11,470 matches
-
implacabile, un ins regenerat sufletește. Frământările lui rămân însă insesizabile. Șarja e aceea care primează. Inspirată de primele grefe de cord, Transplantarea inimii necunoscute pare, curios, dominată de blazare, de scepticism, pe un fond de melancolie, pe când Primarul Lunii și iubita sa, scrisă nu mult după prima aselenizare, e o încercare de meditație, în spirit umoristic, asupra relelor de pe pământ. Despre unele lipsuri, deficiențe și neajunsuri în domeniul dragostei, o comedie cu un umor ca la spectacolele de revistă, uneori chiar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
de primăvară, București 1964; Teatru, București, 1965; Seara târziu, în tipografie, București, 1967; Teatru școlar. Moș Gerilă, jocuri și jucării, București, 1967; Lumea în inițiale, București, 1968; Camuflaj, București 1969; Replici sau De dincolo de fileu, București,1969; Primarul Lunii și iubita sa, București, 1970; Simfonietta metalică, București, 1970; Pasiune plus rațiune sau Temă de luptă, București, 1972; Piese de teatru, I-II, București, 1972; Ședința, București, 1972; Un proces posibil, București, 1973; Teatru. Trei simple texte antifasciste, București, 1973; O întâmplare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
Poezii postume (1908). Fire delicată, el se lasă în voia imaginației, cel mai adesea în liniștea adâncă a nopților, când evocă și iubirea duioasă, eterată, tristețea lăsată de moartea neașteptată a logodnicei. Căutarea sensului vieții, contemplarea senină a morții, pierderea iubitei generează o stare nostalgică, o durere resemnată. Tonul coborât, melodios, hipnotic uneori, precum și desele aluzii metaforice fac să se infiltreze aproape pretutindeni sentimentul morții, transformând starea lirică într-o comunicare cu lumea umbrelor. Din trecut străbate și amintirea de vis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289288_a_290617]
-
Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului și însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraș, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită/ Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de simplitate: „O, drăgălașă muză populară/ În ochii tăi e cer senin de vară/ Și fermecata mea copilărie/ Mi-o readuci de tine-ademenită...” ( Când seara-n ceasuri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Unicul lucru de care erau siguri că nu se putea întâmpla era că nimeni, după moarte, nu se mai putea întoarce la viața trupească. Există în mitologia greacă o povestire celebră despre Orfeu și Euridice care ilustrează acest fapt. Euridice, iubita lui Orfeu, moare și coboară în Hades, dar își continuă existența ca o umbră în lumea morților. Lui Orfeu i se îngăduie să coboare acolo și să ceară permisiunea de a o aduce înapoi pe Euridice, dar cu o condiție
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
condusă spre ieșirea din Hades, ceea ce el în mod firesc dorea să facă, atunci o va pierde și ea va dispărea pentru totdeauna. Astfel, ei au pornit în călătorie, urcând o scară lungă; dorința lui Orfeu de a-și vedea iubita a fost prea puternică și s-a uitat înapoi, în felul acesta pierzând-o pentru totdeauna. (Recent, am citit un poem feminist în care se afirma că Euridice încerca să flirteze cu Orfeu, ispitindu-l să se uite înapoi, deoarece
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Fantezistul, două personaje de alegorie, își pledează fiecare cauza în „tragicomedia” Iov, de contaminație pirandelliană, dar și cu momente de commedia dell’arte. Realistul, de profesie autor dramatic, vrea să transporte în lumina rampei faptul nud: un ins, părăsit de iubita lui nevastă, vrea să se sinucidă. Fantezistul, și el în căutare de subiecte, complică lucrurile, văzând în nefericitul soț un Iov al zilelor noastre. De fapt, fugara nu e o femeie plină de vino-ncoa, ci o matroană bașoaldă, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
La câțiva ani după vizita lui Nicolae al II-lea la Paris, Președintele a murit... A urmat o scurtă ezitare, o pauză involuntară, care nu a făcut decât să sporească atenția noastră. - A murit subit, în palatul Élysée. În brațele iubitei lui Marguerite Steinheil... Fraza aceea a pus capăt copilăriei mele. „A murit în brațele iubitei lui...” Frumusețea tragică a acelor cuvinte m-a răscolit. O întreagă lume, cu totul nouă, a dat năvală asupra mea. De altfel, revelația aceea m-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
