13,008 matches
-
călcare al epocii, în primii ani ai secolului al XV-lea, terenul fiind nivelat. În jurul lăcașului de cult a existat o necropolă, fiind descoperite morminte ce datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum atestă monedele descoperite. Cercetările arheologice au atestat că unele înmormântări au fost realizate chiar în interiorul fostei biserici. Cea de a doua biserică avea dimensiuni mari (29 m lungime, 9 m lățime în zona absidelor laterale, 2,50 m grosimea zidurilor) și un plan triconc cu
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
și , iar K — pentru și . "Z" probabil stă pentru , "Θ" pentru iar "X" pentru . Deosebirea între "U" și "V" se face numai într-o inscripție timpurie. În teritoriul Provenței de azi au fost descoperite inscripțiile scrise în alfabetul grec. Atestările arheologice limitează zona de uz a acestui sistem de scriere la delta fluviului Ron, Camargue, care a înconjurat orașul grec Massalia (Marsilia de astăzi). Deși se consideră perioada scrierii galo-grece ca fiind începutul alfabetizării galilor, suportul arheologic pentru răspândirea alfabetului grec
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
în alfabetul grec. Atestările arheologice limitează zona de uz a acestui sistem de scriere la delta fluviului Ron, Camargue, care a înconjurat orașul grec Massalia (Marsilia de astăzi). Deși se consideră perioada scrierii galo-grece ca fiind începutul alfabetizării galilor, suportul arheologic pentru răspândirea alfabetului grec mai departe în Galia Transalpină este destul de slab. Alfabetul grec a fost adaptat în forma sa orientală și a apărut cum urmează: α β γ δ ε ζ η θ ι κ λ μ ν ξ
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
la vest de ea se află insulele Ellef Ringnes și Meighen, de care este despărțită prin Canalul Peary. Cel mai înalt punct de pe insulă este vârful Outlook, cu o înălțime de 2210 m deasupra nivelului mării. Pe insulă există vestigii arheologice care indică faptul că în trecut a fost locuită de inuiți, dar în prezent ea nu are locuitori permanenți. Pe insulă se află o stațiune de cercetări arctice operată de Universitatea McGill din Montreal, Canada. Insula a fost descoperită în
Insula Axel Heiberg () [Corola-website/Science/316708_a_318037]
-
a funcționat la Frumușeni, județul Arad, fiind cunoscută în Evul Mediu și sub denumirea de Bisra sau Bistra. În prezent, rămășițele arheologice ale mănăstirii sunt declarate monument istoric, . În anul 1183 a fost atestată pentru prima dată abația care avea hramul Sfintei Fecioare Maria, pentru ca la sfârșitul secolului al XII-lea să funcționeze ca lăcaș benedictin, aflat sub patronaj regal. Abația controla
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]
-
campanii de cercetare succesive (sub conducerea medievistului Adrian Andrei Rusu de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj) ajutat de un colectiv format din George Pascu Hurezan, Florin Mărginean, Zsuzsanna Kopeczny (Complexul Muzeal Arad), Ileana Burnichioiu (Universitatea Alba Iulia). Cercetările arheologice, care au demarat în anul 2001 au relevat palatal abațial, cimitirul iar în anul 2003 au fost descoperite mozaicurile din biserica mănăstirii precum și cea mai veche fântână din Transilvania, „Fântâna Turcului". Cercetările au relevat unul dintre cele mai puțin cunoscute
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]
-
fost trasate 16 secțiuni, șase la nord de biserică, patru în colțul de sud-vest al refectoriului, cinci pe latura sudică a claustrului și una lângă drumul forestier care leagă satul de pădure, suprafața totală investigată fiind de 400 m2. Materialul arheologic descoperit cuprinde, în primul rând, fragmente arhitectonice (capiteluri, imposte, colonete, componente de paviment) la care se adaugă ceramică uzuală, sticlărie, podoabe, piese de metal și monete. Cele mai valoroase sunt mozaicurile bisericii (4, 20 m lungime și 1,20 lățime
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]
-
este de asemenea un fapt de marcat. La demontarea crustei s-au descoperit fragmente ceramice, așezate în covor, cu destinație specială, pentru mărirea capacității de conservare a căldurii, aparținătoare perioadei secolelor XII-XIII. Din anul 2008 a fost întemeiată o Rezervație arheologică, pe o suprafață de 3,5 hectare pe care primăria, printr-o hotărâre de Consiliu local a scos-o din pășunea comunală. Tot de atunci comuna și-a conceput simbolul heraldic, folosind motivul soarelui din "mozaicul mic" de la Bizere. În
