11,935 matches
-
o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate pământurile aflate atunci în proprietatea gepizilor. Longobarzii se bazau pe disputa izbucnită dintre avari și bizantini. Pe de altă parte, Cunimund a întâmpinat ostilitate când a cerut din nou ajutor militar bizantin: Constantinopol-ul era nemulțumit că gepizii nu retrocedaseră, conform unei convenții, regiunea Sirmium. În plus, Iustin al II-lea abandonase
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și el afectat puternic. Majoritatea longobardă continua să fie păgână și nu avea niciun respect față de cler și proprietățile Bisericii. Mulți clerici și-au pierdut episcopatele pentru a scăpa din calea longobarzilor, așa cum făcuseră episcopii principali din
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
succesoral de-a lungul invaziei și în anii următori. Tranziția a fost înlesnită și pe fundalul unei anumite ostilități din unele episcopii nord-italiene față de papalitate și Imperiu. În teritoriul controlat de longobarzi, clerul era cel puțin siguri că putea evita disputele religioase. Prima rezistență puternică în fața migrației lui Alboin a avut loc din partea orașului Ticinum (Pavia), al cărui asediu regele longobard l-a început în 569 și pe care l-a cucerit abia după trei ani. Orașul avea importanță strategică, fiind
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
opoziția puternică a musulmanilor. Storrs a scris două decenii mai târziu: „Acceptarea propunerilor, dacă ar fi fost acceptată, ar fi prevenit ani de umilințe mizerabile, inclusiv pângărirea zidului și culminând cu revoltele oribile din 1929” La începutul anului 1920, prima dispută evreo-arabă din cauza zidului a avut loc atunci când autoritățile musulmane au efectuat unele lucrări de reparații minore la partea superioară a zidului. Evreii, deși considerau că lucrările sunt necesare, au apelat la britanici pentru ca acestea să fie sub supravegherea Departamentului de
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
acestea, Luda Productions a eșuat în încercarea de a invalida marca figurativă UGG AUSTRALIA aparținând companiei Deckers, înregistrare care a fost confirmată printr-o decizie din 2006, marca rămânând valabilă în Australia. În Australia, Statele Unite, Europa și Turcia au existat dispute pe marginea valabilității mărcii înregistrate UGG. Deciziile judecătorești date în Statele Unite, Olanda, Turcia și China au respins argumentul conform căruia marca UGG este una generică și au admis valabilitatea mărcilor înregistrate UGG. În cazul Statelor Unite, Deckers a deschis un proces
UGG () [Corola-website/Science/325062_a_326391]
-
a Antarcticii. Expediția a fost considerată a fi de succes, în ciuda faptului că a fost nevoie de o încă o misiune costisitoare pentru eliberarea echipajului și a navei rămasă captivă în gheață. Totuși, rezultatele sale științifice îndoielnice au dus la dispute în cadrul oamenilor de știință. Marele eșec al expediției a fost determinat de incapacitatea de a stăpâni tehnicile de călătorie polară ce includeau utilizarea eficientă a schiurilor și a câinilor, lucru ce a persistat în expedițiile britanice de explorare a Antarcticii
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
facțiunea Societății Regale din comitetul asociat, era ca organizarea și comanda echipajelor de teren să fie în mâinile sale:„...Căpitanul va fi instruit să acorde asistență necesară în dragare, remorcarea plaselor etc., să pună bărci la dispoziția personalului științific.” În disputa care a urmat, Markham a susținut că Scott trebuie să dețină comanda totală a expediției, fără a-i fi pusă la îndoială, Scott însuși insistând pe aceast aspect, amenințând chiar cu demisia. Viziunea lui Markham și a lui Scott a
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
înec a rivalului acestora, Aripert al II-lea, facțiunea lui Ansprand a revenit la putere în Pavia. Theodo a murit în 717 sau 718; sub succesorii săi, legăturile longobarzilor cu Agilolfingii au slăbit în intensitate. Înainte de a se implica în disputele cu bizantinii din 726, principalele energii belicoase ale lui Liutprand au fost canalizate către cucerirea castelelor deținute de bavarezi pe malul râului Adige. La începutul domniei sale, Liutprand s-a abținut de la atacarea Exarhatului de Ravenna și a Papalității. Însă în
