11,932 matches
-
reacții chimice. Cercetătorul a încălzit apa într-un recipient închis, vaporii formați condensându-i într-un alt recipient. Cantitatea pierdută a fost atribuită degajării unui gaz (H). Chimistul francez a observat că „aerul inflamabil” al lui Cavendish în combinație cu oxigenul formează picături de apă, conform lui Joseph Priestley. Lavoisier a numit gazul „hidrogen”, nomeclatura fiind de origine greacă ("ὕδωρ", "hydro" înseamnă apă, iar "γίγνομαι", "gignomai" înseamnă a naște, a crea). Datorită structurii atomice relativ simple, constituit dintr-un proton și
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de transportul, depozitarea și de prelucrare a amestecurilor de hidrogen. Hidrogenul gazos (în stare de moleculă diatomică) este extrem de inflamabil și la presiune atmosferică se aprinde în aer la concentrații volumetrice cuprinse între 4% și 75%, iar în contact cu oxigenul pur între 4,65% și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18,2% și 58,9% în aer, respectiv între 15% și 90% în oxigen. Variația entalpiei în urma combustiei (puterea calorifică, căldura de ardere) este de −286
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
la concentrații volumetrice cuprinse între 4% și 75%, iar în contact cu oxigenul pur între 4,65% și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18,2% și 58,9% în aer, respectiv între 15% și 90% în oxigen. Variația entalpiei în urma combustiei (puterea calorifică, căldura de ardere) este de −286 kJ/mol: Amestecul dintre oxigen și hidrogen în diferite proporții este exploziv. Hidrogenul se autoaprinde și explodează în contact cu aerul în intervalul de concentrații cuprins între 4
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18,2% și 58,9% în aer, respectiv între 15% și 90% în oxigen. Variația entalpiei în urma combustiei (puterea calorifică, căldura de ardere) este de −286 kJ/mol: Amestecul dintre oxigen și hidrogen în diferite proporții este exploziv. Hidrogenul se autoaprinde și explodează în contact cu aerul în intervalul de concentrații cuprins între 4% și 75%, temperatura de autoaprindere fiind de 560. Flacăra unui amestec pur hidrogen-oxigen emite radiații ultraviolete invizibile
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
cărbunele, iar hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
H este de obicei obținut prin reacția metalelor cu acizii în aparatul Kipp. Aluminiul poate produce H prin tratarea cu baze: Electroliza apei este o metodă simplă de a produce hidrogen. Un curent de joasă tensiune trece prin apă, iar oxigenul gazos se formează la anod, în timp ce hidrogenul gazos apare la catod. De obicei la producerea hidrogenului, catodul este confecționat din platină. Dacă se realizează și arderea, oxigenul este preferat pentru combustie, astfel ambii electrozi sunt confecționați din metale inerte. Eficiența
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de a produce hidrogen. Un curent de joasă tensiune trece prin apă, iar oxigenul gazos se formează la anod, în timp ce hidrogenul gazos apare la catod. De obicei la producerea hidrogenului, catodul este confecționat din platină. Dacă se realizează și arderea, oxigenul este preferat pentru combustie, astfel ambii electrozi sunt confecționați din metale inerte. Eficiența maximă (electricitatea utilizată raportată la cantitatea de hidrogen produsă) este de 80% - 94%. În 2007 s-a descoperit că un aliaj format din aluminiu și galiu în
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
studiate unele dintre acestea, cum ar fi ciclul oxidului de fier, ciclul oxid de ceriu (IV)-ceriu (III), ciclul zinc-oxid de zinc, ciclul sulfură-iod, ciclul cupru-clor și ciclul sulfurii hibride, fiind în stadiul de testări pentru a produce hidrogen și oxigen din apă folosind căldura, fără a se utiliza electricitatea. Numeroase laboratoare (inclusiv în Franța, Germania, Grecia, Japonia și Statele Unite ale Americii) dezvoltă metode termochimice de producere a hidrogenului din energie solară și apă. H se obține în urma unor metabolisme anaerobe
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
nu este necesară indicarea tipului sarcinii ionului, adică dacă ionul este pozitiv sau negativ. În formula chimică, numărul de oxidare al ionilor se indică printr-un supra-indice după simbolul elementului, cum s-a văzut la Fe, sau de exemplu la oxigen (II), O. Nu se indică numărul de oxidare în cazul în care elementul este neutru. Formula următoare prezintă molecula de iod, I, acceptând doi electroni, modalitate prin care va prezenta un număr de oxidare de -1: Când se scriu reacții
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
în molecula de Cr(OH), nu ni se indică nici un număr de oxidare, dar există o legătură ionică. Din acest motiv, există câteva reguli ce ajută în determinarea numărului de oxidare al fiecărui ion: De exemplu, în compusul Cr(OH), oxigenul are numărul de oxidare -2 iar hidrogenul +1. De aceea, gruparea hidroxil are o sarcină negativă (-2+1), fapt pentru care se scrie, dacă nu formează un compus, ca OH. Deci, în Cr(OH) există trei hidroxizi, pentru că există trei
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
precipitat galben cristalin. Reacția este mai diluată când se adaugă, în acelați timp și acetat de magneziu, sau de zinc, precipitând: Sodiul este un element cu caracter electropozitiv puternic, drept pentru care dă toate reacțiile caracteristice metalelor. Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid de sodiu și/sau peroxid de sodiu. Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen. Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri. Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și hidrogen. Sodiul
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face parte din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o reprezintă oxigenul deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor de viață (spre exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). ul elementar e produs de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de viață
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor de viață (spre exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). ul elementar e produs de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de viață. Oxigenul e toxic pentru organismele anaerobe obligate, care erau forma dominantă de viață timpurie pe Pământ până când -ul a început să se acumuleze în atmosferă. -ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum circa 2,5 miliarde de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
acumuleze în atmosferă. -ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum circa 2,5 miliarde de ani, la aproximativ un miliard de ani de la prima apariție a acestor organisme. Dioxigenul constituie 20,8% din volumul de aer. Oxigenul este cel mai abundent element după masă în scoarța Pământului, făcând parte din compuși de oxizi ca dioxidul de siliciu, reprezentând aproape jumătate din masa scoarței terestre. Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
apariție a acestor organisme. Dioxigenul constituie 20,8% din volumul de aer. Oxigenul este cel mai abundent element după masă în scoarța Pământului, făcând parte din compuși de oxizi ca dioxidul de siliciu, reprezentând aproape jumătate din masa scoarței terestre. Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă. Altă formă (alotrop) a oxigenului, ozonul (), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al smogului
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă. Altă formă (alotrop) a oxigenului, ozonul (), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al smogului. La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
alotrop) a oxigenului, ozonul (), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al smogului. La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale. Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete, dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al smogului. La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale. Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
smogului. La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale. Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în aeronave, submarine, zborul
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale. Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare. Oxigenul a fost descoperit independent de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare. Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau mai devreme, și de Joseph Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului, plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare. Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau mai devreme, și de Joseph Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]