Portugalia și Grecia erau membre NATO), toate cele trei țări erau, din alte puncte de vedere, neobișnuite. Economia lor - dependentă În mare măsură de banii trimiși acasă de un surplus de forță de muncă rurală angajată În străinătate, precum și de o industrie turistică În plină dezvoltare - semăna cu cea a altor țări de la limita sudică a Europei: Iugoslavia sau Turcia. Standardul de viață În sudul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
motiv de frustrare. Vrând să-și consolideze puterea și să distragă atenția de la problemele externe ale Portugaliei, Marcello Caetano (uns succesor al lui Salazar) facilitase creditele, contractase Împrumuturi externe masive și stimulase fluxul importurilor. În anii 1970-1973, susținută și de banii repatriați de lucrătorii portughezi din străinătate, țara a traversat chiar o scurtă perioadă de Înflorire a consumului. Dar la puțin timp, sub impactul crizei petrolului, a urmat o spirală a inflației. Salariile din sectorul public au rămas mult În urma prețurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
integrare economică negativă - Înlăturarea tarifelor și restricțiilor comerciale, subvenționarea regiunilor și sectoarelor dezavantajate - era mai la Îndemână decât stabilirea de comun acord a unor criterii concrete care implicau o acțiune politică pozitivă. Motivul era destul de simplu. Câtă vreme existau suficienți bani, cooperarea economică putea fi prezentată drept un beneficiu net pentru toate părțile, În vreme ce orice mișcare politică În direcția integrării sau coordonării europene periclita implicit autonomia națională și limita inițiativa politică internă. Schimbarea a fost posibilă numai atunci când, din motive proprii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]