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
Papa de atunci, Grigore al II-lea, a proclamat rezistența împotriva Constantinopolului, iar reprezentantul bizantin din Napoli, Exhiliratus, a fost ucis de către mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În această perioadă de dispute, Liutprand a decis să preia posesiunile bizantine din provincia Emilia. Astfel, în 727, el a traversat Padul și a capturat de la bizantini Bologna, Osimo, Rimini și Ancona, precum și alte orașe din Emilia și Pentapolis. De asemenea, el a cucerit Classis
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
au împușcat opt deținuți și pe Wilson, falsul preot. Beneficiind de superioritate numerică, condamnații i-au măcelărit pe soldați și pe locotenent. În viață rămăseseră doar cei doi temniceri, ofițerii din echipaj și doctorul. În privința lor s-a iscat o dispută în rândul condamnaților. Majoritatea foștilor deținuți în frunte cu Prendergast doreau să-i ucidă și pe aceștia pentru a scăpa de martori, dar un mic grup în care se aflau Armitage și Evans nu dorea să mai asiste la o
Vasul „Gloria Scott” () [Corola-website/Science/325073_a_326402]
-
definește jurnalismul galben în termeni de cinci caracteristici: Termenul de „jurnalism galben” provine din Statele Unite secolului al XIX-lea, când New York World, publicația lui Joseph Pulitzer, și New York Journal, ziarul lui William Randolph Hearst, se aflau în bătălie pentru tiraj. Disputa din 1895 a atins punctul culminant în anul 1898, iar referințele istorice fac trimitere în special la această dată. Ambele publicații au fost acuzate de critici pentru distorsionarea sau exagerarea știrilor, acțiuni interprinse intenționat, pentru a crea senzație și pentru
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
ducatele de Bavaria și de Saxonia, iar fratele mijlociu Conrad a urmat cariera ecleziastică. Henric a aranjat căsătoria lui Welf cu Uta, fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin de Rin. La moartea lui Godfrey din 1131, a izbucnit o dispută între Welf și nepotul de frate al decedatului, Adalbert al IV-lea de Calw. Welf a fost unchi al viitorul împărat Frederic I "Barbarossa", dat fiind că mama acestuia, Judith, era sora lui Welf. El însuși era doar cu un
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la Würzburg, Frederic i-a acordat lui Welf Ducatul de Spoleto, Marca de Toscana, precum și Principatul de Sardinia, pe lângă alte proprietăți în Italia. Începând tot din anii '50, o dispută feudală a izbucnit între Welf (alături de fiul său, Welf al VII-lea) și Ugo de Tübingen, conte palatin de Suabia. Aceasta s-a încheiat între 1164 și 1166, prin medierea împăratului, care în general lua partea Dinastiei Welfilor. Când fiul
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
regele Lothar și frații din Hohenstaufeni, Frederic (care era cumnat cu Henric, prin căsătoria sa cu sora lui Henric, Judith) și Conrad, duce de Franconia și ulterior rege al Germaniei sub numele de Conrad al III-lea. Angajat în această dispută, Henric era totodată preocupat în suprimarea unei revolte în Bavaria, conduse de contele Frederic de Bogen, în timpul căreia atât ducele cât și contele încercau să își stabilească propriul candidat în eposcopatul de Regensburg. După un război devastator, Frederic de Bogen
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
s-a căsătorit cu ducele Henric al IX-lea de Bavaria, membru al Casei de Welf; cealaltă fiico, Eilika a devenit soția contelui Otto de Ballenstedt, din familia Ascanienilor. Drept urmare, pentru următoarele decenii controlul asupra Saxoniei a devenit obiect de dispută între Welfi și Ascanieni. Ducii de Saxonia din familia Billungilor au fost:
Billungi () [Corola-website/Science/325192_a_326521]
-
a reușit să se retragă în bună ordine, regrupându-se într-un punct fortificat de pe valea râului Taro, însă s-a stins din viață la sfârșitul toamnei, lăsându-l pe fiul său sub tutela soției sale Ageltruda, care vor continua disputa cu Berengar și Arnulf.
