KorAP: Find »[drukola/base=buzunar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...454 455 456 ...551 >

13,753 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei din buzunar, a deschis portița metalică, m-a lăsat pe mine să intru primul și apoi a intrat și el. Terenul era pătrat, iar în capătul lui se vedea Zidul care împrejmuia orașul. Într-un colț se înălța un ulm bătrân sub

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spus și adineauri că am bănuielile mele, dar trebuie să mi le întemeiez pe ceva solid. O să mai dureze un pic. — Vrei să-mi spui și mie care sunt presupunerile tale? Poate te ajut. Umbra și-a scos mâinile din buzunare, a suflat în ele ca să le încălzească și apoi și le-a frecat de genunchi. Ți-e imposibil să pricepi ceva acum. Eu sunt slăbită fizic, dar tu ești terminat psihic. Mintea ta nu funcționează cum trebuie. Trebuie să-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și despre asta. Stai jos ca să te scap mai întâi de lipitoarea de pe gât. Să știi că o să cam lase urme dacă o smulgem. M-am așezat lângă Profesor și fata lângă mine. A scos o cutie cu chibrituri din buzunar, a scăpărat unul și l-a apropiat de lipitoare. Îmi supsese ceva sânge. Era umflată ca un dop de plută. Când a atins-o cu chibritul, a sfârâit și a căzut. S-a chircit toată, dar fata a strivit-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu? — Bravo! Așa e. Pricepi extraordinar de repede. Mă bucur că nu m-am înșelat în ceea ce te privește. Ai dreptate. Sistemul de gândire A se păstrează nealterat, pe când celelalte - A1 , A2, A3 - se modifică mereu. Ca și când ai avea în buzunarul drept al pantalonilor un ceas care stă, iar în cel stâng, unul care merge. Îl scoți pe care-l dorești, când îți place și cum îți place. În felul acesta se rezolvă una din probleme. Același principiu se poate aplica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aveai de la bun început un sistem cognitiv mult mai complicat. Bineînțeles, fără să știi. Nici măcar nu bănuiai că-ți împarți timpul între două identități. Dacă ar fi să-ți explic mai concret, aș spune că aveai două ceasuri: unul în buzunarul drept, celălalt în stângul. Posedai propria ta cutie de racordări și sistemul nervos era deja imun la așa ceva. Asta este presupunerea mea. — Vă bazați pe ceva când faceți o asemenea afirmație? — Desigur. Cu vreo două-trei luni în urmă am mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
al treilea circuit nu are sistem de întrerupere automată. — Deci e deschis în permanență în capul meu? — Da, este. Dar... dar eu vorbesc și mă mișc folosindu-mă de primul circuit. — Pentru că al doilea circuit este blocat. Profesorul scoase din buzunar un carnețel și un pix. În schemă, ar arăta în felul următor: — Aceasta ar fi starea ta normală. Racordul A e prins la primul circuit, racordul B, la al doilea. Pe când acum, lucrurile se prezintă cu totul altfel, spuse Profesorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
echilibru pe crengile acestora, dar văzând că nu reușesc, zburau resemnate spre alți copaci. Lumina soarelui era palidă. Am ridicat de câteva ori privirile spre cer încercând să absorb cu totul liniștea aceea minunată. Ea își ținea mâna dreaptă în buzunarul ei, iar stânga în al meu, peste mâna mea. În cealaltă aveam un cufăraș cu mâncare pentru noi doi și un cadou pentru paznicul centralei electrice. Lucrurile vor fi mult mai simple la venirea primăverii, mi-am zis, simțindu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pentru prins hârtii. Sunt cei mai mari dușmani ai nemernicilor. Sunt ieftine, nu ruginesc, se magnetizează imediat, pot să fac din el un lanț și să-l pun la gât... Sunt absolut grozave! Am scos un pumn de clame din buzunarul canadienei și i le-am întins Profesorului. — Ajung? Ești grozav! exclamă Profesorul surprins. M-ai salvat! Adevărul e că am împrăștiat câteva pe drum, dar credeam că nu vor fi suficiente. Ești tare deștept și prevăzător. Chiar îți merge mintea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mine asemenea lucruri sunt de-a dreptul fermecătoare. Nu v-aș putea explica de ce. Mă atrag pur și simplu. Au o formă deosebită, sunt