12,639 matches
-
Așa că manuscrisul e ca și sigilat. Acest Își are locul lui În experiența pe care vrei s-o faci. Și mai notează că nu te duci, În prăvălia aceea singur și fără naș, ca orice tânăr ce Încearcă pe la zece editori până să găsească unul care să-i Întindă măcar un scaun să șeadă.” Lousteau Își continuă, astfel, netulburat, efortul de deziluzionare a prietenului său, sfătuindu-l ca Înainte de a-i pune În brațe unuia dintre cei mai importanți editori din
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
zece editori până să găsească unul care să-i Întindă măcar un scaun să șeadă.” Lousteau Își continuă, astfel, netulburat, efortul de deziluzionare a prietenului său, sfătuindu-l ca Înainte de a-i pune În brațe unuia dintre cei mai importanți editori din Paris, Dauriat, manuscrisul Margaretele, să-și ia măsuri pentru a verifica dacă acesta l-a deschis măcar, nu neapărat să-l fi citit, și să-l marcheze pe furiș cu o sforicică pătată cu cerneală. Atunci când Lucien se Întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pricepe, căci eu nu am pretenția asta. Eu, dragă, cumpăr gloria gata făcută, așa după cum englezul ăla cumpără dragostea. Ești la fel de mare poet, pe cât ești de frumos, dragule, Îi zise Dauriat. Pe cuvântul meu de om de treabă, nu de editor (notează!), sonetele dumitale sunt minunate, nu se simte efortul, după cum e și firesc când ai inspirație și vervă. În sfârșit, știi să găsești rima, una dintre calitățile școlii noi. Din păcate, Margaretele este o carte frumoasă, dar nu o afacere
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
are legătură cu cartea, ci cu autorul. Valoarea acestuia, adică locul său În sistemul literar, este ceea ce determină valoarea cărții. Așa cum i-o zice Lousteau verde În față lui Lucien, e posibil chiar ca acela care e vizat să fie editorul: „Aici, nu faci un articol Împotriva lui Dauriat; trebuie să știi să dai cu târnăcopul. Dintr-o carte frumoasă nu dărâmă nimic, pe când Într-o carte proastă, târnăcopul pătrunde până la fund; În primul caz, nu Îl lovește decât pe editor
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
editorul: „Aici, nu faci un articol Împotriva lui Dauriat; trebuie să știi să dai cu târnăcopul. Dintr-o carte frumoasă nu dărâmă nimic, pe când Într-o carte proastă, târnăcopul pătrunde până la fund; În primul caz, nu Îl lovește decât pe editor, iar În al doilea, Îi face un serviciu publicului.” Poziție de altminteri cu precădere mobilă, ceea ce face valoarea unei cărți este reportat la cea a autorului său. Lucien probează această experiență pe pielea lui, căci, imediat ce Dauriat citește articolul despe
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
năpădit de o fericire necunoscută la vederea acelei sume nesperate. Abia se putea abține, dar Îi venea să cânte, să sară, să creadă În lampa fermecată, În povești; credea În sfârșit În geniul lui. Prin urmare Margaretele Îmi aparțin, zise editorul; dar mai ataci cumva vreo publicație de-a mea? Margaretele Îți aparțin; dar nu-mi pot angaja pana, care aparține prietenilor mei, după cum a lor Îmi aparține mie. Dar, mă rog, acum ești unul din scriitorii mei. Toți scriitorii mei
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de această aluzie la faptul că nu a citit Margaretele, pentru că o consideră neîntemeiată, căci Între timp autorul s-a schimbat: „- Dragul meu, a cumpăra Margaretele fără a le cunoaște e cea mai mare măgulire ce și-o poate Îngădui editorul față de autor. În șase luni, vei fi un mare poet; ți se vor publica articolele, pentru că au și Început să se teamă de dumneata, iar eu voi vinde cu multă ușurință cartea. Sunt și astăzi același negustor, ca și acum
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Balzac duce până la caricatură trăsăturile a ceea ce am numit bibliotecă virtuală. În microcosmosul intelectual pe care Îl descrie romancierul, contează numai poziția socială a diferiților participanți. Cărțile ca atare, reduse la stadiul de fantome, nu intervin, și nimeni - critic sau editor - nu Își dă, de altfel, osteneala să le citească Înainte să-și dea cu părerea despre ele. Înlocuite de niște obiecte intermediare, ele nu sunt obiectul dezbaterii, ceea ce conturează raportul instabil dintre forțele sociale și cele psihologice. Ca și În
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Deci alternativa este Ana Blandiana Doina. Ana Blandiana scrie, ține conferințe, dă interviuri, scrie, participă la festivaluri internaționale de poezie și la lansări de cărți în străinatate și în țară, răspunde invitațiilor în școli, își citește noaptea corespondența, le răspunde editorilor și organizatorilor de lecturi publice din diverse țări, dar și cititorilor, debutanților care cer prezentări, revistelor care cer colaborări, participă la colocvii, dezbateri, simpozioane, scrie, scrie noaptea, scrie duminica, scrie în vacanțe, scrie în august și în ianuarie, scrie, conduce
