12,690 matches
-
înfrunta, preluând titulatura de "Carpicus". Abandonează Muntenia și retrage granița provinciei la Olt. Carpii îi sprijină pe goți ce sunt respinși de Decius, ce pierde lupta de la Abrritus și este ucis. În timpul lui Gallus, goții, boranii, urugunzii și carpii jefuiesc ținutul în 253. După înfrângerea de la Naissus a goților în 268, carpii organizează o incursiune și sunt învinși în Dobrogea de Aurelian. Au mai fost respinși de Galerius după ce au fost sprijinit de sarmați și bastarni să atace frontieră dunăreana. Unii
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
gepizii fiind împrăștiați și asimilați de autohtonii teritoriilor stăpânite de ei. Pătrunderea goților în zona nord-pontica a determinat apariția unei noi noțiuni etno-geografice: Gothia, fiind atestata în inscripția de la Frigia, în care este menționată Gothia și Carpia, făcând referire la ținuturile de la Bug și Nistru, de unde își porneau raidurile de pradă. Pe emisiunile monetare lui Constantil de la Trier, apare legendă Gothia alături de Alamania, Francia și Sarmatia, populațiile respective recunoscând stăpânirea română. Lupă 332, goții se aflau în Câmpia Muneniei în calitate de federați
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Dacia carpatica și lumea română, viața urbană primind lovitură decisivă în arhitectură și în funcțiile ei umane cotidiene. Mișcările de populații antrenate de năvălirile hunice au produs modificări esențiale în organizarea și funcționarea așezărilor umane. Își fac apariția slavii în ținuturile de la Dunăre și Carpați, rămânând impresionați de zidurile vechilor orașe și cetăți române, numindu-le Grădiște, Jidova și Balgrad. Limba română reprezintă un idiom romanic, care își trage originea din vechea latină. Fiind o limbă romanica de răsărit, limba română
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
producție, iar în 1797 Piatra încetează de a mai fi târg voievodal. Pe fondul diversificării producției meșteșugărești și comerciale, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, orașul devine cel mai important centru urban și comercial al ținutului Neamț. Treptat construcțiile încep să acopere și terasele mai joase ale Bistriței și Cuejdiului, iar la mijlocul secolului al XIX-lea sunt incluse în perimetrul orașului și satele Mărăței și Dărmănești. În Epoca Modernă revoluția tehnică, reformele de după 1859, cucerirea independenței
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
numelui. Prima, emisă de Iorgu Iordan, este că numele orașului ar veni din limba maghiară Kis + Jenö („micul Eugen” sau „mică latura”) pronunțat "Chișienău", trăgîndu-se de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabiliseră aici în drumul tătarilor, care stăpîniseră ținutul între 1224 și 1359. Această ipoteză a fost susținută și de cercetătorii Ștefan Ciobanu, A. V. Sava, Al. Boldur, Al. Graur, Anatol Eremia și alții. A doua ipoteză, emisă de cercetătorii sovietici și adoptată de autoritatea sovietică, a fost aceea
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
numărând 7 parohii și aproximativ 5.000 de locuitori. Dezvoltarea tîrgului ca oraș începe odată cu stăpînirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat "Кишинёв" ("Kișiniov"), drept capitală a noii gubernii botezata cu acest prilej "Basarabia", după numele purtat pînă atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bucak (Bugeac). În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte, deasupra tîrgului moldovenesc de pe malul Bîcului. Unul dintre cei mai de seamă
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
ușoară rupere în pantă, care se racordează cu învelitoarea pridvorului. Monumentul are plan dreptunghiular, cu absida altarului poligonală și decroșată (elemente tipice la bisericile de lemn). Forma decroșată a altarului nu mai este întâlnită la alte biserici de lemn din ținutul Sucevei. Lucrările de restaurare desfășurate de-a lungul vremii au dus la modificarea planului construcției. În interior, biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă situată în peretele sudic
