12,621 matches
-
nimic; viața alesese pentru mine, dar și temperamentul meu. De acum eram nevoit să părăsesc Egiptul, unde Bayazid și mama lui erau în primejdie. Nur își ținuse secretă sarcina față de toți, în afară de Khadra care o ajutase să nască și care îngrijise copilul încă din prima zi. Dacă dădaca, deja bătrână, ar muri, copilul ar trebui adus înapoi la Cairo, unde identitatea lui ar fi rapid ghicită. Ar ajunge atunci la cheremul agenților lui Selim, care erau numeroși în Egipt; ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să vorbească: — Nevasta ta nu te-a așteptat. N-a trăit decât câteva luni în casa ta de la Tunis. Mâinile îmi erau jilave. — A plecat. Ți-a lăsat asta. Îmi întinse o scrisoare pe care am dezlipit-o. Caligrafia era îngrijită, fără îndoială aceea a unui scriitor public. Dar cuvintele îi aparțineau lui Nur: Dacă n-ar fi vorba decât de fericirea mea, te-aș fi așteptat ani îndelungați, chiar de-aș fi ajuns să-mi văd părul încărunțind în singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o negare a primei limite a lui Kathy? Nu poți să le blochezi pur și simplu pe ale ei. —Bine, reformulez. Plătesc pensie alimentară doar dacă primesc servicii de cinci stele pentru banii mei. Asta înseamnă ca micuții să fie îngrijiți de mama lor. Nu e corect! Vrei să renunț la carieră șantajându-mă cu copiii. Și se puneau din nou pe țipat unul la altul, ignorând-o pe Maggie. Ca în vremurile bune, își spuse zâmbind. La urma urmei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
E vina mea. Eu le-am dat de mâncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am greșit... Am crescut trei șerpi la sânul meu. Era cât pe ce să mă sugă de viu. Trei scorpioni. N-o să mă credeți, dar i-am îngrijit ca pe copiii mei... Au ciugulit din palma mea, i-am învățat ce e binele, frumosul... I-am învățat să răspundă, să spună da... Nu știu unde am greșit cu ei. ARTUR: Poate sunt nătângi din naștere. GUFI: Oare? ARTUR: Mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sută de ani... Nu vrei să stai o sută de ani cu mine? MACABEUS (Plângând, icnind, copilărește, între demență și neagră deznădejde.): Nu... PARASCHIV: De ce nu, de ce? Ti s-a urât? MACABEUS: Mi s-a urât... PARASCHIV: Am să te îngrijesc, Maco, am să-ți dau de mâncare, am să te șterg la fund... MACABEUS: Mi-e greață... Mi-e așa de greață... PARASCHIV: Am să-mi dau pantalonii jos și tu ai să faci lucrul acela grețos... cu mine... MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
când eram mic simțeam ploaia de la distanță. Dar eu, după cum vedeți, n-am înnebunit, nu. HAMALUL: Nu-l ascultați, domnule, e beat. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Duceți fata de aici. Vreți să duceți fata de aici? HAMALUL: E obișnuită. Ea îl îngrijește. CASIERUL: Cine e beat? Cine spune că sunt beat? Domnule, nu v-am spus încă esențialul. Sunt încă în stare să călătoresc prin ploaie! HAMALUL: Minte! E un lingușitor nerușinat. Vrea să vă facă să-i spuneți totul. ȘEFUL GĂRII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tatei, pentru a Împiedica parcul să se sălbăticească, n-a reușit niciodată să fie Încununată total de succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un elan. Un micuț frasin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și complicatele ronduri de flori, au rămas În urma noastră ca niște terenuri trase pe linie moartă. La Praga, unde ne-am dus ca să i-l arătăm mamei pe copilul nostru, În primăvara anului 1937, era parcul Stromovka, unde dincolo de arborii Îngrijiți de om, era o atmosferă de sălbăticie unduitoare. Îți amintești desigur și grădinile stâncoase cu plante alpine - sedum și saxifraga - care ne-au escortat - ca să zicem așa - În Alpii din Savoia, Însoțindu-ne Într-o vacanță (plătită din ceea ce reușiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
asta cu albitură. Câțiva păstârnaci, o țelină, rădăcini de pătrunjel, morcovi. Mi-i arăta ca pe rarități bibliofile. — Acu’, dacă tot zici că ai ceapă, nu poți să-mi împrumuți și mie două bucăți? Să-i arăt Puicei că mă-ngrijesc de sănătatea mea... În cârciumă i-am dat trei cepe. Le-a așezat tacticos în servieta sa diplomat, potrivindu-le una peste alta lângă o ediție din Poezia lui Croce, aceea cu coperte maronii. Am petrecut câteva ceasuri bune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă apropii în treacăt și văd din ce an sunt ziarele: 1960. Văzusem astfel de colecții cu articole decupate din presa țărănistă și legionară. Iată că și comuniștii au făcut-o. Probabil cei care azi își scriu memoriile sau își îngrijesc afacerile de prosperi capitaliști... Timpi morți, așteptând colecțiile de ziare solicitate. Lenea din Bibliotecă pogoară și în gând, mortifică așteptarea. O plasă de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mine, ci tot mai depărtat, cum un pluton de soldați se pierde în orizont. Măcar de-aș începe să învăț a-mi chibzui mai bine timpul ce mi-a mai rămas. De-aș putea curăța locul în care rămân. Să îngrijesc florile ce încă mai răsar. Gânduri de după-amiază călduroasă, în aglomerația din fața ușii doctoriței, mutându-mi trupul de pe un picior pe altul și întrebându-mă, sacadat, cât mi-o mai găsi tensiunea. Nu tresar când apare încă un fost. Costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prea bine chipul femeii. O față pământie, cu buze intens rujate, cu păr puțin, răvășit. — Ciroză, a oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi, când era pe terminate. Mi-a lăsat mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
