11,919 matches
-
Dumnezeu poruncește așa. Deci, „ceea ce Dumnezeu poruncește este bine” nu este o tautologie. Totuși, binele și faptul de a-ți porunci Dumnezeu sunt cam același lucru. Noi înțelegem c] anumite acțiuni sunt bune și, prin urmare, descoperim (prin revelație sau teologie rațional]) c] am recunoscut Vocea lui Dumnezeu. Dar punctele slabe ale acestei abord]ri pot fi observate cel mai bine într-un cadru laic. Dac] acest caracter bun trebuie identificat cu ceva naturalist prin intermediul cercet]rii empirice, „binele” trebuie s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
bine” are (aproximativ) aceeași semnificație cu expresia „voința lui Dumnezeu” este aceea c] „Dumnezeu este bun” devine o tautologie aparent lipsit] de valoare. Bun]tatea lui Dumnezeu nu ar fi mai remarcabil] decât, s] spunem, rotunjimea unui cerc. Deși unii teologii ar putea fi de acord cu acest rezultat, acesta nu ar fi acceptabil pentru teiști care consider] afirmația „Dumnezeu este bun” ca fiind mai semnificativ] și conținând mai mult] informație decât afirmația potrivit c]reia cercurile sunt rotunde (vezi capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
despre aceste lucruri trebuie interogate din nou și puse în relație cu toate celelalte surse arheologice, literare, economice etc. Mai mult, istoricul clamează aici și o perspectivă comparatistă (deduc după exemplele date că a dorit să spună chiar interdisciplinară) asupra teologiei politice medievale, pe care − citându-i pe P.E. Schramm 5 și pe Kantorowicz 6 − o vede și el ca pe o posibilă cheie de lectură pentru înțelegerea mai exactă a societății medievale. Este adevărat că cel de-al doilea autor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
materială. Imaginarul corpului, oglindit de mărturii, este el însuși un testimonial cu rol antropologic, istoric, sociologic, cultural și spiritual. Ceea ce interesează însă în mod aparte o teorie a imaginarului medieval este mai ales "ontofania imaginii", precum și posibilitățile de exprimare a teologiei iconodule sau iconoclaste, sensul epifaniilor, teoria și imaginea Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
divin. Aproape contemporană cu isihasmul bizantin (coincidență istorică ce m-a determinat să-l urmez pentru moment pe comentator, Wolfgang Wackernagel, care l-a ales pe acest autor pentru a demarca în gândirea medievală o etapă de maturitate deplină a teologiei imaginii), teoria lui Eckhart integrează surse primitive ale gândirii creștine (Dionisie Areopagitul), dar și neoplatoniciene (din nou, o coincidență cu isihasmul). Eckhart se remarcă și prin faptul că tinde prin demersul lui să ajungă la o formulă de conciliere a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care îl imită; el dorește mai curând ca imaginea (creatura) să tindă către divin (printr-o căutare interioară, prin credință și intelect) și nu divinul să se disemineze în uman - perspectivă ce poate fi situată precum un terț exclus în raport cu teologia icoanei și cu arta religioasă catolică (ambele folosesc imaginea vizuală, materială, pentru propovăduirea mesajului bisericii și modifică accesul spiritual direct al credinciosului de rând la divin; prima nu acceptă nici în imagine întâlnirea nemediată cu divinul, în timp ce catolicismul mută spectaculos
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de guvernare, ci în primul rând planul de exercitare a puterii ortodoxe pentru organizarea eficientă a teritoriilor stăpânite (Violeta Barbu, "Lex animata et le remploi des corps". Guran 232-38); în plus, simbolistica, schema ceremonialurilor, scenariul și tiparul scenografiilor publice, precum și teologia imaginii; după cum vom vedea, implicit și o structură asemănătoare a imaginarului colectiv. În cadrul analizei câmpului semantic și conceptual al termenului de oikonomia,20 Marie-José Mondzain urmărește apariția noțiunii încă de la Aristotel și de la sofiști, cu semnificații mai apropiate de accepțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
suficient pentru noua credință. Planul de organizare a lumii stăpânite de o cetate-stat sau de o capitală-stat nu se mai putea axa doar pe conceptele antice de armonie civilă sau de utilitate publică. Filosofia puterii precreștine a întâlnit decisiv noua teologie, care nu avea cum să asimilize complet planul greco-roman al civilizării lumii și religia militară, dar politeistă, a legiunilor romane. Noua spiritualitate, bazată pe ideea de întrupare a divinului - imaginea filială - avea să rezolve cu o altă argumentare, nu fără
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
