14,490 matches
-
1920, Kafka asistă în Praga la o explozie de ură antisemită. Șovinii cehi scandează « Prašivá plemeno » ("rasă râioasă"), din dorința de a-i intimida pe concetățenii evrei. Între ianuarie și septembrie 1922, după un an de neproductivitate literară, Kafka scrie "Castelul", ultimul său roman, care va rămâne, ca și cele anterioare lui, neterminat. Primele pagini au fost concepute în stațiunea montană Spindlermühle, o așezare ce pare să fi inspirat mult cadrul spațial în care se desfășoară acțiunea "Castelului". Un detaliu interesant
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
literară, Kafka scrie "Castelul", ultimul său roman, care va rămâne, ca și cele anterioare lui, neterminat. Primele pagini au fost concepute în stațiunea montană Spindlermühle, o așezare ce pare să fi inspirat mult cadrul spațial în care se desfășoară acțiunea "Castelului". Un detaliu interesant îl constituie faptul că scriitorul și-a început narațiunea la persoana I, dar la al treilea capitol s-a răzgândit și a înlocuit de fiecare dată pronumele "eu" ("ich") cu numele (sau mai degrabă pseudonimul) personajului "K.
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
în Cimitirul Evreiesc Nou din cartierul Praga-Žižkov la 11 iunie 1924. O ultimă scrisoare adresată de Kafka prietenului său Brod conține următorul îndemn: Max Brod nu va supune, din fericire, opera inedită a lui Kafka (care conține restul "Americii", "Procesul", "Castelul", numeroase povestiri, scrisori și pagini de jurnal) unui asemenea "auto-da-fé" absurd. După moartea scriitorului, Dora Diamant a continuat să se autointituleze, în semn de omagiu, "doamna" Kafka. Când Max Brod a cerut scrisorile și manuscrisele scriitorului care au rămas în
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Kafka, contra unei sume de 5000 de dolari. Pentru a publica lucrările, aflate în manuscris sub o formă foarte fragmentată și dezorganizată, Max Brod rearanjează și unește capitolele, completează frazele neterminate sau ambigue și regândește punctuația. Primele ediții din "Procesul", "Castelul" și "America" sunt publicate în 1925, 1926 și respectiv 1927, urmate de colecția de povestiri "Marele zid chinezesc" (1931), "Aforismele de la Zürau" (1931), "Scrisori către Milena" (1952), "Caietele albastre in-octavo" (1954), "Scrisoare tatălui" (1966), "Scrisori către Felice" (1967) și "Scrisori
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Scrisori către Milena" (1952), "Caietele albastre in-octavo" (1954), "Scrisoare tatălui" (1966), "Scrisori către Felice" (1967) și "Scrisori către Ottla" (1974). Primele traduceri ale "Metamorfozei" în spaniolă și franceză apar la sfârșitul anilor 20. În 1930, Edwin și Willa Muir traduc "Castelul" în engleză. În aceeași perioadă, ediții ale cărților lui Kafka apar și în limbile maghiară și cehă. În limba română, traduceri ale operelor kafkiene au fost realizate de scriitori precum Gellu Naum, Paul Celan sau Mircea Ivănescu, dar începând abia
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
cu armele ironiei. Jean-Paul Sartre îl citește în cheie existențialistă, apropiindu-l de Kierkegaard și Heidegger, în timp ce într-un apendix al "Mitului lui Sisif", Albert Camus vorbește despre " Speranța și absurdul în opera lui Franz Kafka". Conform lui, "Procesul" și "Castelul" sunt două romane care se completează: "Procesul" întruchipează abandonul, pasivitatea și neîmpotrivirea în fața destinului, iar "Castelul" reprezintă un « salt exaltat » de tip kierkegaardian, o resurecție a speranței. În anii 40, Jorge Luis Borges îl descoperă pe Kafka în timp ce lucrează la
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