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
nobil, prudent și priceput în arta războiului. Repetatele iertări ale sale din partea lui Henric al IV-lea demonstrează că împăratul nu putea face abstracție de puternica sa personalitate, în vreme ce talentul său militar a fost adeseori demonstrat. El a rămas în dispută militară cu Henric până la moartea sa, în 11 ianuarie 1083. Otto este înmormântat în capela Nicolai din Northeim. Otto a fost căsătorit cu Richenza, probabil membră a familiei saxone a Billungilor, văduvă a contelui Herman de Werl, cu care a
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
era prea mică în comparație cu primejdia unui război între marile puteri și și-au retras cererile de extrădare a revoluționarilor. În deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea a izbucnit un nou conflict, care a fost generat formal de o dispută religioasă minoră. În conformitate cu tratatele negociate în secolul al XVIII-lea, Franța era protectoarea catolicilor din Imperiul Otoman, iar Rusia era protectoarea ortodocșilor. Între cele două comunități religioase a apărut un conflict cu privire la dreptul de proprietate asupra bisericilor Nașterii Domnului și
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Militară Imperială Japoneză (大日本帝國海軍/"Dai-Nippon Teikoku Kaigun") literal: "Marina Militară a Marelui Imperiu Japonez" a fost marina Imperiului Japonez între anii 1869-1947. A fost dizolvată după Al Doilea Război Mondial ca urmare a renunțării constituționale a Japoniei de a rezolva disputele internaționale pe calea armelor. După dizolvarea Marinei Militare Imperiale Japoneze s-a format Forța Japoneză Maritimă de Autoapărare. Expediția din Taiwan din 1874 Primul Război Chino-Japonez Războiul ruso-japonez Primul Război Mondial Al Doilea Război Chino-Japonez Al Doilea Război Mondial Isoroku
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
a devenit un puternic susținător al lui Berthold I de Suabia, în lupta împotriva regelui. El s-a aflat în ostilitate cu ducele regal Frederic de Büren, ca și cu episcopii de Basel și de Strasbourg. Cu toate acestea, atunci când disputele din regiune s-au calmat la sfârșitul anilor '80, Berthold figurează ca martor al unui schimb de pământuri în care a fost implicat episcopul de Basel în 1087. Tensiunule au reizbucnit în 1090, atunci când Berthold I de Rheinfelden a murit
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
Poppo de Trier. În 1024, noul soț al mamei sale, Conrad, cu care se căsătorise din 1016, a fost ales rege al Germaniei sub numele de Conrad al II-lea. Cu toate că acesta a fost generos în relația sa cu Ernest, disputele dintre Ernest și tatăl său vitreg nu au întârziat să apară. Ernest nu privea cu ochi buni puterea manifestată de regii germani asupra Suabiei. Atât Conrad, cât și Ernest emiteau pretenții asupra Regatului Burgundiei atunci când Rudolf al III-lea a
Ernest al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325295_a_326624]
-
până la sfârșitul războiului), și de asemenea, au izolat și neutralizat unele poziții japoneze, care au fost apoi ocolite. Campania din Insulele Solomon a continuat apoi cu Campania Noua Guinee. La data de 07 decembrie 1941, după ce a eșuat rezolvarea pașnică a disputei Statelor Unite cu privire la acțiunile Japoniei în China și Indochina Franceză, japonezii au atacat flota SUA din Pacific, la Pearl Harbor, în Hawaii. Atacul a avariat grav cele mai multe nave de luptă americane din Pacific a flotei americane și a declanșat o stare
Campania din insulele Solomon () [Corola-website/Science/325296_a_326625]
-
Biserica Catolică, politică inițiată de împăratul Otto I, care le-a dat sprijin material la supunerea ducilor rebeli. Totuși, cu timpul, Biserica a regretat această relație apropiată. Alianța s-a destrămat în 1075, moment cunoscut ca începutul luptei pentru învestitură, dispută în care papa reformist de atunci, Grigore al VII-lea, i-a cerut lui Henric al IV-lea să renunțe la drepturile asupra Bisericii din Germania. Papa a combătut totodată ideea de "monarhie divină" și a obținut sprijinul acelor nobili
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
au apropiat de normandul Roger I al Sicliei, care conducea o campanie care va dura peste trei decenii de cucerire a Siciliei, perspectiva fiind un atacul conjugat asupra sarazinilor din Palermo. Roger a respins invitația, fiind angrenat în mai multe dispute. Fără sprijinul unei puternice armate de uscat, atacul pisan asupra Palermo a eșuat. În 1060, Pisa a fost angajată în prima sa bătălie contra Genovei, care s-a încheiat cu o victorie, fapt care a permis consolidarea poziției pisanilor în
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]