opțiunea politică pentru un alt centru de putere decât cel mai presant și mai apropiat − regatul ungar − nu putea fi, evitând prin ricoșeu Roma, decât Bizanțul. După cum a demonstrat istoriografia de specialitate, această opțiune s-a făcut pe fundamentul unei teologii ortodoxe infiltrate deja în spiritualitatea românească. Momentul așezării bazelor instituției clericale în Țara Românească și în Moldova coincide însă și cu demersurile pe care puterea imperială de la Constantinopol începe să le facă în vederea realizării unei apropieri de Roma și de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
icoanelor) - atitudine transmisă ideologic și spațiilor de civilizație post-bizantină -, se ajunge în creștinismul occidental, în secolul XIV (momentul isihasmului bizantin, dar și al întemeierii statelor românești), la formele artistice ale iconoduliei gotice târzii, sprijinite în cea mai mare parte de teologia franciscană (recunoscută de Vatican cu un secol în urmă, în anul 1226). Depășind iconoclasmul moderat al esteticii cisterciene de secol XII, predicate de Sfântul Bernard de Clairvaux, "timpul catedralelor" marchează apariția unor impunătoare clădiri religioase, diferite de abațiile austere din afara
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
iconodulă, în timpul crizei bizantine a icoanelor (secolele VIII-IX). Umanismul Renașterii de secol XV (despre care am pomenit într-un capitol din prima parte a volumului) va realiza, paradoxal, exaltarea omului natural și a ambientului său agrest, dar și întoarcerea la "teologia naturală a forțelor antropomorfe care stăpânesc natura" și la o imagistică păgână, reziduală în mitologiile locale și în imaginarul popular creștin (Durand, Aventurile imaginii 137). După criza teologiei creștine din secolul XVI, moment la care a aderat burghezia în ascensiune
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exaltarea omului natural și a ambientului său agrest, dar și întoarcerea la "teologia naturală a forțelor antropomorfe care stăpânesc natura" și la o imagistică păgână, reziduală în mitologiile locale și în imaginarul popular creștin (Durand, Aventurile imaginii 137). După criza teologiei creștine din secolul XVI, moment la care a aderat burghezia în ascensiune și care a fost valorizat nu doar printr-o reformă instituțională și dogmatică, ci și printr-o afirmare economică și socială, Contra-Reforma constituie al treilea moment major pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Mircea. Sacrul și profanul. București: Humanitas, 1992 [1965] ---. Meșterul Manole. Iași: Junimea, 1992. ---. Imagini și simboluri. București: Humanitas, 1994. [1952] ---. Încercarea labirintului. Cluj-Napoca: Dacia, 1990. [1978] ---. Comentarii la legenda Meșterului Manole. București: Humanitas, 2004. [1943] Evdochimov, Paul. Arta icoanei. O teologie a frumuseții. București: Meridiane, 1992. [1981] Ferluga, Jarlan. Bisanzio. Societa e stato. Milano: Sansoni, 1974. Ferraris, Maurizio. L'Immaginazione. Bologna: Il Mulino, 1996. Flandrois, Isabelle. L'institution de Prince au début du XVIIè siècle. Paris: PUF, 1992. Fonio, Giorgio. Morfologia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
1931] Jung, Carl Gustav. Tipi psicologici. Roma: Newton Compton, 1970. În lumea arhetipurilor. București: Jurnalul Literar, 1994. Imaginea omului și imaginea lui Dumnezeu. București: Teora, 1997. [1939] Kantorowitz, Ernst H. I due corpi del Re. L'idea di regalità nella teologia politica medievale. Torino: Einaudi, 1989. [1927] Kazhdan, Alexander P. Bisantio e la sua civiltà. Roma: Laterza, 1995. [1968] ---, Silvia Ronchey. L'aristocrazia bizantina dal principio dell'XI alla fine del XII secolo. Palermo: Sellerio, 1997. Lacan, Jacques. Le séminaire. "Les
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
1985] Lemerle, Paul. Le Premier humanisme byzantin. Paris: PUF, 1971. Lemny, Ștefan. Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc. București: Meridiane, 1990. ---. Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Iași: Polirom, 2010. [2009] Lossky, Vladimir. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. București: Anastasia, 1993. [1944] Maltese, Enrico Valdo. Dimensioni bizantine. Donne, angeli e demoni nel Medioevo greco. Torino: Paravia Scriptorum, 1995. ---, Umberto Albini (a cura di). Bisanzio nella sua letteratura. Milano: Garzanti, 2004. Mandelbaum, Maurice. The
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în Țara Românească și Moldova. Secolele XV-XVI. București: Paideia, 2003. ---. Între diavol și bunul Dumnezeu. Cler și cultură în Principatele Dunărene. București: Paideia, 2003. Ulmann, Walter. Principi di governo e politica nel medioevo. Bologna: Il Mulino, 1972. [1961] Uspensky, Leonid. Teologia icoanei. București: Anastasia, 1994. [1980] Varotti, Carlo. Gloria e ambizione politica nel Rinascimento da Petrarca a Machiavelli. Milano: Bruno Mondadori, 1998. Védrine, Hélène. Les grandes conceptions de l'imaginaire de Platon à Sartre et Lacan. Paris: Librairie Générale Française, 1990
