14,797 matches
-
le văd gurile cum li se deschid ca ale unor pești. Amândoi sunt În trening. Ridic o mână să-i fac să tacă, apoi mă duc, dau muzica Încet și ies afară la ei. — Crăciun fericit Tom! Julie! țip eu. — Dumnezeule Bruce! Dă-ți sculele mai Încet, măi! Încercăm să dormim! se smiorcăie Stronach, cu mutra lui belicoasă de prost uitându-se la mine să vadă dacă dau vreun semn că i-am Înregistrat plângerea. — Nu-mi Încălca proprietatea Stronach, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
necesar corelată cu existența unei Realități. Singulare, perfecte, autosuficiente și manifeste doar în sine, capabile să comprime într-o paradoxală semioză virtualitatea tuturor momentelor presupuse de o comunicare anume. Acestei Atotcuprinzătoare Realități nu vom putea să-i spunem altfel decît DUMNEZEU, emitent și receptor unic al unor autogenerate stări, semnificații sau intenții, Idee-Absolută care nu are nevoie decît de propria sa energie/informație pentru a se manifesta. În spațiul acestei autoconsistente existențe se pare că substanța fizică în calitate de "alteritate" a ideii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-vă spune textul biblic umpleți pămîntul și supuneți-l; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pămînt" [Facerea, 1:28]. Simbolistica acestei meniri trebuie asociată tot relației instituite între om și Dumnezeu; căci, înmulțirea omului (nașterea) se va realiza prin desprinderea copilului din trupul părinților tot așa cum Dumnezeu a desprins-o pe Eva din trupul lui Adam, dăruindu-i în consecință și ei/lui "chip divin", pe de o parte, ideea de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de idol"" [1997:294]. Poate tocmai din această cauză, autoadorarea ca formă a minciunii perverse, pentru că cel mai adesea ea nu este (re)cunoscută va constitui pentru omul căzut în păcat prima dintre cele zece interdicții: "Să nu ai alți dumnezei în afară de mine!" [Ieșirea, 20:3]. În realitate, orice idol pe care omul va încerca să îl construiască pornind de la propria-i cunoaștere, va fi de la bun început marcat de o "mincinoasă subiectivitate", avînd în vedere că, prin însăși natura ei
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
suprem decide gravitatea faptelor celor direct implicați și rostește sentința-blestem pentru fiecare în parte: "... blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele cîmpului; pe pîntece să te tîrăști și țărînă să mănînci toate zilele vieții tale!", îi hărăzește Dumnezeu șarpelui; femeii îi spune: Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copiii; atrasă vei fi de către bărbatul tău și el te va stăpîni" [Facerea, 3:16]; iar lui Adam i-a zis
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
frîiele", conducînd-o în direcția care le-ar fi convenit și cîștigînd "putere, autoritate, credibilitate necondiționată" (Nietzsche 1968a:89-90; cf. Kaufmann 1950:265-266). Atacul lui Nietzsche era la adresa tuturor religiilor, în general, sau cel puțin la adresa religiilor care susțineau existența unui dumnezeu care "pedepsește și recompensează". El menționează hinduismul și alte religii de pe glob, însă ținta sa principală este creștinismul, "cea mai seducătoare minciună fatală care a existat vreodată" (Nietzsche 1911:214, 1968a:90, 117; cf. Gregory Bateson 1951:222-227). Mai recent
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a prefăcut-o în minciună" [Ieremia, 8:8]. Să oferim, spre justificare, un singur exemplu relevant: în textul Bibliei utilizat cu precădere în studiul de față [1968] apare următoarea formulare a celor dintîi interdicții ale decalogului: "Să nu ai alți dumnezei înafară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit... Să nu te închini lor, căci eu Domnul Dumnezeul tău sînt Dumnezeu zelos..." [Deuteronom, 5:7-9]. Același text apare într-o altă ediție a Scripturii, tradusă în străinătate [Rumanian Bible, f.a.