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literare este, atrăgea atenția Franșois Nourissier Încă În 1960, apa care Împinge moara de romane a literaturii franceze. Nu se scrie prost, dar publică, În orice caz, mult mai mulți decît cei care au ceva de spus, Încurajați frenetic de editori, În speranța umflării marelui pot. În 1960, așadar, premiul Goncourt propulsa tirajul titlului cîștigător la 100.000 - 350.000 de exemplare. Numărul este fabulos, cîștigurile, așijderea. Ele au scăzut, astăzi, dar vedetismul literar nu a dispărut. Literatura s-a “fărîmițat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de vedre etic avem de-a face cu un nou scepticism, uneori colorat cu autoironie, la Jean Echenoz, alteori compact, ca atitudine În fața absurdului, la Marie Redonnet. Reprezentanții acestui curent, gestionat editorial de Minuit, sunt calificați de Jérôme Lindon, regretatul editor, de “impasibili”. Cel mai apropiat gen proxim al acestei literaturi ar fi desenul animat, unul adresat adulților. În primul rînd În modalitatea de abordare diegetică: evenimentele “serioase”, grave, sînt prezentate În registrul derizoriului (Redonnet, de exemplu, alături de majoritatea “minimaliștilor”), iar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pouvait naître que dans un désert stupide, au milieu de bédouins crasseux qui n’avaient rien à faire - pardonnez-moi - que d’enculer leurs chameaux” (p. 261). Afirmația de bodegă “Arăboiacele sînt niște curve nefutute” n-a fost inițial acceptată de editorul traducerii germane a romanului, dar a trecut pînă la urmă. Adăugăm un amănunt nu lipsit de importanță: disprețul auctorial față de musulmani, respectiv ura protagonistului din Plateforme pentru aceiași are drept una dintre surse trecerea mamei autorului la islamism. O a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1986, este un al doilea volumul al său, de nuvele. Deși genul declarat este, mențiune foarte importantă, contes, povești, adică. Povești, pentru că numai ele se află la exteriorul Istoriei, Într-o autonomie care le poate potența mesajul. Influențată probabil de editor, ea a renunțat la poezie și a reușit o nouă succesiune, tot aleatorie, de schițe Întinse pe cîteva pagini, unde cupluri de personaje - tată-fiu, soț-soție, frate-soră, etc. - duc vieți rapide, monotone, dependente de o serie de meserii transistorice, În locuri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru a le reconstrui. Lucrurile și ființele sînt, la Patrick Deville, consubstanțiale, lor li se conferă același statut ontologic, fără ca asta să implice totuși reificarea, un concept la modă În discursul unei anumite ideologii. În ciuda faptului că Jérôme Lindon, legendarul editor de la Minuit, plecat dintre noi În urmă cu un an, i-a numit pe minuitiști impasibilii, putem spune că unii dintre ei participă la un nou umanism, la formularea sensibilității unei noi umanități căreia Îi este mai greu ca oricînd
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Minuit, care publica literatură de avangardă Într-o perioadă În care litera scrisă putea fi considerată ca purtînd o plusvaloare politică, În care fiecare dire promitea și devenea de fapt un faire, s-a Încheiat În 2001, anul morții legendarului editor Jerome Lindon. Omagiul pe care i-l aduce Jean Echenoz În récit-ul omonim este prima autoficțiune pe care o semnează unul dintre cei mai sobri romancieri francezi de astăzi. Jérôme Lindon viza un public pe care și l-a atras
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
facultatea de litere a Universității București, în 1975. Ignor motivele pentru care autoarea, profesoară emerită la Liceul Sf. Sava, n-a publicat-o, deși intenționa. Fapt este că, după adormirea Mariei Pavnotescu, în aprilie 2014, și-a asumat funcția de editor fiica ei, stabilită la New York, informaticiană de profesie, scriitoare "totală" (poetă, prozatoare, cronicar dramatic și cinematografic) cu talent plastic. Roxana Pavnotescu a găsit cu cale să plaseze la deschiderea volumului un "cuvânt" din afară și cui să-l solicite, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fiind cel mai important. Sensul tare al unei opere de artă derivă din caracterul excepțional al unei existențe. * Miza ontologică a postmodernității: aducerea la ființă a nerostitului (prin păstrarea lui ca atare), ieșirea din identitate rostibil-ființă. * Marile edituri (adică marii editori) din România nu au înțeles că a te situa în mediul cultural presupune și acte gratuite, nu doar profit și eficiență economică. Cartea și-a căpătat statutul social în plin avânt iluminism, ea deschizând posibilitatea consumului cultural de masă. A