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică (în bună parte); și, desigur, ideologia din toate timpurile. Chiar teologia negativă, de la bun început refractară față de orice "formulă" a cunoștinței, doctrinele agnostice încifrate în "maxime" ale înțelepciunii, exprimările de natură simbolic-metaforică ce refuză sistematic intrarea în forme predicative (cele poetice, de exemplu), toate depășind, prin programul lor, spațiul judicativului, devin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale ei; b) ființarea prin predicatele ei cele mai generale; iar dintr-o altă perspectivă, libertatea, nemurirea și Dumnezeu. Ceea ce s-a numit "onto-teo-logie", apoi cosmologia, psihologia, teologia "raționale", după criteriul "critic" al lui Kant, sunt, toate, "științe" judicative, căci fiecare are ca scop fundamental descrierea heteronomă a unui obiect (specific), indicarea, prin mijlocirea formei judecății, a atributelor acestuia, a "categoriilor" care îi pot încadra "ființa"; și toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia actualității și potențialității lui Dumnezeu. Din această aporie se trag cele mai multe imagini teoretice (în fond, judicative) ale lui Dumnezeu și tot de aici provine și confruntarea ideologiilor religioase. Am putea admite că teologia apofatică, prezentă în creștinism încă de timpuriu (la Dionisie Areopagitul, spre exemplu) s-a născut tocmai din luciditatea neputinței de a-l exprima judicativ pe Dumnezeu. Sunt însă și alte "subiecte logice" care nu pot fi constituite decât în modalitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea este copleșitoare, puterea sa nu este absolută. Sunt, totuși, gânduri care scapă autorității: desigur, nu trec de autorizare. Logica stoicilor sau teologia lui Origen reprezintă astfel de făptuiri (gânduri, rostiri și făptuiri, totodată), care au scăpat autorității, dar nu au trecut de autorizare; este vorba despre cazuri atot-cunoscute; dar există, fără îndoială, și multe altele mai puțin cunoscute. Orice fapt permis gând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dec., 1959); http://uk.jstor.org/. Scrima, André, Antropologia apofatică, Editura Humanitas, București, 2005. Smith, Robin, "Aristotle's Logic", în The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2011 Edition), Edward N. Zalta (ed.); http://plato.stanford.edu/archives/fall2011/. Stăniloae, Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996. Stoianovici, Dragan, Argumentare și gândire critică, Editura Universității din București, 2005. Surdu, Alexandru, Logică clasică și logică matematică, Editura Științifică, București, 1971. Surdu, Alexandru, "Studiu introductiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în original; 6) adeverință cu calificativele din ultimii trei ani, în original; 7) diplomă/atestat pentru predarea în învățământul special, în cazul candidaților la funcția de inspector școlar de specialitate pentru învățământul special; 8) recomandare/aviz pentru anumite posturi/specialități (teologie, minorități ș.a.); 9) adeverința medicală (în original), eliberată în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, modificată și completată; 10) cazier judiciar în original; 11) declarație pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/175926_a_177255]
-
și autosuficienței. Proverbele lui Franklin erau ultimele fire subțiri ale unei țesături care unise utilitarismul secular al Iluminismului cu vechea tradiție religioasă calvină, ceea ce Max Weber a numit mai târziu „etica protestantă a muncii”. Vom discuta mai pe larg despre teologia Reformației În capitolele 4 și 5.) Astăzi un număr crescând de tineri americani s-au dezbarat de etica muncii. Pentru ei, visul american se bazează mai mult pe noroc și Încredere În sine, decât pe credință și perseverență. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
al XVIII-lea, unde a continuat să anime experimentul american până În prezent. Revoluția americană a avut loc exact În momentul În care Reforma Protestantă În declin Își făcea acomodarea finală cu forțele Iluminismului. În timp ce majoritatea Europei a combinat eventual elementele teologiei Reformei Protestante cu cele ale ideologiei Iluminismului Într-o nouă sinteză Îmbrăcată În democrație socială, America nu a făcut asta. În schimb, generații succesive de americani au ales să trăiască simultan și În forma lor cea mai pură, atât Reforma
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Pământ putea să submineze credința personală și Încrederea că acea persoană este una dintre cele alese. John Winthrop și puritanii, precum și alte secte protestante care i-au urmat În America, au fost, În multe feluri, cei mai fideli aderenți la teologia Reformației. Mult timp după ce fervoarea religioasă scăzuse În Europa, flacăra ei a fost ținută În viață În coloniile americane de valurile succesive de refugiați religioși dornici să mențină puritatea credinței lor. Aici Însă fanaticii religioși au trebuit să facă față
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]