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Bibliei utilizat cu precădere în studiul de față [1968] apare următoarea formulare a celor dintîi interdicții ale decalogului: "Să nu ai alți dumnezei înafară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit... Să nu te închini lor, căci eu Domnul Dumnezeul tău sînt Dumnezeu zelos..." [Deuteronom, 5:7-9]. Același text apare într-o altă ediție a Scripturii, tradusă în străinătate [Rumanian Bible, f.a.], în următoarea formulare: "Căci, Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos..." [Deuteronom, 5:9]. Dinstincția semantică dintre
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
precădere în studiul de față [1968] apare următoarea formulare a celor dintîi interdicții ale decalogului: "Să nu ai alți dumnezei înafară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit... Să nu te închini lor, căci eu Domnul Dumnezeul tău sînt Dumnezeu zelos..." [Deuteronom, 5:7-9]. Același text apare într-o altă ediție a Scripturii, tradusă în străinătate [Rumanian Bible, f.a.], în următoarea formulare: "Căci, Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos..." [Deuteronom, 5:9]. Dinstincția semantică dintre "zelos" și "gelos
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
faci chip cioplit... Să nu te închini lor, căci eu Domnul Dumnezeul tău sînt Dumnezeu zelos..." [Deuteronom, 5:7-9]. Același text apare într-o altă ediție a Scripturii, tradusă în străinătate [Rumanian Bible, f.a.], în următoarea formulare: "Căci, Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos..." [Deuteronom, 5:9]. Dinstincția semantică dintre "zelos" și "gelos" permite o receptare total opusă a afirmației biblice, din care conotațiile ideologice cu siguranță că nu lipsesc. Fără a mai comenta aceste gen de "pervertire semantică
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu te închini lor, căci eu Domnul Dumnezeul tău sînt Dumnezeu zelos..." [Deuteronom, 5:7-9]. Același text apare într-o altă ediție a Scripturii, tradusă în străinătate [Rumanian Bible, f.a.], în următoarea formulare: "Căci, Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos..." [Deuteronom, 5:9]. Dinstincția semantică dintre "zelos" și "gelos" permite o receptare total opusă a afirmației biblice, din care conotațiile ideologice cu siguranță că nu lipsesc. Fără a mai comenta aceste gen de "pervertire semantică", formulăm concluzia că doar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alt tip, acela care se leagă de o persoană anume pe care o atacă într-o împrejurare bine determinată și prin care se urmărește un scop imediat și precis. Ne gândim la piese de tipul: Muștele cadavrului (...), O jigodie literară (...), Dumnezeul ipotecar (...), O eroare judiciară: Fălcoianu (...)"95. Comentatorul operei "marelui Alpha" mai observă absența, din temele criticii, a unui studiu sistematic comparativ despre Tudor Arghezi și Léon Bloy, o pistă, dealtfel, pe care credem că un cercetător preocupat de segmentul publicistic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
clișee, truisme și redundanțe inutile: "Ne-a învrednicit Dumnezeu să ne mai întâlnim în capitală. Grele sunt căile Domnului și trebile eparhiei apasă greu pe slabii noștri umeri. Suntem cel puțin fericiți că morala e păzită cu sfințenie în de Dumnezeu ocrotita noastră țară. Prostul e prost. Căsătoria e căsătorie. Copilașii se înmulțesc și cresc sub scutul legii Domnului". Pentru ca, puțin mai încolo, în cadrul securizat al intimității, unde ipocrizia nu-și mai are rostul, fiecare din episcopi să dea curs liber
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asta, nu dialogismul (polifonia internă a textului), ci formula dialogică propriu-zisă dinamizează narațiunea, imprimându-i accente ale unei oralități savuroase, specific argheziene, prin versatilitatea discursivă a personajelor care trec, spontan, de la maniera dogmatic-pretențioasă de a vorbi la cea obscen-colocvială: "A! Dumnezeii m... pușlamale și scroafe! Îi văzuși... Crucea m... Mă, frate, mă, îi bag pe amândoi... Porcul cu barba albă a siluit-o pe fie-sa, rămasă de la o preoteasă și a făcut-o moașă. Porcul celălalt trăiește cu nevestele fraților
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
blestemului, duse până la extrem într-un text precum "Pârțotina boșoroagă": "Să nu mă facă pârțotina masculină boșoroagă să mă răpăd odată și să-i rup mustățile, căci atunci îl mușc de nas și-l scuip cu muci cu tot, în Dumnezeul mă-sii. Ca un turbat mă voi arunca și, zgâlțind stâlpii telegrafici și rozând cu măselele din garduri și din zăbrele de fier, mă voi antrena astfel, să-l sfâșii pe el și pe ai lui, de burtă, și să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
simplu vector de reverii indisolubil spirituale și materiale. Tessai, de exemplu, caligrafia pe peisajele sale poeme sau trimiteri budiste (așa cum artizanii greci își mâzgăleau cu grafitti statuile). O călătorie în Bizanț ar fi de-ajuns ca să-ți amintești că, precum Dumnezeul lui Jean-Luc Marion, arta "înaintează în retragere" și, în plină glorie, se retrage 21. Dar cine se sinchisește de Bizanț în Occidentul latin orb la propriile-i izvoare? Istoric, arta japoneză ne-a fost mai aproape decât patria icoanelor. S-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