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
e următoarea: „Legată, în amintirile poetului, de pădurile din Gherăiești, din apropierea Bacăului, Furtună a apărut pentru prima oară în Cugetul romînesc, București, an. II, nr. 2-4, aprilieiunie 1924, p. 145 (cu mențiunea datei de elaborare: 1905)”.1) Lucrul pe care editorul pare să nu-l fi știut, însă, e că, în acest caz, prin datare, Bacovia face trimitere la un eveniment real, petrecut chiar în anul respectiv. Dovada producerii lui e o schiță, intitulată tot „Furtună”, de C. Vaer, fratele cel
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
așa? Din cauză că erau slab sau nu erau deloc luminate. Absența luminii făcea ca întunericul să fie mai gros, mai compact, „mai negru”. Dar versul lui Bacovia ridică și o altă întrebare: cîte mahalale a avut Bacăul? „Sonet” e datat de editori ca fiind din 1898 1899. Răspunsul nu e simplu de schițat. Forma neregulată a localității, consecință a unei dezvoltări fără plan, le-a creat dificultăți tuturor acelora care au încercat să stabilească numărul lor. într-un studiu arhivistic minuțios despre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de altă parte, „mahalaua” se dă în vînt după paraliteratură. Singura schimbare -percepută de contemporani - s-a realizat la nivelul mijloacelor de lansare. „Se face mult afișaj, multă publicitate”, - remarca Ion Vinea, într-un interviu acordat „Scenei”, în septembrie 1918. „Editorii și scriitorii își fac astăzi reclama cea mai comercială și mai sinceră. Literatura devine, ca în apus, o marfă și cititorii devin o clientelă care trebuie ademenită la firma numelor cu reputație”.7 ) „în curînd - spera el - se va trăi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
negativ asupra memoriei lui. însă atunci nimeni nu s-a întrebat: dacă el ar trăi, oare cear zice? Sigur, n-ar fi acceptat ca titlul de fondator să-i revină lui în exclusivitate. N-avea o fire vanitoasă, de uzurpator. Editorul, care, din motive politice, l-a omis pe Tabacaru, i-a creat această imagine falsă. Profesorul a fost membru al Partidului Național Liberal, în care se înscrisese tîrziu (printre ultimii dintre fruntașii băcăuani), din simpatie (a declarat în momentul respectiv
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
N. Ceaușescu despre „cinstirea trecutului”: „Nu se poate vorbi de educație patriotică socialistă fără cunoașterea și cinstirea trecutului, a muncii și luptei înaintașilor noștri”.3) Vreau însă să se înțeleagă clar: treaba nu depindea de voința redacției, ci de a editorului. Or, acesta a evitat să se „implice”. Exista teama de a nu deranja și de a nu greși, căci nu o dată autorii unor propuneri bune s-au lovit de rezistențe exagerate, au fost „luați la ochi”, riscînd să nu mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ar fi vrut aceasta. Bacovia și-a lăudat protectorul, într-un fel în care (excepție Agatha) n-a mai făcut-o cu nimeni.5) Poemul în oglindă în Stanțe burgheze, ediția a II-a, bibliofilă,1) la pagina 50, ceea ce editorul a crezut a fi o „ciornă”, e un fragment de poem scris invers, variantă la „Dialog de iarnă”, care nu se poate citi decît în oglindă. Primul vers e la baza paginii, ultimul în fruntea ei, iar cuvintele, toate, sînt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dat ocazia să atace. Dacă acesta din urmă ar fi relevat el însuși, în cuvîntul introductiv, că poemele „Sic transit(I)” și „Antrenare” sînt ortografiate diferit (și de ce), orice nedumerire și orice interpretare tendențioasă ar fi fost excluse. Datoria unui editor e să argumenteze tot ce i ar putea contraria pe cititori. Viorel Savin a sesizat lipsa, și pac! ironiile și supoziția amintită. Mai departe de asta, însă, el intră pe un teren pe care nu-l cunoaște îndeajuns și, evident
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
monodia versurilor bacoviene, rostite aci chiar de autorul lor, după înregistrarea existentă în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Romîne. Citatele în numai două pagini din „Dintr-un text comun”1), Bacovia - fapt neobișnuit de el - introduce trei citate. Pînă acum, editorii nu s-au oprit asupra lor, fie că nu le-au remarcat, fie că nu au vrut să se complice cu depistarea surselor, fie că le-au considerat drept (unul chiar e) pseudocitate 2). Primul dintre ele apare în următorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]