12,312 matches
-
a inginerului, i-a adresat câteva întrebări tăioase privind faptul că, deși ar fi trebuit să fie recunoscut ca o personalitate, era mai degrabă un anonim, acesta a devenit brusc un interlocutor excepțional. A vorbit sincer, cu tristețe, dar o tristețe plină de miez, s-a spovedit, pur și simplu, în fața reportofonului digital într-un fel unic, care i-au făcut pe fotograf, pe ajutorul său, pe directorul artistic al revistei (care s-a ținut deoparte, convins că inventatorul nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cuvântul plapumă tanti Sofița. Marinel a plecat în viață cu convingerea că în tot ce era bun și frumos se ascundea o mare provocare, pe care era mai sănătos s-o eviți. „Îți trebuia musai una frumoasă -i-a zis cu tristețe în glas mama când i-a găsit în geantă fotografia colegei de bancă dintr-a zecea, Ilenuța -, că alta cuminte și cinstită nu găseai.“ Pentru mama lui Marinel, frumoasele erau desfrânate, cheltuitoare și arțăgoase, pe când urâțelele, dacă mai erau și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o întreabă pe stewardesă pe un ton profesional, de afacerist pentru care fusul orar înseamnă totul. „Aiurea - spune bunica privind cum mișcă nepotul limbile ceasului -, nimeni nu poate să dea timpul înapoi.“ În vocea bătrânei se simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să rămînă ascuns vederii. Pusă În pagină, proza sa face lumină, dar nu se hrănește din strălucirea imperceptibilă a narațiunii. Cursul ei e undeva Între descrierea senzațiilor (În Episoade, „hotărît, ucigașul lăsa În urmă o dîră de colibe arse, de tristețe aspră...“) și relatări narative În care el se caută pe sine (În Jurnal: „Omul, măsura tuturor lucrurilor, vorbește aici prin gura mea și povestește pe limba mea ceea ce mi-au văzut ochii“), iar uneori pare chiar să ne urmărească. Proza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a calificat drept ladinos∗ lași. Tot el ne-a oferit răspunsul În ceea ce privește ritualul neobișnuit pe care-l observaserăm mai devreme În ziua aceea la tovarășii noștri de drum. Ajuns În cel mai Înalt punct al muntelui, indianul Îi dăruiește toată tristețea sa Pachamamei, Pămîntului-Mamă, sub forma simbolică a unei pietre. Treptat, acestea se strîng grămadă pentru a forma piramidele pe care le-am văzut. CÎnd spaniolii au sosit pentru a cuceri această regiune, au Încercat de Îndată să distrugă și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
apuneCa stea din zori, copilă-n rugăciune, Când singur Cel-de-Sus menirea-ți știe. Luceafăr te-au văzut în duh profeții, Creștinii toți luceafăr văd în tine, Că tu le dai nădejdea de mai bine Si-i faci s-arunce hainele tristeții. Azi când din cerul sfânt te-ntorci cu gândul La-ntâia zi din viața ta curată,Slăvind pe Dumnezeu și adorându-l, Spre noi cei păcătoși cu milă cată, Și, cu-ai tăi ochi pe Fiu-nduplecându-l, Ne mântuie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
singur să muncească câmpul, dincolo un altul plânge pentru că grele încercări îl apasă! Plâng soțiile rămase văduve de pe urma războiului, plâng orfanii lipsiți de sprijin! Aproape nu-i casă în care să nu se audă plânset. Dar apoi câtă mâhnire, câtă tristețe nu simte fiecare în inima sa? Câte ispite de învins, câte patimi de înfrânat, pentru care se cere luptă, se cere suferință! Dar trebuie să știm că Dumnezeu n-a făcut pe om pentru suferință. El l-a făcut pentru
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-se. Încep să cred într-o inevitabilă fatalitate. În orice caz - e o epidemie în oraș. Moartea își întinde mrejele... Iarăși, impresia de singurătate mă cuprinde... În fond, nu sunt singur, sunt oameni în jurul meu; pe toți însă ne leagă tristețea. Prietenia noastră este o prietenie a slăbiciunii, a nonacțiunii, a resemnării... Doream somnul, dar a fugit și acesta: trebuie să stau treaz ca să văd eforturile zadarnice ale soarelui de a răzbate prin lințoliul de nori... Un singur vinovat - eu! O
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