A urmat o scurtă ezitare, o pauză involuntară, care nu a făcut decât să sporească atenția noastră. - A murit subit, în palatul Élysée. În brațele iubitei lui Marguerite Steinheil... Fraza aceea a pus capăt copilăriei mele. „A murit în brațele iubitei lui...” Frumusețea tragică a acelor cuvinte m-a răscolit. O întreagă lume, cu totul nouă, a dat năvală asupra mea. De altfel, revelația aceea m-a frapat înainte de toate prin decorul ei: scena amoroasă și mortală se desfășurase la Élysée
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mult mai ușor pentru noi să ni-l imaginăm pe Stalin în compania unui Churchill la Yalta sau a unui Mao la Moscova, decât să ni-l închipuim cu mama copiilor lui. „Președintele a murit în palatul Élysée, în brațele iubitei lui, Marguerite Steinheil...” Fraza aceea avea aerul unui mesaj cifrat, provenit dintr-un alt sistem solar. Charlotte s-a dus să caute în cufărul siberian câteva ziare din vremea aceea, sperând să ne poată arăta fotografia doamnei Steinheil. Iar eu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita unde noțiunile noastre rusești nu mai aveau nici o valoare. Moartea lui Félix Faure m-a făcut să devin conștient de vârsta mea: aveam treisprezece ani, ghiceam ce însemna „a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ducând cu ei Gioconda, prințul Borghese își bomba pieptul, foarte mândru că a câștigat primul raliu automobilistic Pekin-Paris, via Moscova... Și, undeva, în penumbra unui salon discret din palatul Élysée, un bărbat cu o mustață albă și frumoasă își înlănțuia iubita și se sufoca în acel ultim sărut. Prezentul acela, timpul acela în care gesturile se repetau la nesfârșit, era, bineînțeles, o iluzie optică. Dar mulțumită acelei viziuni iluzorii am descoperit noi câteva trăsături de caracter esențiale la locuitorii Atlantidei noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu cunoștea bariere sociale și, departe de budoarele pline de lux, în cartierele populare, vedeam două bande rivale din Belleville luptând pe viață și pe moarte din pricina unei femei. Singura diferență: părul frumoasei Otero lucea ca pana corbului, pe când părul iubitei râvnite lucea ca grâul copt în lumina asfințitului. Bandiții din Belleville o numeau Casca de Aur. În momentul acela, simțul nostru critic se răzvrătea. Eram gata să credem în existența mâncătorilor de broaște, dar era prea de tot să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ieșind împleticit dintr-o birjă, cu ochii tulburi, cu brațul înfășurat într-un fular însângerat - tocmai se bătuse în duel, în pădurea Marly, apărând onoarea unei doamne... Și, pe urmă, generalul Boulanger, dictatorul mazilit, nu își zburase creierii pe mormântul iubitei? Într-o zi, întorcându-ne dintr-o plimbare, am fost surprinși de o aversă... Mergeam pe străzile vechi ale Saranzei, alcătuite numai din izbe mari înnegrite de vreme. Sub streașina uneia dintre ele, am reușit să ne găsim adăpost. Strada
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gând foarte limpede, foarte simplu, evident: și anume că, de-a lungul tuturor acelor ceremonii în onoarea perechii imperiale, da, în cortegiul de pe Champs-Élysées și în fața mormântului lui Napoleon și la Operă, el nu încetase să viseze la ea, la iubita lui, la Marguerite Steinheil. I se adresa Țarului, rostea discursuri, îi răspundea Țarinei, schimba o privire cu soția lui. Dar ea, în fiecare clipă, era acolo. Ploaia șiroia pe acoperișul năpădit de mușchi al vechii izbe care ne adăpostea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
micului balcon, o ascultam. Întrebările mele mașinale readuceau, ca ecou, scene din trecut contemplate de mii de ori în copilărie, imagini familiare, ființe cunoscute: coaforul de câini de pe cheiul Senei, cortegiul imperial străbătând bulevardul Champs-Élysées, frumoasa Otero, Președintele înlănțuindu-și iubita într-un sărut fatal... Acum îmi dădeam seama că Charlotte ne repetase toate istorisirile acelea, în fiecare vară, cedând voinței noastre de a asculta din nou povestea preferată. Da, exact, nu erau nimic altceva decât niște povești care ne încântau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceluia ușor proeminent mă fascina! Da, frumusețea lor era exact cea pe care un tânăr visător încă inocent trupește și-o putea imagina necontenit în punerile lui în scenă erotice. Era reprezentarea unei femei „clasice”. Ideea de feminitate întrupată. Imaginea iubitei ideale. În orice caz, așa le vedeam eu pe cele trei cochete, cu ochii lor mari, umbriți cu negru, cu pălăriile lor voluminoase prinse în panglici de catifea întunecată, cu aerul lor din alte vremuri care, în portretele generațiilor precedente