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]
-
XIV-lea de Petru al II-lea Mușat, fiind demantelată la începutul secolului al XV-lea de Alexandru cel Bun. În prezent, din Cetatea Șcheia nu au mai rămas decât niște ruine. Cetatea Șcheia - Suceava a fost inclusă ca sit arheologic pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare și o suprafață protejată de 4,8 ha. Nu există drum de acces la ruinele cetății și nici măcar un indicator care să-i semnaleze existența, multă
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
a existat pe latura de vest a orașului Suceava o cetate care ar data din vremea lui Ștefan cel Mare. Mult timp s-a crezut că este vorba de o legendă, tradiția neprecizând unde s-ar afla această cetate. Cercetările arheologice efectuate aici au confirmat tradiția orală, fiind descoperite ruinele unei cetăți mai vechi, construite într-o zonă greu accesibilă pe botul unui deal care domină valea râului Suceava și a pârăului Șcheia. Motivele alegerii acestei zone erau de ordin strategic
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
a unor greșeli tactice în alegerea terenului. Existența Cetății Șcheia a fost scurtă, ea fiind demantelată (demolată rapid și organizat) intenționat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Nu se cunosc cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze: Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer (cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze: Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer (cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva note în care expunea unele observații, remarcând "„aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat cu
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta”". În perioada 1952-1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături și au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică "„Cetatea Șcheia”", lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1445 din 28 noiembrie 2007, perimetrele pe care
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1445 din 28 noiembrie 2007, perimetrele pe care se află siturile arheologice Câmpul Șanțurilor - Cetatea de Scaun (cu o suprafață de 12.000 mp) și ruinele Cetății Șcheia (48.000 mp) au fost trecute din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor (MCC) în cea a Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava. Directorul general al
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
că a propus amenajarea unui parc de promenadă în care să fie cuprins și obiectivul istoric al Cetății Șcheia. Astăzi din întreaga cetate nu se mai văd decât niște ruine, părți din zidurile de pe laturile de nord-vest și sud-est. Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au scos la iveală faptul că Cetatea Șcheia avea forma unui romb, cu laturile aproape paralele și egale, având lungimea interioară de 36 m. Suprafața cetății era de 1
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
uniforme. În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții. Pe latura de nord-est și parțial pe cea de sud-est a existat un șanț de apărare cu val, cu scopul de a crește potențialul defensiv al cetății. Printre vestigiile arheologice descoperite în perimetrul cetății menționăm trei groși de argint emiși de Petru Mușat, doi groși de argint emiși de Alexandru cel Bun, fragmente de ceramică rurală și orășenească specifică secolului al XIV-lea, șapte vârfuri de săgeți, o mistrie lângă
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
teritoriul actualei localități Murighiol, județul Tulcea, la 2 km SE de sat și 200 m N de șoseaua Murighiol - Dunavățul de Sus, 1,5 km sud de brațul Sfântul Gheorghe. A fost înscrisă sub codul RAN 159623.01 în Repertoriul Arheologic Național. Începând cu secolul al II-lea se pare că cea mai importantă bază a flotei romane moesice a fost la Noviodunum, mulți foști marinari ai flotei întemeind lângă chiar un sat al marinarilor, "vicus classicorum", după cum apare pe o
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