frumos și plăcut și lăsând celorlalți restul, dacă mai putea să-i mulțumească... Așa era el sau, cel puțin, așa credea că trebuie să fie ca să-i fie lui bine. În momentul acela se prefăcea că uită toate durerile, toate tristețile și dezamăgirile pe care le îndurase, se prefăcea că uită necruțătoarea singurătate care-l pândea la fiecare pas de după zgomotoasele aparențe ale unei vieți deșarte, se îmbăta cu mirajul succeselor virtuale, cu iluzia indiferenței sale de om superior, și încerca
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
neștire. 18 iulie 1952 Navarra nu mai e! A fost arestat, ca și Trixy... Am dat în viață totdeauna mai mult decât am cerut. Acesta e singurul lucru care mă mai liniștește... 19 iulie 1952 Plecarea lui Mihai. Oboseală și tristețe. Apoi - această discu ție cu Aranjuez în timpul căreia am fost nevoit să spun lucruri cum n-am mai spus niciodată... Să sperăm că toate acestea vor fi spre bine. 20 iulie 1952 Câteva zile de prostrație și de lectură... Întrevedere
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
transformă rile produse în viața lui sentimentală în timpul din urmă, despre o tendință de fixare, de odihnire, de oprire. Altădată l-aș fi ascultat și „înțeles“ (nu sunt eu cel care înțelege pe toți și pe toate?) cu oare care tristețe, ca din poziția celui care poate doar „înțelege“. Acum eram în poziția celui care trăiește o realitate asemănătoare - o înțelege și „simpatizează“ cu ea, recunoscându-se și pe sine însuși într însa. Tu erai deci acolo, de vorbă cu noi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pică! Ce insultă adusă fericirii mele! Miercuri, 30 iulie 1952 Sosirea lui Mihai! A venit pe la mine cu vești rele: este direct amenințat... Pentru mine - exil, imperativ al exilului... Mihai e consternat. Vorbește puțin, aproape mereu surâ zând - semn de tristețe profundă. Aș vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
rele: este direct amenințat... Pentru mine - exil, imperativ al exilului... Mihai e consternat. Vorbește puțin, aproape mereu surâ zând - semn de tristețe profundă. Aș vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum grijile mele, tristețea mea... Nu mai e loc pentru ele! L-am însoțit acasă... Târziu, în noapte, mă întorc
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
direct amenințat... Pentru mine - exil, imperativ al exilului... Mihai e consternat. Vorbește puțin, aproape mereu surâ zând - semn de tristețe profundă. Aș vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum grijile mele, tristețea mea... Nu mai e loc pentru ele! L-am însoțit acasă... Târziu, în noapte, mă întorc la mine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum grijile mele, tristețea mea... Nu mai e loc pentru ele! L-am însoțit acasă... Târziu, în noapte, mă întorc la mine. Un incident riscă să alunge pentru totdeauna pacea din casă. și este din imprudența mea. Caut să aplanez lucrurile cât pot mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
este prietenia, adevărata prietenie a oamenilor buni. Lucrul acesta îl știam și eu, și dacă urmăresc într adevăr ceva în viață este tocmai faptul de a deveni un prieten desăvârșit. Trist sunt și acum, dar de data aceasta e o tristețe cu totul diferită de dorul acela îngrozitor care m-a chinuit nu demult... 1 septembrie 1952 Suntem toți vinovați... Vinovați de a fi în viață! 5-8 septembrie 1952 La marginea nebuniei! 10 septembrie 1952 Am din ce în ce mai mult impresia că toate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
odată cu trezirea, îmi reveni și sentimentul de gelozie. E un sentiment straniu, lipsit de imagini concrete, dar cu atât mai sfâșietor. Îmi pare că aud glasul tău mărturisind: — Așa este și nu poate fi altfel. Așa trebuie să fie! Era tristețe în el, dar totodată - o fermitate care ținea de absolut. 6 martie 1953 Stalin a murit oficial ieri la orele nouă seara... Oamenii sunt liberați din închisori... Mesaj și noutăți din partea lui Grégoire de Saint Thomas și a prietenului meu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în preajmă. Când intru în casa ta, fără voie, mă simt stingher... Căci a murit greierele din ogeac! Trebuie să ne fie puțină milă de dânsul și să înțelegem, dar mai cu seamă să nu răstălmăcim adevărata natură a acestei tristeți... Nu, nu este dragoste, și nici nu e vanitate, ci nu-i decât un fel de duioșie pentru greierele din ogeac, care a murit... Din când în când, „mă“ sau „ne“ duceam pe la Mihai, și Ionuț făcea oficiile de gazdă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