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
citadelei, cât și documentele timpului. Astfel, în hrisovul lui Ștefan din 1 aprilie 1470 este pomenit pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe acele timpuri, îndeplinea și funcții administrative ale ținutului. Acesta era Radu Gangur, fiul „Ganguroaiei celei bătrâne”, un boier din partea locului. Prin construirea unei cetăți de pământ și lemn la Orhei, Ștefan cel Mare urmărea scopul de a închide o poartă larg deschisă dinspre părțile tătărești pe linia dintre
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
dinspre părțile tătărești pe linia dintre Hotin și Cetatea Albă. Totodată, prin aceasta, voievodul căuta să-și consolideze pozițiile în această parte a țării prin dregători instalați de el, care să se ocupe mai eficient de apărarea și administrarea acestor ținuturi. Până a ajunge la nominalizarea și pe cât permit izvoarele istorice să dezvăluim activitatea acestor dregători de la Orhei (ceea ce vom face într-o secvență viitoare), trebuie să arătăm, că Ștefan cel Mare a acordat o mare atenție acestui târg și acestei
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
ceea ce vom face într-o secvență viitoare), trebuie să arătăm, că Ștefan cel Mare a acordat o mare atenție acestui târg și acestei cetăți ca centru de apărare și de exercitare a puterii sale (judiciare, administrative și fiscale) în acest ținut. Drept dovadă în această privință poate servi faptul, că în această funcție până la sfârșitul domniei sale Ștefan cel Mare a numit reprezentanți ai marii boierimi dregătoare moldovene, persoane de încredere lui. Datele istorice arată că pe vremea celei de-a doua
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
din 1247 este un act de danie al regelui Béla al IV-lea al Ungariei către Cavalerii Ioaniți, oferindu-le „țara Severinului” și „toată Cumania”. Cavalerii își asumau responsabilitatea să apere granițele acestor regiuni și să asigure extinderea maghiarilor în ținuturile dintre Dunăre și Carpați. Diploma atestă primele formațiuni prestatale românești la sud de lanțul muntos carpatic. Voievodatul lui Litovoi era situat în marea depresiune a Târgu-Jiului, străbătută de râul Jiu, prelungindu-se spre apus până la depresiunea Tismaniei și în răsărit
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
carpatic. Voievodatul lui Litovoi era situat în marea depresiune a Târgu-Jiului, străbătută de râul Jiu, prelungindu-se spre apus până la depresiunea Tismaniei și în răsărit până la Olt; în sud, se întindea până la regiunea de câmpie, iar în nord îngloba și ținutul Hațegului. Voievodatul lui Seneslau se afla în depresiunea Titestilor sau Arefului, având ca granite: în sud - regiunea de câmpie și în nord - Țara Făgărașului (inclusiv). Cele două cnezate erau așezate în dreapta Oltului, cel al lui Farcaș în județul Vâlcea, iar
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
au înzestrat-o cu toate cele necesare”". Pe unul dintre clopotele bisericii se află inscripția cu litere latine "„Anno Domini 1792”". Catapeteasma bisericii datează din 1796. Totuși, Gh. Bratiloveanu și Mihai Spânu, autorii lucrării "„Monumente de arhitectură în lemn din Ținutul Sucevei”" (1985), presupun că datarea construcției din Sinodicul parohiei este aproximativă, bazată pe tradiția orală, iar biserica ar fi construită de fapt înainte de anul 1790. Ei precizează că în biserică s-au găsit alte obiecte cu datări mai vechi și
Biserica de lemn din Mitocași () [Corola-website/Science/317076_a_318405]
-
de sud. Biserica are un acoperiș înalt, cu pante repezi, având inițial o învelitoare din șindrilă bătută în „solzi” (care se mai păstra în 1985, după cum reiese dintr-o fotografie publicată în anexa cărții "„Monumente de arhitectură în lemn din Ținutul Sucevei”"). Această învelitoare a fost înlocuită la sfârșitul secolului al XX-lea cu una din tablă.
