13,837 matches
-
Evreii aveau patru societăți culturale și un cimitir propriu, înființat în 1863 și ale cărui granițe nu au mai fost modificate din 1939. Majoritatea pietrelor din cimitir datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cimitirul a fost vandalizat în timpul celui de-al doilea război mondial și ocazional după proclamarea independenței Ucrainei. S-a construit un zid de piatră în anul 1946 și o poartă în anul 1988 de către autoritățile orășenești, cimitirul fiind vizitat ocazional de către
Vijnița () [Corola-website/Science/308536_a_309865]
-
secolului al XX-lea. Cimitirul a fost vandalizat în timpul celui de-al doilea război mondial și ocazional după proclamarea independenței Ucrainei. S-a construit un zid de piatră în anul 1946 și o poartă în anul 1988 de către autoritățile orășenești, cimitirul fiind vizitat ocazional de către grupuri de evrei imigrați, precum și de evreii locali . Cimitirul are secțiuni speciale pentru bărbați, femei, femei necăsătorite, rabini, cohanimi și copii. În orașul Vijnița s-au născut următoarele personalități: De orașul Vijnița sunt legate și numele
Vijnița () [Corola-website/Science/308536_a_309865]
-
război mondial și ocazional după proclamarea independenței Ucrainei. S-a construit un zid de piatră în anul 1946 și o poartă în anul 1988 de către autoritățile orășenești, cimitirul fiind vizitat ocazional de către grupuri de evrei imigrați, precum și de evreii locali . Cimitirul are secțiuni speciale pentru bărbați, femei, femei necăsătorite, rabini, cohanimi și copii. În orașul Vijnița s-au născut următoarele personalități: De orașul Vijnița sunt legate și numele altor reprezentanți ai culturii ucrainene: Iuri Fedkovici, Kornelia Ustianovicha, Lesia Ukrainka, Ivan Franko
Vijnița () [Corola-website/Science/308536_a_309865]
-
grea suferință în data de 22 iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din București. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul "Adormirea Maicii Domnului" din București. În septembrie 1998 a încetat din viață văduva părintelui Ilie Lăcătușu. Cu ocazia înmormântării sale, a fost deschis mormântul preotului. La data de 29 septembrie 1998, după 15 ani de la trecerea în rândul celor drepți
Ilie Lăcătușu () [Corola-website/Science/308563_a_309892]
-
era fostul său coleg de închisoare, arhimandritul Iustin Pârvu. Acesta petrecuse 17 ani de închisoare și, cunoscându-l pe părintele Ilie, a rămas profund impresionat de viața sa duhovnicească. În prezent, moaștele părintelui Ilie Lăcătușu se află în cripta de la cimitirul "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul bucureștean Giulești, unde fusese înmormântat. Trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine.
Ilie Lăcătușu () [Corola-website/Science/308563_a_309892]
-
uciși și cadavrele lor aruncate în Sena. Unii încearcă să se refugieze la rude sau prieteni. Dar și casele catolicilor sunt percheziționate. Cei care arată dezaprobare în fața masacrului sunt și ei în pericol de-a fi uciși. Înflorirea păduceilor din Cimitirul Inocenților în dimineața de 24 august, este văzută de mulțime drept un semn divin al epurării. Cadavrul lui Coligny este găsit în apele Senei și după ce este lăsat să putrezească trei zile, este emasculat și apoi spânzurat. În dimineața de
Noaptea Sfântului Bartolomeu () [Corola-website/Science/308555_a_309884]
-
care a avut onoarea să participe și Juan Benet. Sora lui Pío, Carmen, a murit în 1949, iar fratele său Ricardo în 1953. Afectat din ce în ce mai grav de arteroscleroză, Pío Baroja a murit în 1956 și a fost îngropat într-un cimitir civil ca ateu, în ciuda scandalului provocat la nivel oficial și a presiunilor asupra nepotului său, antropologul Julio Caro Baroja, de a renunța la voința unchiului său. Coșciugul a fost purtat pe brațe de, între alții, Ernest Hemingway și Camilo José
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
se găsesc urme ale acestor fortificații antice . Prin sat se văd încă urmele unui vechi drum roman, ce trecea de la castrul de la Românași spre Porolissum. Drumul a rămas la suprafață în zona bisericii și prin dreptul casei parohiale și a cimitirului. Prima atestare documentară a satului are loc în Evul Mediu (1438). În sat a existat, până acum câțiva ani (1997), o frumoasă biserică din lemn, construită în 1778. Biserica avea hramul "Adormirea Precestii", și a fost zugravită (1795) de celebrul
Stâna, Sălaj () [Corola-website/Science/308612_a_309941]
-
Steinhardt” înființată pe lângă Mănăstirea Rohia. . În anul 2014 a dispus înlocuirea iconostasului bisericii ctitorite de episcpul greco-catolic Grigore Maior la Sărăuad. Ulterior i-a fost reproșat modul în care au fost remodelate bisericile din Șomcuta Mare, Copalnic-Mănăștur și cea din Cimitirul Vesel de la Săpânța. Toate aceste biserici au aparținut Bisericii Greco-Catolice, până la interzicerea ei de către regimul comunist în anul 1948. În contextul alegerilor prezidențiale din 2014 a fost contactat de Mircea Govor, președintele filialei Satu Mare a PSD, pentru a sprijini candidatul