frumoase. Și-a rezemat un cot de pernă, iar cealaltă mână și-a băgat-o în buzunar. — Să fiu sincer, îmi place aici, continuă el. Îmi place centrala cu tot ce e în ea: ventilatorul, transformatorul, contoarele. Cred că mi-au plăcut și înainte asemenea lucruri și de aceea m-au trimis aici. Cu multă vreme în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Tavanul și pereții puțin cam strâmbi, dușumeaua și perdelele... la fel ca și până acum. Masa era la locul ei și pe ea trona armonica. Îmi agățasem paltonul și fularul pe un cui bătut în perete. Se vedeau mănușile în buzunarul paltonului. Mi-am verificat apoi toți mușchii. Se mișcau normal, nu mă durea nimic. Nici măcar ochii. N-am constatat ceva ciudat. Cu toate astea, zgomotul acela apăsător nu contenea. Neregulat, convergent, cu variațiuni pe ici-colo. Am vrut să verific din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trecut? Ce locuri a străbătut? Nu puteam răspunde la nici o întrebare. Totul era un mister pentru mine. Am cercetat instrumentul cu atenție. Era o adevărată bijuterie din toate punctele de vedere. În primul rând era mic. Strâns, încăpea perfect în buzunar. Am tras iar burduful și l-am închis. De nenumărate ori. După ce-a început să meargă mai ușor, am apăsat cu mâna dreaptă toate butoanele. La rând. Pe urmă cu mâna stângă. Apoi împreună și iar separat. Făceam pauză

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu aveam bilete. — Ce ne facem? am întrebat. — Le spunem că le-am pierdut și mai plătim o dată, sugeră fata. I-am spus controlorului de la ieșire că nu ne mai găsim biletele. — Le-ați căutat bine? Aveți probabil mai multe buzunare. Mai căutați-le o dată. Ne-am prefăcut că le căutăm peste tot. Ne privea suspicios, mai cu seamă că arătam jalnic. Nu sunt, pur și simplu, am zis. — Unde ați urcat? — La Shibuya. — Cât ați plătit de la Shiubya până aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot de frig. Cum e vremea afară? — E frig și ninge tare, am zis băgându-mi mâinile în buzunare. Temperatura scade și mai mult noaptea. E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu atât mor mai multe animale, ceea ce înseamnă că Paznicul are de lucru, nu glumă. O vom întinde cât e el ocupat cu incinerarea în crângul cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar și reversul lor. Am pierdut obiecte, oameni, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș spune că existența mea a fost ca o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu știu cum aș putea-o drege cu acul și ața. Sau spus altfel, dacă cineva ar deschide fereastra și mi-ar striga „Viața ta a fost egală cu zero“, nici măcar n-aș găsi argumente să contrazic afirmația. Dacă ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai convenabil. Acum parcă mă mai recunoșteam. La acest gând, m-am simțit deja un pic mai bine. Am stins țigara și m-am dus în dormitor. Am privit-o pe fată câteva clipe și apoi am verificat lucrurile din buzunar. Nu cred că mai aveam nevoie de nimic în afară de portofel și de cărțile de credit. Cheia apartamentului nu-mi mai era de nici un folos; nici licența de Computator, nici carnețelul, nici cheile de la mașină, nici briceagul, nici mărunțișul. Le-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
masă, să beau bere, să fumez și să privesc fix ceasul care marca trecerea timpului în felul său. Majoritatea activităților omenești se bazează pe presupunerea că viața merge înainte. Dacă eliminăm această presupunere, ce ne rămâne? Am scos portofelul din buzunar și am verificat ce aveam în el. Cinci bancnote de zece mii de yeni și câteva de o mie. În buzunarul opus aveam douăzeci de bancnote de zece mii de yeni prinse cu o clamă. În afară de mărunțiș, se mai aflau acolo o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
omenești se bazează pe presupunerea că viața merge înainte. Dacă eliminăm această presupunere, ce ne rămâne? Am scos portofelul din buzunar și am verificat ce aveam în el. Cinci bancnote de zece mii de yeni și câteva de o mie. În buzunarul opus aveam douăzeci de bancnote de zece mii de yeni prinse cu o clamă. În afară de mărunțiș, se mai aflau acolo o carte de credit American Expres și una Visa, precum și două carduri pentru retragere de numerar. Pe acestea din urmă le-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