Biserica de lemn din Praxia () [Corola-website/Science/317122_a_318451]
-
lemn a rămas doar ca biserică de cimitir. În anul 1913, s-a înlocuit acoperișul de șindrilă cu o învelitoare din tablă. Aceasta exista în jurul anului 1985 după cum reiese dintr-o fotografie din lucrarea "„Monumente de arhitectură în lemn din Ținutul Sucevei”" (Editura Meridiane, București, 1985) a autorilor Gh. Bratiloveanu și Mihai Spânu. Ulterior, pe măsura deteriorării acoperișului de tablă, s-a amplasat din nou o învelitoare din șindrilă. În apropiere de biserică se află și un turn clopotniță din lemn
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
pare că nu a fost suficientă. Unii autori consideră că în anul 1853 s-a adăugat actualul pridvor cu cerdac deschis. Dimpotrivă, alți autori (printre care și Gh. Bratiloveanu și Mihai Spânu, autorii monografiei "„Monumente de arhitectură în lemn din Ținutul Sucevei”", publicată în 1985) afirmă că în 1853 s-a adus în sat o nouă biserică, care data tot de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ei argumentează că pe spatele icoanei Mântuitorului de pe catapeteasmă se află inscripția următoare: "„S-au
Biserica de lemn din Horodnic de Sus () [Corola-website/Science/317136_a_318465]
-
aceea, numeroși răsculați au reușit să se ascundă la ferme izolate. Împărăteasa Ecaterina a emis, după înăbușirea revoltei, un ukaz prin care a interzis reorganizarea cazacilor din regiune în conformitate cu obiceiurile strămoșești. De asemenea, pentru prevenirea unor revolte viitoare, în capitala ținutului a fost încartiruită o garnizoană permanentă, condusă de locotenent-colonelul Simonov și de căpitanul Andrei Prohorovici Krîlov, tatăl viitorului fabulist Ivan Andreevici Krîlov. Răscoala din 1773 a fost practic continuarea celei din 1772. Represiunile nu au reușit decât să adâncească nemulțumirile
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
împărățiia de bucurie mare cu dragoste i-au priimit și au dăruit toți banii Tăutului logofătului celui mare și i-au adus în țară și au ziditu pre acei bani o sfântă bisérică în satu în Bălinești, ce este la ținutul Sucévii și trăiește pănă astăzi."" Alexandru Odobescu consideră eronată afirmația cronicarului Ureche. Conform pisaniei, biserica a fost clădită în vremea lui Ștefan cel Mare și nu în cea a lui Bogdan al III-lea (1504-1517), deci nu putea fi construită
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Elena Rareș în anul 1552, se retrăsese ca pustnic, împreună cu doi ucenici, în pădurile din apropiere, unde se nevoiau câțiva călugări. Acolo a trăit ca sihastru timp de zece ani în post și în rugăciune, ajungând un duhovnic vestit în Ținutul Botoșanilor. În anul 1729, văzând că se adună frații în jurul lui, pustnicul Agafton "„au mers în codrul ce este pe locul domnăsc la ocolul Botășenilor și au curățat pădure și și-au făcut mănăstioară cu chilii și și-au pus
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
antichitate, trecând prin perioadele de existență a unor fome de stat suverane, anexarea de către cel de-al Treilea Reich, împărțirea în urma celui de-al Doilea Război Mondial și dezvoltarea statului actual. Cele mai vechi urme ale existenței umane pe aceste ținuturi datează din paleolitic, lucru dovedit de vestigiile atribuite Neanderthalilor. Astfel, în peștera Gudenus, la nord de Wachau, s-au descoperit unelte prelucrate din os datând de acum 70.000 de ani. Printre vestigiile celebre, putem menționa: Dar prima civilizație care
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
nu au relație genetică cu presupusul tată, iar în 32% din cuiburi cel puțin un ou aparține unei femele străine. După ce termină de construit cuibul și asistă la depunerea ouălor, masculii pleacă deseori și pe la alte cuiburi. Timpul sosirii din ținuturile sudice variază de la o populație la alta. În Europa lăstunii sosesc în aprilie mai, iar construcția cuibului începe de la sfârșitul lui martie (nordul Africii) până la mijlocul lui iunie (Laplandia). În condiții de viață obișnuite, ei își fac cuib în peșteri
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
în cimitirul satului aflat în cartierul Rădeni. Biserica de lemn din Popești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Lăcașul de cult se află pe teritoriul fostului sat Rădeni din Ținutul Cârligăturii, actualmente cartier al satului Popești. Biserica de lemn din Popești a fost construită în anul 1710 în cimitirul satului, fiind ctitorită de Smaranda Palade, proprietara moșiei , înrudită cu marile familii boierești Mavrocordat, Sturdza și Palade (Pallady). În 1841 moșia
Biserica de lemn din Popești, Iași () [Corola-website/Science/317243_a_318572]
-
două variante : Acest concept etno-cultural a apărut după Tratatul de la București din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice: « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care
Moldovenism () [Corola-website/Science/317276_a_318605]
-
ca și ctitor Vlădica Varlaam. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea moșie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Bucur, "I. L. Caragiale: lumea operei", vol. III(2001). Ca istoric literar este preocupat de restituirea, în cadrul canonului național, a moștenirii literare a unor scriitori importanți din exil. "„Iată un poet care are nostalgia organică a unor alte ape și altor ținuturi, care respiră oceanic, care simte lipsa tropicelor și a acelei fecundități a unor pământuri în care nu poți înfige un baston, că înflorește (...)”". (Barbu Cioculescu). "„Poet livresc, este un postsimbolist de cea mai pură expresie, ce merge spre redescoperirea unor
Ștefan Ion Ghilimescu () [Corola-website/Science/317516_a_318845]