Iustin Hodea () [Corola-website/Science/308642_a_309971]
-
Mehedinți, a fost ridicată în 1821 în partea de jos a satului, în cătunul Popești. Această mică biserică de țară, în marginea de sus a cătunului, cu poartă și prilaz de lemn, cu intrarea pe sub coroanele de tei bătrâni, cu cimitirul plin de cruci vechi din jurul ei, formează împreună un ansamblu specific pentru arhitectura sacrală locală și regională. Biserica de lemn este folosită curent de parohie și din acest motiv întreținută de cuviință. Biserica nu este pe lista monumentelor istorice. După
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
este prevăzut cu uși împărătești la mijloc și uși diaconești în laturi. Pereții interiori sunt în întregime acoperiți de picturi murale databile la sfârșitul secolului 19, bine conservate. Biserica este ridicată din bârne de stejar încheiate în coadă de rândunică. Cimitirul se întinde în spatele bisericii în cuprinsul aceleași incinte. În cimitir se păstrează o colecție variată și valoroasă de cruci de lemn, de piatră, de fier, din marmură și beton. De o deosebită valoare sunt crucile de lemn, local numite troițe
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
în laturi. Pereții interiori sunt în întregime acoperiți de picturi murale databile la sfârșitul secolului 19, bine conservate. Biserica este ridicată din bârne de stejar încheiate în coadă de rândunică. Cimitirul se întinde în spatele bisericii în cuprinsul aceleași incinte. În cimitir se păstrează o colecție variată și valoroasă de cruci de lemn, de piatră, de fier, din marmură și beton. De o deosebită valoare sunt crucile de lemn, local numite troițe, acestea fiind în marea lor majoritate pictate. Ele prezintă o
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
acestea fiind în marea lor majoritate pictate. Ele prezintă o varietate de forme de cruci cu protecție și urme de pictură. Câteva cruci de piatră valoroase de la cumpăna secolului 19 și începutul secolului trecut, practic cele mai vechi păstrate în cimitir, se mai văd în imediata apropiere a bisericii. Troițele de lemn au fost făcute în ultimele decenii de părintele Constantin Mircea din Bârlogeni și Ion Bulată din Ștefanu, ultimul însă nu le picteză. Dinu Bulată a fost unul din meșterii
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
servește drept oblon. Turnul se înalță pe tălpi peste tindă, înalt și îngust. În partea superioară se termină cu un foișor și un coif cu baza rotundă. Crucile peste turn și altar nu sunt de fier, ci de lemn. Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiță de lemn. În cimitir se mai păstrează două cruci putrede, sprijinite de gard, cu urme de cioplitură decorativă. Frumusețea crucilor făcute de meșterul Aurel
Biserica de lemn din Vălari () [Corola-website/Science/308672_a_310001]
-
foișor și un coif cu baza rotundă. Crucile peste turn și altar nu sunt de fier, ci de lemn. Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiță de lemn. În cimitir se mai păstrează două cruci putrede, sprijinite de gard, cu urme de cioplitură decorativă. Frumusețea crucilor făcute de meșterul Aurel din Poienița Tomii se mai poate admira la crucile de casă sau de mormânt ridicate în curțile gospodăriilor din sat
Biserica de lemn din Vălari () [Corola-website/Science/308672_a_310001]
-
evreiască din ultimii 14 ani, furtunoasă, năvalnică și emoționantă". După relatarea ziarului ebraic „Davar” din Tel Aviv din 8 august 1940, poliția orașului New York a raportat despre „cortegiul funerar cel mai mare văzut în oraș”. Jabotinski a fost înhumat în Cimitirul evreiesc New Montefiore din Long Island. Ultima sa dorință, formulată în scris în noiembrie 1935 prevedea ca rămășițele sale pământești sa fie transportate în Țara Israel numai prin hotărârea viitorului guvern evreiesc. În primii ani de existență a Statului Israel
Zeev Jabotinski () [Corola-website/Science/308661_a_309990]
-
care și cele cu Gavriil Muzicescu) în revista "Arta" din Iași. Deși nu a fost înscris în societatea Junimea, a participat la activitatea acesteia. Gheorghe Scheletti a decedat la Iași în 1887 și a fost înmormântat în cavoul familial din Cimitirul Eternitatea din Iași, cavou aflat pe lista monumentelor istorice din județul Iași (Mormântul generalului Scarlat Scheletti, cod LMI IS-IV-m-B-04349). Gheorghe Scheletti a compus piese de muzică instrumentală, multe dintre ele cu caracter militar sau patriotic, precum „Marș funebru la moartea
Gheorghe Scheletti () [Corola-website/Science/308712_a_310041]
-
de organizarea unei școli de artă decorativă, de cursuri serale de pictură și a fost unul dintre primii organizatori al Muzeului național de artă populară. A decedat în data de 31 octombrie 1934, la București, și a fost înmormântat la "cimitirul Sf. Vineri" în 2 noiembrie 1934.