în timp ce într-un apendix al "Mitului lui Sisif", Albert Camus vorbește despre " Speranța și absurdul în opera lui Franz Kafka". Conform lui, "Procesul" și "Castelul" sunt două romane care se completează: "Procesul" întruchipează abandonul, pasivitatea și neîmpotrivirea în fața destinului, iar "Castelul" reprezintă un « salt exaltat » de tip kierkegaardian, o resurecție a speranței. În anii 40, Jorge Luis Borges îl descoperă pe Kafka în timp ce lucrează la Biblioteca Municipală din Buenos Aires. Experiența îi marchează opera literară în mod definitiv și îl determină să
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Alfred Wirkner îl consideră mai degrabă un mod abil de a exploata naivitatea imigranților. Conflictul dintre exploatat și exploatator este oglindit de cupluri ca fochistul și Șubal, Karl Rossmann și chelnerul șef, Karl Rossmann și Brunelda ("America"), K. și învățătorul ("Castelul") sau chiar Samsa, într-o existență anterioară metamorfozei, și tatăl acestuia. În eseul "Franz Kafka sau Thomas Mann?", filozoful marxist György Lukács afirmă că proza angoasantă a lui Kafka « demonizează » capitalismul habsburgic. Unii biografi și critici îi atribuie lui Kafka
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
adevărate obsesii. Atmosfera aparent absurdă din lucrările lui Kafka a fost asociată de unii critici cu inefabilul misterului divin. Max Brod a vrut să vadă în Kafka un « înnoitor al religiei antice iudaice » și a considerat că romanele "Procesul" și "Castelul" reprezintă cele două forme de manifestare a lui Dumnezeu: judecata ("Gericht") și harul ("Gnade"). Gershom Scholem descifrează în opera lui Kafka trăsăturile cabalei. Anevoiosul demers mistic, care riscă adesea să străpungă « bariera subțire » dintre credință și nihilism, se aseamănă, în
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
observă că în proza lui Kafka, numele lui Dumnezeu este absent, înlocuit fiind de Cuvântul Lui: Legea. Parabolele kafkiene, susține Grossvogel, sunt niște mediatori mistici, care, deși nu reușesc să-l reveleze pe Dumnezeu, sunt pătrunși de fiorul misterului Lui. "Castelul" a generat cele mai multe interpretări teologice. Max Brod consideră că romanul este dominat de o religiozitate de tip kierkegaardian, unde credința nu se identifică întotdeauna cu etica: respingând avansurile imorale ale Castelului, Amalia refuză sacrificiul avraamic și cade în dizgrație. Erich
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
reveleze pe Dumnezeu, sunt pătrunși de fiorul misterului Lui. "Castelul" a generat cele mai multe interpretări teologice. Max Brod consideră că romanul este dominat de o religiozitate de tip kierkegaardian, unde credința nu se identifică întotdeauna cu etica: respingând avansurile imorale ale Castelului, Amalia refuză sacrificiul avraamic și cade în dizgrație. Erich Heller consideră Castelul, dimpotrivă, un sediu al demonilor gnostici care îl împiedică pe K. să îl cunoască pe adăvăratul Dumnezeu, un "deus absconditus", retras complet din lumea palpabilă. Chiar „funcția” protagonistului
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
cele mai multe interpretări teologice. Max Brod consideră că romanul este dominat de o religiozitate de tip kierkegaardian, unde credința nu se identifică întotdeauna cu etica: respingând avansurile imorale ale Castelului, Amalia refuză sacrificiul avraamic și cade în dizgrație. Erich Heller consideră Castelul, dimpotrivă, un sediu al demonilor gnostici care îl împiedică pe K. să îl cunoască pe adăvăratul Dumnezeu, un "deus absconditus", retras complet din lumea palpabilă. Chiar „funcția” protagonistului, aceea de arpentor ("Landvermesser"), pare să sugereze un demers al cunoașterii eronat
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