el îi spune Omului: "Să nu-ți faci chip cioplit" (Exodul, 20, 4). Iar către Moise adăugă: "Fața mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața mea și să trăiască" (Exodul, 33, 20). Adevăratul Dumnezeu al Scripturii se scrie în consoane, impronunțabila tetragramă nu este privită. "Fie Numele lui binecuvântat" și nu imaginile lui. Când Yahve se arată poporului său, o face din spatele norilor și al fumului. Sau în vis, în viziuni nocturne, lui Avraam
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
său, o face din spatele norilor și al fumului. Sau în vis, în viziuni nocturne, lui Avraam, Isaac sau Balaam. Se ferește de lumină și de vederea oamenilor. Teologia biblică nu este o teofanie, iar "era idolilor" ocolește iudaismul, admirabilă izolare. Dumnezeul evreu se mediatizează prin cuvânt, iar valoarea viziunilor onirice din Vechiul Testament este dată de banda lor sonoră, în timp ce ele sunt mai degrabă mute în Noul Testament, unde imaginea fără cuvinte are sens în sine. Pentru un monoteist ortodox, nu există altă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile. Limbajul vine de la Tatăl, ca și legea: digital, consonantic, distanțat. Dumnezeul abstract al lui Israel, curățat de aparențe, Cuvânt pur. Iar sinagoga cu portaluri gotice va fi o femeie cu ochii legați. Imaginea, mai barbară, ne vine de la Zeița-Mamă: analogică, vocalică, tactilă. Creștinul ajunge la Fiul Omului prin mamă, la Sens
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spre imaginea Fiului, cu aceeași intenție de a-i semăna și de a mă asimila lui. De unde formula per visibilia invisibilia a urmașilor conciliului Niceea II, analogă viitoarei ad augusta per augusta a iezuiților. Propoziția "Fiul este icoana vie a Dumnezeului invizibil" era conținută în "Cel ce m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl" (Ioan, 14, 9). Teologia imaginii nu este decât o christologie consecventă (cum este, la rândul ei, și mediologia însăși, această christologie cu întârziere, reflectată în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui Dumnezeu, la fel ca Fiul său, prin care Tatăl se lasă văzut de sărmanii privitori. Bunătatea lui Dumnezeu se aseamănă cu judoul: se folosește de privirea oamenilor, slăbiciunea lor, pentru a-i mântui mai bine. Ceea ce-l face pe Dumnezeul creștin mai generos și mai fecund decât alter ego-ul său iudaic. Nu a existat o imagine a lui Christos în timpul vieții lui: pur subiect și deci niciodată obiect al vreunei vederi înregistrate, nu putea decât să se reprezinte singur lăsându
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Ale cărei avataruri se suprapun peste liniile de separație seculare ale marii dezbateri despre Întrupare. Între cei care pictează ceea ce știu și cei care pictează ceea ce simt, figurarea a cunoscut aceleași erezii opuse ca și Biserica. Există monofiziții, care maximizează Dumnezeul din Isus, Spiritul din Forme. Asta duce la o artă de distanțare, în care exuberanța vizuală se pierde în spatele sensului, și astfel apar geometricul, minimalul, conceptualul. Nu mâna pictează, ci mintea: viziune interioară. Obiect: funcționarea gândirii. Există nestorienii, care maximizează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Ca și cum n-am fi stăpâni pe instrumentele suveranității. Ca și cum mijlocul nostru de control ne-ar lua, mai devreme sau mai târziu, sub controlul lui. Prozelitismul obligă iudaismul îl exclusese, rămânând o religie identitară fără vocație misionară, fiindcă nu urmărea universalitatea. Dumnezeul Vechiului Testament îl lovea cu fulgere pe omul imaginar, dar adepții celui Nou nu au putut, în cele din urmă, să se lipsească de idoli în stilul celor din vechime pentru a inculca idolatrilor noua idee a creatorului unic. Și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lege și credință, un mic spațiu de fantezie individuală care-i permite omului să respire. A reprezenta absolutul înseamnă deja a-l atenua punându-l la distanță. Acolo unde există imagini ale divinului, s-a negociat ceva între om și Dumnezeul său. Oare o deosebită voință de putere i-a împins pe occidentali, mai mult decât pe alții, spre imagistică? Și putea ea să nu-și anexeze această forță de atac? Șeful "celulei de comunicare" intră la președinte să-i facă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ei pozitiviste (și uneori tocmai în virtutea specializării ei), istoria artei a debitat multă vreme o Revelație, de două ori dogmatică: prin prejudecăți și prin ignoranță. Până de curând, École du Louvre era o facultate de teologie profană. Sanctuar al unui Dumnezeu unic: Arta, substantiv singular. Prin tradiție, artele sunt etnologice sau chiar menajere, doar Arta la singular este majoră. Se țin încă, fără nicio urmă de râs, cursuri de "istoria Artei", când nimeni nu mai propune, altfel decât ironic, o istorie
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]