Ipolit Strâmbu () [Corola-website/Science/308734_a_310063]
-
Lidia Kotzebue. 1932 - "Reliefurile portalului Ministerului de Justiție" în colaborare cu arhitect Constantin Iotzu (bronz) - pentru care a fost premiat la Salonul Oficial din 1933. Reliefurile octogonale au dispărut în 1990, în timpul lucrărilor de renovare a clădirii. 1932 Monumentul „Îngeri” cimitirul Belu. 1933 - Reliefurile la cavoul Craja din Cimitirul Belu în colaborare cu arhitectul Constantin Iotzu (bronz). 1934 - "Don Quihote" (bronz 0,62x0,88), Muzeul Național de Artă din București 1935 - Monumentul Căpitanului aviator Dumitru Hubert din cimitirul Belu militar (bronz
Iosif Fekete () [Corola-website/Science/308742_a_310071]
-
în colaborare cu arhitect Constantin Iotzu (bronz) - pentru care a fost premiat la Salonul Oficial din 1933. Reliefurile octogonale au dispărut în 1990, în timpul lucrărilor de renovare a clădirii. 1932 Monumentul „Îngeri” cimitirul Belu. 1933 - Reliefurile la cavoul Craja din Cimitirul Belu în colaborare cu arhitectul Constantin Iotzu (bronz). 1934 - "Don Quihote" (bronz 0,62x0,88), Muzeul Național de Artă din București 1935 - Monumentul Căpitanului aviator Dumitru Hubert din cimitirul Belu militar (bronz). "Ogar" (bronz), Muzeul Național de Artă din București
Iosif Fekete () [Corola-website/Science/308742_a_310071]
-
1932 Monumentul „Îngeri” cimitirul Belu. 1933 - Reliefurile la cavoul Craja din Cimitirul Belu în colaborare cu arhitectul Constantin Iotzu (bronz). 1934 - "Don Quihote" (bronz 0,62x0,88), Muzeul Național de Artă din București 1935 - Monumentul Căpitanului aviator Dumitru Hubert din cimitirul Belu militar (bronz). "Ogar" (bronz), Muzeul Național de Artă din București 1936 - „Sf. Anton de Padova”, relief monumental din fațada bisericii catolice de pe strada Turtucaia din București (piatră artificială). 1937 - "Monumentul „Horia, Cloșca și Crișan”" din Alba Iulia în colaborare
Iosif Fekete () [Corola-website/Science/308742_a_310071]
-
numele unor soldați și ofițeri care au dormit acolo și au profanat biserica. Au fost furate de către soldații germani toate obiectele de preț, inclusiv clopotele. Arhiva mănăstirii, care era de 16 metri liniari, a fost arsă, precum dovedesc documentele vremii. Cimitirul a fost devastat și profanat, toate crucile fiind smulse și călcate în picioare. După război nu se mai cunoșteau mormintele, rămânând neidentificate până azi, iar unii călugări, printre care Ieromonahul Iulian Drăghicioiu au fost deportați în Germania unde au murit
Mănăstirea Lainici () [Corola-website/Science/308752_a_310081]
-
de evrei care nu se încadrau în condițiile impuse de guvernul lui Ion Antonescu, salvându-le astfel viața. După război el s-a căsătorit cu Malvina Hefter, fiica unuia dintre evreii salvați. a decedat în 1988, în România; înhumat în cimitirul din Dorohoi, conform dorinței sale. În 2007 Criveanu a primit post-mortem titlul și medalia de Drept între popoare acordat de Statul Israel ne-evreilor care au comis acte de omenie și de bravura în salvarea de vieti evreiești în crâncenii
Theodor Criveanu () [Corola-website/Science/308774_a_310103]
-
cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768 etc. În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii, un cimitir și câteva anexe gospodărești.
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
considerat erou al „mișcării muncitorești” din România. Numele său a fost dat uzinelor din Sinaia și mai multor străzi din principalele orașe ale României. În anul 1991, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele lui I. C. Frimu au fost mutate în Cimitirul "Sf. Vineri" din cartierul Grivița.
Ion C. Frimu () [Corola-website/Science/307985_a_309314]