13,753 matches
-
la doleanțele altora. Cel mai bine e să aștepți să-i treacă hachițele când ai de rezolvat o problemă. Am înțeles. Dar de ce naiba se teme? Colonelul a terminat cafeaua, a pus ceșcuța pe farfurioară, și-a scos batista din buzunar și s-a șters la gură. Batista era la fel de veche ca și uniforma pe care o purta. Dar curată și frumos împăturită. — Îi e teamă ca nu cumva să-ți recapeți umbra. Dacă se întâmplă așa ceva, o ia de la capăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te văd deloc muncind la calculator, ca să-ți spun drept. Prea mult mister în jurul tău. Te preocupă evoluția, unicornii, umbli cu briceag la tine... A arătat cu degetul spre pantalonii mei. Erau pe jos și briceagul pe jumătate ieșit din buzunarul de la spate. — Procesez date biologice. În biotehnologie sunt implicate multe firme și concurența e mare. De aceea sunt atât de precaut. S-au furat foarte multe informații în ultima vreme și am avut neplăceri. Ea strâmbă puțin din nas, lăsând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cuțitul. I-a plimbat vârful pe suprafața câtorva cărămizi. Zgomotul îmi dădea fiori, dar nu s-a zgâriat nici măcar o cărămidă. Oricum, nu se vedea nici o urmă. Paznicul a privit atent vârful cuțitului și l-a băgat la loc în buzunar. Nimeni nu poate vătăma Zidul ăsta. Nici nu-l poate escalada nimeni. E perfecțiunea întruchipată. Uită-te bine! Nu se mai poate ieși de-aici, așa că te rog să nu mai cochetezi cu cine știe ce idei năstrușnice. Paznicul și-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de nisip era legat de pod prin câteva trepte din piatră. Sub sălcii, o bancă. Prin preajmă se odihneau câteva animale. Am mai coborât și altădată până la bancul de nisip ca să le dau firimituri de pâine animalelor. Aveam întotdeauna prin buzunare. La început au ezitat, dar acum îmi mănâncă din palmă. Doar cele bătrâne și puii. Pe măsură ce toamna înaintează, tristețea din ochii lor pare să se adâncească tot mai mult. Frunzele se-ngălbenesc, iarba se ofilește. Sunt semne ale unei perioade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos pâinea din buzunar și am mâncat-o. Peisajul se deschidea frumos în fața ochilor noștri. Era multă liniște în jur. Pajiștea părea brodată cu flori în toate nuanțele toamnei. Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul vârtejului arăta ca o oglindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă simt bine, să duc o viață cât de cât normală. De ce nu mă lasă lumea-n pace? Ba unicorni... ba Întunegri... Ce legătură am eu cu toate astea? Mi-am pus o canadiană peste pulover. Am băgat în buzunar portofelul, niște mărunțiș și briceagul. Am ezitat puțin, dar am decis totuși să iau craniul cu mine. L-am înfășurat în două prosoape și l-am băgat într-un rucsac, împreună cu cleștele. Am îndesat acolo și seiful în care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toată lumea. Te-ai îndrăgostit de ea? — Nu, am zis. Sau cel puțin nu cred, am gândit. Pitic s-a ridicat de pe scaun fără să mă slăbească din priviri. A luat bricheta și țigările de pe masă și le-a băgat în buzunar. Mă bucur că am reușit să schimbăm câteva vorbe. Am să-ți mai mărturisesc ceva. Avem un plan. În momentul de față suntem cu un pas înaintea Simbolatorilor, dar sistemul nostru nu e atât de puternic ca Fabrica. Dacă își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scurtcircuit și o dâră de fum alb s-a ridicat în aer precum sufletul unui mort. Ca să se asigure că n-a mai rămas nimic din video, a trântit carcasa de dușumea și și-a scos apoi un briceag din buzunar. A pornit cu el deschis spre dulapul de haine și le-a sfâșiat pe cele la care țineam cel mai mult. Și când mă gândesc că dădusem aproape două mii de dolari numai pe costum și pe jachetă! — Nu așa ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dacă nu încetezi să mai calculezi. — Nu-i războiul meu. Nu contează al cui ei. Și nici ai cui sunt banii. Războiul e război. A sosit timpul să te împaci cu situația. Pitic și-a scos o batistă albă din buzunar și a tușit de două-trei ori în ea. A examinat-o puțin și a băgat-o la loc. Recunosc că am niște prejudecăți, dar nu-mi plac bărbații care umblă cu batiste la ei. Nici ei nu mă plac. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în umeri și în ceafă. Eram imobilizat ca o rață împăiată. Între timp, Pitic s-a dus la bucătărie și a luat de pe masă briceagul Matahalei. L-a deschis. Lama avea, cred, vreo șapte centimetri. A luat apoi bricheta din buzunar, a aprins-o și a trecut lama briceagului prin ea. Nu mi se părea o armă letală, dar îmi era clar că nici jucărie nu era. Lama era suficient de ascuțită pentru a jupui pielea unui om. Nu era vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aer. Nici ei n-au bătut la ușă și-au intrat așa încălțați cum erau. Cei doi de la „transport“ au început să verifice totul - fiecare ungher al încăperii. Tinerelul de legătură m-a asaltat cu întrebări. Și-a scos din buzunarul hainei un carnețel negru și a notat în el tot ce-i spuneam. I-am explicat că au venit doi indivizi care mi-au cerut un craniu și pentru că nu l-am dat, s-au apucat să caute singuri. I-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar prea târziu, când nu mai e nimic de făcut. De cele mai multe ori însă, acționez fără să pricep nimic și atunci sunt foarte derutat. — Cum de poate fi sufletul atât de imperfect? întrebă ea zâmbind. Mi-am scos mâinile din buzunare și le-am privit. Scăldate în lumina palidă a lunii arătau ca o pereche de sculpturi ce nu-și aveau nici un rost pe lume. — Și eu cred că e imperfect. Dar lasă urme. Ca niște pași pe zăpadă. Îi putem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
jos două pâini, cereale, piersici, cârnați, o conservă de grepfrut și le-am băgat pe toate în rucsac. Am umplut un termos cu apă. Apoi am luat toți banii pe care-i aveam în casă și i-am îndesat în buzunare. — Parc-am pleca la iarbă verde, zise fata. — Chiar așa. Înainte de a ieși, am aruncat o ultimă privire camerei ce se afla într-o stare absolut jalnică. Maldăre de gunoaie. Am mai luat o lecție de la viață: îți trebuie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
belșug. Și eu la fel. Să știi că sunt foarte bogată. Mi-am sporit prin acțiuni banii moșteniți și cei din asigurarea pe viață. Nici nu poți să-ți imaginezi de câte ori mi-au crescut acțiunile. A scos o cheie din buzunar și a descuiat liftul. Iarăși liftul acela imens și ciudat! — Prin acțiuni? am întrebat. — Da. M-a învățat bunicul cum să procedez. Cum să aleg cele mai bune informații, cum să citesc datele de la bursă, cum să scap de taxe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ani n-ai avut nici o problemă majoră care să-ți împiedice activitatea de Computator. Tot te mai consideri un om obișnuit? Ascultă-mă pe mine! Ești o persoană extraordinar de importantă. Am mers mai departe pe coridor cu mâinile în buzunare. Nu știam ce să mai zic. Tot ce mi se întâmpla mi se părea ieșit din comun și surprizele se țineau lanț. Oare până unde? Habar n-aveam. — De ce-au murit ceilalți? Nu știu, răspunse fata. Cauza nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dreptate. Am privit atent în jur. În fața mesei răsturnate erau împrăștiate clamele dintr-o cutie. Sclipeau în lumina fluorescentă. Clamele acelea mă preocupaseră și înainte, așa că am luat una de jos. Prefăcându-mă că o analizez, am băgat-o în buzunar. — Exista ceva important aici? Nu, zise fata. Lucrurile din birou nu prea aveau nici o însemnătate. Registre contabile, chitanțe, ceva documente... Nimic care să ne creeze probleme în caz că s-au furat. — A rămas intact aparatul de îndepărtare a Întunegrilor? Fata a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de tot. — E moștenire de la tata, zise fata. Inelul a fost al mamei. În rest, toate lucrurile au ars. Nu-mi puteam dezlipi privirile de pe obiecte. Fata le-a luat și le-a băgat înapoi în plic, iar plicul în buzunarul costumului. — Uitasem cu totul că mai am bani și aici, zise ea. A dezlegat apoi săculețul din pânză și a scos din el un obiect înfășurat într-o cămașă veche. A înlăturat cămașa și mi-a arătat un pistol automat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