secolul al II-lea se pare că cea mai importantă bază a flotei romane moesice a fost la Noviodunum, mulți foști marinari ai flotei întemeind lângă chiar un sat al marinarilor, "vicus classicorum", după cum apare pe o inscripție. Există dovezi arheologice ale existenței umane în această zonă din perioada preromană, în apropierea cetății romane fiind identificată și cercetată o necropolă getică. Cercetările arheologice de amploare au început în 1981, continuînd și astăzi. Cetatea are o formă trapezoidală cu latura mică spre
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
ai flotei întemeind lângă chiar un sat al marinarilor, "vicus classicorum", după cum apare pe o inscripție. Există dovezi arheologice ale existenței umane în această zonă din perioada preromană, în apropierea cetății romane fiind identificată și cercetată o necropolă getică. Cercetările arheologice de amploare au început în 1981, continuînd și astăzi. Cetatea are o formă trapezoidală cu latura mică spre nord. În sistemul defensiv sunt incluse 15 turnuri și valul de apărare. Lângă cetate se găsește așezarea civilă de epocă romană, atestată
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
flotei dunărene Classis Flavia Moesica. Tot la Halmyris, în cripta basilicii, au fost descoperite moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea, Epictet și Astion. Cetatea a continuat sa funcționeze până la începutul secolului al VII-lea d.Hr. Cercetările arheologice sunt efectuate de un colectiv condus de Mihail Zahariade (Institutul de Tracologie București). Florin Topoleanu (ICEM Tulcea), Cristian Olariu (FIB), Alexandru Madgearu și Myrna Phelps sunt membri ai colectivului de cercetare. Cetatea Halmyris a fost inclusă în Legea nr.5
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
cercetare. Cetatea Halmyris a fost inclusă în Legea nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național în Secțiunea a III-a - zone protejate, la puntul g) Castre și așezările civile aferente; fortificații romano-bizantine. Săpăturile arheologice au început aici în 1981. În anul 2000, în incinta sitului arheologic al cetății romane "Halmyris", a fost descoperită o bazilică episcopală. Pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau urme
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național în Secțiunea a III-a - zone protejate, la puntul g) Castre și așezările civile aferente; fortificații romano-bizantine. Săpăturile arheologice au început aici în 1981. În anul 2000, în incinta sitului arheologic al cetății romane "Halmyris", a fost descoperită o bazilică episcopală. Pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau urme de violență extremă, ale unor creștini. Inscripția din mormânt, a servit la
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
cu precădere a antichității clasice. A urmat în anii III-V secția de arheologie și istorie veche, activând și în cercul studențesc de specialitate, a devenit membru al Societății de Studii Clasice și a participat la o serie de campanii arheologice. După terminarea studiilor este repartizat ca profesor la școala generală din comuna Lunca Banului (jud. Vaslui), a predat istoria, limba română și educația fizică. A continuat să studieze si a ținut mereu legătura cu specialitatea, colaborând strâns cu Muzeul din
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
ales al marilor săi profesori de la București, a fost transferat la Muzeul de arheologie din Constanța, unde a funcționat între anii 1961-1965. Anii petrecuți în această instituție de profil au fost decisivi în formația viitorului savant. A participat la cercetări arheologice spectaculoase - în Constanța, Mangalia, Histria și Adamclisi, a studiat inscripții antice (piese lapidare ori ștampile de amfore), dar mai ales a pătruns tainele numismaticii antice și bizantine. Din acești ani datează primele sale contribuții științifice tipărite. După o scurtă activitate
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
cuprinzătoare viziune istorică. Stăpânirea acestei problematici i-a permis să abordeze studii ample de istorie economică antică. Teza sa de doctorat, susținută în 1978 sub îndrumarea acad. E. Condurachi, se intitula tocmai "Viața economică din Pontul Stâng în lumina izvoarelor arheologice și numismatice" (rămasă nepublicată). În anul 1982 a câstigat premiul "Vasile Pârvan" al Academiei Române pentru capitolul descoperirilor monetare din termele romane de la Histria (publicate monografic de Al. Suceveanu). Încă din 1968 a devenit colaborator la volumele bibliografice "Numismatic Literature", editate
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]