probat și mi se potriveau. Semn bun. La ora la care plecam de obicei, mi-am înfășurat fularul în jurul gâtului, mi-am pus mănușile și căciula pe care mi-o dăduse bătrânul. Am strâns armonica și am băgat-o în buzunarul paltonului. Îmi devenise indispensabilă și nu mă puteam despărți de ea nici o clipă. — Ai grijă! Și pentru tine e o perioadă foarte importantă. Dacă pățești acum ceva, îți revii foarte greu. — Am înțeles. O să fiu atent. După cum îmi imaginasem, groapa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
acesta, până în dimineața următoare groapa nici nu se va mai distinge. Am stat și am privit îndelung zăpada viscolită. Apoi am coborât dealul. Ningea tare și bătea vântul cumplit. Abia vedeam la câțiva pași înainte. Mi-am băgat ochelarii în buzunar și mi-am tras fularul până sub ochi. Se auzeau doar păsările și scârțâitul zăpezii sub pașii mei. Mă întrebam ce simțeau păsările pe vremea asta. Dar animalele? Am ajuns la bibliotecă cu o oră mai devreme decât de obicei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
gândit la șuruburi și la cum arătau pe tăvițe. Cred că erau fericite singure, fără să fie prinse în mixer. Șuruburi independente, lăfăindu-se pe tăvițe albe. Chiar m-am bucurat când le-am văzut așa. Am scos unghiera din buzunarul hainei și mi-am tăiat un vârf de unghie ca să o probez. Apoi am pus-o la loc în cutie. Senzația a fost foarte plăcută. Nu știu de ce, dar întotdeauna am asociat magazinul de ferometale cu un acvariu gol. Aproape de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
eu despre unicornul găsit în Ucraina? spuse ea tăind vânăta în două. Se presupunea că unicornii aceia trăiseră într-o zonă complet izolată, împrejmuită de stânci uriașe. — Seamănă oarecum. — Or fi existând puncte comune? — Poate, am zis băgând mâna în buzunarul hainei. Am un cadou pentru tine. — Cadou? Îmi plac grozav cadourile. Am scos unghiera și i-am întins-o. A privit cam ciudat cutiuța cea neagră. — Ce-i aici? — Uită-te și-ai să vezi. I-am luat apoi unghiera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o unghieră. Am trecut adineauri prin dreptul magazinului de ferometale și am avut chef să cumpăr ceva. Setul de unelte de sculptat era mult prea mare. — Mă bucur că am unghieră. Pot să o țin în permanență la mine. În buzunar sau în geantă. A băgat unghiera la loc în cutiuță și cutiuța în geanta de umăr. Ni s-au strâns farfuriile de aperitive și ni s-au adus pastele. Îmi era în continuare foame. Cele șase feluri de aperitive n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cheia, așa cum spui, numai că mie mi se pare că lipsește un inel al lanțului. Nu-mi pot aminti nici un cântec. — Nu cred că trebuie să fie neapărat cântec. Vrei să încerci niște note? — Da, bineînțeles. Am scos armonica din buzunarul paltonului și m-am așezat iar lângă ea. Am băgat mâinile printre curele și am tras de burduf, apăsând în același timp diverse butoane. — Superbe sunete! exclamă ea. Sună ca un fel de vânt? — Da, chiar așa. Prin apăsarea butoanelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
rând, dar nici una nu se potrivea. M-a trecut o transpirație rece. Parcă-l vedeam pe Paznic descuind portița cu una din aceste chei. Era sigur una dintre ele. Nu mă înșelam. Le numărasem atunci: patru. Am băgat cheile în buzunar, mi-am frecat mâinile ca să mi le încălzesc și le-am scos din nou ca să le încerc. Le-am luat pe rând. De data aceasta am reușit să bag a treia cheie până la capăt și să o răsucesc. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am înțeles-o nici eu însumi. Așa că m-am lăsat păgubaș. M-am închis în mine și am tras concluzia că tristețea nu poate lua nici măcar forma lacrimilor. Mi se făcuse poftă de o țigară, dar nu găseam pachetul. În buzunar nu mai aveam decât trei bețe de chibrit. Le-am aprins pe rând și le-am aruncat pe jos. Am închis iar ochii. Geamătul încetase. În capul meu persista o tăcere ce semăna cu praful. Nici nu se ridica, nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]