orice dacă ai bani? Lasă, dacă nu te pricepi, îl țin eu. — Dar ai grijă să nu mă împuști din greșeală pe întuneric. Nu mai am chef și de alte răni. — Stai liniștit! Sunt foarte atentă. A băgat pistolul în buzunarul drept al taiorului. Mi se părea tare ciudat că oricâte băga în el, nu se vedea nimic. Nici măcar nu s-a deformat vreun pic. Ce buzunar special o fi și ăla! Bine croit, nimic de zis. A deschis apoi carnețelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
chef și de alte răni. — Stai liniștit! Sunt foarte atentă. A băgat pistolul în buzunarul drept al taiorului. Mi se părea tare ciudat că oricâte băga în el, nu se vedea nimic. Nici măcar nu s-a deformat vreun pic. Ce buzunar special o fi și ăla! Bine croit, nimic de zis. A deschis apoi carnețelul cu coperte din piele pe la jumătate și a studiat îndelung, la lumina becului, o anumită pagină. Mi-am aruncat și eu privirile peste ea, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
beznei totale nu se distingea nimic. Deoarece veneam de la lumina neonului de pe străzi și a vitrinelor, întunericul mă copleșea de-a dreptul. Fata a luat-o pe scară-n jos, echipată cu dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor în buzunarul mantalei de ploaie și cu lanterna cea mare pusă curmeziș pe piept. La un moment dat a strigat la mine, fluturând lumina gălbuie: — Hai, coboară! Totul e în ordine. Am început să cobor scara, cu lanterna în buzunar. Era umedă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Întunegrilor în buzunarul mantalei de ploaie și cu lanterna cea mare pusă curmeziș pe piept. La un moment dat a strigat la mine, fluturând lumina gălbuie: — Hai, coboară! Totul e în ordine. Am început să cobor scara, cu lanterna în buzunar. Era umedă și alunecoasă și trebuia să fiu foarte atent. Prăpastia mi se părea fără fund. În timp ce coboram, mi-am amintit de perechea din Skyline și de Duran Duran. Ei nu știau nimic despre mine. Habar n-aveau că purtam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
umedă și alunecoasă și trebuia să fiu foarte atent. Prăpastia mi se părea fără fund. În timp ce coboram, mi-am amintit de perechea din Skyline și de Duran Duran. Ei nu știau nimic despre mine. Habar n-aveau că purtam în buzunar un cuțit mare, că eram tăiat pe burtă, că urma să cobor în beznă. Îmi imaginam, sau poate îmi aminteam, că nu-i interesau decât numărul kilometrilor parcurși, muzica și sexul. Ce să caut eu în viața lor? Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de dificil sau simplu era ceea ce aveam de făcut, ci cât de bine și până când mai puteam avea control asupra mea. Am continuat să escaladăm stânca. Cum nu puteam să și urc, să și țin lanterna, am băgat-o în buzunar. Ea și-o prinsese la spate cu o curea, dar asta nu însemna că ne era de vreun folos. Se bălăngănea cu fiecare pas pe care-l făcea și-atât. Nu vedeam absolut nimic. Mi-am luat-o drept țintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am auzit o voce deasupra capului meu. Departe. Am ridicat privirile și am văzut o luminiță galbenă. Ca lumina de semnalizare a avionului. Fata ajunsese în vârf probabil. Am apucat funia cu o mână, cu cealaltă am scos lanterna din buzunar și i-am răspuns la semnal. Am îndreptat apoi lanterna în jos ca să văd până unde ajunsese apa. Nu se discernea nimic. Lanterna mea era prea slabă, bezna era prea densă. Dacă nu mă apropiam mai mult, n-aveam de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
excepțional. Nu e vina mea. De fapt, a nimănui. Asta-i soarta umbrelor. Am să vă înlesnesc întrevederea și o să-ți spună singură cum îi merge. Paznicul a luat o legătură de chei de pe perete și le-a băgat în buzunarul paltonului. A căscat de n-a mai putut cât s-a încheiat la ghetele lui din piele împletită. Păreau tare grele, iar pe tălpi aveau ținte ca să-i fie mai ușor să umble pe zăpadă. Umbra locuia undeva între oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]