merg niciodată cu ea la Înviere. Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați că ne întorceam de la Patriarhie cu lumânări aprinse. Dimpotrivă, era un fel de mândrie semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne recunoșteam noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să le scrii altora care-s obezi - nu trebe să fii timid, că toți suntem la fel. Ba chiar se face ca un fel de concurs, să vezi cine-i mai mare. O invidiez pe Crystal că se simte așa îngrijită de Iisus și de îngeri și restu’. Îngeri dubli, de fapt, că are unii ca mine, care-s prieteni obișnuiți și crede că are și din ăia adevărați. Din ăia cu aripi, de sus din cer, care zboară și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de Dumnezeu, Unicul care a ajutat-o să treacă prin toate încercările vieții. Înainte de a trece la cele veșnice, a stat câteva zile la pat. Vecinele veneau toate pe rând și stăteau cu ea, ca să nu moară fără lumină. Se îngrijea de ea o vecină, căreia îi lăsase moștenire casa. Își prevăzuse momentul când urma să moară și îi zise acestei femei: „Hartină, eu voi pleca azi seară”. Și așa a fost. Seara s-au adunat mai multe femei, care țineau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de la mama de acasă, care fusese păstrat anume pentru acea zi timp de două luni. Erau toți bucuroși că se aflau din nou împreună. Ioana își iubește mult nepoții, pe fiecare din ei l-a purtat în brațe, l-a îngrijit și l-a văzut crescând cu ochii ei. Nu le vorbește niciodată despre dragostea ei, niciodată nu le-a spus cât de mult îi iubește pe toți și câtă bucurie simte când îi vede. Nici ei nu vorbesc despre aceasta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
verișor, care-și construia casă, până urma să o termine. Nu găsiră pe nimeni acasă. Intrară doar în curte și atât. Ioana își aminti că acolo , în curte, sora ei începuse să-i spună că îi venea foarte greu să îngrijească de ambele gospodării și că nu știa ce va face mai departe. Îi spuse că avea și gând să o vândă, dar nu era sigură, zicea că o doare sufletul, că nu putea. Ioana nu dăduse importanță mare atunci cuvintelor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din cei trei copii ai lor va trăi pe locul buneilor, ultimul va rămâne cu ei, iar pe al treilea îl vor ajuta să-și ridice casă. Așa vor avea fiecare din ei ceva al lor. După moartea părinților, mai îngriji aproape zece ani gospodăria lor, dar când înțelese că nici unul din cei trei copii ai lor nu se va întoarce înapoi acasă, pierdu speranța. Puterea o părăsea, nu mai era ca atunci când era mai tânără. Nici nu-și închipuia că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
copii ai lor nu se va întoarce înapoi acasă, pierdu speranța. Puterea o părăsea, nu mai era ca atunci când era mai tânără. Nici nu-și închipuia că ar putea vinde casa părintească, dar când văzu că nu o mai poate îngriji, se gândi că, poate, ar fi mai bine să o vândă, așa va avea și ea un stăpân care o va îngriji, că dacă o lasă așa, se va risipi și se va pierde de tot. Mult timp nu se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nici nu-și închipuia că ar putea vinde casa părintească, dar când văzu că nu o mai poate îngriji, se gândi că, poate, ar fi mai bine să o vândă, așa va avea și ea un stăpân care o va îngriji, că dacă o lasă așa, se va risipi și se va pierde de tot. Mult timp nu se hotărî, până la urmă se găsi un băiat tânăr din mahala care o cumpărase. Ea are casa ei, mare cât o școală (vorba
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
își mai face cu noi. Cumătra Varvara era nașa de botez a Ioanei. Era cea mai cunoscută croitoreasă din sat. Avea atâtea comenzi de cusut, încât era nevoită să lase tot lucrul din gospodărie pe seama nașului și a copiilor, ea îngrijindu-se doar de gătitul bucatelor. Această ocupație îi aducea nașei un venit destul de bun în familie. Maica-sa avea o înțelegere cu cumătra ei și, din când în când, o trimetea pe Ioana la ea acasă și aceasta îi dădea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pregătea cele necesare pentru iarnă, diferite legume în borcane, magiunuri, verdețuri. Iarna, torcea lână, împletea pentru noi ciorapi, veste, fulare, mănuși, tot ce aveam nevoie pentru a nu suferi de frig. Pe noi, ne învăța să facem curat, să ne îngrijim puținele hăinuțe pe care le aveam, să ne aranjăm fiecare cărțile și manualele pe raftul nostru. Pe surorile mai mari, le învăța cu răbdare cum să le facă pe toate, le învăța să frământe pâinea, să gătească bucate, să spele
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
va fi cu ele? Nu se vor mântui? Nu pot să cred că vor merge la iad. El îmi răspunse cu cuvintele din Sf. Evanghelie: „Aceștia spală paharul pe din afară, dar înlăuntru îl lasă murdar, sunt morminte văruite și îngrijite pe din afară, iar înlăuntru pline de putregiune și putoare. Aceștia, dragii mei, lucrează faptă bună pentru ochii lumii, nu pentru Dumnezeu; pentru a fi văzuți și lăudați de oameni, cum că sunt corecți și cinstiți. Pe unii ca aceștia
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]