obosește, care te adună pentru muncă și te stimulează. și, cu toate acestea, în ciuda bunelor intenții și a dorinței de a schimba fie chiar și binele, numai de a schimba cu orice preț, undeva, în străfundul inimii, un piculeț de tristețe și de sfârșeală pentru cerurile albastre, pentru lumina soarelui, pentru adierea caldă a vânturilor, pentru apele verzui ale lacurilor, ce te așteptau oricând primitoare la marginea Bucureștilor... Plicticoasă făptură omenească, veșnic nemulțumită, veșnic tânjind după alte celea! 24 septembrie 1954
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
celălalt. Cortegiu... Drumul nostru... Drumul tău. Drept înainte, fără să privești înapoi. Căci pentru noi cultura nu este plăcere, nu este un mijloc de a ajunge la bunăstare, ci o necesitate lăuntrică. De aceea mergem către ea întreaga viață, fără tristeți și fără regrete. Visul nostru este să trăim în ea, prin ea și pentru ea... și ne înfăptuim visul. Tot restul e numai închipuire și prejudecată zadarnică. PARTEA A II-A De profundis clamavi, Domine! 1 199 1. Dintru adâncuri
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
aprozii sunt fonfi fatalmente! Viața și a spus Viața: — Lăsați oamenii să vină la mine, să se joace! Să se iubească, să se urască pe săturate, ca să poată muri în pace... Lăsați oamenii să soarbă tot vinul Bucuriei și al Tristeții mele: să-și coacă sufletele în spuza tăciunilor mei, până s or rumeni și s-or împlini! Către voi, cărturari, legiuitori și judecători ai pământului, grăiesc astăzi: — Lăsați oamenii să fie vii! 7 noiembrie 1955 Nu-mi găsesc locul - acesta
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mi le dea înapoi. Dar asta nu ne împiedica să ne iubim - Alice și cu mine... Mergeam destul de des pe la dânsa și totdeauna aveam o singură și aceeași temă de discuție: Mihai. De ce s-a sinucis oare?... El care, în ciuda tristeților și a greutăților lui de tot felul, înfierase sinuciderea chiar în notițele sale anterioare? De ce o făcuse totuși?... și treptat, treptat urzeala gingașă a adevărului a început să se înfiripe, să se adune, să prindă consistență... Cum? În ce fel
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Ajun a Crăciunului. În camera de zi, care ținea loc și de sufragerie, se lăsase întunericul. și Alice aprinse lampa. Deodată însă răsună o pocnitură și lumina se stinse. Un scurtcircuit - semn rău, gândi... Aprinse lumina mare și cu nespusă tristețe dădu să vadă ce se întâmplase, căci era chiar becul lui Mihai și acum se stricase și acesta! Deșurubând însă becul și luându-l în mână, rămase mută de uimire, pentru că avea în față un adevărat glob de împodobit pomul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu trebuie să mai faci nimic, pentru că nu mai sunt nici zări de lumină și nici dorul chinuitor după ele, pentru că totul fiind negru e ca și cum ar fi alb totul... Odihnește-te... Numai prima clipă e grea! Atunci când o groaznică tristețe îți junghie inima și o îngheață, și când știi că tot ce a fost nu va mai fi niciodată, pentru că totul n-a fost decât un vis nebun din care, în sfârșit, te-ai trezit și pe care neapărat trebuie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pentru papilele ei gustative, asemenea unui ospăț îmbelșugat, vaca se simțea ca în al nouălea cer... Numai el, Serioja, rusnacul ăsta frumos și talentat din Riazani cu sufletul nobil și pur, imaculat ca roua virgină a dimineții, se gândea cu tristețe și adâncă durere la sfârșitul iminent al celei care din fericire nu-și cunoștea sfârșitul: "Coarnele-n țărână or să-i cază, Jalnic se vor stinge ochii buni... Mergând, vaca albe lunci visează Și pășuni mănoase... și pășuni..." (Serghei Esenin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]