una emblematică și complet originală. Proza kafkiană se desfășoară într-o atmosferă halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate, în care personajele principale devin victime ale unui monstruos aparat birocratic ("Procesul", "America", "Colonia penitenciară"), nu reușesc să descifreze sensul propriei existențe civice ("Castelul", "Marele zid chinezesc", "Un medic de țară", "În fața legii") sau asistă neputincioase la dezintegrarea relațiilor interumane ("Metamorfoza", "Verdictul"). Impresia de coșmar și tensiune dramatică este sugerată de invazia absurdului în lumea logicului, abundența fantasticului, a paradoxurilor și a răsturnărilor de
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
se avântă prietenul lui Georg Bendemann. În general, locul acțiunii nu este specificat, ceea ce oferă operelor lui Kafka o mai mare universalitate. Se pot intui însă, în linii mari, regiunile geografice pe care unele lucrări le revendică: Europa Centrală ("Procesul", "Castelul"), America de Nord ("America"), Orientul Mijlociu ("Șacalii și arabii"), Orientul Îndepărtat ("Marele zid chinezesc"), Guiana franceză ("Colonia penitenciară"). Lucrările kafkiene par astfel să îmbrățișeze întreg mapamondul. Multe opere kafkiene se află tematic sub triada lege-vinovăție-pedeapsă. Legea, imperativă, dar incognoscibilă, arbitrară și absurdă (ca
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Șacalii și arabii"), Orientul Îndepărtat ("Marele zid chinezesc"), Guiana franceză ("Colonia penitenciară"). Lucrările kafkiene par astfel să îmbrățișeze întreg mapamondul. Multe opere kafkiene se află tematic sub triada lege-vinovăție-pedeapsă. Legea, imperativă, dar incognoscibilă, arbitrară și absurdă (ca în "Procesul" și "Castelul") este forma predilectă prin care mitologia obsedantă a tatălui se manifestă în imaginarul lui Franz Kafka. Vinovăția personajelor nu este mereu evidentă, ci fie se „subînțelege” ("Procesul", "Metamorfoza"), fie este indusă printr-un proces de culpabilizare ("Verdictul"). Pedeapsa este mereu
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
să fie înlocuiți în acest rol de către fii. În centrul conflictelor dintre generații stau așadar echilibrele de putere, transferurile de autoritate. O altă temă importantă este alienarea, manifestată prin izolarea fizică și emoțională ("Metamorfoza") sau îndepărtarea omului de propriul temei ("Castelul", "Marele zid chinezesc"). În "Un artist al foamei", Kafka se întreabă care este condiția artistului într-o societate modernă și dacă mai poate exista artă fără public. "Vizuina" are în prim-plan teroarea perpetuă, paranoia, angoasa, iar "Vânătorul Gracchus" prezintă
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
chinezesc"). În "Un artist al foamei", Kafka se întreabă care este condiția artistului într-o societate modernă și dacă mai poate exista artă fără public. "Vizuina" are în prim-plan teroarea perpetuă, paranoia, angoasa, iar "Vânătorul Gracchus" prezintă, ca și "Castelul", o existență futilă. O temă aproape omniprezentă este birocrația, care însumează multe din problemele înșirate mai sus: alienare, futilitate, teroare, autoritate, culpabilizare și lege arbitrară. Majoritatea personajelor principale ale lui Kafka sunt bărbați care trăiesc în celibat. În fragmentul "Nefericirea
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
o ocupă. În "Colonia penitenciară", "Marele zid chinezesc", "Prima durere" sau "Un artist al foamei", numele este complet anihilat de importanța unor titulaturi ca Exploratorul, Ofițerul, Soldatul, Împăratul, Mesagerul, Trapezistul, Impresarul și Artistul foamei. Poate din acest motiv, eroul romanului "Castelul" se zbate cu atâta îndârjire să dobândească statutul de „Arpentor” ("Landvermesser"): este o luptă a propriei identități. Spre sfârșitul romanului, când cei doi secundanți sunt concediați de K., ei confirmă tragedia omului privat de orice funcție: îmbătrânesc, își pierd veselia
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