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
evenimentelor istorice a răsunat în capul meu. Dar cele trei femei rămâneau nemișcate, neînsuflețite - trei piese de muzeu cu următoatea etichetă: cochetele din Belle Époque în grădinile de pe Champs-Élysées. Am încercat atunci să mi le însușesc, să fac din ele iubitele mele imaginare. Prin sinteza mea erotică, le modelam trupurile, ele s-au mișcat, dar cu rigiditatea letargicelor pe care ai fi vrut să le duci în picioare, îmbrăcate, imitându-le trezirea. Și, parcă pentru a accentua impresia de toropeală, sinteza
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
văzute de mine într-o zi la gară. Am clătinat din cap pentru a scăpa de priveliștea dezgustătoare. Trebuia deci să mă mulțumesc cu muzeul acela populat de mumii, cu figuri de ceară purtând etichete: „Trei cochete”, „Președintele Faure și iubita lui”, „Ostaș bătrân într-un sat din nord”... Am închis la loc cufărul. Sprijinindu-mă în coate de balustrada balconului, mi-am lăsat privirea să rătăcească în auriul străveziu al serii, deasupra stepei. „La urma urmei, la ce le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu totul altă imagine din trecut. Am văzut un bărbat frumos, îmbrăcat în negru, în mijlocul unui birou luxos. Ușa se deschidea fără zgomot, o femeie cu chipul ascuns sub un voal pătrundea în încăpere. Și, foarte teatral, Președintele își înlănțuia iubita. Da, era scena surprinsă de o mie de ori, a întâlnirii secrete dintre îndrăgostiții de la palatul Élysée. Convocați de amintirile mele, s-au supus, jucând-o încă o dată, în stilul unui vodevil grăbit. Dar asta nu-mi mai ajungea... Transfigurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
adâncul unui compartiment, noaptea, în trenul care zbura pe lângă sate moarte și poduri incendiate. Mă ascultau cu nesaț. Cu siguranță, le era mai ușor să-și imagineze perechea aceea de îndrăgostiți într-un tren decât un Președinte de Republică împreună cu iubita lui într-un palat. Și, pentru a-i mulțumi pe amatorii de jocuri de cuvinte, evocam oprirea trenului într-un oraș de provincie: eroul lăsa în jos fereastra și îi întreba pe indivizii răzleți care mergeau de-a lungul șinelor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
curaj foarte specific. I-a răspuns un mârâit indignat. Pentru a liniști spiritele, am precizat pe un ton conciliant: - Ba nu, nu sunt scorneli, Pașka! E un roman autobiografic. Tipul acela, după revoluție, a fugit într-adevăr din Rusia cu iubita lui și, apoi, la Paris, a fost asasinat... - Și atunci de ce nu le povestești despre ceea ce s-a întâmplat la gară, hm? Am rămas cu gura căscată. Acum îmi aminteam că îi spusesem deja povestea asta prietenului meu chiulangiul. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șoferului: „Accelerează! Ajunge-o din urmă pe asta! Am să văd...” și un bărbat în haină de Moș Crăciun, bunicul meu Fiodor, arestat în noaptea de Anul Nou, și satul calcinat al tatălui meu, și brațele subțiri ale tinerei mele iubite - brațe de copil, cu vinișoare albăstrui, și crupa ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
violul tău! Și cufărul siberian plin de hârțoage vechi, franțuzești pe care îl târăsc cu mine cum își târăște un ocnaș ghiuleaua! Și Rusia noastră, pe care tu, franțuzoaico, nu o înțelegi și n-ai s-o înțelegi niciodată! Și iubita mea, de care o să se „ocupe” ticăloșii ăia tineri! Ea nu m-a auzit intrând. Am văzut-o așezată în fața ușii de la balcon. Chipul îi era aplecat asupra unei haine deschise la culoare, întinsă pe genunchi, acul ei sclipea (nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipa aceea plină de unduiri irizate de alte clipe în care poposisem altădată: o seară îndepărtată, cu Charlotte, strigătul melancolic al Cucușkăi, apoi dimineața pariziană, învăluită, în imaginația mea, într-o ceață însorită, momentul nocturn de pe plută cu prima mea iubită, când pachebotul uriaș ne dominase trupurile înlănțuite, și serile de veghe din copilăria mea, trăite, parcă, deja într-o altă viață... Legate astfel, clipele acelea alcătuiau un univers aparte, cu propriul lui ritm, cu aerul și cu soarele lui specific
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]