transcendent (Deleuze/Guattari, Politzer) sau alter ego-uri ale scriitorului (Erich Heller). Această dualitate, capcană și sprijin, nu este singurul paradox feminin. Femei precum domnișoara Brüstner din "Procesul" se lasă seduse cu un amestec de neîmpotrivire și ostilitate, în timp ce Frieda din "Castelul" este manipulată de K., dar manipulează la rându-i. Brunelda și Gardena sunt două femei care reușesc să subjuge lumea bărbaților, dar în "Castelul", toate personajele feminine se definesc prin relația pe care o au cu bărbații de la Castel. De
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Brüstner din "Procesul" se lasă seduse cu un amestec de neîmpotrivire și ostilitate, în timp ce Frieda din "Castelul" este manipulată de K., dar manipulează la rându-i. Brunelda și Gardena sunt două femei care reușesc să subjuge lumea bărbaților, dar în "Castelul", toate personajele feminine se definesc prin relația pe care o au cu bărbații de la Castel. De aceea, Amalia, care refuză avansurile unui funcționar al Castelului, este ostracizată de întreaga comunitate. Multe din personajele principale ale lui Kafka percep absurdul ca
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
din "Castelul" este manipulată de K., dar manipulează la rându-i. Brunelda și Gardena sunt două femei care reușesc să subjuge lumea bărbaților, dar în "Castelul", toate personajele feminine se definesc prin relația pe care o au cu bărbații de la Castel. De aceea, Amalia, care refuză avansurile unui funcționar al Castelului, este ostracizată de întreaga comunitate. Multe din personajele principale ale lui Kafka percep absurdul ca pe o forță amenințătoare care le invadează intimitatea și le distruge existența monotonă, dar oarecum
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
-i. Brunelda și Gardena sunt două femei care reușesc să subjuge lumea bărbaților, dar în "Castelul", toate personajele feminine se definesc prin relația pe care o au cu bărbații de la Castel. De aceea, Amalia, care refuză avansurile unui funcționar al Castelului, este ostracizată de întreaga comunitate. Multe din personajele principale ale lui Kafka percep absurdul ca pe o forță amenințătoare care le invadează intimitatea și le distruge existența monotonă, dar oarecum fericită, de până atunci. Georg Bendemann, Gregor Samsa și Josef
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
prin statornicia cu care rămân fideli unor idealuri mărunte, inadecvate și nefolositoare în lumea absurdă în care plonjează. Samsa nu se poate gândi în dimineața fatidică a transformării, decât la slujba sa și la faptul că a întârziat. K. din "Castelul" intră de bună voie într-un "imbroglio" fără rezolvare, fiind mult prea încrezător în abilitatea lui de a înțelege sistemul birocratic și de a convinge femei precum Frieda, birtășița, Olga sau Pepi să îl admită în cercurile Castelului. Printre perfecționiștii
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
K. din "Castelul" intră de bună voie într-un "imbroglio" fără rezolvare, fiind mult prea încrezător în abilitatea lui de a înțelege sistemul birocratic și de a convinge femei precum Frieda, birtășița, Olga sau Pepi să îl admită în cercurile Castelului. Printre perfecționiștii ridicoli se numără și protagonistul din " Prima durere", un trapezist care nu se poate literalmente desprinde de aparatul care l-a consacrat. Pentru că senzația glorioasă de a fi „la înălțime” devine dependență, respectivul călătorește cu trenul doar în
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
este înfățișată cu același umor sprinten, deși momentul este unul mai degrabă tragic: Un alt personaj cu potențial comic este femeia de serviciu din "Metamorfoza", o țărancă autentică pe care nici măcar monstruozitatea lui Samsa nu pare să o inhibe: În "Castelul", asistenții ("secundanții") lui K., Jeremias și Artur, stârnesc râsul nu doar prin atitudinea lor jovială, ci și prin faptul că mai mult își importunează superiorul decât să îi fie folositori: Cei doi secundanți fac parte dintr-o clasă de personaje
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]